Ucidere din culpă. Conducător auto aflat sub influenţa alcoolului. Individualizarea pedepsei. Lipsa temeiurilor pentru reţinerea circumstanţelor atenuante sau pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Daune morale. Caracter rezonabil
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 897 din 19 iunie 2013
Prin sentinţa penală nr. 379 din 26 martie 2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în baza art. 178 al. 1, 2 şi 3 din C.pen. cu aplicarea art. 320A1 din C.p.p. şi art. 74 al. 1 lit. b şi 74 al. 2 şi 76 din C.pen. a fost condamnat inculpatul P.C.I., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C.pen.
În baza art. 88 al. 1 din C.pen. s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive din data de 10 iunie 2012 până la data de 11 iulie 2012.
S-a constatat că pentru autovehiculul marca Opel Astra condus de către inculpatul P.C.I. la data de 9 iunie 2012 a fost încheiată poliţa de asigurare seria RO/17/G17/HRO nr. 03192491 la data de 23 februarie 2012 şi valabilă începând cu data de 24 februarie 2012 până la data de 23 august 2012 emisă de către asiguratorul S.C. C.A. S.A. cu sediul în . care va răspunde în calitate de asigurator în condiţiile legii şi în limita plafonulului legal.
În temeiul art. 14 şi la art. 346 din C.p.p rap. la art. 1357 al. 1 şi 1372 al. 1 C.civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă S.A.D. şi a fost obligat inculpat la plata sumei de 200.000 de lei reprezentând daune morale.
S-a constatat că inculpatul a acoperit prejudiciul material.
S-a menţinut măsura liberării sub control judiciar luată împotriva inculpatului prin sentinţa penală nr. 848/3 iulie 2012 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 284/11 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Cluj.
În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul P.C.I. la plata sumei de
4.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.
În baza art. 193 al. 6 din C.p.p. rap. la art. 274 din C.p.c. a fost obligat inculpatul
la plata sumei de 3.100 de lei către partea civilă reprezentând cheltuieli de judecată,
respective onorariul avocatului ales.
În baza art. 189 al. 1 din C.p.p. onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu, d-na ...
de 400 de lei şi d-nul ... de 100 de lei au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost trimis în judecată inculpatul P.C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1, 2 şi 3 din C.pen, constând în aceea că la data de 9 iunie 2012, în jurul orei 22.50 a condus autovehiculul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare ... pe str. Fabricii din Cluj-Napoca, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, având o alcoolemie superioară limitei de 0,80 g/l, ocazie cu care a produs un accident rutier soldat cu decesul victimei S.O..
La termenul de judecată din data de 8 ianuarie 2013, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată şi a solicitat aplicarea disp. art. 320A1 din C.p.p.
Instanţa a admis cererea inculpatului, a audiat partea civilă şi a administrat proba testimonială şi cea cu înscrisuri pentru latura civilă.
Analizând probele din dosar instanţa a reţinut următoarele:
Urmărirea penală a început împotriva inculpatului prin rezoluţia din data de 10 iunie 2012, confirmată de către procuror la aceeaşi dată.
Urmare a sesizării unui accident de circulaţie petrecut la data de 9 iunie 2012, în jurul orei 23.05, s-a efectuat o cercetare la faţa locului şi în prezenţa martorilor asistenţi
B.F.A. şi H.G.I. s-au reţinut următoarele:
Împotriva inculpatului a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 al. 1, 2 şi 3 din C.pen., reţinându-se că la data de 9 iunie 2012, după ce a consumat băuturi alcoolice, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g%o în sânge a condus autovehiculul marca Opel cu nr. de înmatriculare ... pe str. Fabricii dinspre str.Aurel Vlaicu şi pe fondul deplasării cu o viteză superioară celei legale şi a neasigurării corespunzătoare la schimbarea direcţiei de mers a acroşat autovehiculul marca Seat Toledo cu nr. ... condus pe acelaşi sens de deplasare de victima
S.O., pe care l-a proiectat în afara părţii carosabile în mai multe autovehicule şi apoi într-un stâlp de iluminat public, iar în urma coliziunii a rezultat decesul victimei.
Incidentul s-a petrecut în pe str. Fabricii din Cluj-Napoca în faţa magazinului Kaufland.
Circulaţia se desfăşura în dublu sens, lăţimea părţii carosabile fiind de 14,10 m, cu parcări amenajate pe ambele sensuri, de 2 şi 4,10 m şi cu trotuare de 5,30 m. ambele autovehicule implicate în accident, respectiv autovehiculul marca Opel cu nr. de înmatriculare ... condus de către inculpat şi autovehiculul marca Seat Toledo cu nr. .. condus pe acelaşi sens de deplasare de victima S.O. au fost găsite proiectate pe trotuarul din sensul opus de deplasare a autovehiculelor.
Conform raportului de constatare medico-legală nr. 4003/III/276/21 iunie 2012 decesul victimei S.O. a fost violent, s-a datorat zdrobirii craniului şi a conţinutului în cadrul unui traumatism cranio-maxilo-facial complex produs prin lovire cu corpuri dure în cadrul unui accident rutier ce poate data din 9 iunie 2012. Totodată s-a stabilit că victima avea o alcoolemie de 1,30 g%o.
Inculpatului i-au fost recoltate probe biologice, astfel: din prima probă de sânge recoltată la ora 23.45, alcoolemia a fost de 0,95 gr%o alcool pur în sânge, iar la a doua probă prelevată la ora 24.45 a rezultat o alcoolemie de 0,85 gr%o.
