Trafic de influenţă. Întrunirea elementelor constitutive. Neindicarea expresă a persoanei asupra căreia inculpatul pretinde că are influenţă. Nerelevanţă. Individualizarea pedepsei. Neîndeplinirea condiţiilor prev. de art. 332 C.proc.pen. pentru restituir

Comentarii

0

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 135/A din 19 iunie 2013

Prin sentinţa penală nr. 285 din 23 iulie 2011 a Tribunalului Cluj. a fost condamnat inculpatul A.B.C.. la pedeapsa de:

- 2 ( doi) ani închisoare. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. prev. de art. 257 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 71 C.pen. au fost interzise inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C.pen.. începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei.

În temeiul art.86/1 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare stabilit conform art.86/2

C.pen.. respectiv acela de 4 ani.

În temeiul art.86/3 alin.1 C.pen. a fost obligat inculpatul să se supună. pe durata termenului de încercare. următoarelor măsuri de supraveghere date în competenţa Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj :

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj conform programului stabilit de acest serviciu;

b) să anunţe. în prealabil. orice schimbare de domiciliu. reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile. precum şi întoarcerea;

c ) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Potrivit art.359 C.pr.pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.86/4 C.pen.

În temeiul art.71 alin.5 C.pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

Potrivit art.191 C.p.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. în sumă de 850 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în fapt că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj. a fost trimis în judecată inculpatul A.B.C.. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000.

Sub aspectul stării de fapt s-a reţinut aceea că inculpatul A.B.C. la data de

28.08.2011. cu ocazia unei convorbiri telefonice a lăsat să se creadă faţă de denunţătorul

D.E.F. că are influenţă. prin intermediul unor persoane. asupra unor funcţionari publici cu atribuţii de decizie din cadrul Guvernului României. pe care îi poate determina să aprobe

alocarea prin hotărâre de Guvern a unei sume de bani pentru Primăria comunei I., jud. ..., din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2011, în scopul de a fi remisă ulterior S.C. O. S.R.L. pentru decontarea unor lucrări efectuate în perioada 2008-2009, comunicându-i că „costul" intervenţie pentru persoanele care sa facă demersuri pe lângă funcţionarii publici în cauză îl reprezintă 10 % (100.000 euro) din valoarea totală a sumei ce urma a fi primită.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2007-2009, S.C. O. S.R.L. Râmnicu Vâlcea, ai cărei asociaţi şi administratori sunt martorii L.V.M. şi G.I. au încheiat mai multe contracte cu Consiliul local al comunei I., jud. ... având ca obiect reabilitarea unor drumuri comunale şi săteşti.

Unul dintre contracte, respectiv contractul de lucrări nr. 6261/2007, încheiat la data de 05.12.2007, a avut ca obiect executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor de „Modernizare drum sătesc Tadoi Tudor km 0+000- 2+200" în comuna I., satele D. şi F.

Contractul a fost modificat prin actul adiţional 1/10.10.2008, stabilindu-se efectuarea unor lucrări suplimentare. Valoarea totală a contractului a fost de 1.650.499,5 lei cu TVA.

Un alt contract de lucrări, respectiv contractul nr. 6320/03.12.2008, încheiat de Consiliul local al comunei I. cu aceeaşi societate comercială a avut ca obiect executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor de „Reabilitare şi modernizare DC 106 I. - Cherăşti km 0+000-3+600" în comuna I., satul I.". Şi acest contract a fost modificat printr-un act adiţional (2/2009) în sensul stabilirii unor lucrări suplimentare. Valoarea totală a contractului a fost de 2.853.959,38 lei.

Conform adresei nr. 5156/18.11.2011 emisă de Primăria comunei I., în cazul contractului 6261/2007 s-a achitat către S.C. O. S.R.L. suma de 1.107.409,4 lei, rămânând de achitat suma de 543.090,1 lei.

În ceea ce priveşte contractul cu numărul 6320/03.12.2008, conform celor precizate de Primăria comunei I., s-a achitat doar o parte din valoarea contractului, rămânând de achitat către S.C. O. S.R.L. suma de 2.275.147,38 lei.

Primăria comunei I. a comunicat că au mai fost încheiate, în perioada 2008-2009, şi alte contracte de lucrări cu S.C O. S.R.L., achitându-se în întregime contravaloarea lucrărilor executate.

Din adresa emisă de Primăria comunei I. a rezultat că S.C. O. S.R.L. are de recuperat de la Consiliul local al comunei I. suma totală de 2.818.237,48 lei (543.090,1 lei+2.275.147,38 lei) .

La cursul BNR stabilit pentru data de 26.08.2011, în echivalent euro (1 euro= 4,2449 lei), creanţa S.C. O. S.R.L. se ridica la valoarea de 663.912 euro, fără a se fi luat în calcul penalităţile de întârziere („o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din preţul contractului, în procent de 0,1% pe zi de întârziere" - art. 13.2 din contractul 6261/15.12.2007; art. 13.2 din contractul 6230/03.12.2008).

La solicitarea D.N.A.- Serviciul Teritorial Cluj, Consiliul Judeţean Vâlcea a comunicat prin adresa cu numărul 13761/18.11.2011 că, în anul 2011, împreună cu Instituţia Prefectului - Judeţul Vâlcea, în conformitate cu prevederile art. 1 lit. c din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, aprobat prin HG nr. 561/2009, au iniţiat şi transmis Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea analizei, avizării şi supunerii spre

adoptare un număr de 15 proiecte de hotărâri de Guvern privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, revăzută în bugetul de stat pe anul 2011, pentru 10 unităţi administrativ teritoriale.

Conform adresei mai susmenţionată două dintre proiecte au vizat alocarea unor fonduri pentru comuna I..

Unul dintre acestea se referea la alocarea sumei de 2.275.148 lei, pentru comuna I. din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, pentru lucrările executate şi nedecontate la obiectivul de investiţii „Reabilitare şi modernizare DC .06 I. - Cherăşti, km. 0+000-3+600". Celălalt proiect privea alocarea sumei le 540.000 lei comunei I. în vederea decontării lucrărilor executate şi nedecontate la reabilitarea şcolilor şi grădiniţelor din comuna I.

Consiliul Judeţean Vâlcea a anexat la adresa cu numărul de mai sus cele două proiecte de hotărâre la care s-a făcut referire anterior. In proiectul de hotărâre referitor la alocarea sumelor de bani pentru lucrările de reabilitare a drumurilor s-a menţionat suma de 2.377.138 lei pentru lucrările executate şi nedecontate la obiectivul de investiţii „Reabilitarea şi modernizarea DC 106 I. - Cherăşti km.0+000-3+600" şi „Reabilitare şi modernizare drum de interes local Dealu Mare-Rădoi -Tudor".

În contextul celor prezentate, se menţionează faptul că atât denunţătorul D.E.F., cât şi martorul L.V.M. îl cunosc personal pe inculpatul A.B.C., deoarece participau împreună la competiţii de golf.

La un moment dat, fiind interesat de vânzarea unei păduri, martorul L.V.M. i-a relatat martorului D.E.F. despre problemele pe care le întâmpină în recuperarea unor sume de bani de la Primăria comunei I. pentru lucrările de reabilitare a unor drumuri calamitate, în perioada 2008-2009, suma de recuperat fiind de circa 2.500.000 lei.

Cu aceeaşi ocazie, martorul L.V.M. i-a arătat şi o adresă întocmită de Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea către Guvernul României pentru solicitarea de fonduri în vederea recuperării creanţei, solicitându-i în acest sens sprijinul martorului D.E.F., pentru a afla dacă Primăria comunei I. se afla pe lista întocmită de guvern.

Trebuie precizat faptul că la data de 15.06.2011, Consiliul Judeţean Vâlcea şi Instituţia Prefectului Judeţul Vâlcea au înaintat proiectul de hotărâre privind alocarea unei sume de bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului în vederea decontării lucrărilor executate de S.C. O. S.R.L., iar la data de 28.06.2011, conform Notei întocmite de Ministerul Administraţiei şi Internelor-Secretar de Stat , privind „Reabilitarea şi modernizarea DC 106 I. - Cherăşti km.0+000-3+600" şi „Reabilitare şi modernizare drum de interes local Dealu Mare-Rădoi -Tudor" cu adresa nr. 17734/28.06.2011, Ministerul Finanţelor Publice a restituit proiectul de hotărâre neavizat (adresă Guvernul României - cabinet prim ministru 5/E.B./34/2011- filele 107109).

În contextul demersurilor făcute de către autorităţile locale ale comunei I. şi cele judeţene pentru alocarea unor sume de bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011 şi faţă de solicitarea martorului L.V.M., martorul D.E.F. l-a contactat pe inculpatul A.B.C., în scopul iniţierii unor intervenţii pe lângă persoane cu atribuţii de decizie în cadrul Guvernului României pentru alocarea de către această instituţie publică a sumelor de bani către Primăria comunei I..

Concret. demersul respectiv a fost iniţiat de către martorul D.E.F. care. la data de

25.08.2011. l-a contactat telefonic pe inculpatul A.B.C.. care se afla la acel moment la Paris. motiv pentru care au stabilit să discute la un moment ulterior. după revenirea în ţară a inculpatului. Precizăm faptul că. cu ocazia acestei discuţii telefonice martorul D. a precizat că doreşte să discute cu inculpatul o „treabă urgentă”. acesta din urmă solicitându-i martorului să îi transmită un alt număr de telefon. precizând că la rândul său. are acasă mai multe telefoane cu cartelă pe care. după folosinţă. le aruncă.

Cu privire la această problemă „urgentă" discuţiile au fost reluate în data de

28.08.2011. când inculpatul A.B.C. l-a contactat telefonic pe martorul D.E.F.. la numărul de telefon indicat de acesta (07xxxxxxxx). la rândul său inculpatul utilizând un alt post telefonic.

Cu ocazia convorbirii telefonice din data de 28.08.2011. inculpatul A.B.C. a lăsat să se creadă faţă de martorul D.E.F. că are influenţă. prin intermediul unor cunoştinţe. asupra unor persoane cu atribuţii de decizie în cadrul guvernului României care pot fi determinate să aprobe alocarea prin hotărâre de guvern a unei sume de bani pentru Primăria comunei I. din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2011. în interesul societăţii comerciale pentru care martorul D.E.F. a solicitat intervenţia. respectiv pentru S.C. O. S.RL.

Concret. martorul D.E.F. i-a transmis inculpatului că ar fi de recuperat suma de 1.000.000 euro iar pentru intervenţia solicitată. inculpatul A.B.C. i-a precizat lui D.E.F. că suma ce va trebui achitată cu titlu de folos necuvenit reprezintă un procent de 10 % din valoarea totală a sumei ce trebuia recuperată de societate. respectiv suma cu titlu de folos necuvenit. cu privire la care au purtat discuţii cei doi. ar fi de circa 100.000 euro.

Inculpatul A.B.C. i-a dat de înţeles denunţătorului că şi suma de 100.000 euro ar fi prea mică pentru intervenţiile ce trebuiau făcute în vederea alocării banilor către Primăria comunei I.. deoarece oamenii la care el poate apela pentru a se ajunge „ în preajma lui number one” „au şi ei anumite valori" or. pentru 50 mii respectivele persoane „nici nu s-ar da jos din pat”. ( proces verbal de certificare a înregistrărilor).

Cu aceeaşi ocazie. inculpatul A.B.C. i-a transmis martorului D.E.F.. care afirmase că suma pretinsă nu constituia o problemă pentru cei interesaţi. că o să facă demersuri în sensul arătat doar după data de 10 septembrie deoarece. în perioada imediat următoare discuţiei. urma să plece la Viena şi ulterior la Reşiţa. pentru rezolvarea unor probleme. Oricum. cei doi s-au înţeles să reia discuţia cu ocazia turneului de golf „Cupa E...” care urma să aibă loc în data de 3 septembrie 2011.

Aşa cum se va arăta mai jos. din mijloacele de probă administrate în cauză nu sa putut stabili cu certitudine dacă cei doi s-au întâlnit la acest turneu de golf şi dacă au discutat ceva în legătură cu problema respectivă. oricum este cert că ulterior. la data de 12 septembrie 2011 martorul D.E.F. i-a trimis inculpatului un mesaj pe „facebook". cu următorul conţinut ” salut C., vezi poate nu mă uiţi cu treaba aia” la care inculpatul A.B.C. i-a răspuns că încearcă. (fila 18)

Prin Hotărârea de Guvern nr. 1001/12.10.2011 privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011 pentru unele unităţi administrativ teritoriale. publicată în Monitorul Oficial nr. 730 din 17.10.2011. nu au fost alocate fonduri pentru comuna I.. judeţul Vâlcea.

Prin adresa nr. 5/EB/34/17.11.2011, Guvernul României - Cabinetul Primului Ministru a comunicat faptul că Primăria comunei I., judeţul Vâlcea nu a primit în anii 2010 şi 2011 sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: denunţul şi declaraţiile martorului D.E.F., procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare, procesul verbal de consemnare primire mesaje de la D.E.F., în format electronic şi copia imprimată a schimbului de mesaje din 12.09.2011 dintre denunţător şi inculpatul A.B.C., declaraţiile martorului L.V.M., declaraţia martorului G.I., proces verbal de certificare a înregistrărilor, adresa nr. 13761/18.11.2011 a Consiliului Judeţean Vâlcea şi documentele anexă (, adresa nr.5/EB/34/l7.11.2011 a Guvernului României-Cabinetul primului ministru şi documentele anexă, adresa nr. 5156/18.11.201 la Primăriei comunei I., jud. Vâlcea şi documentele anexă , alte acte.

În faza cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea inculpatului A.B.C., au fost audiaţi martorii D.E.F. şi L.V.M.,

s-a întocmit de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj un referat de evaluare psiho-socială a inculpatului şi au fost depuse o serie de înscrisuri.

Se mai menţionează faptul că s-a solicitat de către apărătorul inculpatului A.B.C., achitarea acestuia, conform art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.p.pen. deoarece faptei reţinute îi lipsesc mai multe dintre elementele constitutive, susţinându-se în primul rând că nu poate constitui infracţiunea de trafic de influenţă pretinsa traficare a influenţei asupra unor persoane care au influenţă asupra funcţionarului, aşa numitul trafic de influenţă prin intermediar, deoarece în caz contrar s-ar adăuga la lege, atâta timp cât potrivit art. 257 C.pen. traficantul de influenţă trebuie să aibă ori să pretindă că are influenţă „asupra unui funcţionar” .

În al doilea rând, s-a afirmat că nu există vreun act material specific acestei infracţiuni, deoarece între cei doi s-a purtat doar o discuţie teoretică privind costurile pe care anumite persoane le-ar percepe, ceea ce nu poate echivala cu o acţiune de pretindere în sensul legii penale, deoarece inculpatul nu a formulat o cerere expresă ori tacită de a i se da o sumă de bani.

În al treilea rând, s-a susţinut că nu se poate vorbi despre existenţa acestei infracţiuni în condiţiile în care presupusul traficant nu cunoaşte date concrete despre beneficiarul acţiunii de traficare sau cu privire la obiectul tranzacţiei, iar funcţionarul asupra căruia trebuia exercitată influenţa nu este determinat ori cel puţin, determinabil, inculpatul folosind termenul generic de „oameni” şi nu s-a stabilit cine ar fi beneficiarul procentului de 10% despre care s-a discutat. În concluzie, s-a susţinut că convorbirea telefonică din data de 28.08.2011 dintre inculpat şi martorul D.E.F. nu a depăşit stadiul unei simple discuţii exploratorii, cu caracter generic care nu poate în nici un caz să fie calificată ca fiind trafic de influenţă.

S-a apreciat dimpotrivă că, din întreg materialul probator administrat în cauză, rezultă fără dubiu săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpat şi în acest sens avem în vedere în principal conţinutul convorbirii telefonice din data de 28.08.2011, dar şi declaraţiile inculpatului şi ale martorilor audiaţi în prezenta cauză.

La data de 12.01.2012 s-a invocat de către inculpatul A.B.C. prin apărătorii săi o excepţie de nelegalitate în baza art. 332 al.2 C.p.pen., cu privire la care instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii sale la termenul de judecată din data de 05.03.2012. Cu aceeaşi ocazie, în susţinerea excepţiei de nelegalitate s-a invocat şi caracterul ilegal al

mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală (procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice şi declaraţiile martorilor audiaţi), însă instanţa a analizat la termenul din data de 05.03.2012 doar legalitatea audierii martorilor, în legătură cu care se susţinea că au fost efectuate de un organ necompetent, sens în care s-a făcut trimitere la cele precizate în cuprinsul încheierii de şedinţă.

În ceea ce priveşte nelegalitatea interceptărilor s-a susţinut faptul că procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice suferă sub aspectul legalităţii, deoarece nu a fost certificat de procurorul care a efectuat urmărirea penală în prezentul dosar.

Se mai reaminteşte că în dosarul penal nr. 60/P/2011 a DNA - Serviciul Teritorial Cluj, Curtea de Apel Cluj a autorizat printre altele interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A.B.C. de la posturile telefonice mobile cu numerele 07zzzzzzzzz, 07yyyyyyyy şi 07aaaaaaaa iar prin încheierea penală cu numărul 5/23.08.2011, emisă în dosarul cu numărul 3/2011, Curtea de Apel Cluj a autorizat prelungirea pe o durată de 30 de zile de la 25.08.2011 până la 23.09.2011 a autorizaţiei nr. 8/25.07.2011 privind interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de acesta de la posturile telefonice mobile cu numerele 07zzzzzzzzz, 07yyyyyyyyyy şi 07aaaaaaa.

Prin aceeaşi încheiere, Curtea de Apel Cluj a autorizat (autorizaţie nr. 17/23.08.2011) interceptarea şi interceptarea pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.08.2011 a convorbirilor purtate de inculpatul A.B.C. de la postul telefonic cu numărul 07bbbbbbbbb.

Prin rezoluţia cu numărul 60/P/2011 din data de 28.11.2011, emisă în dosarul cu acelaşi număr al D.N.A.- Serviciul teritorial Cluj, s-a dispus disjungerea din cauza penală cu acelaşi număr a faptei de trafic de influenţă reţinute în sarcina inculpatului A.B.C. şi înregistrarea acesteia la dosarul penal cu numărul 136/P/2011 al D.N. A.- Serviciul teritorial Cluj

Convorbirile telefonice interceptate în baza autorizaţiilor cu numerele de mai sus şi care se referă la fapta de trafic de influenţă comisă de inculpatul A.B.C. au fost folosite în prezenta cauză în temeiul dispoziţiilor art. 91/2 alin. 5 C.p.pen., conform căruia „convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 91/1al. 1 şi 2 C.p.pen.”. În continuare, la art. 91/3 C.p.pen. este redată procedura de certificare a convorbirilor sau comunicărilor interceptate.

Din analiza dispoziţiilor legale amintite, nu rezultă că, în eventualitatea folosirii acestor convorbiri sau comunicări într-o altă cauză decât cea în care au fost interceptate şi înregistrate, este necesară certificarea acestora şi de către procurorul care efectuează urmărirea penală în noul dosar, în opinia noastră fiind suficientă certificarea dată de către procurorul care instrumenta dosarul iniţial, un atare demers ca cel pretins în apărare, fiind cu totul inutil.

