TÂLHĂRIE. FURT. DISTINCŢIE.
| Comentarii |
|
Fapta inculpatei care, concomitent cu sustragerea banilor din buzunarul victimei, a împins-o pe aceasta, provocându-i astfel căderea şi lovirea la cap întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, iar nu a celei de delapidare.
Prin sentinţa penală nr.587/18.10.2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a ll-a penală a fost condamnată inculpata C.S. la pedeapsa de 6 ani închisoare, cu aplicarea art.71 şi 64 C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.211 alin.2 lit.e C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. (tâlhărie în stare de recidivă post condamnatorie).
în temeiul art.61 C.pen. a fost revocată liberarea condiţionată pentru pedeapsa anterioară, restul rămas neexecutat de 447 zile de închisoare din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni, aplicată prin sentinţa penală nr.792/15.09.1997 a Judecătoriei Târgovişte, fiind contopit, în baza art.39 alin.2 C.pen., cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpata urmând să execute în final 6 ani de închisoare, cu aplicarea art.71 şi 64 C.pen.
S-a menţinut măsura stării de arest, a fost dedusă prevenţia, s-a luat act că prejudiciul a fost acoperit integral prin restituire părţii vătămate A.T., s-a interzis inculpatei dreptul de a se afla în Municipiul Bucureşti pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, şi a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prima instanţă a retinut, în fapt, că la data de 29.08.2000, inculpata C.S. a observat pe partea vătămată A.T. în momentul în care, fiind într-un magazin second-hand a băgat o suma de bani în buzunarul de la piept al cămăşii şi s-a hotărât să-i sustragă aceşti bani.
în realizarea acestei rezoluţii infracţionale, inculpata a urmărit partea vătămată, îndreptându-se în viteză către ea, i-a băgat mâna în buzunarul de la piept al cămăşii, de unde a sustras suma de 2.700.000 lei şi, concomitent, l-a împins, partea vătămată căzând şi lovindu-se la cap.
Ulterior, inculpata C.S., având în mână suma de 2.700.000 lei nu a mai reuşit să fugă de la locul faptei, fiind surprinsă şi imobilizată în imediata apropiere de martorii L.T. şi L.L., care au alertat organele de poliţie.
Cu ocazia percheziţiei corporale efectuată asupra inculpatei a fost găsită în mâna stângă suma de 2.700.000 lei - 2.100.000 lei în bacnote de 50.000 lei şi 600.000 lei în bacnote de 100.000 lei, sustrasă prin violenţă de la partea vătămată A.T.
Fiind audiată la urmărirea penală inculpata C.S. a recunoscut săvârşirea faptei în condiţiile reţinute şi în actul de sesizare, iar la cercetarea judecătorească şi-a mentinut declaraţia, însă cu precizarea că nu a intenţionat să o lovească pe partea vătămată.
La urmărirea penală, cu ocazia efectuării recunoaşterii din grup, partea vătămată a indicat şi recunoscut pe inculpata C.S. ca fiind persoana care i-a smuls din buzunar banii şi l-a îmbrâncit, dezechilibrându-se şi căzând pe trotuar.
Instanţa de fond a reţinut ca dovedită fapta inculpatei atât sub aspectul elementului material al laturii obiective, cât şi al laturii subiective, care în speţă îmbracă forma intenţiei directe.
în drept, fapta inculpatei C.S., constând în aceea că, la data de 29.08.2000, l-a deposedat prin violenţă pe partea vătămată A.T. de suma de 2.700.000 lei, în timp ce se afla în Bucureşti, sectorul 1, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.e C.pen.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata C.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei încadrării juridice, în sensul că, neexistând violenţe asupra părţii vătămate, fapta sa constituie infracţiunea de furt şi nu de tâlhărie.
De asemenea, a considerat că pedeapsa aplicată este prea mare în raport cu circumstanţele personale.
Apelul inculpatei este neîntemeiat.
Infracţiunea de tâlhărie este o infracţiune complexă, al cărei element material constă într-o acţiune principală - furtul, şi o acţiune adiacentă - violenţa, ameninţarea sau punerea victimei în stare de inconştienţă ori neputinţă de a se apăra.
Alte modalităţi normative a acestei infracţiuni există atunci când furtul este urmat de mijlaocele descrise mai sus pentru păstrarea lucrului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Activitatea infracţionala a inculpatei se circumscrie în această ultimă modalitate, deci ea a comis o infracţiune de tâlhărie şi nu una de furt.
Din probele dosarului rezultă că inculpata concomitent cu sustragerea banilor din buzunarul victimei a şi împins-o, aceasta căzând şi lovindu-se la cap, existând tâlhărie, chiar dacă violenţa ce constituie acţiunea adiacentă din conţinutul acestei infracţiuni s-a concretizat în simpla îmbrâncire a persoanei vătămate.
De asemenea, Tribunalul a aplicat corect criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 C.pen., având în vedere atât pericolul social concret al faptei, limitele de pedeapsă, cât şi datele ce caracterizează persoana inculpatei, care a fost sinceră, dar este recidivistă, fiind anterior condamnată la 5 pedepse pentru infracţiunea de furt.
Astfel, pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată de prima instanţa este aptă să realizeze cerinţele prevăzute de art.52 C.pen. şi, totodată, este orientată spre minimul special.
Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza art.379 pct.1 lit.b C.pr.pen., a respins apelul inculpatei, în baza art.381 C.pr.pen. a dedus prevenţia de la 29.08.2000 la 24.11.2000 şi conform art.192 alin.2 C.pr.pen. a obligat inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.(Judecator Rodica-Aida Popa)
(Secţia a ll-a penală, decizia nr.619/2000)
NOTĂ: Prin decizia nr.2899/2001 a Curţii Supreme de Justiţie - secţia penală
s-a respins, ca nefondât, recursul inculpatului.