Instanţa a reţinut că inculpatul, şofer profesionist, era însoţit de martora I.P.C. iar în sensul giratoriu din P-ţa Mărăşti a observat autovehiculul condus de către victima S.O., prieten de-al său, care era însoţit de soţia sa S.A.D.. Inculpatul a declarat că a doua zi toţi
trebuia să se întâlnească la nunta unui prieten comun. proprietarul maşinii condusă de către inculpat. şi în acest context a vrut să vorbească cu victima. A deviat de la direcţia sa de deplasare şi a condus autovehiculul în spatele celui al victimei schimbând repede faza lungă cu cea scurtă (blitz-uri). încercând astfel să o determine pe victimă să oprească. Au intrat pe str. Fabricii pe banda a doua de lângă axul drumului. iar la un moment dat victima a virat pe banda întâi. moment în care inculpatul a accelerat a ajuns în dreptul autovehiculului condus de către victimă. care s-a uitat la noi (declaraţia martorei I.). Pe banda a doua în faţa inculpatului era un alt autovehicul care. la următoarea intersecţie a încetinit pentru a face un viraj la stânga. Inculpatul a accelerat şi a trecut pe banda întâi moment în care T. a accelerat (declaraţia aceleiaşi martore). Astfel cele două autovehicule au intrat în coliziune. fiecare fiind proiectat în alte autovehicule.
Martora S.A.. pasagerul din maşina victimei a declarat că după ce s-au întâlnit întâmplător cu inculpatul în sensul giratoriu din P-ţa Mărăşti. şi-au continuat deplasarea pe str. Fabricii. iar la un moment dat am fost surprinsă să observ că din spate venea cu viteză sporită autoturismul marca Opel Astra condus de către inculpat care ne bliţuia în mod repetat ... eu nu am ştiut şi nu am înţeles ce intenţiona acesta să facă şi nici soţul meu nu mi-a spus nimic ... dar ne-am continuat deplasarea în mod constant şi cu aceeaşi viteză ... la intersecţia cu strada Bucureşti s-a încadrat pe str. Fabricii un taxi pe care soţul meu l-a evitat trecând de pe banda a doua pe banda întâi după care am auzit un zgomot şi mi-am pierdut cunoştinţa.
Martora T.C.C. a declarat că traversa împreună cu soţul ei str. Fabricii pe trecerea de pietoni din apropierea magazinului Kaufland când am observat că rulau spre noi două autovehicule cu viteză sporită . cu toate că traversam regulamentar niciunul dintre cele două autovehicule nu a încetinit deloc, punându-ne viaţa în pericol motiv pentru care pentru a nu fi loviţi ne-am grăbit să traversăm strada . iar în momentul în care am ajuns pe sensul opus soţul meu m-a împins pentru a nu fi lovită. Martorul T.V. confirmă declaraţia soţiei sale precizând că cele două autovehicule se deplasau cu viteză sporită, excesivă, două autovehicule în paralel . din ceea ce am văzut eu la momentul producerii accidentului consider că cei doi conducători auto se întreceau unul pe celălalt, făcând liniuţe, având o conduită imprevizibilă în trafic datorită vitezei excesive cu care se deplasau.
Inculpatul a declarat că a făcut semn victimei cu farurile în mod repetat pentru ca acesta să oprească şi fiind convins că va opri a trecut brusc în faţa acestuia. Declaraţia inculpatului nu are nicio legătură cu realitatea ori cu raţiunea. întrucât nu se coroborează cu declaraţiile martorelor I. (în acel moment T. a accelerat) şi T. (rulau cu viteză sporită şi soţul meu m-a împins pentru a nu fi lovită). iar dacă inculpatul era convins sau credea că victima va opri atunci nu era necesară manevra bruscă de trecere în faţa victimei.
Martora S.A. a ţinut să precizeze că nu a înţeles pentru ce motiv bliţuia inculpatul. prieten de-al lor. şi nici soţul său nu i-a spus nimic dar şi-au continuat liniştit şi cu viteză constantă deplasarea. Pe lângă caracterul neverosimil al pasivităţii emoţionale a victimei şi a martorei. declaraţia sa nu se coroborează cu declaraţiile martorilor I. şi T.
Dinamica celor două autovehicule şi a accidentului a relevat premisele unei alte variante decât a celei arătate de către inculpat. Este mult mai probabil ca cele două autovehicule să fi fost într-o competiţie de viteză. pe un drum public. în linie dreaptă. la acea oră mai puţin circulat. Astfel ar fi explicată viteza sporită a două autovehicule care circulau în paralel (declaraţia martorei T.) şi graba cu care inculpatul a intrat în faţa
autovehiculului victimei trecând fără să se asigure eficient de pe banda a doua pe banda întâi în timp ce victima a accelerat în acel moment. Desigur că dacă inculpatul ar fi dorit să-i comunice ceva urgent victimei, cu care de altfel s-a întâlnit întâmplător în sensul giratoriu, avea la îndemână un telefon mobil sau putea să-i facă un semn în acest sens atunci când se deplasau în paralel, dar a preferat să se deplaseze cu viteză sporită în spatele acestuia alternând repede faza lungă cu cea scurtă. Este cert că oricât de detaliat vor prezenta martorele I. şi Ş. dinamica evenimentului nu vor spune niciodată că cele două autovehicule se aflau într-o competiţie de viteză din motive lesne de înţeles, însă văzând probele administrate în cursul urmăririi, precum şi observaţiile din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj (tânărul <inculpatul P.C.> nu apreciază consumul de alcool ca factor favorizant al accidentului, afirmând că, probabil, s-ar fi comportat asemănător şi în lipsa acestuia, la momentul respectiv evaluând situaţia ca pe o oportunitate de distracţie/joacă, fără a anticipa gravitatea urmărilor), s-a concluzionat că inculpatul şi victima se aflau într-o competiţie de viteză. Pe lângă pasiunea pentru viteză a inculpatului, sesizată şi de către consilierul de probaţiune, starea euforică dată de consumul de alcool atât pentru inculpat, cât şi pentru victimă, au contribuit decisiv la luarea unei decizii rapide de către cei doi de a se întrece unul pe celălalt.
Competiţia a captat atenţia inculpatului care a observat târziu autovehicul marca Peugeot care circula în faţa sa şi care iniţiase o manevră de virare spre stânga cu reducerea implicită a vitezei de deplasare, până la staţionare (declaraţia martorului T.V. coroborată cu declaraţia martorei I. - nu pot preciza dacă manevra autoturismului Dacia Solenza l-a incomodat în vreun fel pe inculpat, cert este că acesta a sporit viteza de deplasare şi a trecut înspre banda întâi).