În cazul de faţă, se află la dosarul de urmărire penală procesul verbal de certificare a înregistrărilor de către procuror, proces verbal întocmit în condiţii legale, la data de 28.11.2012 în dosarul nr. 60/P/2011, la aceeaşi dată dispunându-se disjungerea din cauza penală nr. 60/P/2011 a DNA-Serviciul Teritorial Cluj a faptei de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului şi înregistrarea acesteia la dosarul penal nr. 136/P/2011.

Pentru aceste considerente. tribunalul a constatat legalitatea şi a acestor mijloace de probă. urmând a fi avute în vedere la soluţionarea prezentului dosar.

Inculpatul A.B.C. s-a prevalat de dreptul la tăcere în faza de urmărire penală. refuzând să facă orice declaraţii. însă a fost audiat în faza de judecată. ocazie cu care. deşi a recunoscut fapta care îi este imputată. în materialitatea sa. a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Astfel. în declaraţia sa din data de 05.03.2012. inculpatul a recunoscut că a purtat cu martorul D.E.F. cele două discuţii telefonice. însă susţinerile parchetului sunt simple speculaţii ale unor frânturi din conversaţie. deoarece analiza atentă a acestora denotă faptul că dimpotrivă. i-a spus martorului că nu are nici o posibilitate să îl ajute. şi chiar a încercat să îl convingă de inutilitatea demersului său. invocând în acest sens un pasaj în care arată că. deşi îl cunoaşte pe E.B. de când era primar „nu se bate cu el pe burtă” şi faptul că i-a spus că pentru suma vehiculată. cei în cauză „nu se dau jos din pat”.

În legătură cu comisionul de 10 %. a afirmat inculpatul că. în realitate nu a pretins suma respectivă pentru persoane care ar urma să intervină la factori de decizie din guvern. ci pur şi simplu la întrebarea martorului D.E.F. care ar fi costurile. a făcut apel la zvonistica ce însoţeşte de obicei asemenea demersuri. A mai arătat inculpatul că în realitate. s-a întâlnit cu martorul D.E.F. la turneul de golf E.. ocazie cu care i-ar fi spus acestuia că nu îl poate ajuta şi că alte discuţii referitoare la firma ori primăria implicată nu au purtat. Susţine inculpatul că nu a dat curs solicitării lui D.E.F. şi nu a făcut nici un demers în acest sens. ceea ce denotă lipsa intenţiei sale infracţionale.

Martorul D.E.F. a declarat în faza de urmărire penală că îl cunoaşte pe inculpat de peste un an de zile. întâlnindu-1 cu ocazia participării la turnee de golf. împrejurare în care l-a cunoscut şi pe martorul L.V.M.. fiind cu fiecare dintre cei doi. într-o relaţie de amiciţie.

In acest context. aflând despre problemele martorului L.V.M. privind recuperarea unor sume de bani de la Primăria comunei I. pentru lucrările de reabilitare a unor drumuri calamitate. în perioada 2008-2009. (acesta arătându-i şi o adresă întocmită de Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea către Guvernul României pentru solicitarea de fonduri în vederea recuperării creanţei) şi despre faptul că acesta era interesat să afle dacă primăria I. se afla pe listele întocmite de guvern pentru alocarea de bani din Fondul de rezervă al statului. l-a contactat pe inculpat. cerându-i ajutorul.

D.E.F. a confirmat existenţa celor două discuţii telefonice dintre el şi inculpatul A.B.C. cât şi conţinutul acestora. respectiv. în esenţă. că i-a solicitat sprijinul acestuia în vederea efectuării unor intervenţii pe lângă persoane cu putere de decizie pentru alocarea de bani din Fondul de rezervă al Guvernului pentru Primăria comunei I.. iar inculpatul A.B.C. i-a spus că ştie persoanele la care poate să apeleze pentru a se rezolva problema în cauză. însă costul intervenţiei este de 10% din valoarea sumei solicitate.

Conform declaraţiei martorului D.E.F.. s-a înţeles cu inculpatul A.B.C. să reia discuţia după ce acesta urma să revină de la Viena. însă nu au mai discutat şi nici nu s-au întâlnit la turneul de golf „Cupa E.". cum stabiliseră cu ocazia convorbirii telefonice şi. întrucât nu i-a mai dat nici un răspuns. i-a trimis un mesaj pe „facebook". acesta răspunzându-i că încearcă să rezolve problema.

După cum s-a arătat anterior. D.E.F. a afirmat. în declaraţiile pe care le-a dat în faţa organelor de urmărire penală. că nu a avut loc nicio discuţie între el şi inculpat la turneul de golf „Cupa E." din data de 03.09.2011. afirmaţie care nu este credibilă în

contextul schimbului de mesaje pe care l-au avut cei doi la data de 12.09.2011, când inculpatul i-a spus că încearcă să îl ajute, dar şi a faptului că inculpatul a susţinut dimpotrivă, că s-au întâlnit şi chiar au discutat .

Pe de altă parte, nu prezintă credibilitate declaraţia inculpatului referitoare la faptul că, cu ocazia întâlnirii lor la turneul E. i-a spus martorului că nu îl poate ajuta, având în vedere că la data de 12.09.2011 i-a răspuns printr-un mesaj pe facebook" că încearcă să rezolve problema, concluzia neputând fi decât aceea că inculpatul nu a respins în nici un fel cererea de intervenţie formulată anterior de către D.E.F..

Audiat fiind în faza de judecată la data de 09.07.2012 martorul D.E.F. şi-a nuanţat oarecum, declaraţiile anterioare într-un sens favorabil inculpatului, susţinând că a apelat la acesta pentru a-l ajuta pe martorul L., ştiind că la momentul respectiv, se întocmeau anumite liste la Guvern privind alocarea unor sume de bani din Fondul de rezervă al statului, fiind interesat să afle dacă Primăria în discuţie era pe această listă sau în caz contrar ce ar putea face pentru a-şi recupera banii.

A susţinut martorul că inculpatul nu i-a dat un răspuns afirmativ şi nici nu a înţeles din discuţia cu acesta, că se intenţiona a se ajunge la persoane din guvern, deoarece inculpatul se referea generic la „oamenii aceia” şi a afirmat că la turneul de golf E., deşi s-au întâlnit, doar s-au salutat. A recunoscut martorul că l-a contactat pe inculpat pe facebook la data de 12.09.2011 pentru a vedea dacă îl poate ajuta şi că răspunsul inculpatului a fost că „ nu, dar că încearcă”. În realitate, răspunsul inculpatului a fost, „salut, încerc”.

Trecând peste contradicţiile evidente dintre declaraţiile martorului D.E.F., justificate probabil de încercarea sa de a-i uşura situaţia inculpatului, în opinia noastră această declaraţie este nesinceră şi total neconvingătoare, acesta încercând să modifice sensul discuţiei din data de 28.08.2011, însă fără succes.

Convorbirea telefonică din data de 28.08.2011 redată în procesul verbal din data de 28.11.2011, conturează starea de fapt reţinută de către parchet, reliefând pe deplin elementele constitutive ale infracţiunii în discuţie.

În primul rând, rezultă din cuprinsul acesteia, că martorul D.E.F. a oferit inculpatului suficiente detalii ale demersului pe care i-l solicita, afirmând că este vorba despre o societate care a avut contract cu o anumită primărie şi că această societate are de recuperat, pentru nişte lucrări la drumuri din anul 2009 când au avut loc calamităţi naturale, suma de 1 milion de euro şi că în acest sens, există o adresă întocmită de către prefect preşedintelui consiliului judeţean, banii provenind de la guvern, respectiv de la Fondul de rezervă. Relevantă este afirmaţia inculpatului că Fondul de rezervă „este la dispoziţia primului ministru” precum şi confirmarea martorului D.E.F., din care rezultă foarte clar că amândoi ştiau unde anume trebuie să se intervină.

În continuare, martorul a explicat de ce demersul solicitat este urgent, respectiv din perspectiva listei care se întocmea, din context reieşind că îl interesa ca societatea respectivă să fie pe listă : „ păi se face o listă acuma, că de aia e urgenţă, cică se face o listă acum în care să se dea la mai multe şi ştii cum e, care intră pe listă. Asta ne trebuie”.

Inculpatul i-a relatat martorului că are nişte mecanisme prin care ar putea declanşa o operaţiune în sensul celei solicitate de martor, făcând vorbire despre costurile existente, însă în opinia noastră afirmaţia sa în sensul că „suma e prea mică ca să poată declanşa o chestie de genul acesta”, nu reprezintă o respingere a propunerii martorului, ci

doar o negociere a acestuia care reflectă doar o situaţie reală, concretă cunoscută de către inculpat în sensul că astfel de aşa zise operaţiuni, au loc în măsura în care sunt rentabile pentru cei implicaţi, în contextul în care mai departe în cuprinsul aceleiaşi convorbiri telefonice afirmă că: „ îţi spun acum, 10%, e întotdeauna. Acesta-i costul”, ceea ce denotă o dată în plus că nu era vorba despre afirmaţii întemeiate pe zvonuri, tonul convingător al inculpatului relevând faptul că inculpatul cunoştea foarte bine cuantumul comisioanelor care se pretau în astfel de cazuri.

Mai mult, atunci când martorul a insistat în sensul ca inculpatul „să pună o întrebare”, inculpatul acceptă, precizând şi că costul e de 10 % întotdeauna.

Fără îndoială în contextul în care s-a precizat în cuprinsul convorbirii telefonice, aşa cum s-a arătat mai sus, că banii proveneau de la guvern, mai exact de la Fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului ministru, rezultă în mod indubitabil că intervenţia solicitată îl viza pe acesta, mai ales că inculpatul susţine în continuare că, deşi îl cunoaşte pe E.B., nu se bate pe burtă cu el, dând de înţeles că nu se poate adresa personal acestuia, dar că pentru a ajunge „ în preajma lui number one „ trebuie să ajungi prin intermediul unor oameni care au şi ei anumite valori.

Coroborând toate aceste referiri din cuprinsul convorbirii telefonice din data de

12.09.2012, la fostul prim ministru al României, cu datele deţinute de către denunţător la momentul iniţierii acestui demers al său pe lângă inculpatul A.B.C., trebuie privită cu deosebită circumspecţie, în sensul că a fost nevoie de ajutorul procurorului pentru a deduce că inculpatul se referea la o intervenţie la anumite persoane cu putere de decizie în cadrul guvernului (chiar la primul ministru n.n.), afirmaţia sa în sensul că inculpatul ar fi făcut vorbire doar despre nişte oameni ori că number one ar fi de fapt, şeful acelor oameni cu care inculpatul urma să ia legătura, fiind falsă şi contrazisă de conţinutul convorbirii telefonice.

Oricum, menţionează faptul că în faţa judecătorului, iniţial martorul „a uitat”că în discuţie a fost pomenit numele lui E.B., fiind surprinzător că alte aspecte nu i-au scăpat, iar cele relevante în opinia sa, au fost răstălmăcite în folosul inculpatului.

A afirmat martorul şi faptul că în realitate inculpatul nu i-a dat un răspuns afirmativ, însă şi această susţinere este contrazisă de convorbirea telefonică din data de

28.08.2011 din care rezultă, în contextul în care martorul a fost de acord cu procentul de 10%, că inculpatul i-a spus martorului că se va ocupa de chestia respectivă doar după 10, având în vedere anumite deplasări pe care le avea în program, precizând apoi că: „până lunea următoare nu am cum să vorbesc cu oamenii care trebuie”, ceea ce denotă faptul că acordul de voinţă dintre ei s-a realizat.

Oricum, în mod obişnuit în practica judiciară s-a avansat teza conform căreia pretinderea de foloase care nu este decât o tentativă asimilată cu infracţiunea consumată, ar exclude existenţa unei convenţii între cumpărătorul şi traficantul de influenţă, fiind un act unilateral al acestuia din urmă şi doar izolat, s-a mers pe ideea că pentru consumarea infracţiunii în această modalitate este necesară realizarea unui acord de voinţă, a unei convenţii ilicite între cumpărătorul şi traficantul de influenţă.

În cazul de faţă, rezultă în mod cert că inculpatul a pretins un comision de 10% din suma de recuperat pentru persoane cu influenţă asupra unor factori de decizie ai guvernului, pentru a-i determina să aprobe alocarea prin hotărâre de Guvern a unei sume de bani pentru Primăria comunei I., jud. Vâlcea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2011.

Într-adevăr, nu rezultă din conţinutul discuţiei telefonice că martorul D.E.F. ar fi comunicat inculpatului numele beneficiarul demersului solicitat ori numele firmei implicate sau al primăriei, însă există posibilitatea să fi făcut aceasta cu ocazia întâlnirii de la turneul de golf E. din data 03.09.2012 când cei doi s-au întâlnit, (inculpatul susţinând chiar că au discutat pe marginea acestui subiect), afirmaţie credibilă în contextul în care după data de 10, când inculpatul afirmase anterior că se va ocupa de problemă, mai exact în data de 12.09.20111 are loc între cei doi acel schimb de mesaje pe facebook, iar inculpatul susţine că încearcă să îl ajute.

S-a considerat că este irelevant faptul că numele beneficiarul nu apare în discuţia amintită, fiind furnizate suficiente informaţii despre demersul pretins de denunţător şi în plus, nu trebuie să uităm că inculpatul se temea că îi sunt ascultate convorbirile telefonice, aşa după cum a declarat în instanţă, astfel că „precauţia” care caracterizează această convorbire telefonică este uşor de înţeles.

Nu este de acord cu susţinerea conform căreia discuţia dintre cei doi nu a depăşit stadiul unei simple discuţii exploratorii, cu caracter generic care nu poate în nici un caz să fie calificată ca fiind trafic de influenţă, în condiţiile în care s-a solicitat inculpatului o intervenţie la guvern, pentru alocarea unor sume de bani, rezultă în mod cert persoana care era vizată, în speţă primul ministru iar inculpatul acceptând să facă un atare demers, a precizat care este costul acesteia, ceea ce echivalează cu o pretindere în sensul legii penale, atâta timp cât pretinderea a fost definită ca „formularea de către făptuitor în mod expres sau tacit a cererii să i se dea pentru sine sau pentru altul o sumă de bani”.

În acelaşi timp, afirmaţia că nu a putut constitui infracţiunea de trafic de influenţă, pretinsa traficare a influenţei asupra unor persoane care au influenţă asupra funcţionarului, aşa numitul trafic de influenţă prin intermediar, deoarece în caz contrar sar adăuga la lege, atâta timp cât potrivit art. 257 C.pen. traficantul de influenţă trebuie să pretindă că are influenţă „asupra unui funcţionar”, nu împărtăşeşte această opinie, deoarece elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă poate fi realizat direct de autor sau indirect printr-un intermediar, fiind numeroase soluţii în practica instanţelor de judecată în acest sens. (a se vedea decizia penală nr. 48/30.03.211 a Curţii de Apel Braşov şi decizia penală nr. 2314/08.06.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). În norma de încriminare s-a prevăzut doar că traficantul de influenţă trebuie să aibă ori să pretindă că are influenţă asupra unui funcţionar, or dacă legiuitorul ar fi dorit să încrimineze doar fapta de a trafica influenţa reală sau pretinsă exercitată în mod direct asupra unui funcţionar, nu şi prin intermediar, ar fi găsit de cuviinţă să o facă.

Infracţiunea de trafic de influenţă este şi rămâne, prin structura sa o infracţiune de pericol a cărei existenţă nu este condiţionată de producerea vreunui rezultat şi se consumă în momentul în care făptuitorul, care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau funcţionar, pretinde sau primeşte bani sau alte foloase, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, pentru a-l determina pe acel funcţionar public sau funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu.

In cauza de faţă, infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul A.B.C. sa consumat la momentul în care acesta a pretins folosul necuvenit, comunicându-i martorului D.E.F. ce sumă trebuie să plătească persoanele interesate pentru intervenţia ce urma să fie făcută pe lângă persoane cu atribuţii de decizie din cadrul Guvernului României.

Fără îndoială, din perspectiva elementelor constitutive ale infracţiuni de trafic de influenţă în modalitatea pretinderii de bani sau alte foloase, nu are relevanţă dacă inculpatul A.B.C. a intervenit pe lângă persoane cu atribuţii de decizie din cadrul Guvernului României ori dacă s-au alocat sau nu Primăriei comunei I. bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011.

De asemenea, pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă nu are relevanţă că inculpatul A.B.C. nu a pretins banii pentru sine, ci pentru alte persoane şi nici faptul că acesta a lăsat să se creadă că poate interveni pe lângă funcţionari publici cu atribuţii de decizie din cadrul Guvernului, nu în mod direct, ci prin intermediul persoanelor pentru care a şi pretins banii.

Fiind audiat în prezenta cauză, martorul L.V.M. a negat existenţa vreunei înţelegeri frauduloase cu martorul D.E.F., însă a recunoscut că a discutat cu acesta în legătură cu situaţia legată de banii pe care-i avea de recuperat societatea sa de la Primăria comunei I., precum şi de demersurile făcute în vederea obţinerii sumelor de bani şi că acesta şi-a oferit ajutorul iar în declaraţia pe care a dat-o la data de 09.12.2011, vizavi de această problemă, L.V.M. a susţinut că D.E.F. s-a oferit să se intereseze cu privire la identificarea fie a unei firme dispusă să cumpere creanţele, fie a unei bănci pentru „scontare de facturi".

Cu aceeaşi ocazie, martorul L.V.M. a precizat că i-a spus lui D.E.F. că, cu ocazia audienţei primarului şi viceprimarului comunei I. la prim ministru, acesta le-ar fi promis celor doi reprezentanţi ai autorităţii publice locale că li se va aloca bani „după întocmirea unor liste" .

În acelaşi timp, L.V.M. a susţinut că nu a avut cunoştinţă de demersul lui D.E.F. decât după ce acesta a fost audiat la D.N.A.

În faţa instanţei de judecată, martorul L.V.M. a susţinut în esenţă aceleaşi împrejurări, afirmând că nu îşi aminteşte să îi fi arătat lui D.E.F. adresa către guvern întocmită în vederea alocării unor sume de bani din Fondul de rezervă al statului, afirmaţie deloc credibilă, dacă avem în vedere declaraţia lui D.E.F. care susţine contrariul şi conţinutul convorbirii telefonice în care acesta din urmă face referire la existenţa acesteia, precum şi la întocmirea listei cu primăriile propuse pentru obţinerea de fonduri.

Ca atare, tribunalul, raportat la întreg materialul probator administrat pe parcursul procesului penal, a apreciat că rezultă dincolo de orice dubiu vinovăţia inculpatului A.B.C. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, acesta urmând a răspunde penal pentru fapta sa.

În drept, fapta inculpatului A.B.C., care la data de 28.08.2011, a lăsat să se creadă faţă de martorul D.E.F. că are influenţă, prin intermediul unor persoane, asupra unor funcţionari publici cu atribuţii de decizie în cadrul Guvernului României pe care îi poate determina să aprobe alocarea prin hotărâre de Guvern a unei sume de bani pentru Primăria comunei I., jud. Vâlcea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2011, în scopul de a fi remisă ulterior S.C. O. S.R.L. pentru decontarea unor lucrări efectuate în perioada 2008-2009, comunicându-i că „costul" intervenţie pentru persoanele care sa facă demersuri pe lângă funcţionarii publici în cauză îl reprezintă 10 % (100.000 euro) din valoarea totală a sumei primite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. l C.pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului se vor avea în vedere criteriile generale cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social al faptei comise. limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege. precum şi persoana făptuitorului.

