Revizuire penal. Admisibilitate
| Comentarii |
|
La admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanţa examinează îndeplinirea cumulativă a două criterii: cererea să fie făcută în condiţiile prevăzute de lege; probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror să conducă la concluzia că sunt date suficiente pentru admiterea în principiu.
Cererea de revizuire întemeiată pe o apărare avută în vedere şi verificată la soluţionarea cauzei nu este admisibilă. Dacă prin solicitările formulate de condamnat nu se tinde la dovedirea unor fapte sau împrejurări noi, ci la prelungirea probaţiunii, cererea de revizuire nu poate fi admisă.
(Decizia nr. 653/R din 10 aprilie 2003 - Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 837 din 27.06.2002 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în baza art. 403 alin. 3 din Codul de procedură penală raportat la art. 394 şi art. 395 din Codul de procedură penală, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul S.D. împotriva Sentinţei penale nr. 1459 din 18.12.1998 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 743 din 17.05.1999 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a ll-a penală.
S-a reţinut că, în motivarea cererii, revizuentul a arătat că a fost victima unei erori judiciare, fiind condamnat la pedeapsa închisorii pentru o faptă de săvârşirea căreia nu se face vinovat.
Instanţa a constatat că motivele de revizuire sunt, în parte, neîntemeiate, şi, în parte, inadmisibile, neîncadrându-se în cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 alin. 1 lit. a) - e) din Codul de procedură penală.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul, arătând în motivarea apelului că cei doi martori nu au fost audiaţi de către instanţa de fond, iar cei audiaţi au dat declaraţii false şi nu au spus nimic adevărat.
Prin Decizia penală nr. 1297/A din 31.07.2002 a Tribunalului Bucureşti -Secţia a ll-a penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuent.
împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură penală, în condiţiile în care minuta în apel nu a fost semnată de toţi membrii completului de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 2176 din 6.11.2002, a admis recursul condamnatului S.D., a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă - Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală.
Rejudecând apelul, tribunalul a constatat că este nefondat, întrucât, potrivit art. 394 alin. 2 din Codul de procedură penală, cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Conform art. 394 alin. 3 din Codul de procedură penală, cazurile de la lit. b), c) şi d) constituie motiv de revizuire dacă au dus la luarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. în continuare, art. 395 alin. 1 din Codul de procedură penală prevede că situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. 1 lit. b), c), d) din Codul de procedură penală se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei, iar art. 395 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune că situaţiile menţionate se constată în procedura de revizuire, atunci când organele arătate în alin. 1 nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei.
Faţă de textele de lege învederate mai sus, infracţiunile de furt calificat, precum şi infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzute şi pedepsite de art. 279 alin. 1 din Codul penal, pentru care inculpatul S.D. a fost trimis în judecată, au fost recunoscute în cursul urmăririi penale de către inculpat, cu excepţia infracţiunii de furt calificat care a făcut obiectul Dosarului nr. 6579/P/1997; ulterior însă, inculpatul, în faţa instanţei, nu a mai recunoscut faptele săvârşite.
Martorii au depus mărturie în dovedirea faptelor pentru care inculpatul şi-a asumat răspunderea penală, conducând organele de poliţie în teren, conform art. 130 şi 131 din Codul de procedură penală.
Pentru nici unul dintre martori nu s-a făcut dovada săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu prezenta cauză, motiv pentru care cele precizate de petentul condamnat nu au putut fi considerate decât simple supoziţii, formulate pro causa.
împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul, arătând că nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat, indicându-l pe numitul M.F. ca autor al faptei, iar martorii au depus mărturii mincinoase.
Curtea, având în vedere recursul declarat, în limita motivelor invocate de revizuent şi potrivit art. 3859 alin. 3 din Codul de procedură penală, a constatat că acesta nu este fondat.
în conformitate cu art. 394 din Codul de procedură penală, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, un înscris care a servit ca temei al hotărârii a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, sau când două sau mai multe hotărâri nu se pot concilia.
Pentru ca o cerere de revizuire bazată pe dispoziţiile art. 394 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală să poată fi admisă, este necesară îndeplinirea a două condiţii: să se fi descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, şi, pe baza acestor fapte sau împrejurări, să se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Dacă prin solicitările formulate de condamnat nu se tinde la dovedirea unor fapte sau împrejurări noi, ci la prelungirea probaţiunii referitor la fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţă, la readministrarea unor probe din cadrul judecăţii în fond a procesului, cum este cazul în speţă, cererea de revizuire nu poate fi admisă.
Aspectele învederate de condamnat în cererea sa de revizuire au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei de instanţa de fond.
Referitor la susţinerile condamnatului, cum că o serie de martori au declarat mincinos în faţa instanţei, acestea nu au suport probator, nefăcându-se dovada că aceşti martori au fost condamnaţi printr-o hotărâre judecătorească pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.
NOTĂ:
Referitor la respingerea cererii de revizuire atunci când se invocă apărări avute în vedere de instanţe, practica este neunitară. Unele instanţe au respins cererea ca inadmisibilă, altele ca nefondată.
Astfel, s-a considerat că este inadmisibilă cererea de revizuire pe baza unor probe noi care existau la data judecării în fond şi nu au fost administrate de organul de urmărire penală şi de instanţă, deşi puteau şi trebuiau să fie administrate. Aceste probe reprezintă în realitate înscrisuri şi declaraţii care au existat şi care puteau şi trebuiau să fie administrate, dacă organele de urmărire penală şi instanţa de judecată şi-ar fi îndeplinit obligaţiile ce le reveneau potrivit principiilor prevăzute de art. 3 şi 4 din Codul de procedură penală, ele nefiind decât completări ale unor lacune ale urmăririi penale iniţiale. (Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală, Decizia nr. 2825/2000).
într-o altă decizie (Curtea Supremă de Justiţie- Secţia penală, Decizia nr. 361/2001) s-a considerat că cererea de revizuire întemeiată pe o apărare avută în vedere şi verificată la soluţionarea cauzei nu este fondată.
Apreciem că atunci când persoana condamnată îşi întemeiază cererea pe unul dintre cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală, iar probele strânse în cursul cercetării făcute de procuror infirmă aceste susţineri, cererea de revizuire este inadmisibilă.