Fapta inculpatului P.C.I. care, la data de 9 iunie 2012, în jurul orei 22.50 a condus autovehiculul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare ... pe str. Fabricii din Cluj-Napoca, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, având o alcoolemie superioară limitei de 0,80 g/l, ocazie cu care a produs un accident rutier soldat cu decesul victimei
S.O., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1 şi 2 din C.pen.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii se realizeaza printr-o activitate de ucidere, care consta intr-o actiune, inculpatul realizand o actiune interzisa de lege si anume conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fara a acorda prioritate de trecere pietonilor in locurile special amenajate pentru traversarea drumului.
Urmarea imediată consta in moartea unei persoane, in cauza victima S.O..
Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată este dovedita cu certitudine de intreg materialul probator administrat in cauza. Chiar in raportul de expertiza medico-legala se arata ca exista o legatura de cauzalitate directa intre leziunile traumatice cauzate de accidentul rutier şi decesul victimei.
Latura subiectiva a infractiunii este realizata sub forma culpei cu prevedere reglementate de art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. a C. pen., inculpatul prevazand împrejurarea că prin iniţierea unei competiţii de viteză pe drumul public poate cauza vătămări celorlalţi participanţi la trafic, dar nu a acceptat un astfel de rezultat bazându-se pe experienţa şi îndemânarea sa la volan. Inculpatul nu s-a asigurat suficient ori în mod efectiv conducând cu o viteză net superioară limitei maxime de viteză pe acel sector de drum, declanşând astfel starea de pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic care nu au obligaţia de a
presupune încălcarea normelor legale de către ceilalţi conducători auto pentru a-şi regla conduita în acest sens.
Instanţa a reţinut şi culpa victimei care, după ce a consumat alcool, împreună cu inculpatul a iniţiat competiţia de viteză contribuind astfel la declanşarea pericolului unui accident. Vom reţine în sarcina victimei o culpă de 30%.
Asadar, instanta a constatat ca fapta inculpatului este o fapta tipica, prevazuta de legea penala, care prezinta pericol social si a fost savarsita cu vinovatie, şi a condamnat inculpatul la pedeapsa inchisorii.
La individualizarea pedepsei instanţa a ţinut seama de prev. art. 72 din C.pen., luând în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea săvârşită de către inculpat cu aplicarea art. 320A1 din C.p.p., de gradul culpei cu prevedere caracterizată prin neglijenţă gravă după ce inculpatul a consumat alcool, de conduita anterioară şi ulterioară a inculpatului, precum şi de vârsta acestuia. În acelaşi context instanţa a reţinut uşurinţa cu care inculpatul a gândit că poate circula o cu viteză excesivă în condiţiile în care a observat alţi participanţi la trafic cu sau fără autovehicule care îi fac vulnerabili, mai ales pe pietoni chiar şi la trecerea unui autovehicul cu viteză ridicată. S-a reţinut şi faptul că inculpatul este la prima abatere de la normele penale şi de culpa victimei, ultima împrejurare făcând incidente disp. art. 74 al. 2 din C.pen.. Totodată, inculpatul a depus eforturi semnificative pentru acoperirea prejudiciului material încercat de către partea vătămată, iar în acest context vom reţine incidenţa art. 74 al. 1 lit. b din C.pen.
În baza art. 178 al. 1, 2 şi 3 din C.pen. cu aplicarea art. 320A1 din C.p.p. şi art. 74
al. 1 lit. b şi 74 al. 2 şi 76 din C.pen. a condamnat inculpatul P.C.I. la pedeapsa de 2 ani
închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.
64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen., ţinând
seama de gravitatea faptei care crează o incompatibilitate morală şi juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităţilor publice sau în funcţii elective publice.
Cu privire la individualizarea modalităţii de executare a pedepsei instanţa a reţinut că inculpatul, şofer profesionist, a acceptat şi iniţiat întrecerea cu victima, conducând fiecare un autovehicul pe un drum public dintr-un oraş în general aglomerat şi la o oră când se aflau în trafic atât pietoni cât şi alte autovehicule. Aşadar, cu o nonşalanţă explicabilă numai prin pasiunea inculpatului pentru întreceri de viteză cu autovehicule (împrejurare ce rezultă atât din natura meseriei inculpatului începută de tânăr, cât şi din referatul de evaluare), inculpatul a pus în pericol imediat şi concret atât pasagera din autovehiculul său cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, martorii T. fiind nevoiţi să se împingă unul pe celălalt pentru a nu rămâne în calea autovehiculelor. Cu alte cuvinte inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, creează o stare de pericol iminent, pe care o evaluează cu superficialitate şi împreună cu victima produce un accident rutier, care, pe lângă decesul aproape imediat al victimei putea produce şi alte consecinţe tragice. Or, în condiţiile iniţierii unei întreceri de autovehicule pe un drum public, în prezenţa altor participanţi la trafic, neacceptarea unui rezultat care viza vătămarea integrităţii corporale ale unor persoane se apropie mai mult de indiferenţă, iar culpa cu prevedere se apropie de o intenţie eventuală. În contextul evenimentelor descrise mai sus şi în lumina art. 52 din C.pen. instanţa apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea pedepsei de 2 ani închisoare în regim de detenţie.
Despre latura civilă:
Dintru început s-a constatat că pentru autovehiculul marca Opel Astra condus de către inculpatul P.C.I. la data de 9 iunie 2012 a fost încheiată poliţa de asigurare seria RO/17/G17/HRO nr. 03192491 la data de 23 februarie 2012 şi valabilă începând cu data de 24 februarie 2012 până la data de 23 august 2012 emisă de către asiguratorul S.C. C.A. S.A. care va răspunde în calitate de asigurator în condiţiile legii şi în limita plafonulului legal.
Fără să privim acţiunea civilă ca o a doua sancţiune. s-a reţinut că fapta inculpatului săvârşită din culpă cu prevedere a produs un prejudiciu material părţii civile. constând în cheltuielile făcute ca urmare a accidentului din data de 9 iunie 2012. dar care au fost achitate de către inculpat. precum şi un prejudiciu moral. constând în pierderea soţului.