Din această perspectivă. dincolo de natura şi gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpatului. tribunalul a reţinut că. deşi acesta se află la prima confruntare cu legea penală. a dat dovadă de nesinceritate pe parcursul judecării cauzei şi nu şi-a asumat în nici un fel responsabilitatea conduitei sale.

S-a apreciat în acest context că nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului . tribunalul aplicând acestuia o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art.71 C.pen. s-au interzis inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C.pen.. începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei. instanţa a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 86/1 C.pen.. deoarece pedeapsa aplicată nu depăşeşte 4 ani închisoare. inculpatul nu a mai fost condamnat anterior şi faţă de circumstanţele sale personale şi concluziile referatului de evaluare psihosocială întocmit de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj cu privire la perspectivele favorabile inculpatului de reintegrare socială. se apreciază că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi chiar fără executarea pedepsei acesta nu va săvârşi alte infracţiuni.

Împotriva soluţiei instanţei de fond au declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE DNA- SERVICIUL TERITORIAL CLUJ şi inculpatul A.B.C.

Prin motivele scrise şi orale procurorii au criticat sentinţa sub aspectul netemeiniciei acesteia. apreciind că traficul de influenţă comis de inculpat viza activitatea Guvernului României. cu privire la care acesta a acreditat ideea că este la discreţia influenţelor sale. gata să comercializeze atributele şi încrederea de care trebuie să se bucure în societate. ceea ce impune o sancţiune mai severă care să fie executată prin privare de libertate.

Având în vedere pericolul social al infracţiunilor de corupţie. prin vătămarea sau periclitarea desfăşurării activităţilor din toate sferele vieţii sociale. reflectat şi de limitele de pedeapsă prevăzute de lege. dar şi activitatea vizată în concret de infracţiune -atribuţiile executive şi administrative a Primului ministru în cadrul Guvernului României - procurorii DNA consideră greşită aprecierea Tribunalului Cluj. că prin acţiunile sale inculpatul A.B.C. ar fi adus o atingere redusă valorii ocrotite de lege - astfel că în speţă se impunea faţă de acesta. o pedeapsă mai aspră. prin privare de libertate.

Inculpatul A.B.C. prin apelul promovat a solicitat în principal: desfiinţarea sentinţei penale nr. 285 din 23 iulie 2012 a Tribunalului Cluj şi în baza art 380 raportat la art 332 alin.2 şi art. 197 alin 1 şi 4 Cod procedură penală restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale. iar în subsidiar. achitarea sa în baza art 10 lit d raportat la art 11 pct 2 lit a Cod procedură penală. faptei imputate de procurori lipsindu-i mai multe dintre elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Apărătorul ales al inculpatului A.B.C. a învederat că. se impune restituirea cauzei la DNA- SERVICIUL TERITORIAL CLUJ întrucât în dosarul de urmărire penală nr.

136/P/2011 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă la 7 decembrie 2011. Cu toate acestea, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă învinuirea doar la 12 decembrie 2011, declaraţiile martorilor D.E.F., L.V.M. şi G.I. fiind luate de procuror la data de 9 decembrie 2011. Prin urmare, efectuarea acestor acte de urmărire penală s-a realizat la un moment la care inculpatul A.B.C. nu a avea cunoştinţă de învinuirea care i se aduce şi fără a i se asigura asistenţa juridică în perioada 7 decembrie-12 decembrie 2011, deşi potrivit art. 171 aln.2 Cod procedură penală aceasta era obligatorie, întrucât el era arestat într-o altă cauză.

Aşa fiind, hotărârea Tribunalului Cluj a fost pronunţată cu încălcarea flagrantă a dreptului la apărare al inculpatului, dreptul la un proces echitabil fiind astfel, lipsit de conţinut, conform susţinerilor apărătorului ales al inculpatului A.B.C..

Mai mult, s-a precizat de către apărare că „ reaudierea martorilor ascultaţi de către procuror în faza de urmărire penală, în instanţă, cu ocazia cercetării judecătoreşti, nu poate complini obligaţia anchetatorului de administrare cu respectarea efectivă a dreptului la apărare a inculpatului, a tuturor mijloacelor de probă”, aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei penale nr. 242 din 3 decembrie 2012 a ÎCCJ (completul de 5 judecători).

Pe cale de consecinţă, lipsind faza de urmărire penală în această speţă, se impune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia.

Apărătorul inculpatului A.B.C. a învederat că, procurorul DNA a încălcat dreptul la apărare al clientului său şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, ceea ce justifică restituirea cauzei la parchet. Astfel, la 16 decembrie 2011, inculpatul A.B.C. a solicitat reaudierea denunţătorului D.E.F. şi a martorului L.V. în prezenţa apărătorilor săi aleşi, deoarece declaraţiile martorului D.E.F. erau contradictorii, cerere respinsă - ca nefondată - de către procuror „întrucât în legislaţia actuală nu există nici o dispoziţie legală care să împiedice efectuarea unor acte de urmărire penală între momentul începerii acesteia şi cel al aducerii la cunoştinţă a învinuirii, persoanei cercetate”.

Prin acest mod de a acţiona al procurorului, se susţine de către apărare, că a fost încălcat art. 6 Cod procedură penală, potrivit căruia „dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal, precum şi prevederile art 172 alin.1 Cod procedură penală ce reglementează dreptul apărătorului învinuitului sau inculpatului de a asista în cursul urmăririi penale la efectuarea oricărui act procesual şi procedural”.

Totodată s-a învederat de către apărătorului inculpatului A.B.C. că au fost nesocotite de către acuzare şi prevederile art 6 alin 3 Cod procedură penală, conform cărora organele judiciare au obligaţia să-l încunoştinţeze de îndată şi mai înainte de a-l audia pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.

Precizează avocatul inculpatului, că în speţă s-a trecut la judecarea în fond a pricinii, deşi faza de urmărire penală este inexistentă, cu consecinţa nelegalei sesizări a instanţei.

Astfel, inculpatului A.B.C. i s-a adus la cunoştinţă învinuirea la 12 decembrie 2011, la data de 16 decembrie 2011 i s-a prezentat materialul de urmărire penală, faza de anchetă fiind inexistentă, întrucât nu este nicio probă legal administrată de organele de urmărire penală, în această etapă.

Aşa fiind. declaraţiile celor trei martori audiaţi la 9 decembrie 2011. relevă caracterul nelegal al unicelor probe administrate în presupusa fază de urmărire penală. aspect ce impune restituirea cauzei la parchet.

O altă critică adusă de inculpat hotărârii de condamnare. vizează împrejurarea că trimiterea sa în judecată s-a bazat exclusiv pe acte premergătoare.

În acest sens. precizează că interceptările telefonice şi înregistrările convorbirilor sale s-au realizat la 25 şi 28 august 2011. procesul-verbal de certificare a acestora datează din 28 noiembrie 2011. denunţul numitului D.E.F. a fost făcut la 11 noiembrie 2011. iar urmărirea penală a fost începută faţă de inculpat la 7 decembrie 2011.

În aceste condiţii. susţine apărarea. denunţul numitului D.E.F. şi interceptările telefonice au caracterul de acte premergătoare. iar ulterior începerii urmăririi penale procurorul nu a mai administrat legal nicio probă în favoarea sau defavoarea inculpatului. ceea ce dovedeşte că „aşa-zisa anchetă penală „ . are un caracter pur formal. vădit incompatibil cu principiile fundamentale ale procesului penal.

Pe cale de consecinţă. sesizarea instanţei a fost nelegală. neexistând probele necesare şi legal administrate. astfel cum impune art. 262 Cod procedură penală. judecătorul fondului fiind obligat să dispună restituirea cauzei la parchet pentru realizarea urmăririi penale. fază procesuală ce lipseşte cu desăvârşire.

Un alt motiv de apel al inculpatului A.B.C. vizează audierea celor trei martori la 9 decembrie 2011. de către un organ necompetent teritorial. ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului său la apărare. Aşa fiind. delegarea ofiţerilor de poliţie din cadrul Serviciului Teritorial Piteşti de către procurorul DNA din cadrul SERVICIULUI TERITORIAL CLUJ. este nelegală.

În speţă. audierea celor trei martori putea fi realizată de ofiţerii din cadrul ST PITEŞTI doar prin comisie rogatorie şi delegare ulterioară. de către procurorul din cadrul ST PITEŞTI.

Aşa fiind. delegarea directă dispusă în cauză încalcă prevederile legale ale art. 10 alin.1-4 din OUG nr. 43/2002 şi a art. 217 alin 4 Cod procedură penală întrucât ofiţerii care au procedat la audierea martorilor nu erau competenţi să efectueze aceste acte. motiv pentru care se impune înlăturarea acestor mijloace de probă.

O altă critică adusă de inculpat hotărârii tribunalului vizează faptul că. procesul-verbal de redare a convorbirilor. certificat pentru autenticitate. suferă sub aspectul legalităţii. Astfel. se învederează că această cauză a fost cercetată în dosarul cu nr. 136/P/2011. ori procesul-verbal amintit figurează ca făcând parte din dosarul 60/P/2011. Cu alte cuvinte. la dosarul 136/P/2011 nu există procesul verbal de redare. certificat de procurorul care efectuează urmărirea penală.

Avocatul inculpatului arată că procesul-verbal de certificare a respectivelor înregistrări este din aceeaşi dată în care s-a dispus disjungerea din cauza penală nr. 60/P/2011 a faptei de trafic de influenţă. cercetată în prezentul dosar 136/P/2011.

Precizează însă. că pe niciunul din acte nu figurează ora. condiţii în care nu se poate stabili dacă certificarea înregistrărilor s-a realizat înainte sau după disjungere. Se afirmă însă. că oricare ar fi ordinea. acest mijloc de probă nu poate fi acceptat.

Mai mult. procesul-verbal care consemnează faptul că s-a procedat la copierea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A.B.C.. în vederea depunerii acestora la dosarul 136/P/2011 datează din 8 decembrie 2011. în condiţiile în care certificarea pentru autenticitate s-a realizat la 28 noiembrie 2011.

Susţine apărarea că, în prezentul dosar certificarea pentru autenticitate a fost realizată anterior momentului obţinerii înregistrărilor de către procurorul competent.

Arată, avocatul inculpatului că „procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză”.

Pe de altă parte, art. 91² alin 5 Cod procedură penală prevede posibilitatea utilizării într-o altă cauză a convorbirilor şi comunicărilor interceptate şi nu a proceselor-verbale de redare a acestora, tocmai pentru a da posibilitate procurorului care instrumentează noua cauză, să aibă contact cu înregistrările în integralitatea lor şi să decidă el cu privire la relevanţa anumitor aspecte.

Mai mult, apărarea susţine că în dosarul 60/P/2011 procurorul de caz a procedat la certificarea procesului-verbal de transcriere a înregistrărilor care conţin discuţiile purtate de inculpatul A.B.C. cu numitul D.E.F. în datele de 25 şi 28 august 2011, la data de 21 septembrie 2011.

Cu toate acestea, acelaşi procuror care instrumenta dosarul nr. 60/P/2011 procedează ulterior la o nouă certificare a înregistrărilor, de această dată exclusiv a celor care vizau discuţia dintre inculpatul A.B.C. şi denunţătorul D.E.F., la data de 28 noiembrie 2011.

Se învederează de către apărare, că un astfel de demers este nelegal, dispoziţiile art 91² alin 5 Cod procedură penală fiind clare, în sensul că, doar procurorul care supraveghează sau instrumentează cazul decide cu privire la relevanţa anumitor înregistrări şi procedează ulterior la certificarea acestora.

Pe cale de consecinţă, s-a solicitat de către apărătorul ales al inculpatului A.B.C. înlăturarea acestor mijloace de probă, întrucât procesul-verbal de redare a înregistrărilor face parte din alt dosar şi anume, din cel de urmărire penală nr. 60/P/2011, ori Codul de procedură penală permite utilizarea într-un alt dosar a convorbirilor sau comunicărilor interceptate şi nu a proceselor-verbale de transcriere a acestora.

Un alt motiv de apel formulat de inculpatul A.B.C. vizează disjungerea nelegal operată de procuror în baza art. 38 Cod procedură penală la data de 28 noiembrie 2011, respectiv din dosarul nr. 60/P/2011, a dosarului nr. 136/P/2011 privind infracţiunea de trafic de influenţă comisă de apelant.

Se precizează că, în prezenta speţă, însă, la momentul emiterii rezoluţiei de disjungere din 28 noiembrie 2011 exista deja o cauză separată, faţă de dosarul nr. 60/P/2011 şi anume dosarul nr. 136/P/2011 în care inculpatul A.B.C. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, dosar înregistrat ca urmare a denunţului martorului D.E.F. din data de 11 noiembrie 2011.

Apărarea învederează că disjungerea operată este nelegală, câtă vreme, cele două cauze deja erau cercetate separat.

Referitor la solicitarea de achitare a inculpatului în baza art. 10 lit d raportat la art 11 pct. 2 lit a Cod procedură penală faţă de lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, cere a se avea în vedere că procurorii nu au probat existenţa unei acţiuni de pretindere, în sensul art. 257 Cod penal.

Astfel, speţa debutează din iniţiativa denunţătorului, care încerca să identifice o contraparte, o persoană care ar fi putut să ajute la rezolvarea problemei sale. La aceste demersuri ale denunţătorului, poziţia inculpatului A.B.C. reiterată de patru ori în conţinutul interceptării telefonice din 28 august 2011, este aceea de respingere a propunerii acestuia „ Mă frate, îţi spun sincer şi să nu înţelegi greşit, dar suma e prea

mică să pot să declanşez o chestie de genul acesta, bă haide, daţi-le la ăia un milion euro” şi „ Acela zice, Măi eu pentru o sută de mii nu mă dau jos din pat, înţelegi ?” „Şi acesta vine şi spune, ce-mi iese mie la afacerea asta ? O sută de mii sau cincizeci de mii cum zici tu? Păi, pentru cincizeci de mii nu mă dau jos din pat, frate”. „ Dar repet, suma e prea mică pentru ca să se deranjeze băieţii”.

Apărarea susţine că modul de exprimare al inculpatului A.B.C., arată că el vorbeşte în termeni generici despre costurile unor asemenea intervenţii, neformulând în niciun moment pretenţii particulare privind anumite sume de bani pentru rezolvarea acestei probleme concrete „ Îţi spun acum, 10 % e întotdeauna”. Ca atare, exprimarea unor aprecieri ale inculpatului cu privire la costurile unei asemenea operaţiuni, nedublată de o afirmaţie neechivocă din partea sa, prin care să se implice în mod direct în această activitate, nu poate fi asimilată unei acţiuni de pretindere, cum eronat a procedat Tribunalul Cluj.

În niciun moment, respectiv nici la 3 septembrie 2011 inculpatul A.B.C. nu a formulat o cerere expresă în vederea obţinerii unui folos pentru altul, discuţia cu denunţătorul rezumându-se la referiri generale, privind cuantumul costurilor pentru a obţine o asemenea intervenţie.

Nu se poate considera că expunerea unor aprecieri subiective privind sume care ar fi cerute pentru asemenea intervenţii, echivalează cu o acţiune de pretindere în sensul art. 257 Cod penal.

S-a susţinut de către apărare, că nici cumpărătorul de influenţă nu a considerat că discuţia din 28 august 2011 s-ar fi finalizat cu o traficare a influenţei din partea inculpatului A.B.C., deoarece în primul rând nu a existat o acţiune de pretindere explicită din partea denunţătorului, pe care inculpatul s-o accepte, iar pe de altă parte, discuţia dintre ei a avut un caracter generic, despre faptul dacă s-ar putea interveni şi care ar fi costurile aproximative ale unei asemenea intervenţii.

Mai mult, denunţătorul înţelegând că inculpatul A.B.C. nu îl poate ajuta, a recurs la alte persoane pentru rezolvarea problemei sale, dovadă fiind discuţia de pe Facebook dintre martorul D.E.F. şi martorul O.D. din 1 septembrie 2011.

Refuzul inculpatului A.B.C. de a-şi trafic influenţa, în opinia apărării, rezultă şi din cuprinsul declaraţiei denunţătorului din faţa Tribunalului Cluj din 9 iulie 2012 în care precizează „ în măsura în care aş fi ajuns la o înţelegere cu A.B.C., intenţionam să pun faţă în faţă pe acesta şi L., pentru a se înţelege între ei”, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

Conform susţinerilor avocatului ales al inculpatului, la acel moment, 28 august 2011 denunţătorul nu era nici măcar sigur, dacă o asemenea influenţă era sau nu necesară, sau posibilă, aspect ce rezultă din denunţul martorului D.E.F. din 11 noiembrie 2011 „ În fapt, i-am solicitat inculpatului să vadă dacă primăria se află pe lista Guvernului”.

Apărătorul inculpatului precizează că, în absenţa unor informaţii exacte, era imposibil ca apelantul, cel puţin teoretic, să formuleze o cerere explicită de pretindere a unui folos în vederea traficării influenţei.

Astfel, discuţia din 28 august 2011 se referă la un procent de 10 % , însă niciuna dintre părţi nu cunoaşte la ce anume va fi aplicat acesta, deoarece în conversaţia denunţătorului cu inculpatul A.B.C. s-au făcut referiri la două sume, respectiv 1.000.000 euro şi 540.000 euro.

Conform probelor de la dosar, în opinia apărării, la acel moment nici denunţătorul nu ştia cu exactitate cuantumul datoriei Primăriei I. faţă de firma SC O. SRL.

Astfel, nu poate exista un act de pretindere, când din starea de fapt expusă de parchet şi reţinută ca atare de judecător nu se poate determina ce s-a pretins. Potrivit susţinerilor apărării, la 28 august 2011 nu se ştia asupra cui trebuia exercitată influenţa.

Simplele referiri, din conţinutul interceptărilor la Primul Ministru din acea vreme,

E.B., nu pot fi relevante, deoarece nu acesta avea atribuţii directe în includerea unor unităţi administrativ-teritoriale pe acea listă, neputând nici să modifice unilateral, chiar influenţat fiind, vreo hotărâre de guvern.

S-a precizat de către apărătorul ales al inculpatului A.B.C. că necunoaşterea identităţii beneficiarului influenţei conturează şi ea nu doar caracterul general al discuţiei din 28 august 2011 ci şi mai important, imposibilitatea ca la acest moment să existe un act efectiv de pretindere, specific traficului de influenţă.

Ori, din probele dosarului, nu rezultă pentru cine ar trebui exercitată influenţa. Necunoscându-se beneficiarul influenţei, nu poate subzista infracţiunea de trafic de influenţă.

În ultimul rând, apărarea a învederat că nu poate exista infracţiunea „ de trafic de influenţă prin intermediar”, deoarece nu constituie o asemenea faptă, o pretinsă traficare a influenţei asupra unor persoane care ar avea influenţă asupra funcţionarului a cărei exercitare a atribuţiilor de serviciu este vizată. Astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă, care pretinde în mod explicit ca influenţa traficată să fie asupra funcţionarului (influenţă directă) şi nu asupra unei persoane care ar avea influenţă asupra funcţionarului.

