Solicitare de restituire a cauzei la procuror pentru aspecte precum nelegalitatea actelor premergătoare, nedescrierea în rechizitoriu a laturii subiective a infracţiunii de înţelăciune şi nelegalitatea unor mijloace de probă. Respingere. Aspecte care pot

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 856 din 12 iunie 2013

Prin sentinţa penală nr. 243 din 26 februarie2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în baza art. 334 al. 1 din C.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.A. din infracţiunile de înşelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 şi 3 din C.pen. şi uz de fals prev. de art. 291 din C.pen. în condiţiile art. 33 lit. a din C.pen. în infracţiunile de înşelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 şi 3 din C.pen. şi uz de fals prev. de art. 291 teza I şi teza II din C.pen. în condiţiile art. 33 lit. a din C.pen.

În baza art. 215 al. 1, 2 şi 3 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 din C.pen. a fost condamnat inculpatul M.A. fără antecedente penale la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 291 teza I şi teza II din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 76 din C.pen. a fost condamnat inculpatul M.A. la două pedepse de 1 lună închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că infracţiunile de mai sus au fost săvârşite de către inculpatul M.A. în condiţiile concursului real de infracţiuni.

În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare, 1 lună închisoare şi 1 lună închisoare şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 al. 1 din C.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 81 şi 82 din C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului M.A. şi stabileşte termenul de încercare de 3 ani.

În baza art. 71 al. 5 din C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza 359 din C.p.p. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 215 al. 1, 2 şi 3 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 din C.pen. a fost condamnat inculpatul T.V., recidivist la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1062/15 iunie 2004 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, definitivă prin decizia penală nr. 146/25 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

În baza art. 291 teza I şi teza II din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 76 din C.pen a fost condamnat inculpatul T.V. la două pedepse de 1 lună închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că infracţiunile de mai sus au fost săvârşite de către inculpatul T.V. în condiţiile concursului real de infracţiuni.

În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. s-au contopit pedepsele de 1 an închisoare, 1 lună închisoare şi 1 lună închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 al. 1 din C.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b din C.p.p. rap. la art. 10 lit. i^A1 din C.p.p. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata S.E., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 şi 3 C. pen. cu aplicarea art. 13 din C.pen.

În baza art. 215 C.pen rap. la art. 74A1 al. 2 C.pen şi art. 91 lit. c din C.pen. a aplicat inculpatei S.E. amendă administrativă de 500 lei, care se va înregistra în cazierul judiciar.

În baza art. 291 al. 1 teza I din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 din C.pen. a fost condamnată inculpata S.E. la 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 291 al. 1 teza I din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 din C.pen. a condamnat pe inculpata S.E. la 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că cele două infracţiuni au fost săvârşite în condiţiile concursului real omogen de infracţiuni.

În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. au fost contopite cele două pedepse de 1 lună închisoare şi aplică inculpatei pedeapsa de 1 lună închisoare.

În baza art. 71 al. 1 din C.pen. au fost interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 81 şi 82 din C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei S.E. şi s-a stabilit termenul de încercare de 2 ani şi 1 lună.

În baza art. 71 al. 5 din C.pen. s-a dispus suspendare executării pedepselor accesorii.

În baza 359 din C.p.p. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 14 rap. la art. 346 al. 1 din C.p.p. cu aplicarea art. 998 din C.civ. în vigoare înainte de data de 1 octombrie 2011 s-au admis acţiunile civile formulate de partea vătămată S.C C.B.R. S.A. şi a fost obligat inculpatul T.V. la plata sumei de 20.395.15 lei. reprezentând daune materiale şi pe inculpatul M.A. la plata sumei de 17381.19 lei.

S-a constatat prejudiciul acoperit în privinţa inculpatei S.E..

În temeiul art. 348 C.p.p. au fost desfiinţate următoarele înscrisuri: adeverinţă de salariu nr. 117/28 septembrie 2007 şi un contract de muncă. eliberate pentru inculpatul M.A.. adeverinţă de salariu nr. 57/24 septembrie 2007. contract de muncă cu nr. de înregistrare la ITM 34275/19 iulie 2006. eliberate pentru inculpatul T.V.. adeverinţă de salariu nr. 104/27 iulie 2007 şi contract de muncă cu nr. de înregistrare la ITM 510982/6 noiembrie 2006. eliberate pentru inculpata S.E..

În baza art. 189 al. 1 din C.p.p. onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 191 al. 2 din C.p.p. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 200 lei. fiecare. reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel. instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. emis în dosarul nr. 2546/P/2008 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimitere în judecată a inculpaţilor:

- inculpatul T.V.. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune. prev. şi ped. de art. 215 alin. 1. 2 şi 3 C.pen. şi uz de fals. prev. şi ped. de art. 291 teza I şi teza a II-a C.pen.. cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. şi art. 37 lit. b C.pen.

- inculpata S.E.. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune. prev. şi ped. de art. 215 alin. 1. 2 şi 3 C.pen. şi uz de fals. prev. şi ped. de art. 291 teza I şi teza a II-a C.pen.. cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

- inculpatul M.A.. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune. prev. şi ped. de art. 215 alin. 1. 2 şi 3 C.pen. şi uz de fals. prev. şi ped. de art. 291 C.pen.. cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

În actul de sesizare al instanţei au fost reţinute faptele inculpatului T.V.. care. în perioada septembrie-octombrie 2007 a solicitat şi obţinut de la S.C. C.B.R. S.A. - agenţia C. Cluj un credit de nevoi personale prin folosirea unor înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată despre care avea cunoştinţă că sunt falsificate. inducând în eroare reprezentanţii băncii în scopul de a obţine un folos material injust şi pricinuind o pagubă de 20603.90 lei.