Din declaraţia martorei C.L. s-a reţinut că partea civilă şi victima aveau o relaţie de aproximativ 10 ani şi s-au căsătorit cu aproximativ un an înaintea evenimentului din data de 9 iunie 2012. Dispariţia violentă şi intempestivă a soţului. la vârsta de 22 de ani şi la un an de la căsătorie a provocat părţii vătămate vizibile traume psihice care se vor întinde şi în viitor. mai ales datorită împrejurării că a fost aproape de victimă.
În aceste condiţii reţinerii culpei concurente a victimei instanţa a apreciat întemeiată în parte acţiunea civilă formulate de către partea civilă S.A.D. şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 200.000 de lei reprezentând daune morale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA, asigurătorul SC C.A. SA SIBIU, partea civilă S.A.D. şi inculpatul P.I.C..
Prin motivele scrise şi orale Parchetul a solicitat admiterea căii de atac promovate. casarea hotărârii judecătoriei pentru netemeinicie şi rejudecând dosarul. a se dispune ca pedeapsa inculpatului să fie situată spre maximul special prevăzut de textul incriminator. cu executare prin privare de libertate. raportat la pericolul social sporit al infracţiunii şi al făptuitorului care. sub influenţa alcoolului a provocat un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane. accidentul fiind produs pe o arteră intens circulată a municipiului şi pe timp de noapte.
Asigurătorul prin recursul promovat a solicitat reducerea despăgubirilor ce urmează a fi achitate părţii civile raportat la împrejurarea că Judecătoria Cluj-Napoca prin sentinţa pronunţată a reţinut o culpă de 30 % şi în sarcina victimei decedate. context care obligă la o reevaluare a cuantumului prejudiciului statuat în speţă. impunându-se astfel diminuarea daunelor morale.
Partea civilă S.A.D. prin recursul promovat a apreciat că se impune casarea sentinţei judecătoriei atât sub aspect penal cât şi civil. Sub aspectul laturii penale cere a se înlătura culpa victimei în producerea accidentului şi pe cale de consecinţă. aplicarea unei pedepse majorate inculpatului. cu executare prin privare de libertate. iar sub aspect civil obligarea asigurătorului la plata sumei de 500.000 lei daune morale.
Inculpatul P.I.C. prin recursul promovat a apreciat că în favoarea sa trebuie reţinute circumstanţele atenuante prevăzute în art. 74 alin 1 lit a şi c Cod penal având o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii concretizată prin lipsa antecedentelor penale. prin cooperarea sinceră cu organele judiciare. instanţa urmând a ţine cont de faptul că şi victima a avut o culpă de 30% în producerea evenimentului rutier. Consideră că. reeducarea sa este posibilă şi prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Cere ca sub aspectul laturii civile a se ţine cont de împrejurarea că a achitat părţii civile Ş. suma de 3100 lei reprezentând onorariul apărătorului ales, în faţa instanţei de fond, astfel că în mod eronat judecătorul fondului l-a obligat să mai achite încă o dată această sumă soţiei victimei. Pe cale de consecinţă, cere exonerarea sa de la plata acestei sume.
Învederează că nu a contestat suma solicitată de partea civilă, cu titlu de daune materiale iar pe de altă parte întregul dosar a fost soluţionat în condiţiile art 3201 Cod procedură penală, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Curtea examinând recursurile promovate, prin prisma motivelor invocate ajunge la următoarele constatări: Cu privire la recursul Parchetului:
Potrivit art. 72 din Codul penal la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului P.C.I., care a avut o atitudine sinceră cu privire la faptele comise, nu posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier, a colaborat cu organele judiciare.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul
preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. - 52 alin.l - , potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni".
La individualizarea tratamentului penal, instanţa de recurs trebuie să efectueze o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C.pen.
Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni. Apoi, se valorifică acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător.
Orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcţie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.
Curtea reţine că pentru cunoaşterea gradului de pericol social al faptei săvârşite, respectiv a infracţiunii de ucidere din culpă prev.de art.178 alin.1, 2, şi 3 C.pen., se impun a fi cercetate modul în care s-a realizat acţiunea ce constituie elementul material al acesteia, împrejurările ce o particularizează, caracterul şi importanţa obiectului lezat sau pus în pericol, gravitatea urmărilor, forma şi gradul de vinovăţie al inculpatului.
Din examinarea lucrărilor dosarului şi a întregului material probator, rezultă că inculpatul P.C.I., a condus autoturismul având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 0,95 gr0/00, cu o viteză excesivă, la o oră înaintată din noapte, pe o arteră intens circulată din Cluj, str. Fabricii.
La debutul cercetării judecătoreşti inculpatul a solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc în temeiul art. 3201 Cod procedură penală, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Curtea reţine că gradul de pericol social generic al infracţiunii depinde în mod firesc şi de obiectul juridic al acesteia, respectiv de relaţiile sociale pe care le ocroteşte legea penală şi de valorile ce sunt implicate în acestea. Ori, în cazul infracţiunii de ucidere din culpă prev.de art.178 alin.1, 2 şi 3 C.pen., valorile sociale protejate vizează existenţa şi apărarea securităţii fizice a persoanei de ameninţările pe care le presupun accidentele rutiere, ce constituie grave atentate pentru viaţa oamenilor şi pentru siguranţa relaţiilor sociale. În speţă, inculpatul a suprimat rapid viaţa prietenului său, pe fondul consumului de alcool, astfel că în raport cu obiectul juridic special şi cel material lezat, fapta acestuia prezintă o periculozitate deosebită.
Prin prisma urmărilor faptei, cu referire strictă la infracţiunea prev.de art.178 alin.1,2 şi 3 C.pen., trebuie avută în vedere şi durerea sufletească pricinuită familiei victimei, dar şi prejudiciul material şi moral ce a fost cauzat, chiar dacă aceste urmări nu sunt cerute de lege pentru existenţa infracţiunii sau pentru calificarea acesteia.