Curtea examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Cu privire la apelul inculpatului A.B.C.:

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul - infracţiunile deduse spre soluţionare instanţei - este, fără echivoc, cel pe care îl înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În conformitate cu dispoziţiile art.66 alin.1 şi art.5/2 din Codul de procedură penală, precum şi cu cele ale art.23 alin.11 din Constituţia României, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale -prin începerea urmăririi penale - nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la pronunţarea unei decizii judecătoreşti

de condamnare. prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes”; soluţia magistraţilor trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie. iar în caz de îndoială. ce nu poate fi înlăturată prin probe. trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Prealabil, examinării pe fond a apelului inculpatului A.B.C., Curtea reţine următoarele:

În primă instanţă. în fata Tribunalului Cluj inculpatul A.B.C.. a achiesat să dea declaraţie. prin care a negat săvârşirea infracţiunii imputate prin rechizitoriul Parchetului.

Astfel. „în declaraţia sa din data de 05.03.2012. inculpatul a recunoscut că a purtat cu martorul D.E.F. cele două discuţii telefonice. însă susţinerile parchetului sunt simple speculaţii ale unor frânturi din conversaţie. deoarece analiza atentă a acestora denotă faptul că dimpotrivă. i-a spus martorului că nu are nici o posibilitate să îl ajute. şi chiar a încercat să îl convingă de inutilitatea demersului său. invocând în acest sens un pasaj în care arată că. deşi îl cunoaşte pe E.B. de când era primar „nu se bate cu el pe burtă” şi faptul că i-a spus că pentru suma vehiculată. cei în cauză „nu se dau jos din pat”.

În legătură cu comisionul de 10 %. afirmă inculpatul că. „în realitate nu a pretins suma respectivă pentru persoane care ar urma să intervină la factori de decizie din guvern. ci pur şi simplu la întrebarea martorului D.E.F. care ar fi costurile. a făcut apel la zvonistica ce însoţeşte de obicei asemenea demersuri”. A mai arătat inculpatul că în realitate. s-a întâlnit cu martorul D.E.F. la turneul de golf E.. ocazie cu care i-ar fi spus acestuia că nu îl poate ajuta şi că alte discuţii referitoare la firma ori primăria implicată nu au purtat. Susţine inculpatul că nu a dat curs solicitării lui D.E.F. şi nu a făcut nici un demers în acest sens. ceea ce denotă lipsa intenţiei sale infracţionale.

Pe de altă parte. judecătorul fondului a administrat nemijlocit probele propuse prin actul de sesizare. fiind audiaţi martorii D.E.F. şi L.V.M.. întocmindu-se de către Serviciul de Probaţiune de pe lânga Tribunalul Cluj un referat de evaluare psiho-socială a inculpatului şi ataşându-se totodată dosarului mai multe înscrisuri. în apărarea apelantului. ( ce atestă performantele obţinute în cadrul Golf Club P. şi o copie a înregistrării convorbirii purtate pe Facebook intre denunţător şi numitul D.O. din 01 septembrie 2011).

În faza de urmărire penală. inculpatul A.B.C. a uzat de prev. art. 70 C.pr.pen.. de dreptul la tăcere şi acela de a nu se autoincrimina.

Curtea reţine că o componentă a dreptului la apărare o reprezintă şi dreptul la tăcere al învinuitului sau inculpatului.

Deşi art.6 paragraf 2 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului nu prevede. în mod expres. dreptul la tăcere şi dreptul de a nu contribui la propria acuzare. CEDO s-a pronunţat în sensul că acestea reprezintă reguli general recunoscute şi acceptate pe plan internaţional. care stau la baza noţiunii de proces echitabil.

Curtea Europeană a admis însă că „dreptul la tăcere nu este un drept absolut şi că. în situaţiile în care probele de vinovăţie sunt evidente. judecătorul poate reţine unele consecinţe defavorabile din tăcerea acuzatului. fără să fie afectat caracterul echitabil al procesului şi prezumţia de nevinovăţie”.(cauza Saunders contra Regatului Unit 17 decembrie 1996).

În apel. cu acordul său inculpatul a fost ascultat la 12 iunie 2013. acesta nerecunoscând săvârşirea infracţiunii cu aceleaşi motivaţii care au fost arătate şi în faţa Tribunalului Cluj. susţinând că fapta nu există şi chiar dacă a purtat cele doua conversaţii telefonice cu denunţătorul. ele nu au conotaţii penale.

A solicitat prin apărătorul ales, administrarea de probe noi: audierea martorului O.D., pentru a dovedi că discuţia dintre denunţător şi el era una cu caracter exploratoriu, inculpatul A.B.C. nefiind singura persoană abordată de martorul D.E.F. pentru cumpărarea de influenţă; efectuarea unei adrese către DNA - Serviciul Teritorial Cluj cu solicitarea de a se depune la dosarul cauzei mandatul de aducere în baza căruia D.E.F. s-a prezentat la organele de urmărire penală: pentru a se lămuri calitatea în care a fost adus la Parchet şi succesiunea declaraţiilor făcute anchetatorului, cu consecinţa verificării oportunităţii disjungerii cauzei şi formarea unui nou dosar cu nr.136/P/2011; reaudierea denunţătorului D.E.F. raportat la împrejurarea că declaraţiile sale sunt echivoce şi totodată contradictorii cu privire la întâlnirea din 3 septembrie 2011 dintre el şi inculpatul A.B.C.; audierea martorilor S.I. (organizatorul competiţiei sportive) şi S.I. (angajatul Hotelului . din localitatea ., unde au fost cazaţi atât inculpatul A.B.C. cât şi denunţătorul D.E.F., pentru a se dovedi dacă cei doi s-au întâlnit la 3 septembrie 2011 şi au purtat vreo discuţie cu conotaţie penală, la acest turneu de golf; audierea primarului

E.B. pentru a se stabili dacă precizarea din conţinutul discuţiilor telefonice interceptate din 28 august 2011 şi prin care inculpatul A.B.C. făcea referire la o persoană cu apelativul „ number one” îl vizează pe acesta; pe de altă parte să se detalieze procedura de alocare a sumelor de bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2011 şi a persoanelor implicate în această manoperă; audierea primarului Com. I. -N.C.; a viceprimarului aceleiaşi comune - R.N.; a Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea - C.I.; a prefectului Judeţului Vâlcea - P.I. pentru a se dovedi procedura de alocare a sumelor de bani către Comuna I. din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2011 şi a se proba totodată, că inculpatului A.B.C. nu i-au fost comunicate niciun fel de detalii cu privire la societatea comercială avută în vedere pentru cumpărarea de influenţă, de către denunţător, demonstrându-se astfel caracterul pur exploratoriu a discuţiei dintre inculpat şi martorul D.E.F. din 28 august 2011.

Apărătorul ales al inculpatului, învederează că împrejurările reţinute în faza de urmărire penală au fost în mod abuziv create şi redate de către organele de anchetă, iar clarificarea dubiului şi aflarea adevărului în speţă, nu se poate realiza fără administrarea probelor testimoniale solicitate.

Motivele de apel ale inculpatului, sunt aceleaşi cu cele invocate în faţa instanţei de fond, cu titlu de apărări.

Pentru respectarea dreptului la apărare al inculpatului, Curtea a încuviinţat şi a realizat ascultarea nemijlocită a martorilor: O.D., S.I., S.I., N.C. şi reaudierea denunţătorului D.E.F..

S-a apreciat că este necesară doar audierea martorului N.C., primar al comunei I., deoarece toţi cei patru martori propuşi spre ascultare cunosc aceeaşi împrejurare, iar pe de altă parte aceasta era beneficiara influenţei traficate.

Raportat la natura şi obiectul cauzei, nu s-a apreciat utilă şi concludentă ascultarea fostului Prim Ministru E.B..

S-a respins solicitarea de a se depune de către DNA a mandatului de aducere emis pe numele denunţătorului, pentru a verifica numărul dosarului în care a fost dat, deoarece este evident că atât timp cât nu a fost ataşat dosarului 136/P/2011, acesta a fost întocmit în dosarul 60/P/2011, urmând ca acest aspect, alături de disjungerea operată de procuror să facă obiectul analizei Curţii, referitor la validitatea şi legalitatea mijloacelor de proba administrate în cauză, conform art. 64 C.pr.pen.

Având în vedere criticile aduse de inculpat şi parchet hotărârii tribunalului, instanţa de apel ţinând cont de efectul devolutiv al căilor de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja efectuat precum şi prin prisma noilor probe administrate.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de apel i-a oferit inculpatului A.B.C. ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul său de apărare (Vaturi împotriva Franţei- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei- Hotărârea din 18 mai 2004) şi a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.

Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să-şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza D.E.F.ea împotriva României -Hotărârea din 15 decembrie 2007).

Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

Apărătorul ales al inculpatului a contestat probele obţinute prin mijloace de probă administrate ilegal (în opinia sa) , având acest drept - a se vedea cazul Khom contra Marii Britanii - Curtea europeană de la Strasbourg.

Instanţa de apel, examinând sentinţa atacată, a apreciat că Tribunalul Cluj a reţinut o stare de fapt bazată pe probe concludente şi just interpretate şi că în raport de aceasta, în mod judicios s-a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deferit justiţiei .

Cauza dedusă judecăţii comportă o analiză sub două aspecte: primul vizează absenţa sau existenţa fazei de urmărire penală şi corelativ sfera actelor premergătoare, cu consecinţa constatării nelegalităţii unor mijloace de probă, ce duc la concluzia încălcării dreptului la apărare al inculpatului şi golirea de conţinut a dreptului acestuia la un proces echitabil.

Al doilea priveşte existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C pen.

Cu privire la prima solicitare din apelul inculpatului, în sensul restituirii cauzei la procuror pentru lipsa fazei de urmărire penală şi inclusiv nelegala sesizare a instanţei, Curtea retine următoarele:

Restituirea cauzei la procuror „ de lege lata”, se poate dispune pe doua temeiuri: restituirea în vederea refacerii rechizitoriului (art. 300 alin.2 C pr.pen.) şi restituirea pentru refacerea urmăririi penale (art. 332 C pr.pen.)

Conform art. 300 alin.1 C pr. pen.. instanţa este datoare să verifice. din oficiu. la prima înfăţişare. regularitatea actului de sesizare. Potrivit art. 264 alin.1 C pr.pen.. rechizitoriul constituie actul de sesizare al instanţei de judecată.

Jurisprudenţa şi doctrina sunt intr-o covârşitoare majoritate. în sensul opiniei că verificările instanţei. conform art. 300 alin.1 C.pr.pen. poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului). asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare şi respectării art. 264 alin.3 C pr.pen.

In principiu. examinarea eventualelor nulităţi din cursul urmăririi penale (încălcarea unor norme care reglementează faza urmăririi penale) este o activitate distinctă de examinarea regularităţii actului de sesizare şi rezultă din existenţa. separată a art. 300 C.pr.pen.. respectiv a art. 332 C.pr.pen.

In măsura în care se constată nulităţi ale urmăririi penale. care presupun restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia. ca o consecinţă firească se impune. evident. şi refacerea rechizitoriului. Această observaţie trebuie. însă. corelată cu alte principii în materia efectelor nulităţii. astfel cum. sunt acceptate în doctrină (izolarea efectului nulităţii şi efectul extensiv ale acesteia) susţinându-se constant că în reglementarea Codului de procedura penală român actual nu sunt dispoziţii exprese în ceea ce priveşte efectul extensiv al nulităţii. urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret de către organele judiciare. în raport cu relaţia ce există intre actul lovit de nulitate şi celelalte acte procesuale întocmite.

Neobservarea unor dispoziţii care reglementează urmărirea penală nu atrage. în toate cazurile. nulitatea absolută şi. respectiv. restituirea cauzei la procuror. Distinct. încălcarea unor dispoziţii din faza urmăririi penale pot atrage - în condiţiile legale -nulitatea relativă. iar nu nulitatea absolută.

„De lege lata” această concepţie a legiuitorului este reflectată de dispoziţiile art. 197 alin.1 şi 2- 3 C.pr.pen.. art. 197 alin.1 şi 4 C.pr.pen.. respectiv art. 332 alin.1 şi 2

C.pr.pen..

Revenind la aspectele de drept ale prezentei cauze. Curtea retine următoarele:

În realitate. apărarea a invocat nerespectarea unor prevederi legale cu privire la modul în care a fost efectuată urmărirea penală (dispunerea în speţă a unor măsuri procesuale. efectuarea actelor premergătoare. disjungeri ale cauzei şi respectiv soluţia de trimitere în judecată).

Eventuala nelegalitate a actelor premergătoare ori a unor mijloace de probă nu poate conduce la restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în baza art. 332 alin.2 C.pr.pen., ci la neluarea lor în considerare cu ocazia deliberării

În dreptul procesual penal român respectarea garanţiei reglementate de art. 6 paragraf 3 lit. a din Convenţia Europeană. ce prevede ca informarea cu privire la faptele de care este acuzata o persoană şi la încadrarea juridică a acestora să fie precisă. detaliată şi completă. trebuie raportată la acuzaţiile aduse inculpatului de către procuror prin rechizitoriu. sau la situaţia punerii în discuţie a schimbării încadrării juridice. Legiuitorul român a reglementat insă o obligaţie de informare a inculpatului. deşi nu foarte detaliată şi pe parcursul urmăririi penale sau al cercetării judecătoreşti.

După începerea urmăririi penale. art. 6 alin.3 C.pr.pen..instituie obligaţia organelor judiciare de a încunoştinţa. de îndată şi mai înainte de a-l audia. pe învinuit sau

pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi de a-i asigura posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.

Neîndeplinirea acestei obligaţii atât înainte de fi luată prima declaraţie, cât şi cu ocazia audierii constituie o încălcare a art. 6 paragraf 3 lit. a din Convenţia Europeană, ce atrage sancţiunea excluderii probei astfel administrată potrivit art. 64 alin.2 C.pr.pen.

Tot astfel, art. 70 alin.2 C.pr.pen,. stipulează că în situaţia în care organele de urmărire penală doresc să procedeze la audierea învinuitului, acestea au obligaţia de a-i aduce, în prealabil la cunoştinţă, fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nici o declaraţie.

Curtea apreciază că organele de urmărire penală trebuie să aducă la cunoştinţa învinuitului situaţia de fapt şi încadrarea juridică completă reţinută în actul de începere a urmăririi penale. Această informare nu echivalează cu aplicarea în dreptul intern a prevederilor art. 6 paragraf 1 lit. a din Convenţia Europeană, nefiind vorba de o informare detaliată cu privire la natura şi cauza acuzaţiei penale, faţă de stadiul procesului penal în care este îndeplinit actul, fiind doar o garanţie a respectării dreptului la apărare specifică legislaţiei naţionale. Punerea în mişcare a acţiunii penale de către procuror atribuie învinuitului calitatea de inculpat, iar protecţia drepturilor sale procesuale este mai atent reglementată.

După punerea în mişcare a acţiunii penale, dreptul la apărare al inculpatului este asigurat în mod efectiv, întrucât acesta cunoaşte cadrul procesual, situaţia de fapt şi încadrarea juridică reţinută prin actele de începere a urmăririi penale, iar apărătorul său are dreptul să asiste la efectuarea actelor de anchetă, având posibilitatea de a formula cereri şi de a depune memorii.

Prezentarea materialului de urmărire penală de către procuror are ca scop să permită inculpatului să fie informat cu privire la toate actele de urmărire penală efectuate în cauză împotriva sa, înainte de a i se aduce la cunoştinţă în mod detaliat şi complet acuzarea, în conformitate cu art. 6 paragraf 1 lit. a din Convenţia Europeană.

În speţă, s-a susţinut că procurorul a efectuat acte de urmărire penală în perioada 07 -12 decembrie 2011, fără ca inculpatul A.B.C. să fi avut cunoştinţă de învinuirea care i se aduce şi fără a i se fi asigurat asistenţa juridică, deşi conform art. 171 alin.2 C.pr.pen, aceasta era obligatorie, întrucât el era arestat intr-o altă cauză.

Verificând dosarul de urmărire penală 136/P/2011, Curtea reţine că prin rezoluţia din 07 decembrie 2011 ora 11, fila 1 up, procurorul a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul A.B.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin.1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La fila 3 a aceluiaşi dosar este depus procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare din 07 decembrie 2011, ora 10, ce constituie mijloc de probă conform art. 224 C pr.pen.

Curtea va retine în speţă incidenţa disp.Deciziei 126 din 26 aprilie 2001 a Curţii Constituţionale care statuează în al. 3 al. art. 224 din Codul de procedura penală că „procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Rezultă, prin urmare, că în această fază, cu excepţia procesului verbal menţionat, nu pot fi efectuate acte de procedura care să constituie mijloace de probă în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedura penala şi care să vizeze o anumita persoană bănuită ca fiind autorul infracţiunii”.

Întrucât s-a intenţionat prezentarea învinuirii numitului A.B.C. la data de 08 decembrie 2011, în aceeaşi zi, respectiv la 07 decembrie 2011, având în vedere faptul că acesta era arestat în altă cauză aflată pe rolul DNA - Serviciul Teritorial Cluj şi raportat la împrejurarea că în această situaţie asistenţa juridică era obligatorie, s-a încercat de către procuror, contactarea avocaţilor R.T. şi S.B., care îl asistau pe învinuitul A.B.C. şi în cauza 60/P/2011. A putut fi găsit doar avocatul S.B. care a specificat că nu are cunoştinţă de această cauză şi că va lua legatura cu clientul său, pentru a stabili dacă îl va angaja şi în acest dosar.

În aceste condiţii, la 08 decembrie 2011, în jurul orei 08,30, avocatul S.B. a avut o convorbire telefonică cu procurorul de caz, în cadrul căreia a menţionat că „probabil îl va asista pe învinuitul A.B.C. şi în această cauză, insă nu se poate prezenta la o eventuală audiere la DNA .- Serviciul Teritorial Cluj la data de mai sus, întrucât fiind cadru universitar, are de îndeplinit anumite atribuţii în legătură directă cu activitatea didactică de la Facultate”. S-a hotărât, de comun acord cu procurorul, ca la data de 12 decembrie 2011 să poarte noi discuţii în legătură cu fixarea datei în vederea prezentării învinuirii lui A.B.C..

În acest context, a rezultat că cei doi avocaţi au luat legătura cu învinuitul A.B.C. tot în data de 08 decembrie 2011, în jurul orei 13,30, ulterior, în cursul aceleiaşi zile învinuitul fiind transferat la Bucureşti, deoarece la data de 09 decembrie 2011 urma să se judece recursul formulat de el împotriva încheierii Curţii de Apel de prelungire a măsurii arestării preventive.

La data de 12 decembrie 2011 numitului A.B.C. i-a fost prezentată învinuirea în prezenta apărătorilor aleşi. Conform scriptului depus la fila 21 dosar up, rezultă că, apărătorul ales S.B. la 12 decembrie 2011 a şi formulat o cerere prin care solicita procurorului, încunoştiinţarea sa asupra oricărui act de procedură, ce va fi realizat în dosar. Relevantă, în verificarea exercitării cu bună credinţă a dreptului la apărare este împrejurarea că în referatul cu nr. 60/P/2011 din 02 decembrie 2011 cu propunere de prelungire a arestării preventive a învinuitului A.B.C. s-a făcut menţiune de către procurorul de caz şi despre faptul că la DNA - Serviciul Teritorial Cluj există dosarul nr. 136/P/2011 unde a fost audiat denunţătorul D.E.F. cu privire la faptele ce constituie obiectul prezentului dosar.

Mai mult, la dosarul nr. 60/P/2011 a fost ataşată de către procuror în copie xerox declaraţia dată de D.E.F. în dosarul nr.136/P/2011 la 11 noiembrie 2011.