Faptele inculpatei S.E.. care. în perioada septembrie-octombrie 2007 a solicitat şi obţinut de la S.C. C.B.R. S.A. - agenţia C. Cluj un credit de nevoi personale prin folosirea unor înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată despre care avea cunoştinţă că

sunt falsificate, inducând în eroare reprezentanţii băncii în scopul de a obţine un folos material injust şi pricinuind o pagubă de 14.776.27 lei.

Faptele inculpatului M.A., care, în perioada septembrie-octombrie 2007 a solicitat şi obţinut de la S.C. C.B.R. S.A. - agenţia C. Cluj un credit de nevoi personale prin folosirea unor înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată despre care avea cunoştinţă că sunt falsificate, inducând în eroare reprezentanţii băncii în scopul de a obţine un folos material injust şi pricinuind o pagubă de 17.580.14 lei.

Instanţa a audiat inculpaţii şi a administrat proba testimonială şi proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probator instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, în perioada septembrie-octombrie 2007 cei trei nu erau angajaţi în muncă cu contracte individuale de muncă. În cursul lunii septembrie 2007 cei trei inculpaţi au fost abordaţi de o persoană pe care au numit-o G. dar care nu a fost identificată şi despre are nu au putut oferi alte date care să ajute la identificare, respectiv de martora F.A. în cazul inculpatei S. Această persoană pentru care inculpatul M. ar fi prestat diverse munci aproximativ 3 săptămâni fără să încheie vreun contract individual de muncă, l-a chemat pe inculpat la bancă într-o zi, unde o doamnă mi-a dat să semnez un înscris cu antet stat de plată, şi fără să semneze alte înscrisuri a primit de la acea doamnă un plic cu bani dar nu am întrebat ce reprezintă acei bani fiind bucuros că îmi primesc salariul, iar când a ieşit din bancă numitul G. a tras de acolo mai multe milioane. Inculpatul mai declară că nu a predat nici un înscris şi nu a prezentat niciun act la bancă. În mod cert ultima afirmaţie exprimă un neadevăr pentru că nu s-ar fi putut completa contractul de credit cu datele inculpatului dacă nu ar fi prezentat cuiva actul de identitate. Totodată, s-a reţinut că inculpatul nu a fost niciodată angajat şi susţine că nu a semnat la bancă altceva decât un stat de plată, dar nu a întrebat ce sumă de bani era în plic. Or, inculpatul care nu a fost niciodată angajat are cunoştinţe despre existenţa unui stat de plată şi în acelaşi timp îşi aminteşte cu exactitate natura juridică a înscrisului semnat la bancă. Ulterior nu a mai prestat muncă pentru sau în folosul numitului G. şi nu l-a mai întâlnit, iar când a fost sunat de la bancă să vin să plătesc rata nu am fost curios despre ce rată este vorba. Această lipsă de curiozitate a unei persoane care se prezintă ca fiind inocentă şi naivă este verosimilă numai în situaţia în care ştia foarte bine despre ce rată este vorba.

Inculpata S. a declarat că o cunoştea pe martora F.A. din cursul anului 2007 când aceasta i-a cerut ajutorul pentru a contracta un împrumut. Inculpata i-a predat actul de identitate şi o factură de gaz, după care s-a prezentat la bancă unde a semnat un contract de împrumut pentru suma de 14.000 de lei, după ce la intrarea în bancă a primit ceva acte de la F.A.. Inculpata a susţinut că primele rate au fost achitate de către martoră, iar restul creditului l-a achitat personal deşi a predat toţi banii martorei care avea o problemă familială. Inculpata era angajată la acel moment la Primăria Cluj-Napoca pe funcţia de asistent personal şi cu necesitate ştia că acel credit i-a fost aprobat ca urmare a depunerii actelor predate eventual de către martoră, nefiind suficientă prezentarea cărţii de identitate. Totodată, inculpata ştia că înscrisurile prezentate la bancă nu proveneau de la angajatorul său. Martora F.A. a negat orice implicare, deşi era prietenă cu inculpata şi era administratorul S.C. D. S.R.L., societate care, aparent a eliberat înscrisurile folosite de către inculpată pentru contractarea creditului bancar.

Inculpatul T.V. a declarat că l-a cunoscut întâmplător pe numitul G. care i-a propus un contract de muncă în Olanda, dar nu a semnat niciun înscris şi nici nu a prestat

muncă în folosul sau pentru numitul G.. După aproximativ 2 săptămâni a fost chemat la bancă de către numitul G. care mi-a spus că putem lua şi credite şi acesta a fost scopul pentru care am mers acolo mai multe zile. Inculpatul declară că a depus toate diligenţele pentru a se asigura că nu vor fi probleme, fiind asigurat despre această împrejurare chiar de către directorul băncii, iar după aceea a primit un pic cu bani, din care numitul G. i-a dat 5.000 de lei, după care nu l-a mai contactat. Ulterior a fost sunat de la instituţia bancară pentru achitarea ratelor iar eu le-am spus că sunt conştient de acel credit, dar le-a cerut să-mi stabilească rata mai mică. Aşadar inculpatul ştia foarte bine că a contractat un credit bancar pe care va trebui să îl restituie, în condiţiile în care nu avea venit constant şi nici nu era angajat în muncă. Asigurările verbale de la diverse persoane sunt însă insuficiente să anuleze faptul că inculpatul ştia că obţinerea unui împrumut bancar este condiţionată de anumite criterii pe care nu le îndeplinea. În fapt, asigurarea pe care a căutat-o inculpatul a fost să nu aibă probleme cu legea, aşa cum s-a exprimat în faţa instanţei, adică, deşi ştia că au fost prezentate împrejurări neadevărate pentru contractarea creditului, nu va fi persoana care să răspundă juridic.

În cursul urmăririi penale nu s-a putut stabili care a fost persoana care a întocmit înscrisurile arătate mai sus.