Una din cauzele infracţiunilor rutiere o constituie însăşi comportarea neatentă a conducătorului auto precum şi imprudenţa acestuia, ca urmare a nerespectării regulilor de conducere a vehiculului. O altă cauză a producerii acestor infracţiuni, o constituie lipsa de eficienţă a represiunii, instanţele pronunţând în majoritatea cazurilor pedepse derizorii - acordând mai multă atenţie rezolvării
pretenţiilor civile, decât laturii penale, respectiv pericolului pe care îl reprezintă asemenea fapte pentru societate, în ansamblul ei.
În vederea realizării scopului preventiv al pedepsei. dar şi a preîntâmpinării unor reacţii colective negative. ce ar produce perturbaţii la nivelul disciplinei publice. al respectului faţă de lege. Curtea opinează că se impunea aplicarea faţă de inculpatul P.C.I. a unei pedepse substanţiale. care să fie executată prin privare de libertate.
Nu se poate face abstracţie de contextul actual şi de amploarea pe care au înregistrat-o faptele de ucidere din culpă şi vătămare a integrităţii corporale a persoanelor angajate în traficul rutier. autovehiculele constituind instrumente deosebit de periculoase ce produc urmări de o mare gravitate. acest gen de infracţiuni generând un sentiment de dezaprobare din partea societăţii civile. care resimte necesitatea unei reacţii adecvate împotriva făptuitorilor. pe măsura tulburărilor pe care le produc în mediul social. corespunzător gradului de pericol creat prin săvârşirea lor.
Curtea reţine. raportat la materialul probator din dosar. gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei. în raport de modalitatea de comitere a acesteia. - respectiv conducerea autovehiculului cu o viteză excesivă. cu o îmbibaţie alcoolică în sânge de 0.95 gr0/00. pe o arteră intens circulată a municipiului. deşi la o oră târzie. în apropierea miezului nopţii. pe str. Fabricii. în apropierea magazinului Kaufland.
Curtea va înlătura susţinerea judecătorului fondului în sensul că. şi victima a avut o culpă de 30 %. la producerea evenimentului rutier. deoarece nu s-a demonstrat că alcoolemia acesteia ar fi stat la baza accidentului. neputându-se stabili nici măcar caracterul de factor favorizant. al consumului de alcool. la comiterea infracţiunii.
O asemenea împrejurare nici nu a fost reţinută în rechizitoriu. rezultând însă. că poziţia şi viteza celor două autoturisme. a inculpatului şi a victimei. sugerau existenţa unei întreceri iniţiate de către cei doi conducători auto. astfel cum rezultă din declaraţiile martorei T.C.C..
De altfel, victimei nu i s-a reţinut nicio încălcare a vreunei dispoziţii legale referitoare la legislaţia rutieră, care să fie în legătură directă de cauzalitate cu accidentul rutier produs, împrejurarea că şi defunctul ar fi circulat cu o viteză superioară celei legale, neavând relevanţă în speţă, câtă vreme inculpatul a efectuat o manevră bruscă de schimbare a direcţiei de mers, fără a se asigura, trecând cu viteză de pe banda a doua, pe banda întâi, condiţii în care s-a produs coliziunea dintre cele două autovehicule, urmată de moartea victimei S.O., în vârstă de 22 de ani.
Instanţa de recurs apreciază că în cauză. fiind vorba despre ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la dreptul la viaţă al persoanei. de plano. consecinţele mai grave determinate de moartea victimei, pe fondul consumului de alcool al inculpatului, trebuie să atragă un regim sancţionator mai sever.
Infracţiunea cauzează o tulburare în mediul social. o stare de pericol pentru relaţiile a căror ocrotire este asigurată prin incriminare şi pedeapsă. măsura reparaţiei fiind dată de pericolul social concret. Pe de altă parte. nu se poate omite că pedeapsa. se aplică inculpatului şi urmăreşte reeducarea sa. Aceasta impune. ca la stabilirea sancţiunii să se ţină seama şi de persoana infractorului şi de aptitudinea sa de a fi reeducat.
Instanţa de fond când a dispus executarea prin privare de libertate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului. a reţinut că acesta nu posedă antecedente penale şi că a recuperat prejudiciul material al părţii civile şi că s-a prezentat în mod constant în faţa judecătoriei. la soluţionarea procesului.
Curtea, din contră, apreciază că lipsa antecedentelor penale cu greu poate fi încadrată în ceea ce legiuitorul a înţeles să reglementeze prin „conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii”, întrucât lipsa cazierului este o stare de normalitate, care trebuie să se regăsească în situaţia juridică a tuturor destinatarilor legii penale. Pe de altă parte, săvârşind o infracţiune de prejudiciu, era normal şi echitabil ca inculpatul să încerce despăgubirea familiei victimei, atitudine pe care însă magistraţii o au în vedere la stabilirea şi individualizarea sancţiunii aplicate inculpatului pentru fapta dedusă judecăţii.
Instanţa de fond recunoscând circumstanţe atenuante şi dispunând faţă de inculpat executarea unei pedepse de doar 2 ani închisoare, a dat semnificaţii exagerate unei atitudini fireşti, pe care trebuie să o aibă orice inculpat care săvârseşte o infracţiune şi intră în tangenţă cu legea penală.
În speţă, Curtea reţine că gradul de pericol social este unul foarte ridicat, fiind determinat, în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, de încălcarea gravă a normelor referitoare la - circulaţia pe drumurile publice - conducerea autovehiculului cu viteză excesivă, pe fondul consumului de alcool, dar şi de amploarea urmării produse, constând în moartea unei persoane.
În plus, nu poate fi omis că infracţiunea a avut loc în timpul nopţii, când vizibilitatea era redusă, dar şi în contextul unui trafic intens, pe un drum circulat din Cluj-Napoca, pe str. Fabricii în apropierea magazinului Kaufland, ceea ce pune în evidenţă că inculpatul şi-a asumat consecinţele nerespectării grave a regulilor de circulaţie.
Fapta săvârşită de inculpat prezintă un pericol social sporit, fiind comisă după ingerarea unei cantităţi de 1300 ml bere cu alcool, fără aport alimentar, urmată de rularea şi pilotarea autovehiculului cu o viteză de 80 km/h, pe o arteră centrală, intens circulată a oraşului, în apropierea unei treceri pentru pietoni.