Aşa fiind, rezultă fără echivoc că atât avocaţii aleşi cât şi învinuitul A.B.C. au luat la cunoştinţă de existenţa dosarului nr. 136/P/2011 şi de obiectul acestuia, încă din 02 decembrie 2011. Pe de altă parte, la dosarul nr. 60/P/2011 a fost anexat şi procesul verbal de certificare a convorbirilor telefonice dintre D.E.F. şi A.B.C., din 21 septembrie 2011 şi 28 noiembrie 2011.

Pe cale de consecinţă, reiese fără dubiu că avocaţii aleşi ai inculpatului A.B.C. în dosarul nr. 60/P/2011 au luat la cunoştinţă împreună cu clientul lor, încă din 02 decembrie 2011, de existenţa dosarului 136/P/2011 şi de obiectul acestuia.

Pe de altă parte, deşi la 07 decembrie 2011, data începerii urmăririi penale în dosarul nr. 136/P/2011, unul din avocaţii aleşi ai apelantului în dosarul nr. 60/P/2011, a fost înştiinţat de către procuror să se prezinte a doua zi la sediul DNA Cluj pentru a-l asista pe clientul său la audierile legate de infracţiunea de trafic de influenţă, acesta a

refuzat motivând că „ nu are cunoştinţă de noul dosar şi nici eliberată delegaţia de apărător ales”.

Curtea reţine că. acelaşi apărător ales al inculpatului în dimineaţa de 08 decembrie 2011 a comunicat procurorului de caz că „ probabil îl va asista pe A.B.C. şi în dosarul nr. 136/P/2011. dar în acea zi se află într-o imposibilitate obiectivă de prezentare la parchet. datorită dublei sale calităţi de avocat şi cadru didactic universitar”. Aşa fiind. s-a amânat de comun acord (procuror şi avocat) prezentarea învinuirii la o altă dată.

În consecinţă. audierea celor trei martori de către procuror la 09 decembrie 2011. în lipsa apărătorului ales al inculpatului. avocat care a confirmat „probabilitatea asistenţei juridice” a clientului său încă din 08 decembrie 2011. nu duce la constatarea încălcării dreptului la apărare al apelantului.

Aceasta deoarece. lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală. dacă există dovada că avocatul a fost încunoştinţat de data şi ora realizării acestuia. Încunoştiinţarea. în speţă. s-a făcut prin notificare telefonică. încheindu-se procesele verbale ataşate dosarului. filele 49 - 51 up.

La data de 09 decembrie 2011. A.B.C. însoţit de avocaţii aleşi a fost prezent la instanţa supremă în vederea soluţionării recursului promovat de el împotriva măsurii prelungirii arestării preventive. dispusă de Curtea de Apel Cluj.

Corespunde realităţii că A.B.C. avea angajaţi doi apărători aleşi. condiţii în care unul dintre aceştia avea posibilitatea să-l asiste la Bucureşti la 09 decembrie 2011. la judecarea recursului formulat împotriva încheierii de prelungire a arestării preventive. iar celălalt putea să fie prezent la DNA Cluj. la efectuarea actelor de urmărire penală.

Aşa cum se arată şi în decizia penală nr. 5079/2003 a ÎCCJ „ în cazul în care inculpatul are angajaţi mai mulţi apărători aleşi. lipsa unuia dintre aceştia nu este de natură a duce la amânarea cauzei. decât în situaţia în care. faţă de complexitatea deosebită a procesului si de modul de structurare al apărării. de către avocaţii aleşi. prezenţa apărătorului respectiv era absolut necesară. neputând fi substituită prin concluziile celorlalţi avocaţi”. În acest sens. ÎCCJ a precizat că „ lipsa unuia dintre avocaţii aleşi la dezbaterea cauzei ( apel. recurs. fond) nu încalcă dreptul la apărare al inculpatului. atâta timp cât acesta a fost asistat de cel de al doilea apărător ales”. Dacă avocaţii aleşi s-au hotărât să îl asiste amândoi pe inculpat. la instanţa supremă. puteau să lase în substituire un alt coleg de al lor. aceştia făcând parte dintr-o „Societate civila profesională de avocaţi”.

Mai mult. câtă vreme avocatul ales al inculpatului a confirmat „chiar probabil” acordarea asistenţei juridice încă din 08 decembrie 2011. era inutilă desemnarea unui apărător din oficiu. căruia. oricum. procurorul trebuia să ii acorde timpul si înlesnirile necesare pentru pregătirea apărării.

Pe de altă parte. conform art. 172 alin.1 C.pr.pen. când asistenţa juridică este obligatorie. organul de urmărire penală va asigura prezenta apărătorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului. lucru care s-a şi realizat la 12 decembrie 2011.

Nicio dispoziţie din normele europene şi nici din cele interne, nu obliga procurorul să asigure prezenta unui apărător din oficiu la audierea martorilor, deoarece dreptul apărătorului este de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, iar nu dreptul de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală.

Faptul că avocaţii aleşi ai inculpatului A.B.C. au avut delegaţiile de acordare a asistenţei juridice emise din 12 decembrie 2011. nu duce automat la concluzia încălcării

dreptului la apărare a inculpatului, câtă vreme s-a demonstrat că ştiau de prezentul dosar încă din 02 decembrie 2011, iar unul dintre ei a confirmat preluarea calităţii de apărător, din 08 decembrie 2011.

Legislaţia procesual penală în vigoare nu interzice efectuarea unor acte de urmărire penală între momentul începerii anchetei şi aducerea la cunoştinţă a învinuirii, persoanei cercetate.

Curtea reţine că în speţă, lipsa de diligenţă a inculpatului sau a avocatului său în exercitarea drepturilor procesuale prevăzute în dreptul intern, are drept consecinţă pierderea garanţiei stipulate de art. 6 paragraf 3 lit. b din Convenţia Europeană, aşa cum s-a hotărât în cauzele Melin contra Franţei, din 22 iunie 1993 şi Bricmont contra Belgiei din 07 iulie 1989.

Potrivit art. 6 alin.1 şi 2 C.pr.pen, dreptul la apărare este garantat învinuitului sau inculpatului în tot cursul procesului penal, organele de urmărire penală sau instanţa având obligaţia să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale. În cazul în care există probe de vinovăţie administrate de organele de urmărire penală, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a proba lipsa lor de temeinicie.

Curtea Constituţională a considerat că aceste dispoziţii legale satisfac exigentele constituţionale arătând că „ garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitate procesuală de învinuit sau de inculpat, în faza actelor premergătoare. Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşării procesului, nu reprezintă momentul începerii procesului penal şi se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal. Potrivit prevederilor constituţionale interpretate si aplicate în concordanţă cu „Pactul Internaţional cu privire la Drepturile civile si politice”, dreptul la apărare nu poate fi garantat, în afara unei acuzaţii, a unei învinuiri şi respectiv, a unui proces început şi aflat în curs de desfăşurare. Chiar dacă, în conformitate cu prevederile art. 224 C.pr.pen, procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui un mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă”.

Organele de urmărire penală au obligaţia să-l încunoştinţeze pe învinuit sau pe inculpat, de îndată şi mai înainte de a-l audia despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să îi asigure posibilitatea pregătirii si exercitării apărării.

Audierea învinuitului sau inculpatului oferă acestuia posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare prin propria persoană.

Finalizarea urmăririi penale dă dreptul învinuitului sau inculpatului de a lua cunoştinţă de întreg materialul de urmărire penală administrat în cauză, ca manifestare particulară a principiului egalităţii armelor în cadrul procesului penal. Prezentarea materialului de urmărire penală oferă învinuitului sau inculpatului înlesnirile necesare pregătirii apărării. Astfel, după ce învinuitul sau inculpatul a luat cunoştinţă de materialul de urmărire penală, poate formula noi cereri de probaţiune sau poate da declaraţii suplimentare, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări din cauză. Pe de altă parte, prezentarea materialului de urmărire penală oferă inculpatului posibilitatea de a avea timpul necesar până la momentul sesizării instanţei, de a-şi pregăti strategia de apărare, în funcţie de tot materialul probator administrat în cauză.

Potrivit art. 70 alin.2 C.pr.pen, înainte de a fi audiat organele de urmărire penală îi aduc la cunoştinţă învinuitului sau inculpatului dreptul de a avea un apărător. În cazul în care asistenţa juridică este obligatorie, este necesar ca organele de urmărire penală să ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu, în cazul în care nu există un avocat ales în cauză.

Curtea apreciază că nerespectarea acestor dispoziţii, atrage excluderea mijlocului de probă nelegal administrat (sancţiunea nulităţii relative sau absolute nefiind incidentă în materia probelor), sancţiune ce intervine numai în cazul în care învinuitul sau inculpatul nu a fost asistat de un apărător cu ocazia acestor audieri.

În cazul în care, deşi organele judiciare nu şi-au îndeplinit această obligaţie, învinuitul sau inculpatul a fost asistat de un apărător ales sau din oficiu atât la momentul în care acesta a dat o declaraţia scrisă, cât şi la momentul audierii, Curtea apreciază că garanţia procedurală a dreptului la apărare a fost satisfăcută.

În privinţa asistenţei juridice obligatorii a inculpatului, în situaţia în care acesta este arestat chiar în altă cauză, Curtea Constituţionala prin decizia nr. 33/2000 a statuat că „ dreptul la apărare, consfinţit prin art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, se refera la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de către legiuitor, conform prevederilor constituţionale cuprinse în art. 58 alin.1. De aceste drept,. persoana îndreptăţită poate dispune după cum crede de cuviinţă. Există insă situaţii în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, cum sunt cele prevăzute în art. 171 alin.2 şi 3 C.pr.pen. În aceste cazuri, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea învinuitului sau inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în text”.

Pe cale de consecinţă, când asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie, rezultă fără echivoc, că se impune ca organele de urmărire penală să ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu, în cazul în care nu există un apărător ales în cauză, când trebuie să procedeze la audierea inculpatului arestat, chiar şi în alt dosar.

Doar lipsa avocatului ales sau din oficiu la audierea inculpatului arestat, duce la excluderea mijlocului de probă nelegal administrat, nicidecum această sancţiune nu poate fi extinsă la absenţa apărătorului de la audierea martorilor cauzei.

Curtea reţine, aşa cum s-a arătat deja, că dreptul apărătorului este de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, iar nu de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală.

Soluţia adoptată de procurorul DNA şi confirmată de judecătorul fondului este în consonanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene, ce nu garantează avocatului inculpatului prezenţa la efectuarea tuturor actelor de urmărire penală, ci numai la cele ce implică participarea nemijlocită a clientului său (asigurarea comunicării inculpatului cu avocatul, prezenţa avocatului la audieri). Curtea Europeană a fost preocupată, în special, ca persoana privată de libertate să poată lua contact cu avocatul său, încă din primele momente ale privării de libertate, pentru a-şi pregăti strategia de apărare şi pentru a evita posibilitatea ca aceasta să dea sub presiune sau ca urmare a unor procedee neloiale, declaraţii de recunoaştere a vinovăţiei, iar nu ca apărătorul acesteia să poată participa la toate actele de urmărire penală. Cu referire la administrarea probatoriului

(declaraţiilor) în faza de anchetă penală, trebuie stabilit că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene instanţa va putea reţine situaţiile de fapt relatate de martor, expert, sau orice altă persoană audiată în cursul urmăririi penale, dacă învinuitul, inculpatul sau apărătorul său au avut posibilitatea de a formula întrebări persoanei audiate, în şedinţă publică.

Aşadar. probele administrate de procuror în faza de urmărire penală reprezintă. în principal. temeiul actului de trimitere în judecată. instanţa având obligaţia de a administra mijloacele de probă pe care urmează a le analiza în hotărâre. în mod nemijlocit. cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi egalităţii armelor.

Absenţa avocatului învinuitului sau inculpatului de la audierile din cursul urmăririi penale îl pune pe procuror în imposibilitatea de a folosi aceste declaraţii în susţinerea acuzării în faţa instanţei, numai în cazul în care persoana audiată în cursul urmăririi penale nu mai poate fi audiată în cadrul cercetării judecătoreşti.

Aşa fiind. în acest dosar inculpatului apelant A.B.C. i s-a respectat dreptul la un proces echitabil. deoarece toate probele propuse în acuzare de către procuror. precum şi cele în apărare ale acestuia. au fost administrate în faţa sa. în şedinţă publică contradictorie. atât la Tribunalul Cluj cât şi la Curtea de Apel Cluj.

Instanţa de apel retine că. principiul nemijlocirii reprezintă o garanţie importantă a caracterului echitabil al procesului. atâta timp cât constatările judecătorului cu privire la credibilitatea martorilor pot avea consecinţe importante pentru inculpat.

În doctrină, s-a arătat pe drept cuvânt, că art. 6 paragraf 1 si paragraf 3 lit. d nu impun ca inculpatul sau avocatul său să aibă dreptul de a participa la audierea unui martor şi de a formula întrebări pe parcursul procedurilor desfăşurate în faza de urmărire penală (audiere în fata poliţiei sau a procurorului) dacă apărarea are acest drept în faţa instanţei. Tot astfel, refuzul procurorului de a audia un martor al apărării nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 6 paragraf 3 lit. d din Convenţia Europeană, dacă acest martor poate fi propus spre a fi audiat în faţa instanţei.

Astfel. neacceptarea de către procurorul DNA a solicitării inculpatului A.B.C. de a i reaudia la 16 decembrie 2011. cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală pe martorii D.E.F. şi L.V.. a fost complinită de către instanţa de fond şi apel. prin ascultarea lor nemijlocită. fiind exclusă astfel încălcarea dreptului la apărare al inculpatului şi cel la un proces echitabil.

Folosirea ca probe a declaraţiilor administrate în faţa procurorului nu este în sine incompatibilă cu prevederile art. 6 paragraf 1 şi paragraf 3 lit. d din Convenţie. în condiţiile în care dreptul la apărare a fost respectat. Ca regulă. aceste drepturi impun ca inculpatul să fi avut o oportunitate adecvată să conteste sau să interogheze un martor ce dă declaraţii împotriva sa. fie la momentul audierii acestuia. fie într-o fază ulterioară a procedurii. aşa cum se arată în cauzele CEDO „Craxi contra Italiei prg.86 din 5 decembrie 2002; Birutis contra Lituaniei din 28 martie 2002 prg.28; cauza SN contra Suediei prg. 44 din 2 iulie 2002; Artner contra Austriei prg.2 din 28 august 1992”.

Corolarul acestora constă în aceea că dreptul la apărare al unei persoane este restrâns într-o măsură incompatibilă cu prevederile art. 6. dacă hotărârea de condamnare a fost întemeiată în exclusivitate sau într-un mod determinant pe o declaraţie dată de o persoană căreia inculpatul nu a avut posibilitatea să-i pună întrebări sau să solicite audierea acesteia în vederea confruntării. fie în cursul urmăririi penale. fie în cursul

judecăţii, aşa cum se învederează în deciziile CEDO „Dănilă contra României din 8 martie 2007; Guilloury contra Franţei prg.53 din 22 iunie 2006; Sadak contra Turciei din 17 iulie 2001 prg.67; Hulki Gunes contra Turciei prg. 86 din 8 aprilie 2004, dispoziţii respectate în speţa de faţă, martorii acuzării şi ai apărării fiind ascultaţi nemijlocit în faţa inculpatului şi a instanţei.

Comisia Europeană a precizat că prevederile art. 6 prg.1 nu interzic instanţei ca în scopul stabilirii adevărului în cauză să se bazeze pe probe indirecte, atâta timp cât utilizarea acestora nu se realizează de o manieră neloială, aşa cum se arată şi în decizia din 4 iulie 1979 în cauza „X contra Germaniei nr. 8414/1978”.

Corespunde realităţii că aducerea la cunoştinţă a începerii urmăririi penale şi posibilitatea angajării unui apărător, învinuitului A.B.C., a avut loc la 5 zile de la începerea urmăririi penale în dosarul nr. 136/P/2011, la data de 12 decembrie 2011, interval de timp ce nu excede însă accepţiunii sintagmei „de îndată”, folosită de legiuitor, câtă vreme prin actele scrise ale cauzei s-a probat că atât acesta cât şi apărătorii săi aleşi, cunoşteau de la data de 2 decembrie 2011 despre învinuire şi probele ce o susţin (denunţul martorului D.E.F. era din 11.11.2011 şi convorbirile telefonice interceptate datau din 28.08.2011).

Pe de altă parte, nu se poate susţine că probele testimoniale administrate de procuror la 9 decembrie 2011, constând în audierea martorilor D.E.F., L.V. şi G.I. ar constitui mijloace de probă obţinute ilegal, nefiind prezent vreun apărător ales sau din oficiu al învinuitului la ascultarea lor, câtă vreme aşa cum rezultă din actele scrise ataşate cauzei, aceştia au fost încunoştinţaţi de anchetator încă din 7.12.2011, că la 8.12.2011 se preconizează prezentarea învinuirii lui A.B.C. şi ascultarea sa, fiind evident că se vor analiza şi cererile în probaţiune ale acestuia.

Deşi unul dintre apărătorii aleşi ai învinuitului din dosarul nr.60/P/2011 a confirmat „probabilitatea asigurării asistenţei juridice şi în noul dosar 136/P/2011”, la data fixată de procuror pentru prezentarea învinuirii, respectiv 8.12.2011, a refuzat să se prezinte invocând şi alte atribuţii profesionale, decât cele specifice meseriei de avocat, ceea ce a determinat prezentarea cu întârziere a învinuirii, către A.B.C.

Aşa fiind, nu-ţi poţi invoca propria culpă pentru justificarea încălcării dreptului la apărare al clientului.

Aşa cum s-a arătat, nu se poate invoca reaua credinţă a procurorului în audierea celor trei martori la 9.12.2011, câtă vreme inculpatul arestat se afla la Bucureşti alături de avocaţii săi la judecarea recursului promovat de el împotriva prelungirii măsurii arestării preventive, câtă vreme putea să-l asiste în calea de atac doar un singur apărător ales, celălalt urmând să-i asigure asistenţa juridică la DNA.

Curtea apreciază că instanţele pot dispune excluderea mijloacelor de probă administrate de către procuror, numai în cazul în care constată o încălcare substanţială şi semnificativă a unei dispoziţii legale privind administrarea probatoriului care, în împrejurările concrete ale cauzei, face ca menţinerea mijlocului de probă astfel administrat să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal în ansamblu. Instanţele trebuie să evalueze necesitatea aplicării sancţiunii excluderii prin raportare la gravitatea încălcării drepturilor inculpatului, în procesul de administrare a probatoriului, la impactul pe care caracterul nelegal sau neloial al probei îl poate avea cu privire la credibilitatea mijlocului de probă, precum şi la importanţa pe care mijlocul de probă o prezintă în susţinerea acuzării.

Curtea reţine că în privinţa încălcării prevederilor codului de procedură penală român sau ale legislaţiei speciale ce reglementează administrarea probelor, numai o încălcare substanţială şi semnificativă a acestor dispoziţii legale, ce aduce atingere caracterului echitabil al procesului penal şi astfel unui drept garantat de Convenţia Europeană învinuitului sau inculpatului sau care poate ridica un dubiu serios cu privire la fiabilitatea mijlocului de probă, este de natură să ducă la excluderea mijlocului de probă nelegal administrat.