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.A., s-a constatat că procurorul a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 şi 3 din C.pen. folosind înscrisuri sub semnătură privată şi originale (respectiv copiile unor contracte de muncă purtau număr de înregistrare de la ITM şi care, astfel, creează aparenţa de înscris oficial) despre care ştia că sunt falsificate. Or, în aceste condiţii faptele inculpatului constituie pe lângă infracţiunea de înşelăciune şi două infracţiuni de uz de fals prev. de art. 291 teza I şi teza a-II-a din C.pen., raportat la natura fiecărui înscris folosit. În baza art. 334 al. 1 din C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul reţinerii pentru inculpat a două infracţiuni de uz de fals prev. de art. 291 teza I şi teza a-II-a din C.pen.

În drept, faptele inculpatului M.A., care, în perioada septembrie-octombrie 2007 a solicitat şi obţinut de la S.C. C.B.R. S.A. - agenţia C. Cluj un credit de nevoi personale prin folosirea unor înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată despre care avea cunoştinţă că sunt falsificate, inducând în eroare reprezentanţii băncii în scopul de a obţine un folos material injust şi pricinuind o pagubă de 17.580.14 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.pen. şi uz de fals, prev. şi ped. de art. 291 teza I şi teza a II-a C.pen.

În procesul de individualizare a pedepselor instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 alin.1 din C.proc.pen, respectiv dispoziţiile generale ale Codului Penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi vârsta acestuia.

Astfel, pedeapsa ce a fost aplicată pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune va fi cuprinsă între 3 ani şi 15 ani, pentru uzul de fals privind înscrisuri oficiale între 3 luni şi 3 ani închisoare, respectiv 3 luni la 2 ani când înscrisul este sub semnătură privată.

Instanţa a reţinut în cauză ca şi circumstanţă judiciare atenuantă împrejurarea că inculpatul a avut o conduită bună înainte de săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel. reţinând dispoziţiile art.74 al.1 lit.c C.pen. instanţa urmează să reducă limitele de pedeapsă. conform art.76 alin.1 C.pen

Cu privire la gradul de pericol social al faptei. instanţa a reţinut faptul că acesta este relativ redus. fiind posibilă săvârşirea infracţiunilor şi ca urmare a neglijenţei reprezentanţilor părţii vătămate care nu au făcut verificările necesare în momentul acordării creditului iar inculpatul a achitat o parte din ratele de credit. suma contractată nefiind una foarte ridicată.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului. instanţa a reţinut faptul că acesta nu are antecedente penale. are o instruire relativ redusă. de aceea este foarte probabilă o activitate infracţională mult mai consistentă a unei alte persoane care să fi săvârşit infracţiunile de fals conexe celor de uz de fals. iar faptele nu au fost săvârşite pentru obţinerea unui folos exclusiv pentru inculpat.

În baza art. 215 al. 1. 2 şi 3 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 din C.pen. a condamnat pe inculpatul M.A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 291 teza I şi teza II din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 76 din C.pen. a condamnat inculpatul M.A. la două pedepse de 1 lună închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că infracţiunile de mai sus au fost săvârşite de către inculpatul M.A. în condiţiile concursului real de infracţiuni.

În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. s-au contopit pedepsele de 1 an închisoare. 1 lună închisoare şi 1 lună închisoare şi a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În temeiul art.71 alin.2 Cod penal. raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a Cod penal. instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în cadrul autorităţile publice sau în funcţiile elective publice. apreciind că în urma săvârşirii infracţiunii aceasta nu mai este demnă să ocupe astfel de funcţii.

În aplicarea pedepsei accesorii instanţa a avut în vedere criteriile stabilite în art.71 alin.3 Cod penal. respectiv natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite. împrejurările cauzei. persoana infractorului. neaplicând această pedeapsă în mod automat. astfel cum a stabilit prin Decizia LXXIV/2007 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei. instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării. în temeiul art.81 alin.2 din Codul penal. apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia şi că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii privind cuantumul pedepsei. rezultanta obţinută în urma contopirii pedepselor. fiind în cauză mai mică de 2 ani iar inculpatul nu a mai fost anterior condamnat.

Instanţa şi-a format convingerea că scopul pedepsei. respectiv reeducare inculpatului şi prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni se poate realiza şi prin suspendarea executării pedepse închisorii. având în vedere persoana şi vârsta acestuia. el fiind într-o perioadă în care trebuie să se integreze în mediul social prin găsirea unui loc de muncă. întreţinerea unei familii şi astfel a considerat oportună evitarea contactului cu mediul infracţional. ţinând cont şi de faptul că acesta nu are antecedente penale.

În temeiul art. 82 alin.1 din Codul penal. instanţa a stabilit un termen de încercare de 3 ani. perioadă în care inculpata va trebui să dovedească că s-a reeducat şi că scopul

pedepsei s-a atins fără executarea efectivă a acesteia. Totodată, instanţa, în baza art.359 C.pen. a pus în vedere inculpatului prevederile art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare al suspendării condiţionate.

Ca şi consecinţă a suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, în temeiul art.71 alin.5 din Codul penal, instanţa a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

Faptele inculpatului T.V., care, după executarea pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1062/15 iunie 2004 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, definitivă prin decizia penală nr. 146/25 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în perioada septembrie-octombrie 2007 a solicitat şi obţinut de la S.C. C.B.R. S.A. - agenţia C. Cluj un credit de nevoi personale prin folosirea unor înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată despre care avea cunoştinţă că sunt falsificate, inducând în eroare reprezentanţii băncii în scopul de a obţine un folos material injust şi pricinuind o pagubă de 20.603,90 lei, elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.pen. şi uz de fals, prev. şi ped. de art. 291 teza I şi teza a II-a C.pen.

Astfel, pedeapsa ce a fost aplicată pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune a fost cuprinsă între 3 ani şi 15 ani, pentru uzul de fals privind înscrisuri oficiale între 3 luni şi 3 ani închisoare, respectiv 3 luni la 2 ani când înscrisul este sub semnătură privată.

