REVIZUIRE. CAZURI.
| Comentarii |
|
Criticile privind greşita apreciere a probelor din cererea condamnatului nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire enumerate de art.394 C.pr.pen., însă puteau fi invocate în căile ordinare de atac, respectiv în apel sau recurs.
Instanţa de fond l-a condamnat pe F.P., prin sentinţa penală nr.108/ 9.11.1999, la 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a şi b C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.174 C.pen., hotărârea rămânând definitivă, prin respingerea recursului declarat de inculpat.
împotriva acestei hotărâri definitive, condamnatul a formulat cerere de revizuire, susţinând că nu se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost condamnat, învederând că martorii audiaţi în cauză se contrazic în declaraţii, iar hotărârea de condamnare s-a dat pe baza unei prezumţii, autorul faptei fiind altă persoană.
Prin sentinţa penală nr.66 din 3.02.2000 Tribunalul Bucureşti - secţia I penală a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul F.P., ca nefondată, reţinând că aceasta nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire expres şi limitativ prev.de art.394 C.pr.pen.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând că, în mod greşit, prima instanţă a respins cererea de revizuire, întrucât nu se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost condamnat.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, în raport de criticile din apel şi din oficiu, întreaga cauză, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit dispoziţiilor art.371 alin.2 C.pr.pen., Curtea a constatat că apelul declarat de condamnat este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că martorii, în număr de 5, audiaţi în dosarul în care revizuentul a fost judecat pentru comiterea infracţiunii de omor, au relatat faptele aşa cum le-au perceput ei cu ocazia săvârşirii acestei infracţiuni.
Aprecierea acestor declaraţii s-a făcut în conformitate cu prevederile art.63 C.pr.pen.
Aşa cum rezultă din enumerarea limitativă prev.de art.394 C.pr.pen., revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută numai în următoarele cazuri: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Prima instanţă a reţinut corect că motivele invocate de condamnat Jn cererea sa nu se încadrează în nici unul din aceste cazuri de revizuire, criticile acestuia referindu-se la greşita areciere a probelor, eroare ce a condus la condamnarea sa pentru o faptă pe care nu ar fi comis-o. După cum se observă, aceste critici nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire enumerate limitativ de art.394 C.pr.pen.
Revizuentul putea şi trebuia să invoce aceste apărări în căile ordinare de atac şi anume în apel şi, respectiv, în recurs.
în consecinţă, soluţia instanţei de fond este corectă şi Curtea a respins apelul revizuentului ca nefondat.
(Secţia I penală, decizia nr.205/2000)
NOTĂ: Hotărârea de mai sus a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei nr.3684/2000 a Curţii Supreme de Justitie - secţia penală. (Judecator Stan Mustata)