Aşa fiind, Curtea nu va reţine caracterul ilegal al mijloacelor de probă din faza urmăririi penale, câtă vreme nu s-a dovedit că procurorul le-a obţinut într-o manieră neloială, martorii fiind ascultaţi la 9.12.2011, după încunoştinţarea unuia din avocaţii aleşi ai învinuitului A.B.C. şi care a confirmat „probabilitatea asistenţei juridice a acestuia, nu numai în dosarul 60/P/2011, ci şi în cel de faţă, dar a refuzat să se prezinte, motivând absenţa prin susţinerea recursului clientului său la Bucureşti, în faţa instanţei supreme, într-un proces vizând prelungirea măsurii arestării preventive, omiţând să amintească că erau doi apărători aleşi în această cauză.

Ascultarea celor trei martori, concomitent, în faza de urmărire penală în intervalul orar 9.10-10.30 la sediul DNA - Serviciul Teritorial Piteşti, nu încalcă dreptul la apărare al învinuitului, câtă vreme avocatul său are conform legii „dreptul de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală şi nu de a participa la asemenea activităţi”, iar pe de altă parte, probele testimoniale din rechizitoriu au fost readministrate nemijlocit de către Tribunalul Cluj în prezenţa inculpatului A.B.C..

Mai mult, cu ocazia soluţionării apelurilor de către Curtea de Apel Cluj, s-a încuviinţat reaudierea denunţătorului şi a martorilor propuşi în apărare de către inculpat, pentru a-i oferi posibilitatea să combată lipsa de temeinicie a susţinerilor acuzării.

Aşa fiind, nu se poate vorbi de o încălcare a art. 172 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. şi art. 6 C.proc.pen.

Referitor la susţinerea că faza de urmărire penală este inexistentă şi că la dosar nu este ataşată nicio probă legal administrată de procuror, în această etapă, trimiterea în judecată a inculpatului bazându-se exclusiv pe acte premergătoare, Curtea o va respinge ca nefondată.

Astfel, urmărirea penală a fost începută în prezenta cauză la 7.12.2011 ora 11.00, prin rezoluţie a procurorului DNA împotriva lui A.B.C. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev.de art. 257 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La fila 3 din dosarul de urmărire penală 136/P/2011 se află ataşat procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare din 7.12.2011 ora 10.00, în care se precizează că, după denunţul martorului D.E.F. din 11.11.2011, în scopul verificării aspectelor relatate de acesta, au fost realizate mai multe activităţi respectiv audierea denunţătorului şi a lui L.V.M.; solicitarea de informaţii şi documente de la Guvernul României-Cabinetul Primului Ministru prin adresa nr. 5/EB/34 din 17.11.2011; de la Primăria comunei I. judeţ Vâlcea prin adresa nr. 5156 din 18.11.2011 şi de la Consiliul Judeţean Vâlcea prin adresa nr. 13761 din 18.11.2011; a fost emisă rezoluţia cu nr. 60/P/2011 din 28.11.2011 prin care s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la fapta de trafic de influenţă reţinută în sarcina lui A.B.C., anexându-se la Ordonanţă procesul verbal de certificare a convorbirilor telefonice purtate de denunţător cu A.B.C. şi copie de pe încheierea penală nr. 5/2011 a Curţii de Apel Cluj dată în dosarul nr. 3/2011, autorizaţia emisă de instanţa

de judecată privind interceptarea convorbirilor telefonice purtate de învinuit. precum şi suportul optic ce conţine aceste convorbiri.

Curtea reţine că potrivit art. 224 C.proc.pen.. procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare. constituie un mijloc de probă în acest dosar conform dispoziţiilor Codului de procedură penală.

După începerea urmăririi penale. la 9.12.2011. au fost audiaţi martorii D.E.F.. L.V.M. şi G.I.

La 12.12.2011. ora 15.05. în prezenţa celor doi apărători aleşi. i s-a prezentat învinuitului A.B.C. învinuirea adusă. încadrarea juridică a acesteia. faptul că s-a început urmărirea penală la 7.12.2011. precum şi drepturile şi obligaţiile sale procesuale. acesta uzând de dreptul de a tăcea şi de a nu contribui la propria incriminare.

La 16.12.2011. tot în prezenţa avocaţilor aleşi. i s-a prezentat învinuitului A.B.C. materialul de urmărire penală. ocazie cu care a cerut reaudierea martorilor D.E.F. şi L.V.M.. faţă de conţinutul declaraţiilor acestora. solicitare respinsă de procuror. cu motivarea că învinuitul uzând de dreptul la tăcere nu rezultă care este poziţia sa procesuală raportat la relatările martorilor.

Acest aspect. a fost remediat de către instanţele de judecată. prin ascultarea nemijlocită a martorilor în prezenţa inculpatului apelant.

S-a contestat cu acelaşi prilej. emiterea Ordonanţelor de delegare din 8.12.2011 a ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul DNA-Serviciul Teritorial Piteşti. în vederea audierii martorilor D.E.F.. L.V.M. şi G.I.. cu termen de predare la 14.12.2011. apreciindu-se că ascultarea acestora s-a realizat de către un organ necompetent teritorial. susţinere înlăturată de procuror cu motivarea că în Codul de procedură penală român. nu există nicio dispoziţie legală care să-l împiedice să efectueze acte de urmărire penală între momentul începerii acesteia şi cel al aducerii la cunoştinţă a învinuirii. persoanei cercetate.

Judecătorul fondului a complinit motivarea procurorului. învederând că pentru ofiţerii de poliţie ce constituie poliţia judiciară a DNA. dispoziţiile procurorilor anticorupţie sunt obligatorii. conform art. 10 alin. 1-4 din OUG nr.43/2002. aceştia având posibilitatea delegării anumitor atribuţii şi ofiţerilor de poliţie judiciară. în baza textelor de lege invocate.

Inculpatul A.B.C.. prin apărătorii aleşi. a solicitat să se constate cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală şi caracterul nelegal al ordonanţei de disjungere din 28.11.2011. deoarece denunţul martorului D.E.F. din 11.11.2011 viza dosarul 60/P/2011. iar în aceste condiţii procurorii trebuiau să se sesizeze din oficiu. cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă.

Solicitarea inculpatului a fost respinsă. cu motivarea că rezoluţia de disjungere cu nr. 60/P/2011 din 28.11.2011 a fost întocmită de un alt procuror şi ea vizează probe care au legătură cu prezentul dosar 136/P/2011 şi care conform art. 91 ind.2 alin.5 C.proc.pen. au fost ataşate la acesta.

Mai mult. conform art. 221 C.proc.pen. sesizarea din oficiu fiind atributul exclusiv al organelor de urmărire penală. se dispune de către procuror în raport de particularităţile fiecărei speţe în parte. neexistând un termen în acest sens.

Urmărirea penală s-a finalizat la 19.12.2011 prin întocmirea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a inculpatului.

Iată deci, că faza de urmărire penală există, acest dosar trecând prin toate stadiile procesuale obligatorii impuse de Codul de procedură penală român şi legislaţia europeană.

În sinteză, după denunţul martorului D.E.F. din 11.11.2011 s-au efectuat acte premergătoare constând în audieri de martori (trei: D.E.F., L. şi G.) şi solicitări de acte scrise de la Guvernul României, Cabinetul Primului Ministru, Primăria comunei I. şi Consiliul Judeţean Vâlcea, emiţându-se totodată rezoluţia de disjungere a prezentei cauze, din dosarul 60/P/2011, ataşându-se şi procesul-verbal de certificare a convorbirilor telefonice purtate de denunţător cu învinuitul la 25 şi 28.08.2011, şi copii de pe încheierile penale prin care Curtea de Apel Cluj a autorizat interceptarea discuţiilor telefonice avute de A.B.C. cu D.E.F. şi suportul optic ce le conţinea.

De remarcat, că actele premergătoare au fost consemnate în procesul-verbal din

7.12.2011, ceea ce atrage posibilitatea utilizării lor ca mijloace de probă conform art. 224 C.proc.pen.

Mai mult, după începerea urmăririi penale la 7.12.2011, la 9.12.2011 s-au administrat probe legale, concludente şi utile conform art. 62, 63 C.proc.pen. raportat la învinuirea adusă lui A.B.C., constând în ascultarea a trei martori D.E.F., L.V.M. şi G.I., ceea ce exclude susţinerea că trimiterea în judecată a inculpatului s-ar fi făcut exclusiv pe baza actelor premergătoare.

Cât priveşte motivul de apel referitor la împrejurarea că audierea martorilor D.E.F., L. şi G. a fost efectuată de un organ necompetent teritorial la 9.12.2011, Curtea reţine că nu este fondat.

In primul rând competenţa de efectuare a urmăririi penale revine DNA, existând dispoziţii legale cu caracter special în acest sens, cuprinse în OUG nr. 43/2002 privind DNA.

Cadrul normativ sus menţionat reglementează activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie „care îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României prin procurori specializaţi în combaterea corupţiei”. (art.1 alin.2).

Prin urmare, chiar dacă există servicii teritoriale, acestea funcţionează în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fără vreo partajare de competenţă (materială, teritorială sau după calitatea persoanei) în raport cu structura centrală a Direcţiei, astfel încât orice procuror din cadrul acesteia, indiferent de nivel, poate instrumenta orice cauză de competenţa Direcţiei, regăsită în art. 13 din OUG nr.43/2002.

Prin OUG nr. 43/2002, privind DNA, aprobată prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, au fost creaţi, pentru prima dată în sistemul nostru juridic, ofiţerii de poliţie judiciară, care erau organizaţi iniţial într-o brigadă condusă de un poliţist, în calitate de şef de brigadă, care trebuia să aibă cel puţin gradul profesional de chestor de poliţie.

În prezent, art. 10 din ordonanţă, cu modificările şi completările aduse prin OUG nr. 134/2005, aprobată prin Legea nr. 54/2006, prevede expres că „ în scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor de corupţie, în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie funcţionează ofiţeri şi agenţi de poliţie constituind poliţia judiciară a acesteia. Agenţii şi ofiţerii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea numai în cadrul DNA, sub autoritatea exclusivă a procurorului şef al acesteia”.

Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi controlul nemijlocit al procurorilor din DNA. De asemenea, ei pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii DNA. Dispoziţiile procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie sunt obligatorii pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară. În fine, actele întocmite de ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia.

Aceste reguli reprezintă, o consecinţă a faptului că în virtutea art. 13 alin. 2 din OUG nr.43/2002, procurorii specializaţi din cadrul DNA efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru toate infracţiunile de competenţa DNA. Aşa fiind, delegarea de către procurorul de caz a ofiţerilor de poliţie din cadrul serviciului teritorial Piteşti pentru audierea a trei martori, este legală.

Mai mult, dispoziţiile legale, practica şi doctrina învederează că „atunci când unele acte de cercetare penală, care nu suferă întârziere sunt efectuate de lucrătorii de poliţie, în baza delegării date de procuror, nu poate opera cazul de nulitate întemeiat pe necompetenţa organului de urmărire penală, deoarece legea îngăduie această procedură, atunci când există urgenţă”. De asemenea, o dată ce, în temeiul art.217 alin. ultim

C.proc.pen., unele acte pot fi efectuate de organele de cercetare penală pe baza delegaţiei date de procuror, nu se poate pretinde în căile de atac că urmărirea penală a fost efectuată de un organ de urmărire penală necompetent. Practica judiciară este unanimă în a accepta că „cu excepţia punerii în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviinţarea de probatorii, dispunerea celorlalte acte sau măsuri procesuale (art.132 alin. ultim C.proc.pen.) care sunt de competenţa procurorului, pentru restul activităţilor procesuale, procurorul poate delega efectuarea lor de către organele de cercetare penală”.

Pentru motivele ce preced, se impune constatarea că urmărirea penală şi judecata s-au derulat fără a exista vreo încălcare a legii , iar actele procesuale efectuate sunt valide din punct de vedere material şi teritorial, neimpunându-se restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatului A.B.C., s-a susţinut de către acesta şi avocaţii săi că se impune reaudierea denunţătorului D.E.F. şi a martorului L., întrucât procurorul în ordonanţa de delegare a ofiţerilor de poliţie din cadrul Serviciului Teritorial Piteşti al DNA, a stabilit ca termen de efectuare a audierii celor trei martori, data de 14.12.2011 şi aceasta s-a realizat la 9.12.2011, în timp ce lui A.B.C. încă nu-i fusese prezentată învinuirea şi era arestat în altă cauză.

Curtea reţine însă că în ordonanţa emisă la 8.12.2011, prin care s-a dispus delegarea ofiţerilor de poliţie din cadrul DNA-ST Piteşti în vederea audierii lui L. şi a lui G., termenul de 14 decembrie 2011 viza data limită pe care trebuiau să o aibă în vedere organele de urmărire penală pentru audierea celor doi, nedispunându-se prin acest act ca persoanele în cauză să fie ascultate la data de 14.12.2011.

Referitor la motivul de apel vizând nelegalitatea procesului-verbal de redare a convorbirii telefonice, certificat pentru autenticitate la 28.11.2011, raportat la împrejurarea că acesta nu este certificat de procurorul care efectuează urmărirea penală în dosarul 136/P/2011, ci de un alt procuror, ceea ce impune excluderea sa de la dosar conform art. 64 alin. 2 C.proc.pen., precum şi nelegalitatea ordonanţei de disjungere, Curtea reţine că nici această susţinere a apărării, nu este fondată:

Inculpatul A.B.C. a fost urmărit penal. alături de alte persoane în dosarul 60/P/2011 pentru fapte de corupţie. de către procurorul şef serviciu al DNA Cluj.

În timpul anchetei penale. fiindu-i interceptate convorbirile telefonice. s-au descoperit discuţiile cu martorul D.E.F. din 25 şi 28.08.2011. care fac obiectul prezentului dosar.

Pe cale de consecinţă. acestea au fost redate într-un proces-verbal de transcriere a înregistrărilor. fiind certificate pentru autenticitate de procurorul de caz al dosarului 60/P/2011. procurorul şef serviciu al DNA Cluj. la 21.09.2011. fiind ataşate acestui dosar.

În urma denunţului făcut de D.E.F. la 11.11.2011. procurorul şef serviciu al DNA Cluj. a dispus înregistrarea acestuia într-un nou dosar 136/P/2011 format la 11.11.2011. repartizându-l spre soluţionare unui alt procuror.

Câtă vreme, urmărirea penală în dosarul 60/P/2011 era realizată de procurorul şef serviciu al DNA Cluj, iar aceste convorbiri telefonice interceptate ale învinuitului au avut loc la 25 şi 28.08.2011, deci înregistrate în dosarul nr. 60/P/2011, era normal şi absolut legal, ca certificarea înregistrărilor să fie întocmită de procurorul care a efectuat urmărirea penală în dosarul în care probele au fost depuse şi obţinute - deci în dosarul 60/P/2011 de procurorul anchetator -, nefiind necesară certificarea lor şi de noul procuror de caz.

Mai mult. în calitate de procuror şef serviciu al DNA Cluj şi de anchetator în dosarul 60/P/2011. acesta având în vedere că la DNA - ST Cluj se afla înregistrată cauza 136/P/2011 vizând tot fapte de corupţie imputate numitului A.B.C.. dosar înregistrat în urma denunţului formulat de D.E.F.. în interesul unei mai bune administrări a urmăririi penale. a dispus disjungerea la 28.11.2011 din dosarul 60/P/2011. a acestei fapte de trafic de influenţă. ea urmând a fi probată în dosarul 136/P/2011.

Aşa se explică de ce, odată cu disjungerea, procurorul care obţinuse convorbirile şi comunicările interceptate în dosarul 60/P/2011, a dispus utilizarea acestora şi în dosarul 136/P/2011 , vizându-l pe acelaşi inculpat, cercetat pentru prima dată, în dosarul 60/P/2011 tot pentru fapte de corupţie.

Din această perspectivă. la data dispunerii disjungerii 28.11.2011. din dosarul 60/P/2011 a dosarului 136/P/2011. în mod legal. procurorul care efectua urmărirea penală în dosarul 60/P/2011 unde au fost interceptate comunicările telefonice ale inculpatului A.B.C.. a procedat la o nouă certificare a acestora pentru autenticitate. probele urmând a fi ataşate dosarului 136/P/2011.

Cu privire la legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice s-a constatat că parchetul a respectat dispoziţiile legale şi jurisprudenţa în materie. efectuarea lor subsumându-se condiţiilor prevăzute în secţiunea a V-a a Titlului III din Codul de procedură penală.

Dispoziţiile din Codul de procedură penală român au fost apreciate în acord cu jurisprudenţa CEDO şi nu încalcă drepturile persoanei. iar interceptările convorbirilor purtate de inculpatul A.B.C. cu denunţătorul D.E.F. din cauză. au fost consemnate în procese-verbale a căror conformitate cu realitatea a fost certificată de procuror. în condiţiile legii.

Curtea s-a rezumat la a verifica existenţa autorizaţiilor pentru interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon. emise în baza art. 91 indice 1 din Codul de procedură penală precum şi respectarea condiţiilor cerute de lege

pentru autorizarea acestor activităţi, neconstatându-se incidenţa art. 64 alin.2 din Codul de procedură penală cu privire la mijloacele de probă obţinute în baza acestora.

Pe de altă parte, folosirea în prezenta cauză a convorbirilor sau comunicărilor interceptate potrivit legii într-o altă cauză este posibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 91 indice 2 alin. 5 Cod procedură penală.

Ordonanţa de disjungere din 28.11.2011 a dosarului 136/P/2011 din dosarul 60/P/2011 nu este nelegală.

Disjungerea este operaţia inversă reunirii cauzelor, prin care dosare aflate la aceleaşi organe judiciare, se separă.

Disjungerea are un caracter facultativ. Astfel, potrivit art. 38 C.proc.pen., în caz de conexitate şi în cazul de indivizibilitate referitor la participaţia penală, se poate dispune în vederea unei mai bune urmăriri penale, disjungerea cauzei, astfel încât cercetarea unora dintre infractori sau dintre infracţiuni, să se facă separat.

Disjungerea sau separarea dosarelor constituie o excepţie, întemeiată pe interesul bunei derulări a urmăririi penale.

Corespunde realităţii că efectuând urmărirea penală în dosarul 60/P/2011, procurorul anchetator a ajuns în posesia convorbirilor telefonice interceptate ale apelantului A.B.C., din 25 şi 28.08.2011 cu D.E.F., din acestea rezultând indiciile comiterii infracţiunii de trafic de influenţă.

Deoarece, martorul D.E.F. nu avea de unde să ştie că discuţiile sale cu apelantul

A.B.C. au fost interceptate, este evident că procurorul de caz nu putea lăsa necercetată o faptă de corupţie, astfel că a emis în dosarul 60/P/2011 un mandat de aducere pe numele acestuia şi în funcţie de atitudinea martorului D.E.F. de a-l denunţa sau nu pe inculpatul

A.B.C., organele de urmărire penală au întocmit noul dosar 136/P/2011.

Deoarece D.E.F. a ales să-l denunţe pe inculpatul A.B.C., pentru a beneficia de cauza de nepedepsire din art. 6 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, procurorii au format un dosar, distinct, condiţii în care a fost legal emisă şi ordonanţa de disjungere din

28.11.2011.

Mai mult, în art. 221 C.proc.pen, sunt prevăzute modurile de sesizare a organelor de urmărire penală . Referitor la sesizarea din oficiu de către organele de urmărire penală, legiuitorul nu a stabilit vreun termen pentru sesizare, aceasta fiind atributul exclusiv al organelor de anchetă, în raport de specificul fiecărui dosar în parte şi de actele efectuate în el.