Astfel, reţinând dispoziţiile art.74 al.1 lit.c C.pen, instanţa va reduce limitele de pedeapsă, conform art.76 alin.1 C.pen

Cu privire la gradul de pericol social al faptei, instanţa a reţinut faptul că acesta este relativ redus, fiind posibilă săvârşirea infracţiunilor şi ca urmare a neglijenţei reprezentanţilor părţii vătămate care nu au făcut verificările necesare în momentul acordării creditului iar inculpatul a achitat o parte din ratele de credit, suma contractată nefiind una foarte ridicată.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului, instanţa a reţinut faptul că acesta nu are antecedente penale, are o instruire relativ redusă, de aceea este foarte probabilă o activitate infracţională mult mai consistentă a unei alte persoane care să fi săvârşit infracţiunile de fals conexe celor de uz de fals, iar faptele nu au fost săvârşite pentru obţinerea unui folos exclusiv pentru inculpat.

În baza art. 215 al. 1, 2 şi 3 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 din C.pen. vom condamna pe inculpatul T.V. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1062/15 iunie 2004 pronunţată de

Judecătoria Bistriţa, definitivă prin decizia penală nr. 146/25 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

În baza art. 291 teza I şi teza II din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 76 din C.pen. a fost condamnat inculpatul T.V. la două pedepse de 1 lună închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că infracţiunile de mai sus au fost săvârşite de către inculpatul T.V. în condiţiile concursului real de infracţiuni.

În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. s-au contopit pedepsele de 1 an închisoare, 1 lună închisoare şi 1 lună închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În temeiul art.71 alin.2 Cod penal, raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a Cod penal, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în cadrul autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, apreciind că în urma săvârşirii infracţiunii aceasta nu mai este demnă să ocupe astfel de funcţii.

În aplicarea pedepsei accesorii instanţa a avut în vedere criteriile stabilite în art.71 alin.3 Cod penal, respectiv natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările cauzei, persoana infractorului, neaplicând această pedeapsă în mod automat, astfel cum a stabilit prin Decizia LXXIV/2007 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Faptele inculpatei S.E., care, în perioada septembrie-octombrie 2007 a solicitat şi obţinut de la S.C. C.B.R. S.A. - agenţia C. Cluj un credit de nevoi personale prin folosirea unor înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată despre care avea cunoştinţă că sunt falsificate, inducând în eroare reprezentanţii băncii în scopul de a obţine un folos material injust şi pricinuind o pagubă de 14.776,27 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 C.pen. şi uz de fals, prev. şi ped. de art. 291 teza I şi teza a II-a C.pen.

Cât priveşte infracţiunea de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatei, Instanţa a apreciat că au fost dovedite prin mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, dar faţă de împrejurarea că prejudiciile cauzat părţii vătămate au fost integral acoperite înainte de citirea actului de sesizare, faţă de cei trei inculpaţi urmează să se aplice cauza de nepedepsire prevăzută de art. 74¹ alin. 2 teza a II-a C.pen., în condiţiile art. 13 din C.pen.

Astfel, potrivit acestui text de lege, faţă de natura infracţiunii comise, respectiv infracţiunea de înşelăciune, având în vedere că până la soluţionarea cauzei în primă instanţă inculpaţii au acoperit integral prejudiciul produs, şi acest prejudiciu cauzat şi recuperat în aceste condiţii este de până la 50.000 Euro în echivalentul monedei naţionale, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. i¹ C.proc.pen., instanţa a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, cu încadrarea juridică aşa cum a fost reţinută şi să aplice acestora în condiţiile art. 91 lit.

c) C.pen. sancţiunea amenzii administrative.

La individualizarea acestei sancţiuni instanţa a avut în vedere limitele legale prevăzute de lege, gradul de pericol social concret raportat la împrejurările de fapt

reţinute din ansamblul probator. faptul că inculpaţii sunt fiecare la prima abatere de la rigorile legii penale. au recunoscut şi regretat săvârşirea faptei şi a acoperit prejudiciul cauzat.

Aşadar în baza art. 11 pct. 2 lit. b din C.p.p. rap. la art. 10 lit. i^A1 din C.p.p. vom dispune încetarea procesului penal faţă de inculpata S.E. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 al. 1. 2 şi 3 C. pen. cu aplicarea art. 13 din C.pen.

În procesul de individualizare a pedepselor pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals. instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 alin.1 din C.proc.pen. respectiv dispoziţiile generale ale Codului Penal. limitele de pedeapsă fixate în partea specială. persoana inculpatei şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce priveşte persoana inculpatei. instanţa a reţinut faptul că aceasta nu are antecedente penale. iar faptele nu au fost săvârşite pentru obţinerea unui folos personal exclusiv.

Raportându-se la aceste criterii de individualizare. în baza art. 291 al. 1 teza I din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 din C.pen. a condamnat inculpata S.E. la 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 291 al. 1 teza I din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 din C.pen. a condamnat inculpata S.E. la 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că cele două infracţiuni au fost săvârşite în condiţiile concursului real omogen de infracţiuni.

În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. s-au contopit cele două pedepse de 1 lună închisoare şi s-au aplicat inculpatei pedeapsa de 1 lună închisoare.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal. raportat la art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a Cod penal. instanţa a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în cadrul autorităţile publice sau în funcţiile elective publice. apreciind că în urma săvârşirii infracţiunii aceasta nu mai este demnă să ocupe astfel de funcţii.

În aplicarea pedepsei accesorii instanţa a avut în vedere criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cod penal. respectiv natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite. împrejurările cauzei. persoana inculpatei. neaplicând această pedeapsă în mod automat. astfel cum a stabilit prin Decizia LXXIV/2007 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Instanţa şi-a format convingerea că scopul pedepsei. respectiv reeducare inculpatei şi prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni se poate realiza şi prin suspendarea executării pedepse închisorii. având în vedere persoana şi vârsta acestuia. el fiind într-o perioadă în care trebuie să se integreze în mediul social prin găsirea unui loc de muncă. întreţinerea unei familii şi astfel se consideră oportună evitarea contactului cu mediul infracţional. ţinând cont şi de faptul că acesta nu are antecedente penale.