Curtea reţine că din cazierul auto al inculpatului, care este şofer profesionist rezultă că într-un interval de 5 ani a acumulat un număr de 21 de abateri administrative la regimul circulaţiei rutiere, dintre care 9 pentru depăşiri ale vitezei legale cu până la 30 km/h şi 3 pentru accidente soldate cu pagube materiale, dintre care unul nedeclarat. Apărarea inculpatului că a parcurs până în prezent peste 1 milion de km, trebuia să demonstreze că manifestă o responsabilitate mai mare şi o disciplină riguroasă în trafic, cu atât mai mult cu cât din această activitate îşi asigură existenţa zilnică, trebuind să excludă din conduita sa ignorarea totală a celor mai elementare reguli de circulaţie pe drumurile publice, cum s-a întâmplat în speţa de faţă.
Pericolul social al faptei este relevat de faptul că peste o infracţiune comisă din culpă s-a suprapus una intenţionată, aceea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, ceea ce impunea instanţei de fond aplicarea unei pedepse consistente, necesară pentru reeducarea inculpatului.
Corespunde realităţii că inculpatul a achitat soţiei victimei despăgubirile materiale cerute, dar această împrejurare nu putea să conducă la reducerea pedepsei până la un cuantum de doar 2 ani închisoare şi în condiţiile art 3201 Cod procedură penală, cu atât mai mult cu cât acest fapt nu a fost de natură să înlăture rezultatul infracţiunii (decesul victimei), ci doar să acopere cheltuielile realizate în astfel de situaţii.
Sub aspectul urmărilor, trebuie avută în vedere şi durerea sufletească ce a fost cauzată familiei victimei, care a decedat, precum şi disconfortul psihic generat de
incident, deci şi prejudiciile materiale şi morale produse prin fapta inculpatului, inclusiv avarierea gravă a autoturismelor implicate în evenimentul rutier şi perturbarea traficului, chiar dacă aceste rezultate nu sunt cerute de lege, pentru existenţa infracţiunii sau pentru calificarea acesteia.
Din perspectiva raportului de cauzalitate, se constată că toate aceste urmări sunt rezultatul exclusiv al acţiunilor inculpatului.
Gradul de pericol social nu este diminuat nici de elementele ce corespund laturii subiective a infracţiunii, astfel cum au fost evidenţiate prin explicaţiile oferite de inculpat, pentru a descrie procesul psihic ce a stat la baza acţiunilor sale (doleanţa sa de a lua legătura cu victima, condiţii în care putea opta pentru utilizarea telefonului mobil).
Sub aspect subiectiv, în ceea ce priveşte gradul vinovăţiei pentru infracţiunea prev.de art.178 alin.1,2 şi 3 C.pen., este de observat că inculpatul a acţionat în forma culpei cu prevedere, cu o uşurinţă ieşită din comun, apropiată de inconştienţă, nesupunându-se normelor din regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 şi sperând că rezultatele conduitei sale imprudente nu se vor produce, împrejurare ce ridică mari semne de întrebare asupra seriozităţii, responsabilităţii şi modului în care a înţeles să se conformeze restricţiilor şi obligaţiilor pe care le presupune activitatea de conducere a unui autovehicul.
Curtea reţine că la individualizarea pedepsei trebuie să se ţină seama totodată şi de datele ce îl caracterizează pe inculpat, căci datorită funcţiei şi scopului astfel cum sunt prevăzute de art.52 C.pen., (măsură de constrângere dar şi de reeducare, pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni) adecvarea sancţiunii se realizează nu numai în raport cu fapta săvârşită, ci şi cu periculozitatea făptuitorului, cu gradul său de conştiinţă, de instrucţie şi moralitate, implicit cu şansele de reeducare pe care le prezintă. Inculpatul P.C.I. este în vârstă de 24 de ani, posedă studii medii, este conducător auto la SC A. SRL CLUJ, fiind necăsătorit.
Din fişa de cazier judiciar, reiese că nu posedă antecedente penale şi s-a prezentat în cursul procesului penal la toate chemările organelor judiciare.
Modalitatea în care inculpatul a acţionat, evidenţiază o lipsă de maturitate şi preocupare pentru eventualele consecinţe ce s-au şi produs, datorită nerespectării regulilor privind circulaţia pe drumurile publice şi gravitatea acestora.
Apărătorul ales al inculpatului a susţinut că sistemul judiciar precum şi sancţiunile care se aplică făptuitorilor într-un anumit gen de cauze trebuie să fie previzibile. În legătură cu această susţinere, Curtea învederează că deşi previzibilitatea sancţiunii penale poate constitui un deziderat din punct de vedere al politicii statale, datorită caracterului personal al răspunderii penale, dar şi particularităţii faptelor deduse judecăţii, precum şi individualităţii persoanelor acuzate de comiterea infracţiunilor, procesul de stabilire a pedepsei are un pronunţat caracter de specificitate, aşa încât, deşi se poate discuta despre o similaritate a speţelor, nu se poate solicita aplicarea unor sancţiuni identice cu cele date în alte cazuri, pentru acelaşi tip de infracţiune.
În plus, practica judiciară nu este statică, ci este supusă în timp unui proces de modificare, datorită evoluţiei relaţiilor sociale, dar şi schimbării formelor de comitere a infracţiunilor, a frecvenţei anumitor tipuri de fapte şi a consecinţelor sociale ale acestora.
Din aceste motive, în sistemul de drept românesc, care nu atribuie precedentului judiciar valoare de lege şi obligativitate, invocarea unei anumite practici judiciare are doar o valoare orientativă.
Pentru motivele ce preced, Curtea apreciază că doar o pedeapsă de 5 ani închisoare, prin privare de libertate va fi de natură să contribuie la resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului, pedeapsă fermă care este în deplin acord cu dispoziţiile art 1 din Codul penal ce prevăd că „legea penală apără persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept”.
