RECUZARE. RESPINGEREA CERERII DE ÎNCUVIINŢARE A PROBELOR. EXPRIMAREA PĂRERII CU PRIVIRE LA SOLUŢIA CE AR PUTEA FI DATĂ ÎN CAUZĂ.
| Comentarii |
|
Respingerea probelor pe considerentul că „scuza provocării nu poate fi reţinută, faţă de probatoriile administrate de prima instanţă" reprezintă o exprimare a părerii cu privire la soluţia ce ar putea fi dată.
Prin încheierea pronunţată la 22.01.1999, în dosarul nr. 259/1999, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererea de recuzare formulată de inculpatul
A.l. împotriva tuturor judecătorilor de la Tribunalul Teleorman si, în baza art. 47 alin. 2 Cod procedură penală, a stabilit că nu mai pot participa la judecarea cauzei judecătorii care au pronunţat încheierea din 6.01.1999 a Tribunalului Teleorman, în dosarul nr. 3.698/1998.
Au fost desfiinţate măsurile dispuse prin respectiva încheiere, în baza art. 52 alin. 4 Cod procedură penală.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele: Inculpatul A.l. a declarat apel împotriva unei sentinţe penale a Judecătoriei Roşiori de Vede, solicitând desfiinţarea ei ca nelegală şi netemeinică.
Cu ocazia judecării apelului, inculpatul a solicitat o probă cu martori şi o nouă expertiză medico-legală pentru a dovedi circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b Cod penal, precum şi faptul că afecţiunea de care suferă partea vătămată este anterioară agresiunii pentru care este condamnat.
Instanţa de apel, prin încheierea atacată, a respins probele, pe motiv că „scuza provocării nu poate fi reţinută faţă de probatoriile administrate de prima instanţă".
Apărătorul inculpatului a recuzat membrii completului de judecată, pe considerentul că şi-au exprimat părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză, caz de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. 2 din Codul de procedură penală, dar şi pe ceilalţi judecători ai tribunalului, întrucât „asemenea cereri se poartă a fi respinse".
Curtea de Apel a considerat că cererea de recuzare este întemeiată în parte, numai cu privire la membrii completului de judecată care au respins probele, întrucât aceştia şi-au exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată, astfel că nu mai pot participa la judecarea apelului.
Referitor la ceilalţi judecători ai tribunalului, Curtea a decis că cererea de recuzare nu este fondată, întrucât nu se dovedeşte vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 46-48 din Codul de procedură penală.
(Secţia l-a penală, dosar penal nr. 2.591/1999, încheierea din 22.01.1999) NOTA: Considerăm că, cererea de recuzare formulată împotriva tuturor judecătorilor Tribunalului Teleorman a fost corect soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti, dar această instanţă nu avea competenţa să judece cererea de recuzare împotriva membrilor completului de judecată care pronunţaseră încheierea din 6.01.1999, în sensul respingerii probelor solicitate de inculpat. Această cerere trebuia judecată de judecători de la Tribunalul Teleorman, desemnaţi de către preşedintele tribunalului. (Judecator inspector Georgeta Onica )