În temeiul art. 82 alin. 1 din Codul penal. instanţa a stabilit un termen de încercare de 2 ani şi 1 lună. perioadă în care inculpata va trebui să dovedească că s-a reeducat şi că

scopul pedepsei s-a atins fără executarea efectivă a acesteia. Totodată, instanţa, în baza art.359 C.pen. a pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare al suspendării condiţionate.

În ceea ce priveşte latura civilă s-a constatat că faptele ilicite săvârşite de către inculpaţii M.A. şi T.V. cu intenţie directă au produs un prejudiciu nemijlocit în patrimoniul părţii vătămate. Având în vedere întrunirea elementelor constitutive ale răspunderii delictuale în baza art. 14 rap. la art. 346 al. 1 din C.p.p. cu aplicarea art. 998 din C.civ. în vigoare înainte de data de 1 octombrie 2011 s-au admis acţiunile civile formulate de partea vătămată S.C C.B.R. S.A. şi a fost obligat inculpatul T.V. la plata sumei de 20.395,15 lei, reprezentând daune materiale şi pe inculpatul M.A. la plata sumei de 17.381,19 lei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii M.A., T.V., S.E..

Apărătorul inculpatului M.A. a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinţei şi trimiterea dosarului spre rejudecare instanţei de fond, deoarece magistratul nu s-a pronunţat asupra cererii vizând achitarea sa de sub învinuirile aduse.

În subsidiar, a apreciat că se impune achitarea sa în baza art. 10 lit e raportat la art 11 pct 2 lit a Cod procedură penală, inculpatul fiind în eroare în momentul în care a semnat actele la bancă, considerând că-şi primeşte salariul.

Inculpatul T.V. prin apărătorul său a solicitat în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Cluj-Napoca, judecătorul fondului nepronunţându-se asupra unui motiv de critică, cel ce viza achitarea recurentului, iar în al doilea rând apreciază că se impune restituirea cauzei la parchet, întrucât actul de sesizare al instanţei nu corespunde cerinţelor de fond şi formă prevăzute de art 263 şi 264 Cod procedură penală, nefiind indicate actele materiale ce compun infracţiunea de înşelăciune, şi nici latura subiectivă nu este detaliată, nerezultând dacă inculpatul a acţionat cu intenţie sau din culpă. În subsidiar, cere achitarea în baza art 10 lit d şi art 11 pct 2 lit a Cod procedură penală, nefiind dovedite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. În al treilea rând, dacă se va reţine vinovăţia sa solicită reducerea pedepselor aplicate de către instanţa de fond.

Apărătorul inculpatei S.E. cere admiterea recursului, casarea sentinţei şi achitarea sa şi pentru infracţiunile de uz de fals. În subsidiar, dacă se va reţine vinovăţia şi în comiterea acestor fapte penale apreciază că se impune condamnarea sa la pedepse extrem de reduse, constând în pedeapsa amenzii penale ca efect al recunoaşterii de circumstanţe atenuante precum şi suspendarea plăţii acestora.

Curtea examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul - infracţiunile deduse spre soluţionare instanţei - este, fără echivoc, cel pe care îl înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În conformitate cu dispoziţiile art.66 alin.1 şi art.5/2 din Codul de procedură penală. precum şi cu cele ale art.23 alin.11 din Constituţia României. orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. deschiderea unei proceduri judiciare penale -prin începerea urmăririi penale - nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază. distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare. respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare. care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces. cu respectarea garanţiilor procesuale. deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare. motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal. concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare. până la rămânerea definitivă. inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la pronunţarea unei decizii judecătoreşti de condamnare. prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes”; soluţia magistraţilor trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie. iar în caz de îndoială. ce nu poate fi înlăturată prin probe. trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Pe lângă aceste reglementări din dreptul intern. instanţa de recurs reţine că şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: „principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă. printre altele. ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării. îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită. să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept. nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare. ci. impune ca audierea martorilor să fie în general. în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu. produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (plenul hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera. Mesesegue şi Jabordo versus Spania).

Probele trebuie să fie concludente şi utile. ceea ce presupune. necesitatea de a fi credibile. apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpaţilor li s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme. promovat de CEDO. Astfel. cu privire la acest principiu. CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor. în sensul unui echilibru just între părţi. implică obligaţia de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza. inclusiv probele. în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).: (hotărârea Hobo Machado contra Portugaliei din 20 februarie 1996 paragraf 31; hotărârea CEDO din25 iunie 1997 în cauza Van Orshover contra Belgiei paragraf 38; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Rowe şi David contra Marii Britanii. paragraf 60 ; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Fitt contra Marii Britanii. paragraf 44.)

Mai mult. aceeaşi Curte. a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului. „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din

24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Având în vedere criticile aduse de inculpaţi hotărârii judecătoriei, instanţa de recurs ţinând cont de efectul devolutiv al căilor de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja efectuat.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de recurs le-a oferit inculpaţilor M., T. şi S. ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franţei- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei- Hotărârea din 18 mai 2004) şi a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.

Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să-şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza D.E.F.ea împotriva României-Hotărârea din 15 decembrie 2007).

Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

Instanţa de recurs, examinând sentinţa atacată, a apreciat că Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut o stare de fapt bazată pe probe concludente şi just interpretate şi că în raport de aceasta, în mod judicios s-a stabilit vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost deferiţi justiţiei .

Astfel, în privinţa inculpatului M.A. nu se impune trimiterea dosarului Judecătoriei Cluj-Napoca pentru a relua cercetarea judecătorească, întrucât prin prisma faptului că judecătorul fondului a analizat probele de vinovăţie şi a statuat asupra acesteia, implicit a exclus o soluţie de achitare în privinţa recurentului, condiţii în care această susţinere este neavenită.