Aşa fiind, Curtea apreciază că doar prin executarea pedepsei de 5 ani închisoare prin privare de libertate, aceasta va constitui un avertisment adecvat pentru inculpat, faţă de reprobabilitatea faptei sale şi îi va crea o atitudine potrivită faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, pe care le-a încălcat cu brutalitate.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 38515 pct. 2 lit d Cod procedură penală, va admite recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca şi al părţii civile S.A.D. ( care a solicitat de asemenea majorarea pedepsei inculpatului şi executarea prin privare de libertate ) împotriva sentintei penale nr. 379 din 26 martie 2013 a Judecătoriei Cluj Napoca, pe care o va casa în latura penală si rejudecând in aceste limite:
Va condamna pe inculpatul P.C.I., în baza art. 178 al.1,2,3 Cod penal cu art. 320 ind. 1 Cod proc.penala pentru infractiunea de ucidere din culpă la o pedeapsa de :
-5 (cinci) ani închisoare prin privare de libertate.
Va face aplicarea art. 71 si 64 lit.a, b, c Cod penal pe durata executării pedepsei.
Conform art. 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa retinerea si arestul din 10 iunie - 11 iulie 2012.
Se vor menţine restul dispozitiilor sentintei.
Se va stabili onorariu apărător oficiu la 50 lei pentru av. ... ce se achita Baroului de Avocaţi Cluj din FMJ, în baza art. 189 Cod procedură penală.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, în baza art. 192 pct. 3 alin 3 Cod procedură penală.
Cu privire la recursul asigurătorului:
Drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente „se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei”.
Conform art.54 alin.4 din Legea 136/1995 modificată, „în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, asiguraţii sunt obligaţi să se apere în proces, iar citarea asiguratorului este obligatorie.” De aici rezultă voinţa legiuitorului de a limita poziţia procesuală a societăţii de asigurare la
calitatea sa de asigurător, care îi oferă suficiente posibilităţi de apărare atât în nume propriu, cât şi prin subrogare în drepturile asiguratului.
Este de observat că din nicio prevedere a legii menţionate nu rezultă că societatea de asigurare ar avea o altă calitate procesuală decât aceea de asigurator, aşa cum este ea denumită repetat în cuprinsul legii, după cum nici dispoziţiile din codul de procedură penală, coroborate cu cele ale codului civil, nu impun să se considere că, în asemenea cazuri, societatea de asigurare ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente.
Caracterul limitat, derivat din contract, al obligaţiei asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea poziţiei sale, cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, cât timp nicio prevedere legală nu permite o astfel de interpretare.
Pe de altă parte. nici nu se poate considera că răspunderea civilă a asiguratorului pentru prejudiciul cauzat de asigurat a fost reglementată prin dispoziţie specială a legii civile. deoarece prin Legea 136/1995 s-a prevăzut obligativitatea citării societăţii de asigurare în calitate de „asigurător de răspundere civilă” fără a se face trimitere la vreo dispoziţie care să permită să i se atribuie calitatea de partea responsabilă civilmente sau de garant.
Aşadar. din analiza dispoziţiilor legale şi a principiilor de drept enunţate mai sus. rezultă că. în cazul producerii unui accident de circulaţie. având ca urmare cauzarea unui prejudiciu. pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă. coexistă repararea pagubei bazată pe Codul civil - temei delictual - cu cea contractuală a asiguratorului, bazată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea 136/1995 modificată.
Curtea consideră că nu se impune diminuarea cuantumului daunelor morale acordate părţii civile. raportat la dispoziţiile art 1371 NCC. deoarece despăgubirile acordate de instanţa fondului. prezintă un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă sănătăţii fizice şi psihice a recurentei. reflectând gradul de lezare a valorii sociale ocrotite. intensitatea şi gravitatea atingerii aduse.
Astfel. în urma constatării că la data producerii accidentului rutier autovehicolul condus de inculpat. avea încheiată o asigurare de răspundere civilă auto RCA la asigurător. s-a dispus introducerea în cauză şi citarea societăţii de asigurări.
Potrivit prevederilor legale respectiv art. 49 din Legea nr. 136/1995 asigurătorul în baza contractului de asigurare răspunde direct faţă de persoanele păgubite prin accidente produse de asigurat. despăgubirea acordându-se pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli judiciare persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces. precum şi prin avarierea şi distrugerea de bunuri.
Este evident astfel faptul că părţile vătămate şi civile constituite ca atare în cadrul procesului penal urmăresc să le fie soluţionate interesele legitime. având dreptul la un proces echitabil. inclusiv prin obligarea directă a asigurătorului de răspundere civilă la plata despăgubirilor civile. manieră prin care se evită o serie de procese civile subsecvente ce ar tinde la prelungirea nefirească şi păgubitoare a procesului penal.
În speţa de faţă. a fost obligat inculpatul la dezdăunarea părţii civile. constatându-se că societatea de asigurări are calitatea de asigurător.
Instanţa fondului la stabilirea daunelor morale a avut în vedere vârsta victimei de doar 22 de ani. faptul că părţile au fost căsătorite o perioadă de 1 an de zile. condiţii în care cuantumul daunelor morale fixate este rezonabil şi va fi menţinut de către Curte.
Dispariţia violentă şi intempestivă a victimei. a provocat soţiei acesteia. traume psihice de excepţie. ale căror consecinţe vor fi vizibile şi în viitor. condiţii în care solicitarea asigurătorului de a se dispune reducerea cuantumului daunelor morale. nu este fondată.
Aşa fiind. se va respinge ca nefondat recursul asigurătorului în baza art 38515 pct 1 lit b Cod procedură penală.
Cu privire la recursul părţii civile S.A.D.:
Astfel. în privinţa daunelor morale sunt de remarcat următoarele:
Cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor.
Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ uşoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Pe de altă parte, această compensaţie materială trebuie să fie echitabilă şi proporţională cu întinderea pagubei suferite.
În prezenta speţă este vorba de repararea unui prejudiciu de afecţiune invocat de victima indirectă, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, sens în care, s-a dispus şi prin Rezoluţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr.75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal care statuează expres că „în caz de deces, reparaţia pentru prejudiciul de afecţiune trebuie acordată părinţilor, soţului şi copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparaţia este supusă condiţiei ca aceste persoane să fi avut legături de afecţiune strânse cu victima, în momentul decesului”.