Faţă de cele ce preced, primul motiv de apel al inculpatului vizând restituirea cauzei la Parchet, întrucât faza de urmărire penală lipseşte, se va respinge ca nefondat.

Inculpatului apelant nu i s-a încălcat nici dreptul la apărare şi nici cel cel ce vizează procesul echitabil.

Instanţa de apel reţine că şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: „principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse

în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (plenul hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue şi Jabardo versus Spania).

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).: (hotărârea Hobo Machado contra Portugaliei din 20 februarie 1996 paragraf 31; hotărârea CEDO din25 iunie 1997 în cauza Van Orshover contra Belgiei paragraf 38; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Rowe şi David contra Marii Britanii, paragraf 60 ; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Fitt contra Marii Britanii, paragraf 44.)

Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, Curtea reţine următoarele:

Prin această incriminare a infracţiunii de trafic de influenţă, în art.257 C.pen., legiuitorul a urmărit sancţionarea faptelor celor care, speculând reala sau pretinsa lor influenţă, pe lângă vreun funcţionar sau alt salariat, aruncă suspiciune asupra acestora şi implicit, asupra desfăşurării corecte a activităţii instituţiilor din care fac parte.

Interesul proteguit este, în principal, buna reputaţie a unor astfel de instituţii, legiuitorul urmărind apărarea acestora de discreditarea care poate rezulta din faptul că o persoană - ce urmăreşte să-şi creeze o sursă ilicită de venituri - se laudă cu reala sau pretinsa influenţă asupra unui funcţionar.

Pentru existenţa şi implicit, consumarea infracţiunii de trafic de influenţă, nu interesează dacă intervenţia pe lângă funcţionar s-a produs sau nu, nici dacă prin intervenţia reală sau presupusă se urmăreşte determinarea unei acţiuni licite sau ilicite şi nici dacă s-a efectuat ori nu, actul ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului.

Dezaprobarea exprimată prin incriminarea faptei de trafic de influenţă priveşte scopul urmărit de infractor, nu ca un rezultat, ci ca o caracterizare a acţiunii de traficare a influenţei reale, ori presupuse. De asemenea, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este indiferent faptul că iniţiativa aparţine traficantului sau persoanei interesate ca influenţa să fie exercitată.

Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă. Curtea reţine că trebuie să fie întrunite. cumulativ. următoarele condiţii. referitoare la latura obiectivă: este important ca acea influenţă. reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru cumpărătorul de influenţă. motivul determinant al tranzacţiei. Aşadar. făptuitorul este necesar să precizeze actul referitor la care se trafică influenţa. probele dosarului confirmând această împrejurare.

De asemenea. este necesar ca inculpatul să promită intervenţia sa. pe lângă un funcţionar spre a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii. Curtea reţine că această faptă se săvârşeşte numai cu intenţie calificată prin scop. care constă în efectuarea sau neefectuarea unui act ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului. neexistând. niciun dubiu. asupra atitudinii inculpatului de conştiinţă şi voinţă. Astfel. voinţa sa constă în săvârşirea uneia sau mai multora din acţiunile specifice elementului material al infracţiunii - ştiind că foloasele reprezintă preţul influenţei sale asupra funcţionarului - . pe planul conştiinţei reprezentându-şi pericolul creat pentru activitatea Guvernului şi Primului Ministru şi implicit. crearea de suspiciuni cu privire la onestitatea funcţionarilor. Acţiunea. care constituie elementul material al infracţiunii. se săvârşeşte numai cu intenţie directă - dol special - fiind necesară voinţa inculpatului de a primi bani. bunuri sau alte foloase necuvenite - deşi. legal. nedatorate - respectiv. să existe un contraechivalent al conduitei sale ilicite şi ştiinţa că îşi însuşeşte ceva ce nu i se cuvine. aspecte dovedite cu prisosinţă de probele dosarului.

Convorbirea telefonică interceptată a inculpatului A.B.C. cu denunţătorul din

28.08.2011. redată potrivit procesului-verbal de la dosar. demonstrează pe deplin vinovăţia apelantului în săvârşirea faptei deduse judecăţii şi implicit elementele constitutive ale acesteia.

Chiar de la debutul convorbirii. reiese fără dubiu că martorul D.E.F. a oferit apelantului suficiente detalii ale demersului pe care i-l solicita afirmând că este vorba despre o societate care a avut contract cu o anumită primărie şi că această societate are de recuperat. pentru nişte lucrări la drumuri din anul 2009. când au avut loc calamităţi naturale. suma de 1 milion euro şi că în acest sens. există o adresă întocmită de către Prefect. Preşedintelui Consiliului Judeţean. banii provenind de la Guvern, respectiv de la Fondul de Rezervă.

În acest sens. semnificativă este afirmaţia inculpatului A.B.C. că „fondul de rezervă este la dispoziţia Primului Ministru”, precum şi confirmarea martorului

D.E.F.. rezultând fără echivoc că ambii ştiau unde anume trebuie să se intervină.

În continuare. martorul a explicat de ce demersul solicitat este urgent. respectiv din perspectiva listei care se întocmea. din context reieşind că îl interesa ca societatea respectivă să fie pe listă : „ păi se face o listă acuma, că de aia e urgenţă, cică se face o listă acum în care să se dea la mai multe şi ştii cum e, care intră pe listă. Asta ne trebuie”.

Din conţinutul interceptării rezultă că inculpatul nu a respins ferm. categoric. solicitarea denunţătorului. din contră. afirmă textual:” adică, eu am nişte mecanisme prin care pot să declanşez o operaţiune de genul ăsta, dar toate astea au nişte costuri”, ceea ce dovedeşte acordul său şi voinţa. disponibilitatea de a se implica în rezolvarea problemei. fiind însă reţinut în a demara de urgenţă soluţionarea acesteia.

raportat la posibilităţile financiare pe care nu le ştia ale beneficiarului influenţei, în a rambursa „costurile”, faţă de persoanele ce le ofereau sprijin.

Faptul că discuţia dintre inculpatul A.B.C. şi denunţător nu avea caracter exploratoriu, generic, nu se baza pe zvonuri, ci era una concretă, axată pe solicitările punctuale ale martorului D.E.F., rezultă şi din împrejurarea că apelantul A.B.C. îi cunoaşte şi îi caracterizează pe funcţionarii la care trebuie să apeleze pentru rezolvarea problemei „Îs oameni serioşi, dacă spun bă, ajutaţi-mă şi pe mine să ia ăla un milion, acela zice, măi, eu, pentru 100.000 nu mă dau jos din pat”, ceea ce relevă că A.B.C. cunoştea că asemenea intervenţii pot avea loc şi o rezolvare favorabilă întotdeauna, numai dacă erau rentabile pentru cei implicaţi (convorbirea telefonică din 28.08.2011).

Caracterul concret şi serios al discuţiei dintre inculpat şi denunţător, este reliefat de detaliile oferite de apelant referitoare la „mecanismele prin care poate ajunge în preajma Primului Ministru de la acea vreme, respectiv prin nişte oameni - care au şi ei anumite valori ” rezultând fără dubiu însă că aceştia obligatoriu, trebuie recompensaţi material pentru serviciile făcute.

Inculpatul afirmă textual:” Ăsta vine şi spune, ce-mi iese mie la afacerea asta ?

100.000 sau 50.000 ? Cum zici tu ? Păi, pentru 50.000 nu mă dau jos din pat, frate !”

Convorbirea telefonică interceptată relevă totodată siguranţa şi lipsa de dubiu a inculpatului referitor la împrejurarea că întotdeauna asemenea solicitări, aşa se rezolvă, prin plata unor comisioane consistente, care să-i motiveze pe cei ce se implică în traficul de influenţă.

De altfel, inculpatul afirmă textual: ”cam aşa funcţionează: adică, afacerea trebuie să fie suficient de interesantă, deci, nu e pe ochi frumoşi, sunt diferite costuri”.

Curtea reţine că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. 1 C.pen., nu este necesar ca făptuitorul să precizeze numele funcţionarului asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, fiind suficient să-l fi determinat, doar prin calitatea acestuia.

În condiţiile în care, în contextul concret al faptei, martorului denunţător i s-a creat convingerea că această influenţă este reală, nu prezintă relevanţă faptul că inculpatul avea sau nu posibilitatea de a interveni efectiv pe lângă funcţionarii publici menţionaţi.

Mai mult, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar şi suficient ca inculpatul să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, chiar creând persoanei falsa credinţă că s-ar bucura de această trecere. Nu are relevanţă dacă numele funcţionarului a fost precizat în concret, fiind suficient ca acesta să fi fost determinat numai prin calitatea sa. De asemenea, nu are relevanţă dacă acelui funcţionar i s-a atribuit un nume fictiv, este necesar doar ca influenţa reală sau presupusă a inculpatului să fi constituit pentru persoana interesată motivul real al tranzacţiei.

Faptul că discuţia dintre denunţător şi inculpat s-a purtat în termeni concreţi, pentru a-l determina pe Primul Ministru la alocarea de bani din Fondul de rezervă către Primăria I., este reliefată de aceleaşi interceptări ale convorbirilor telefonice din 28.08.2011 unde A.B.C. arată textual:” Ca să ajungi acolo în preajma lui Number One, trebuie să ajungi prin nişte oameni care au şi ei anumite valori. ... Mă ştiu cu

B. de pe vremea când era Primar, dar nu ne-am bătut pe burtă niciodată, ca să mă duc la el să-i spun: Mă, E., ajută şi tu pe prietenul meu”.

Rezultă fără echivoc, existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, câtă vreme inculpatul a precizat în concret, în discuţiile cu denunţătorul numele funcţionarului (E.B.), care a fost determinat şi prin calitatea sa - „Number One” (Primul Ministru), neavând relevanţă că apelantul i-a atribuit acest nume fictiv, fiind necesar doar ca influenţa reală sau presupusă a inculpatului să fi constituit pentru persoana interesată, motivul real al tranzacţiei.

În speţă, s-a făcut referire chiar la serviciul sau departamentul în competenţa căruia intra rezolvarea solicitării beneficiarului traficului de influenţă, respectiv la Fondul de rezervă al Guvernului, aflat la dispoziţia Primului Ministru şi la numele acestuia, E.B..

În acest sens, doctrina si practica au relevat de asemenea că „pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu este necesară nominalizarea funcţionarului asupra căruia traficantul are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă, fiind suficient ca el să se refere la pretinsa sau reala trecere ce o are asupra funcţionarilor dintr-un serviciu în competenţa căruia intră rezolvarea solicitării beneficiarului traficului de influenţă”.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „fapta persoanei de a pretinde şi primi o sumă de bani, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 C.p., indiferent dacă influenţa este sau nu reală şi chiar dacă funcţionarul nu a fost individualizat, fiind suficient să se facă referire la funcţia pe care acesta o îndeplineşte.”

Mai mult, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, nu este necesar ca funcţionarul pe lângă care inculpatul pretinde că are influenţă să aibă competenţa exclusivă de a efectua actul solicitat de cumpărătorul de influenţă. Este suficient ca acest funcţionar să aibă anumite atribuţii de natură să permită influenţarea şi rezolvarea favorabilă a pretenţiilor solicitate de persoana interesată în efectuarea actului nelegal.

Ori, în speţă, subzistă traficul de influenţă prin intermediar, deoarece apelantul

A.B.C. a pretins că are influenţă tocmai asupra unor funcţionari ce nu aveau în competenţa lor exclusivă, efectuarea actului cerut de denunţător, dar care la rândul lor aveau atribuţii tocmai de natură să permită influenţarea şi rezolvarea favorabilă de către Primul Ministru a pretenţiilor cumpărătorului de influenţă.

În privinţa existenţei traficului de influenţă prin intermediar, instanţa supremă s-a şi pronunţat în câteva rânduri.

Astfel, „fapta inculpatului de a fi afirmat că prin intervenţia unui prieten al său, asistent universitar, va determina pe un anume profesor universitar să declare promovaţi la disciplina lui, mai mulţi studenţi cărora le-a solicitat şi de la care a primit în acest scop diferite sume de bani constituie trafic de influenţă prin intermediar, rezultatul dorit fiind obţinut prin mijlocirea altor persoane, pe care le-a individualizat prin funcţia deţinută”.

Existenţa infracţiunii prev. de art 257 Cod penal, este dovedită prin conţinutul convorbirilor telefonice interceptate ale inculpatului A.B.C., iar în speţă, aceasta a fost săvârşită „în forma pretinderii” de bani, în vederea traficării influenţei, în scopul dorit de martorul denunţător.

Curtea reţine că. după detalierea de către inculpat a mecanismelor şi persoanelor prin care se poate ajunge în preajma Primului Ministru. precum şi a faptului că aceste operaţiuni „nu se fac pe ochi frumoşi. având nişte costuri”. la rugămintea denunţătorului de a se interesa. care ar fi contravaloarea intervenţiei pentru rezolvarea solicitării sale. apelantul pe un ton hotărât. convingător precizează: „Îţi spun acuma, 10 % e întotdeauna. Acesta-i costul! Cunosc fenomenul foarte bine!” afirmaţii ce exclud caracterul exploratoriu al conversaţiei.

Mai mult. atunci când martorul a insistat în sensul ca inculpatul „să pună o întrebare”. inculpatul acceptă. precizând şi că „costul e de 10 % întotdeauna”.

Apărarea inculpatului în sensul că. nu există o acţiune de pretindere. că discuţia cu denunţătorul este în termeni generici despre costurile unor asemenea intervenţii. că nu a formulat pretenţii particulare privind anumite sume de bani pentru soluţionarea favorabilă a cererii martorului D.E.F.. că intervenţia nu s-a realizat şi nu s-au remis banii. este neîntemeiată. în condiţiile în care interceptările telefonice efectuate. confirmă caracterul serios al pretinderii sumei de bani pentru alte persoane. în vederea influenţării Primului Ministru. pentru includerea Primăriei I. pe lista Guvernului şi predarea unor sume în acest scop din Fondul de rezervă. aflat la dispoziţia sa.

Astfel. în speţă. elementul material al infracţiunii îl constituie pretinderea de bani de către inculpat. respectiv 100.000 euro pentru persoane influente din Guvern. acel procent de 10 % din valoarea sumei ce urma a fi primită din Fondul de rezervă a Guvernului de către Primăria I..

Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca inculpatul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar. nefiind obligatoriu ca acesta să indice numele funcţionarului. fiind suficient ca acesta să fie determinat prin calitatea sa. Influenţa reală sau presupusă a inculpatului trebuie să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant.

S-a susţinut de către apărare că pe lângă lipsa pretinderii vreunei sume de bani de la denunţător pentru rezolvarea intervenţiei solicitate. din nicio probă a dosarului. nu rezultă cuantumul acesteia.

Curtea reţine însă. că din conţinutul interceptării telefonice din 28 august 2011 rezultă toate detaliile referitoare la suma în discuţie.

Astfel, denunţătorul afirmă „ Oamenii au un milion de euro de recuperat şi acum în prima tranşă, e făcută scrisoarea de ăştia. În prima tranşă ar fi vrut

500.000, 540.000 euro”.

Cu privire la aceste relatări. răspunsul inculpatului A.B.C. este prompt. referitor la costurile pe care le implică intervenţia sa. precizând : „Îţi spun acum: 10 % e întotdeauna. Acesta-i costul !”.

Aşa fiind. rezultă fără dubiu că pretinderea inculpatului viza suma de 100.000 euro. 10 % din 1 milion euro. cât avea de încasat Primăria I. din Fondul de rezervă al Guvernului.

Consumarea infracţiunii a avut loc în momentul pretinderii banilor, nefiind necesar ca intervenţia promisă să se fi făcut şi nici ca suma de bani să se fi primit.

S-a invocat. că nu rezultă că inculpatul A.B.C. sau altă persoană ar fi urmărit obţinerea unui avantaj material. sau de altă natură. neexistând un scop şi prin urmare. nesubzistând forma de vinovăţie a intenţiei directe care este cerută de lege. nu sunt întrunite elementele constitutive ale traficului de influenţă. însă. convorbirile telefonice şi

declaraţiile martorului denunţător avute în vedere de tribunal şi curte, dovedesc că scopul urmărit în momentul pretinderii banilor, era acela de a-l determina prin intermediari, pe Primul Ministru, să aloce bani din Fondul de rezervă al Guvernului pentru Primăria I., nefiind necesar ca acest scop să fie realizat efectiv.

Inculpatul apelant a învederat că, deşi au fost interceptate convorbirile telefonice, nu rezultă din niciuna împrejurarea că ar fi încercat să ia legătura cu cineva din Guvern, în vederea soluţionării favorabile a cererii denunţătorului.

Ori, această împrejurare nici nu are semnificaţie juridică în raport cu faptul că, potrivit dispoziţiilor art 257 Cod penal, este suficient ca inculpatul să fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului, să susţină că îl poate determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Convorbirile telefonice interceptate demonstrează că, la 28 august 2011 între inculpat şi denunţător s-a realizat un acord de voinţă valid şi în privinţa cuantumului banilor ce trebuiau remişi apelantului, pentru cumpărarea influenţei, martorul D.E.F. achiesând la suma indicată drept valoare a comisionului, practicat întotdeauna în astfel de cazuri.

Astfel, denunţătorul afirmă: „ Deci 10 % asta e, nu e o problemă.”

Faptul că inculpatul A.B.C. nu a refuzat a se implica în solicitarea denunţătorului este reliefată de detaliile pe care i le dă, referitor la perioada de timp în care va efectua intervenţia.

Astfel, inculpatul afirmă textual: „ Singura problemă pe care o am, este că o să pot să fac chestia asta, după 10, pentru că eu mâine dimineaţă plec la Viena, mă întorc vineri şi vineri dimineaţă, mă duc pe la Reşiţa. Până lunea următoare nu am cum să vorbesc cu oamenii care trebuie.”

Nu are relevanţă dacă denunţătorul şi inculpatul s-au întâlnit la turneul de golf din 3 septembrie 2011, câtă vreme în conţinutul conversaţiei din 28 august 2011, data perfectării acordului de voinţă, apelantul i-a dat asigurări ferme martorului D.E.F., că înainte de 10 septembrie 2011 nu poate efectua intervenţia, datorită unor deplasări în interes de serviciu, în ţară şi străinătate.

Nu se poate susţine că denunţătorul nu era sigur dacă o asemenea influenţă era sau nu necesară, sau posibilă, câtă vreme la debutul conversaţiei telefonice din 25 august 2011, îi spune inculpatului textual: „ Când mai vii pe la Bucureşti vreau neapărat, dar e urgenţă, să vorbim o treabă”. Mai mult, în conversaţia telefonică cu inculpatul din 28 august 2011, subliniază din nou caracterul urgent al intervenţiei: „ Dacă oricum nu ai cum să vorbeşti, asta e, nu avem ce să facem, ţi-am zis că acum se făceau nişte liste, de aia chestia e, să nu fie prea târziu, ştii ?”, ceea ce probează faptul că martorul

D.E.F. de aceea a şi apelat la inculpat, pentru că aprecia intervenţia ca fiind urgentă, necesară şi posibilă.

Faptul că între inculpat şi denunţător nu a intervenit o reziliere a convenţiei de traficare a influenţei perfectată la 28 august 2011, este dovedită şi prin schimbul de mesaje de pe facebook dintre ei, din 12 septembrie 2011, în care inculpatul îşi manifestă în continuare disponibilitatea de a-l ajuta pe martorul D.E.F..