Pe de altă parte, nici cererea acestuia de achitare în temeiul art 10 lit e raportat la art 11 pct 2 lit a Cod procedură penală nu se impune, recurentul neaflându-se în eroare cu privire la actele şi natura juridică a acestora, pe care le-a semnat la bancă.

Recurentul nu s-a putut afla în eroare întrucât aşa cum arată în declaraţia de la fila 284 u.p. „recunosc că nu am fost angajat la SC D.I. SRL, nu o cunosc pe F.A. şi nu am fost angajat niciodată cu contract de muncă la nici o firmă”.

În aceste condiţii, este evident că recurentul nu avea de ce să se deplaseze la sediul băncii SC C.R. SA- AGENŢIA CLUJ pentru ridicarea salariului, deoarece nefiind

încadrat la nici o firmă, nu avea nici cont în bancă de unde să-i fie virată contravaloarea salariului, neprestând vreo muncă utilă nicăieri.

Aşa fiind, achitarea sa în baza art 10 lit e raportat la art 11 pct 2 lit a Cod procedură penală este exclusă, deoarece acesta şi-a dat seama, că, cu intenţie a primit bani în urma inducerii în eroare a unităţii bancare, prin prezentarea ca adevărată a unei situaţii mincinoase, respectiv prin indicarea adresei de unde rezulta nereal că este angajat al SC D.I. SRL, aspect ce a determinat partea civilă să-i elibereze nejustificat creditul bancar, înregistrând astfel o pagubă.

Mai mult, în declaraţia de la fila 284 din faza de urmărire penală inculpatul M.A. declară textual „recunosc învinuirea care mi se aduce şi nu am alte probe de propus în apărare”, condiţii în care este lipsită de logică, revenirea asupra acestor aserţiuni şi invocarea erorii de fapt, pentru a fi exonerat de răspundere penală.

Nu este lipsit de interes faptul că, în decursul celor şase declaraţii recurentul arată cu lux de amănunte modul de derulare a comiterii faptei, împrejurare ce pune în evidenţă nesinceritatea sa ulterioară, deoarece organele de poliţie nu aveau de unde să cunoască aceste detalii, în lipsa evidenţierii lor de către inculpat.

Astfel, potrivit declaraţiei din faza de urmărire penală inculpatul M.A. a recunoscut fără dubiu că împreună cu recurenţii T.V. şi S.E. au solicitat aceste credite la SC C.R. SA - AGENŢIA CLUJ de nevoi personale deşi au cunoscut faptul că, nu erau şi nici nu au fost niciodată angajaţi la SC D.I. SRL, aşa cum rezultă din adresele emise de ITM CLUJ.

Recurenţii M. şi T. au indicat organelor de poliţie diferite persoane rămase neidentificate, până în prezent, ca fiind cele care le-au intermediat obţinerea acestor credite de nevoi personale.

Cei trei inculpaţi recurenţi au învederat doar prenumele sau porecla acestora respectiv G., D. sau V., fără a oferi alte date care să conducă la identificarea lor.

Cât priveşte motivul de recurs formulat de inculpatul T. vizând achitarea sa în baza art 10 lit d raportat la art 11 pct 2 lit a Cod procedură penală, nici acesta nu este fondat întrucât în speţă subzistă elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Astfel, Curtea remarcă că şi inculpatul T., la fel ca şi inculpatul M. în faza de urmărire penală, la fila 286 a recunoscut comiterea faptei, arătând textual „recunosc faptul că am semnat contractul de creditare dar eu am avut convingerea fermă că sunt angajat la firma numitului G.. Sunt dispus la recuperarea prejudiciului şi nu am probe de făcut în apărare”.

Mai mult, în declaraţia de la fila 288 u.p. învederează că „am intrat în interiorul băncii cu numitul O. şi am luat loc la un birou, după care a venit o angajată a băncii, care mi-a dat să semnez un contract de credit, după care, mi-a dat un plic cu banii. Funcţionara din bancă nu m-a întrebat nimic cu privire la locul meu de muncă. Anterior intrării în bancă, am avut o discuţie cu G., care mi-a spus că sunt angajat la firma lui, ca zugrav şi că s-au întocmit documente în acest sens. În momentul în care am semnat contractul de credit, am avut convingerea că sunt angajat la firma lui G. Nu am ştiut care este firma la care numitul G. mi-a spus că sunt angajat. Din plicul cu bani pe care l-am primit de la bancă şi în care nu pot preciza ce sumă de bani a fost, am primit de la O. suma de 5.000 lei. Restul banilor care au rămas în plic, G. şi O. au afirmat că sunt necesari pentru îndeplinirea formalităţilor vizând angajarea mea la firmă şi a taxelor care trebuie achitate”.

Revenirea inculpatului T. asupra acestei recunoaşteri. în faţa instanţei de recurs. nu este justificată cu nimic urmând a fi înlăturată. apărarea fiind de complezenţă şi făcută cu scopul de a scăpa de răspunderea penală ce-l incumbă.

De altfel. din fişa de cazier judiciar a inculpatului T. depusă la fila 301 u.p. rezultă că acesta până în prezent a suferit un număr de 8 condamnări pentru infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului. respectiv furt calificat. tăinuire.

Sunt pe deplin întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune deoarece inculpatul T. ştia foarte bine că de a doua zi nu mergea să presteze muncă de zugrav la aşa-zisa firmă a numitului G.. cunoştea faptul că nu va realiza venituri materiale din care să-şi plătească ratele corespunzătoare împrumutului bancar. dându-şi seama astfel că este vorba de o inducere în eroare a unităţii bancare. prin susţinerea ca reale a unor împrejurări mincinoase. ceea ce relevă existenţa infracţiunii vizate de art 215 Cod penal.

Nu se impune trimiterea spre rejudecare a dosarului la instanţa de fond întrucât magistratul judecătoriei prin pronunţarea unei soluţii de condamnare a exclus implicit o soluţie de achitare a recurentului.

