Recurs. Tardivitate. Repunere în termen. Condiţii
| Comentarii |
|
Excepţia tardivităţii declarării recursului are prioritate faţă de motivele de recurs.
Instanţa dispune repunerea în termenul de recurs, dacă constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de recurs a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Aprecierea temeiniciei cauzei de împiedicare a termenului de recurs se face în raport cu datele şi împrejurările concrete ale fiecărui caz în parte.
(Decizia nr. 524 din 28 martie 2002 - Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1231 din 16.07.2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în baza art. 214 alin. 2, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, inculpata D.D. a fost condamnată la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penai.
S-a admis acţiunea civilă şi a fost obligată inculpata D.D. să plătească părţii civile (asociaţie de locatari) suma de 240.003.607 lei. Totodată, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat în cursul urmăririi penale, asupra apartamentului proprietatea inculpatei D.D.
în motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că, în perioada 1994- iunie 1998, inculpata D.D., în calitate de administrator al unei asociaţii de locatari din Bucureşti, a provocat o lipsă în gestiune în cuantum reactualizat de 240.003.607 lei, prin folosirea în interes personal a unor sume de bani.
împotriva acestei sentinţe, au formulat apel inculpata D.D., precum şi partea civilă, asociaţia de locatari.
Partea civilă a criticat sentinţa pentru că, în mod greşit, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător, aplicat în cursul urmăririi penale asupra apartamentului proprietatea inculpatei, în condiţiile în care prejudiciul, în sumă de 204.003.607 lei, nu este recuperat.
Inculpata D.D. a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, considerând că fapta pentru care este judecată nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, lipsind latura subiectivă, şi a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, deoarece nu a avut intenţia de a prejudicia în vreun mod asociaţia de locatari, ci a încercat doar să efectueze plăţile la timp către creditori.
Prin Decizia penală nr. 2037/2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, s-a respins ca nefondat apelul inculpatei şi s-a admis apeţlul părţii civile, fiind menţinut sechestrul asigurător ce fusese aplicat în cursul urmăririi penale.
Instanţa de apel şi-a motivat decizia prin faptul că starea de fapt a fost corect reţinută, în baza probelor administrate în cauză, din care a rezultat că inculpata D.D. a gestionat defectuos fondurile asociaţiei, rezultând un prejudiciu în sumă de 240.003.607 lei, ce a fost constatat printr-o expertiză tehnică-contabilă, necontestată de inculpată, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 214 din Codul penal.
în raport de toate acestea, instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptei comise de inculpată şi a reţinut judicios vinovăţia acesteia, aplicându-i o pedeapsă în conformitate cu prevederile art. 72 din Codul penal, astfel încât, în mod just a respins ca nefondat apelul declarat de inculpată.
S-a arătat că, potrivit art. 163 din Codul de procedură penală, măsura asiguratorie, privind instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatei, se poate dispune de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
Cum din dosarul cauzei rezultă că inculpata a fost obligată la plata sumei de 240.003.607 lei, reprezentând prejudiciul provocat în patrimoniul părţii civile, tribunalul a considerat că, în speţă, se impune menţinerea sechestrului asigurător.
împotriva deciziei penale inculpata D.D. a formulat recurs, înregistrat la data de 7.01.2002, situaţie în care instanţa de recurs a pus în discuţie excepţia tardivităţii declarării recursului, temei ce are prioritate în dezbaterea cauzei, faţă de motivele de recurs ce vizează fondul acestuia.
Din analiza probelor de la dosar, rezultă că, la data de 14.12.2001, s-a judecat pe fond apelul, fiind prezentă la judecată şi inculpata, iar pronunţarea hotărârii s-a făcut la data de 20.12.2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 3853 alin. 1 din Codul de procedură penală, termenul de recurs, de 10 zile, s-a împlinit la data de 3.01.2002, respectiv în prima zi lucrătoare din noul an, astfel încât declararea recursului abia la data de 7.01.2002 este peste termenul legal.
Motivaţia inculpatei că nu a avut acces la arhiva Tribunalului Bucureşti, care îşi muta sediul, nu reprezintă o cauză temeinică de împiedicare în declararea căii de atac, care să justifice repunerea în termen, în condiţiile art. 3853 alin. 2, cu referire la art. 364 din Codul de procedură penală. Această concluzie are în vedere inclusiv împrejurarea că inculpata a fost asistată în cursul procesului penal de apărător ales.
în consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea a respins recursul declarat de inculpată, ca tardiv.