Despăgubirile solicitate în prezentul dosar şi care sunt considerate întemeiate de către Curte, în cuantumul statuat de judecătorie, la 200.000 lei, au scopul de a alina suferinţa pricinuită soţiei, prin moartea victimei, de care era legată afectiv.
În prezenta speţă, s-a dovedit mai presus de orice dubiu că partea vătămată a suferit o traumă psihică de excepţie, determinată de fapta săvârşită de inculpat, - moartea soţului - astfel că daunele morale în cuantum de 200.000 lei vor reprezenta o compensare a prejudiciului afectiv cauzat soţiei, de care victima era legată printr-o relaţie afectivă de natură familială. Prin stabilirea daunelor morale la suma de 200.000 lei curtea apreciază că soluţia va fi conformă atât cu interpretarea tradiţională a jurisprudenţei române cât şi cu interpretarea constantă a jurisprudenţei europene.
CEDO reaminteşte că o hotărâre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părţi, determină statul de a pune capăt acelei încălcări şi de a elimina consecinţele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecinţelor acestei încălcări, art.41 din Convenţia Europeană conferă Curţii competenţa de a acorda o reparaţie în favoarea părţii vătămate. Printre elementele luate în considerare de către Curte, atunci când se pronunţă în materie, se numără prejudiciul material, mai precis pierderile efectiv suferite, rezultând direct din pretinsa încălcare, şi prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor şi a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum şi din alte pagube nemateriale. (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004).
De altfel, în cazul în care diverse elemente constituind prejudiciul nu se pretează la un calcul exact, sau în cazul în care distincţia între prejudiciul material şi cel moral se realizează mai greu, Curtea le poate examina împreună. (cauza Comingersoll împotriva Portugaliei CEDO 2000).
Se va constata că inculpatul P.C. a reparat integral daunele materiale cauzate soţiei victimei.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene, partea civilă poate obţine rambursarea prejudiciului material şi moral în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum şi caracterul rezonabil al cuantumului. Raportat la vârsta victimei de 22 de ani, la dispariţia sa violentă şi fulgerătoare de lângă soţie, la împrejurarea că avea încheiată căsătoria de abia un an de zile, se justifică acordarea de daune morale, dar nu în cuantum de 500.000 lei.
Aşa fiind, instanţa de recurs va stabili în echitate, că suma de 200.000 lei cu titlu de daune morale va contribui la justa dezdăunare a părţii civile.
Răspunderea civilă delictuală nu este limitată de posibilităţile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material şi moral cauzat prin fapta săvârşită (art.14 C.proc.pen.).
Pentru motivele ce preced, în baza art. 38515 pct. 2 lit.d Cod procedură penală se va admite ca fondat recursul părţii civile Ş.A.D. împotriva aceleiaşi sentinţe pe care o va casa în latura penală şi civilă.
Întrucât partea civilă şi-a angajat apărător ales în recurs şi acesteia i-au fost admise atât solicitările pe cale penală cât şi pe cale civilă, în baza art. 193 Cod procedură penală, inculpatul va trebui să-i plătească contravaloarea onorariului avocaţial în sumă de
6.000 lei în recurs.
Cu privire la recursul inculpatului P.C.I.:
Instanţa de fond, cu prea multă uşurinţă a apreciat că poziţia sinceră este un criteriu suficient de atenuare a răspunderii penale a inculpatului, făcând abstracţie de celelalte date şi elemente, pe care le oferea cauza şi care ar fi condus la adoptarea unei alte soluţii.
Astfel, circumstanţele reale în care s-a comis infracţiunea de ucidere din culpă -după ce a consumat o cantitate de băuturi alcoolice 1300 ml bere cu alcool, a circulat pe raza oraşului Cluj, în timp ce avea o alcoolemie de 0,95 gr/l, cu viteză de 80 km/h, provocând astfel decesul unei persoane în vârstă de 22 de ani - erau de natură să convingă instanţa de fond că recurentul a prezentat un adevărat pericol social pentru siguranţa circulaţie pe drumurile publice.
Sub aspectul circumstanţelor personale se constată că judecătoria a omis să evalueze corespunzător datele ce rezultau din cazierul auto al inculpatului care consemnează un număr de 21 de abateri, dintre care 9 pentru depăşiri ale vitezei legale cu până la 30 km/h, 3 pentru accidente soldate cu pagube materiale, 6 încălcări ale obligaţiei purtării centurii de siguranţă, folosirea telefonului mobil în timpul condusului.
Persistenţa în încălcarea Codului rutier nu justifică nicidecum reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului. Acest comportament al recurentului denotă o periculozitate sporită a acestuia şi nu a primit o semnificaţie corespunzătoare, neproducându-şi efectul în mecanismul individualizării pedepsei.
În acest context, faţă de prevederile art 72 din Codul penal pedeapsa ce trebuia stabilită de instanţă era necesar a fi fixată cu înlăturarea circumstanţelor atenuante, a căror reţinere nu era justificată de nicio probă a dosarului.
Numeroasele abateri de la circulaţia pe drumurile publice demonstrează faptul că. reeducarea inculpatului nu se poate realiza prin stabilirea unei pedepse blânde.
Consumul unei cantităţi de alcool. urmat de urcarea la volan şi conducerea autoturismului pe drumurile publice cu viteză excesivă prin oraş. cu producerea decesului unei persoane. justifică pe deplin nereţinerea circumstanţelor atenuante în această cauză şi neacordarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. în temeiul art. 861 Cod penal. cerere nefondată. formulată de recurent.
Din actele de la dosar rezultă că recurentul a achitat părţii civile S.A.D. suma de 3100 lei cheltuieli judiciare la 19 februarie 2013. astfel că instanţa va înlătura obligarea sa de la plata acesteia.
Sub acest aspect doar. recursul inculpatului este fondat şi va fi admis în baza art. 38515 pct 2 lit d Cod procedură penală.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului în recursul inculpatului. în baza art. 192 pct 3 alin 3 Cod procedură penală. (Judecător Delia Purice)