Faţă de declaraţiile nemijlocite ale recurentului în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond. nu se impune nici achitarea acestuia în baza art 10 lit d Cod penal. intenţia fiind dovedită pe deplin prin prezentarea acelor adeverinţe mincinoase vizând încadrarea în muncă. în faţa unităţii bancare şi încasarea contravalorii creditului.

Inculpata recurentă S.E. învederează că persoana care i-a întocmit actele necesare obţinerii creditului ar fi fost martora F.A.. administrator al SC D.I. SRL. Inculpata S. a afirmat că în urma depunerii cererii de credit nr. 36759 din 28 septembrie 2007 a obţinut de la bancă suma de 14.200 lei. bani pe care i-a predat în întregime martorei F.. aspect negat de către aceasta din urmă.

Recunoaşterea inculpaţilor M.A. şi T.V. din faza de urmărire penală se coroborează cu declaraţiile martorilor ascultaţi nemijlocit de către instanţa de fond. respectiv: F.A. D.. R.A. şi K.E.. fiind probate astfel existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Potrivit art. 69 C.proc.pen.. declaraţiile inculpaţilor T. şi M. făcute în cursul procesului penal. pot servi la aflarea adevărului. numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declaraţiile inculpaţilor trebuie să se coroboreze cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare. nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei. ci. doar cu. anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând. se cere ca verificarea susţinerilor inculpaţilor să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte. acele fapte şi împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe. să aibă un caracter de repetabilitate.

Chiar şi în acest context. instanţa are facultatea. iar nu obligaţia de a reţine declaraţiile inculpaţilor. câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declaraţiile pot servi” iar nu „servesc” doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.

Aşadar. declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpaţilor din faţa Curţii sunt simple afirmaţii. care au ca scop doar disculparea acestora de consecinţele penale ale faptelor lor. fiind vădit pro cauza. motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.

Dispoziţiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.

Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţele de fond şi recurs au reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.

Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpaţilor.

Pe de altă parte, declaraţiile acestora date în faza judecăţii şi în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

Judecătoria Cluj-Napoca a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situaţiei de fapt expusă în considerentele hotărârii şi a vinovăţiei inculpaţilor.

Curtea de Apel analizând probele de la dosar constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanţe cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor deduse judecăţii.

Deşi inculpaţii au negat în faţa Curţii comiterea faptelor, afirmând că au fost condamnaţi pe nedrept, susţinerile acestora nu au suport probator.

Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpaţi, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Restituirea cauzei la procuror, solicitată de inculpatul T.V. „de lege lata", se poate dispune pe două temeiuri: - restituirea în vederea refacerii rechizitoriului (art. 300 alin. 2

C. proc. pen.) şi restituirea pentru refacerea urmăririi penale (art. 332 C. proc. pen.).

Conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. Potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. pen., „rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată."

Jurisprudenţa şi doctrina sunt, într-o covârşitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanţei, conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

În principiu, examinarea eventualelor nulităţi din cursul urmăririi penale (încălcarea unor norme care reglementează faza urmăririi penale) este o activitate distinctă de examinarea regularităţii actului de sesizare şi rezultă din existenţa, distinctă, a art. 300 C. proc. pen., respectiv, a art. 332 C. proc. pen.

În măsura în care se constată nulităţi ale urmăririi penale, care presupun restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia, ca o consecinţă firească se impune, evident, şi refacerea rechizitoriului. Această observaţie trebuie, însă, corelată cu alte principii în materia efectelor nulităţii, astfel cum sunt acceptate în doctrină (izolarea efectului nulităţii şi efectul extensiv al nulităţii), susţinându-se constant - în doctrină - că în reglementarea Codului de procedură penală român actual nu sunt dispoziţii exprese în ceea ce priveşte efectul extensiv al nulităţii, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret de către organele judiciare în raport cu relaţia ce există între actul lovit de nulitate şi celelalte acte procesuale întocmite.

Neobservarea unor dispoziţii care reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate cazurile, nulitatea absolută şi, respectiv, restituirea cauzei la procuror. Distinct, încălcarea unor dispoziţii din faza urmăririi penale pot atrage - în condiţiile legale -nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută.

„De lege lata" această concepţie a legiuitorului este reflectată de dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (2) - (3) C. proc. pen., art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., respectiv, art. 332 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Revenind la aspectele de drept ale prezentei cauze, respectiv la recursul inculpatului T.V., Curtea constată următoarele:

Potrivit actualului Cod de procedură penală, noţiunea juridică de „excepţii" - în sensul propriu-zis al acesteia - se referă la aspectele privind competenţa organelor judiciare, iar nu la nulităţi („excepţia nulităţii").

Modalitatea juridică prin care procurorul sau părţile pot invoca necompetenţă organelor judiciare este „excepţia de necompetenţă", aceasta realizându-se prin formularea unei cereri prin care se „ridică excepţia de necompetenţă" (în acest sens fiind art. 39 C. proc. pen.).

Potrivit Codului de procedură penală, „nulitatea" nu este o excepţie, ci o sancţiune procedurală care intervine în cazul încălcării dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal (art. 197 C. proc. pen.).

Invocarea eventualelor încălcări ale legii în activitatea de urmărire penală se face, uneori din oficiu, dar de regulă prin formularea de către procuror sau partea interesată a unei cereri (art. 197 alin. 4 C. proc. pen.).

Distinct de „excepţii", „cereri" şi „chestiuni prealabile" - astfel cum sunt reglementate de Codul de procedură penală - pentru verificarea anumitor acte ale fazei urmăririi penale au fost instituite proceduri juridice specifice (speciale) care trebuie aplicate de judecător.

Astfel, pentru verificarea actului de sesizare (rechizitoriului), legiuitorul a instituit o procedură specifică, cea reglementată în art. 300 C. proc. pen.

Potrivit art. 300 alin. (2) C. proc. pen., în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia.