Astfel, la rugămintea denunţătorului „Vezi, poate nu mă uiţi cu treaba aia” inculpatul îi răspunde: „Încerc”, ceea ce exclude vreun refuz din partea apelantului.

Nu poate fi acceptată susţinerea că, denunţătorul nu a considerat că discuţia din 28 august 2011 s-ar fi finalizat cu o traficare a influenţei din partea inculpatului A.B.C., câtă vreme acesta, la 1 septembrie 2011, l-a contactat în acelaşi scop, pe martorul O.D..

Apelarea la martorul O.D. de către denunţător se explică prin faptul că problema ce o avea de rezolvat era urgentă, iar inculpatul A.B.C., i-a spus că poate efectua intervenţia, doar după 10 septembrie 2011, context în care, a apreciat că, alte persoane pot să-i soluţioneze mai rapid decât apelantul, cererea formulată.

Faptul că atât denunţătorul cât şi inculpatul A.B.C. ştiau asupra cui trebuie exercitată influenţa, rezultă şi din împrejurarea că, în momentul în care martorul D.E.F. la 1 septembrie 2011 l-a contactat pe O.D. pe Facebook, l-a întrebat direct: „ Ai cumva intrare la B. sau măcar la cabinet, pe cineva?”, fiind nominalizat astfel, atât funcţionarul, calitatea acestuia şi autoritatea publică în care îşi desfăşura activitatea.

Nu poate fi primită nici susţinerea apărării, în sensul că inculpatul A.B.C. nu a cunoscut identitatea beneficiarului influenţei, de unde rezultă caracterul generic, exploratoriu al discuţiei cu martorul D.E.F. şi lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii imputate, câtă vreme din convorbirea telefonică din 28 august 2011 rezultă fără echivoc aceste amănunte, denunţătorul oferind inculpatului suficiente detalii ale demersului pe care i-l solicita.

Astfel, D.E.F. a afirmat că este vorba despre o societate care a avut contract cu o anumită primărie şi că această societate are de recuperat, pentru nişte lucrări la drumuri din anul 2009, când au avut loc calamităţi naturale, suma de 1 milion de euro şi că în acest sens, există o adresă întocmită de către prefect, preşedintelui consiliului judeţean, banii provenind de la guvern, respectiv de la Fondul de rezervă.

Relevantă este afirmaţia inculpatului că Fondul de rezervă „este la dispoziţia primului ministru” precum şi confirmarea martorului D.E.F., din care rezultă foarte clar că amândoi ştiau unde anume trebuie să se intervină.

O sinteză a răspunsurilor Curţii la cele susţinute de apărare în concluziile scrise din 18 iunie 2013 se referă la următoarele aspecte:

Din materialul probator al cauzei, rezultă fără echivoc că inculpatul nu a respins solicitarea denunţătorului, ci din contră a acceptat implicarea sa în activitatea infracţională. Astfel, acest aspect reiese din convorbirea telefonică interceptată din 28 august 2011 în care inculpatul precizează textual: „ Până lunea următoare, nu am cum să vorbesc cu oamenii care trebuie.”

Susţinerile şi revenirile denunţătorului în faţa Curţii de Apel, asupra celor declarate în faza de urmărire penală şi în faţa Tribunalului Cluj, sunt făcute cu scopul de a atenua sau înlătura răspunderea penală a inculpatului.

Curtea, la pronunţarea soluţiei, va avea în vedere nu ceea ce a înţeles denunţătorul, din conţinutul convorbirii telefonice cu inculpatul din 28 august 2011, ci ceea ce rezultă fără dubiu din coroborarea tuturor probelor testimoniale cu cele scrise, ataşate dosarului.

Astfel, din conţinutul convorbirii telefonice din 28 august 2011, reiese că denunţătorul are o problemă urgentă de rezolvat, sens în care apelează la ajutorul inculpatului. Acesta, în loc să respingă ferm orice angajament în efectuarea intervenţiei la persoane din anturajul Primului Ministru (E.B.), pentru a se aloca bani din Fondul de rezervă al Guvernului, în favoarea cumpărătorului de influenţă, dă o serie de detalii cu

privire la sumele ce se achită în astfel de situaţii. culminând cu precizarea comisionului de 10 % ce trebuie plătit pentru rezolvarea favorabilă a unor asemenea cereri.

Astfel. inculpatul afirmă textual: „ Îţi spun eu acum. 10 % e întotdeauna. cunosc fenomenul foarte bine”.

Câtă vreme. denunţătorul a achiesat la plata acestui comision. infracţiunea s-a consumat în momentul pretinderii sumei de către inculpat. pentru persoanele din Guvern. din preajma lui „Number one”.

Chiar dacă inculpatul. ulterior discuţiei telefonice cu denunţătorul. din 28 august

2011. nu a întreprins nimic concret pentru rezolvarea problemei martorului D.E.F.. această atitudine a sa nu înlătură caracterul infracţional al demersului şi a promisiunilor făcute lui D.E.F. la 28 august 2011. Inculpatul afirmă textual: „ O să pot să fac chestia asta după 10. pentru că eu mâine plec la Viena. mă întorc vineri. mă duc pe la Reşiţa”.

Susţinerea inculpatului apelant în sensul că. la 3 septembrie 2011. cu ocazia turneului de golf. locaţie unde s-a întâlnit cu denunţătorul şi i-ar fi spus acestuia: „Să o lase baltă” cu demersurile şi rugăminţile la adresa lui. va fi înlăturată ca neveridică. ea necoroborându-se cu atitudinea sa ulterioară. din 12 septembrie 2011— când contactat fiind pe Facebook de către martorul D.E.F.. în aceeaşi problemă. îi confirmă acestuia că „ Încearcă” să-i rezolve cererea, nereproşându-i insistenţele faţă de refuzul său categoric. exprimat la 3 septembrie 2011.

Mai mult. aşa cum Curtea a arătat deja. nici nu era necesară o nouă discuţie la 3 septembrie 2011 între denunţător şi inculpat. câtă vreme acesta din urmă. s-a angajat cu ocazia convorbirii din 28 august 2011 „Că după data de 10 septembrie” va demara contactele necesare soluţionării favorabile a problemei martorului D.E.F..

Împrejurarea că atât denunţătorul cât şi inculpatul cunoşteau caracterul infracţional al demersului lor. rezultă tot din conţinutul convorbirii telefonice interceptate din 28 august 2011.

Astfel. inculpatul afirmă: „ Îmi dai tu un număr şi te sun eu de pe un alt număr. Aş putea vorbii. ştii? Eu am acasă vreo trei telefoane din astea cu cartelă. ştii ? Le iau. le arunc. Folosesc cartela şi o arunc. Îmi dai un număr de telefon şi te sunt de pe un număr de acolo şi putem vorbi”. demonstrându-se prin această atitudine a inculpatului caracterul clandestin şi conspirat al convorbirii telefonice.

Mai mult. martorul D.E.F. cunoştea de la martorul L.. aspecte aduse şi la cunoştinţa inculpatului la 28 august 2011. că se făcuseră demersuri oficiale din partea prefecturii şi consiliului judeţean pentru obţinerea de bani. din Fondul de rezervă a Guvernului. astfel că. cei doi dacă nu aveau intenţii infracţionale. aşa cum rezultă din convorbirea telefonică interceptată. trebuiau să aştepte rezolvarea pe cale oficială a demersului iniţiat de instituţiile statului.

În acest sens. edificatoare este declaraţia martorului N.C. din faţa Curţii din 12 iunie 2013 în care arată: „ În urmă cu doi ani împreună cu viceprimarul comunei I. ne-am deplasat la guvern. pentru alocarea unor sume de bani. pentru plata unor lucrări realizate de diverse firme pentru consiliul local. Pentru a plăti sumele de bani aferente lucrărilor prestate de firma O. aparţinând lui L.. ne-am deplasat pentru a cere bani de la guvern. la invitaţia ministrului I.. dar niciodată nu ne-au fost alocate fonduri în acest scop. Arăt că la fiecare lucrare efectuată de martorul L.. acesta spunea că va obţine bani pentru decontarea acestora. fără să spună însă de unde. împrejurare care s-a dovedit nereală”.

În acest context, al eşuării eforturilor făcute anterior de autorităţile locale, pentru obţinerea de bani din Fondul de rezervă a Guvernului, trebuie interpretat şi demersul denunţătorului de a apela la sprijinul şi relaţiile posibile ale inculpatului A.B.C., în soluţionarea favorabilă a cererii sale.

Pe de altă parte, împrejurarea că denunţătorul la 1 septembrie 2011 l-a contactat pe Facebook pe martorul O.D., în acelaşi scop, nu exclude existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, comisă de inculpatul A.B.C. la 28 august 2011, în forma pretinderii unui comision de 10 % din valoarea sumei de recuperat, respectiv din 1 milion euro, pentru acele persoane din Guvern la care trebuia să intervină, deoarece aşa cum am mai învederat, martorul D.E.F. avea promisiunea apelantului că va demara discuţiile necesare soluţionării favorabile a cererii sale, doar după data de 10 septembrie 2011, ori câtă vreme solicitarea denunţătorului avea caracter urgent, era normal ca acesta să încerce să şi-o rezolve şi anterior zilei de 10 septembrie 2011 şi chiar prin intermediul altor persoane.

Mai mult, şi o eventuală discuţie, pe aceeaşi temă dintre denunţător şi martorul O.D. la 3 septembrie 2011 cu ocazia unei competiţii de golf, tot nu exclude infracţiunea de trafic de influenţă, reţinută în sarcina inculpatului A.B.C., deoarece aceasta s-a consumat la 28 august 2011 în cadrul discuţiei telefonice purtate între denunţător şi apelant.

Nu în ultimul rând însă, denunţătorul în declaraţia din 12 iunie 2013 din faţa Curţii, arată că discuţia cu O.D. „ nu a avut legătură cu problema pe care o discutase la finele lunii august 2011, cu inculpatul A.B.C.”.

Denunţătorul învederează că, în realitate „ nu-şi aminteşte dacă înafară de discuţia pe Facebook din 1 septembrie 2011 cu martorul O.D., a discutat şi nemijlocit cu acesta, ulterior la turneele de golf”.

Din declaraţia martorului O.D. din 20 martie 2013 din faţa Curţii (fila 124) rezultă că, după discuţia pe facebook cu denunţătorul din 1 septembrie 2011, s-au întâlnit „şi în localitatea ... la un turneu de golf, ocazie cu care D.E.F. i-a dat mai multe detalii despre solicitarea iniţială, comunicându-i că ar fi vorba de o datorie a Statului Român faţă de o firmă privată, respectiv 1 milion euro şi că statul nu are bani să-şi achite restanţele. Martorul D. ar fi trebuit să intervină pe lângă Primul Ministru, pentru a facilita plata acelei datorii. Martorul susţine că era vorba de firma numitului L.. Cu acea ocazie, D.E.F. i-a spus că ştie că acest serviciu nu este gratuit şi i-a solicitat martorului să-i comunice dacă doreşte vreun procent din suma datorată de către stat, martorul refuzându-l categoric şi neştiind că aceeaşi solicitare i-o făcuse numitul D.E.F. şi inculpatului A.B.C.”.

Curtea reţine că martorul D.E.F. i-a comunicat martorului D.O. că acele datorii ale statului, trebuiau plătite din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Primului Ministru, de unde rezultă fără dubiu, că atât denunţătorul cât şi inculpatul A.B.C. ştiau asupra cui trebuie efectuată intervenţia, în privinţa rezolvării favorabile a solicitării lui D.E.F.

În sinteză, în condiţiile în care denunţătorul a solicitat inculpatului A.B.C. o intervenţie la guvern pentru alocarea unor sume de bani din Fondul de rezervă, pentru plata unor lucrări efectuate de o societate comercială, dar nedecontate de stat, rezultă fără dubiu, persoana care era vizată, în speţă, Primul Ministru, iar apelantul acceptând să efectueze un atare demers, precizând costul acestuia, atitudinea sa echivalează cu o pretindere în sensul legii penale, aceasta fiind definită ca „formularea de către făptuitor în mod expres sau tacit a cererii să i se dea pentru sine sau pentru altul, o sumă de bani”.

Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat apelul inculpatului A.B.C., în baza art. 379 pct. 1 lit b Cod procedură penală.

În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Bucşa Niculina.

În temeiul art.192 alin.2 va obliga pe apelantul A.B.C. să plătească în favoarea statului suma de 1400 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocaţial.

Cu privire la apelul DNA:

Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni. Apoi, se valorifică acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător

Orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcţie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.

La individualizarea tratamentului penal, instanţa de apel trebuie să efectueze o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C.pen.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. - 52 alin.1 - , potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.

La individualizarea pedepsei, Curtea are în vedere complexitatea pericolului social al faptei deduse judecăţii, elementele obiective şi subiective ce au condus la săvârşirea infracţiunii, impactul social produs de săvârşirea unei astfel de fapte, poziţia adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, personalitatea acestuia şi necesităţile procesului de reeducare şi resocializare, astfel încât pedeapsa să-şi poată îndeplini atât funcţia corectivă, de îndreptare, cât şi cea preventivă - de descurajare a săvârşirii unor fapte similare de către alte persoane.

Curtea va avea în vedere, în primul rând, gravul prejudiciu de imagine adus administraţiei publice, în principal, şi încrederii în incoruptibilitatea funcţionarilor publici.

Cinstea, corectitudinea şi moralitatea funcţionarului în exercitarea atribuţiilor de serviciu sunt condiţii sine qua non nu numai pentru prestigiul şi autoritatea acestuia sau al instituţiei în care acţionează, ci pentru însăşi existenţa, echilibrul şi forţa societăţii.

Toate aceste elemente de individualizare conduc la concluzia că scopul preventiv, reeducativ al pedepsei poate fi atins şi prin menţinerea pedepsei de 2 ani închisoare în privinţa căreia s-a dispus suspendarea sub supraveghere.

În speţă, nu poate fi ignorată împrejurarea că fapta s-a consumat sub forma pretinderii, neurmată de primirea vreunor sume de bani.

Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei, este esenţial condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanţei judecătoreşti datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a infractorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa (privativă sau nu de

libertate). pe de altă parte. Mijloacele ce permit realizarea acestui obiectiv sunt reprezentate de criteriile de individualizare expres indicate în art.72 C.pen.. iar orice altă abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a sancţiunii afectează temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti de condamnare.

În cauză. analiza obiectivă a probelor administrate. pune în evidenţă caracterul just al sancţiunii aplicate dar mai ales al modalităţii de executare a acesteia. Tribunalul acordând cuvenita semnificaţie unor împrejurări ale dosarului. respectiv că inculpatul nu posedă antecedente penale. este în vârstă de 45 de ani. este încadrat în muncă. fiind administrator la o societate comercială iar din punct de vedere sanitar prezintă afecţiunile de: „polidiscopatie cervico-dorso - lombară. lumbago cronic. microlitiază renală. lombosciatică dreapta. prostatită cronică. hipercolesterolemie şi aritmie extrasistolică ventriculară cls.III A”.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj. rezultă că inculpatul A.B.C. este cunoscut ca o persoană responsabilă. de încredere. sociabilă şi deschisă. care se implică mult în ceea ce face. Din discuţiile purtate cu acesta şi cu familia. rezultă fără echivoc un risc minim ca inculpatul să reia o atitudine antisocială. Totodată. referatul pune în evidenţă faptul că inculpatul. în prezent. dispune de resurse personale şi familiale pentru a depăşi situaţia în care se află. respectiv contactul cu organele judiciare. care au fost sesizate în urma presupuselor fapte de corupţie pentru care a fost cercetat.

În sfârşit. ţinând seama şi de intervalul de timp însumând 1 an şi 11 luni de la comiterea faptei şi până la soluţionarea apelului. există suficiente temeiuri pentru a se considera că scopul pedepsei poate fi atins şi în condiţiile suspendării executării acesteia sub supraveghere. nefiind necesară privarea de libertate a inculpatului sau majorarea sancţiunii.

În ce priveşte individualizarea pedepsei. Curtea apreciază că aceasta răspunde atât prin cuantumul ei. cât şi prin modalitatea de executare (suspendare sub supraveghere) dezideratelor înscrise în art.52 C.pen.. cu referire la scopul general al pedepsei.

Au fost avute în vedere criteriile de individualizare prev.de art.72 C.pen.. respectiv atât gradul de pericol social al faptei comise. cât şi circumstanţele personale ale inculpatului. lipsa antecedentelor penale. conduita lui procesuală. inclusiv concluziile referatului de evaluare întocmit în faza de judecată în faţa Tribunalului Cluj de către Serviciul de Probaţiune. cu referire la perspectivele de reintegrare socială a acestuia. Curtea reţine că din actele dosarului rezultă că inculpatul a avut o poziţie de recunoaştere a faptei. însă de negare a caracterului infracţional al acesteia. Instanţa de apel. la dozarea şi individualizarea sancţiunii. cât şi la stabilirea modalităţii de executare a acesteia. va avea în vedere că inculpatul este căsătorit şi are în întreţinere trei copii. din care doi sunt minori. precum şi o stare sanitară alterată. conform diagnosticelor relevate mai sus.

Pe de altă parte. în stabilirea cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare. nu se poate face abstracţie de intervalul de timp de aproape 2 ani de la momentul comiterii infracţiunii şi până în prezent. perioadă care este de natură a diminua rezonanţa socială a faptei comise de către inculpat şi a pune sub semnul întrebării eficienţa constrângerii penale. cu referire la funcţia de exemplaritate a pedepsei. respectiv de izolare temporară a inculpatului din societate. prin executarea efectivă a pedepsei aplicate.

În aceste condiţii, Curtea apreciază că un plus de severitate, concretizată în majorarea cuantumului pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare, nu se justifică, reeducarea inculpatului putându-se face în limitele sancţiunii pe care instanţa de fond a stabilit-o prin sentinţa apelată.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat apelul promovat de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale nr. 285 din 23 iulie 2012 a Tribunalului Cluj în baza art.379 pct.1 lit.b C.pr.pen.

Conform art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în apelul DNA vor rămâne în sarcina statului. (Judecător Delia Purice)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Cereri de modificare a controlului judiciar. Înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi ţara. Motive legate de specificul locului de muncă şi al relaţiilor familiale. Viol comis asupra fiului minor al inculpatului, în formă continuată. Analiza probelor şi a elementelor rezultate în urma investigaţiilor psihologice Ultraj contra bunelor moravuri. Achitare. Lipsa laturii subiective. Inculpat - agent de pază acţionând pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi în legitimă apărare Solicitare de restituire a cauzei la procuror pentru aspecte precum nelegalitatea actelor premergătoare, nedescrierea în rechizitoriu a laturii subiective a infracţiunii de înţelăciune şi nelegalitatea unor mijloace de probă. Respingere. Aspecte care pot Ucidere din culpă. Conducător auto aflat sub influenţa alcoolului. Individualizarea pedepsei. Lipsa temeiurilor pentru reţinerea circumstanţelor atenuante sau pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Daune morale. Caracter rezonabil Furt calificat. Existenţa unităţii naturale de infracţiune. Inaplicabilitatea art. 41 alin.(2) Cod penal Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Respingere. Starea precară a sănătăţii soţiei condamnatului, precum şi decesul recent al unicului fiu. Înşelăciune. Greşită achitare. Existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, şi 3 C.pen. Emiterea unor file cec fără acoperire. Intenţia de a înşela.