În doctrină şi jurisprudenţă se apreciază că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la „sesizarea instanţei" are în vedere încălcarea dispoziţiilor privitoare la „sesizarea primară" (sesizarea prin rechizitoriu), „sesizarea suplimentară" (extinderea acţiunii penale, extinderea procesului penal) şi „sesizarea de trimitere" (casarea cu trimitere, declinarea competenţei, regulatorul de competenţă, strămutarea).

Aşa cum s-a menţionat anterior, jurisprudenţă şi doctrina sunt, într-o covârşitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanţei, conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

Or, din examinarea rechizitoriului nr. 2546/P din 2 mai 2012 emis de Parchetul de pe lângă JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA se constată că nu există, la acest moment procesual, temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate „dispoziţiile privitoare la sesizarea instanţei”, aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 262, art. 263 şi art. 264 C. proc. pen. (condiţii de formă şi de conţinut).

În realitate, apărarea a invocat nerespectarea unor dispoziţii legale cu privire la modul în care a fost efectuată urmărirea penală (dispunerea în cauză a unor soluţii, soluţia dispusă prin rechizitoriu, nu au fost descrise de către procuror actele materiale ale infracţiunii de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului T., nu a fost descrisă forma de vinovăţie cu care a acţionat, nu i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, toate aceste aspecte implicând restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale).

Potrivit art 263 aln 1 Cod procedură penală „rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă...fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică..”.

Conform art. 317 C. proc. pen., „judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei.

Curtea reţine că potrivit practicii judiciare constante a instanţei supreme „în cazul trimiterii în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune nedescrierea în amănunt în detaliu a actelor materiale de înşelăciune reţinute în sarcina inculpatului, şi nelegalitatea unor mijloace de probă nu constituie motive de restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, în baza art. 332 Cod procedură penală, ci pot forma obiectul analizei la judecarea cauzei pe fond”.

Apărarea inculpatului T. că nu i s-a adus la cunoştinţă prealabil luării depoziţiei la poliţie şi la parchet despre dreptul de a nu face nici o declaraţie, că tot ceea ce spune poate fi folosit împotriva lui, va fi înlăturată ca nesinceră prin conţinutul procesului verbal de la fila 290 u.p. din care rezultă în mod explicit că aceste cerinţe au fost îndeplinite.

Lipsa descrierii în detaliu a manoperelor în care a derulat activitatea infracţională, nu justifică restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Dincolo de obiectul judecăţii, care vizează persoane cercetate pentru înşelăciune, chestiunea pusă în discuţie poate forma obiectul analizei la judecarea cauzei pe fond, în contextul examinării probatoriului care a fost administrat pe parcursul procesului penal şi al temeiniciei acuzaţiilor aduse inculpaţilor.

În acelaşi moment procesual, vor fi analizate şi actele premergătoare întocmite în cauză; eventuala nelegalitate a acestora ori a unor mijloace de probă nu poate conduce la restituirea cauzei la procuror, ci la neluarea lor în considerare cu ocazia deliberării.

Cât priveşte solicitarea inculpatului T. de a se reduce pedeapsa aplicată de către instanţa de fond, aceasta nu poate fi primită deoarece faţă de modul concret de săvârşire a faptei, cuantumul pedepsei principale de 1 an închisoare, asigură realizarea concretă a

scopurilor pedepsei. iar executarea sa. prin privare de libertate. va da posibilitate inculpatului. ca prin programele educaţionale desfăşurate şi în mediu închis. cu valorificarea aptitudinilor acestuia. să conducă. chiar şi prin restrângerea libertăţii presupusă de o asemenea modalitate de executare la conştientizarea consecinţelor faptei sale. în vederea unei reinserţii sociale reale a acestuia.

Curtea. în baza propriei analize. faţă de critica vizând reducerea pedepsei consideră că. nu se impune a se da curs celor susţinute. deoarece nu s-ar putea da eficienţă într-un mod prioritar circumstanţelor personale. în raport cu celelalte. faţă de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei.

Cuantumul sancţiunii nu se impune a fi redus faţă de gravitatea faptei comise. consecinţele acesteia. rezonanţa în comunitate şi a reacţiei pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă. faţă de săvârşirea unor asemenea infracţiuni. aşa încât nu este incident cazul de casare invocat. respectiv art.385⁹ pct.14 C.pr.pen.

Având în vedere că inculpata S.E. a recunoscut sincer atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei că persoana care i-a întocmit actele necesare obţinerii creditului a fost martora F.A. şi că acesteia i-a şi remis suma obţinută în mod fraudulos de la unitatea bancară. în valoare de 14.200 lei. este exclusă o soluţie de achitare faţă de propria achiesare la modul de derulare al activităţii infracţionale.

Faţă de modul de comitere a faptelor. acestea denotând intenţie directă nu se impune aplicarea sancţiunii amenzii şi nici suspendarea condiţionată a pedepsei conform art 81 Cod penal deoarece instanţa de fond a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei. atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art 72 Cod penal.

Pentru motivele ce preced. Curtea va respinge ca nefondate recursurile celor trei inculpaţi. în baza art 385¹⁵ pct 1 lit b Cod procedură penală.

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de câte 75 lei. pentru av. inc. S. si T. si 300 lei pentru av. inc. M.. ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu. conform art 189 Cod procedură penală.

Recurenţii vor fi obligaţi să plătească în favoarea statului suma de câte 600 lei cheltuieli judiciare. din care câte 75 lei reprezentând onorariu avocaţial. pentru inc. S. si T. si 300 lei pentru inc. M.. conform art 192 alin 2 Cod procedură penală. (Judecător Delia Purice)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Solicitare de restituire a cauzei la procuror pentru aspecte precum nelegalitatea actelor premergătoare, nedescrierea în rechizitoriu a laturii subiective a infracţiunii de înţelăciune şi nelegalitatea unor mijloace de probă. Respingere. Aspecte care pot