TÂLHĂRIE. PLURALITATE DE PĂRŢI VĂTĂMATE. INFRACŢIUNE UNICĂ.
| Comentarii |
|
Fapta inculpatului care a sustras un bun aparţinând mai multor părţi vătămate, după care, pentru a-şi asigura scăparea, a exercitat
violenţe împotriva acestora, întruneşte elementele constitutive ale unei singure infracţiuni de tâlhărie, fiind vorba despre o unitate naturală de infracţiune, determinată de unicitatea rezoluţiei infracţionale.
Prin sentinţa penală nr.172/16.11.1999 a Tribunalului Teleorman s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul L.C. din infracţiunea de tâlhărie prev.de art.211 alin.2 lit.d şi f C.pen., cu aplic.art.37 lit.b C.pen., în două infracţiuni de tâlhărie prev.de art.211 alin.2 lit.d şi f C.pen. cu aplic.art.37 lit.b C.pen. şi art.33 lit.a C.pen.
A fost condamnat inculpatul la două pedepse a câte 6 ani închisoare pentru savârşirea celor două infracţiuni de tâlhărie, urmând ca în baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b C.pen. inculpatul să execute 6 ani închisoare.
S-a făcut aplic.art.71 şi 64 C.pen.
S-a dedus prevenţia şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că în noaptea de 27/28 aprilie 1999 inculpatul L.C. a consumat băuturi alcoolice la domiciliul său, hotărând să sustragă păsări de la familia P., domiciliată în aceeaşi comună. Inculpatul a luat asupra sa trei sacoşe, un ciomag, un patent şi mai multe bucăţi de sfoară. Ajungând la domiciliul părţilor vatămate, inculpatul a escaladat gardul şi a sustras o curcă şi un curcan.
Partea vătămată P.T., a fost alarmat de soţia sa şi a pornit în urmărirea inculpatului, care se îndrepta spre câmp. Inculpatul a abandonat păsările şi a lovit părţile vătămate, cu ciomagul peste faţă (în cazul părţii vătămate P.T.), respectiv cu patentul în zona feţei (în cazul părţii vătămate P.M.).
Având în vedere această situaţie de fapt, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de tâlhărie, fiind vorba de o pluralitate de părţi vătămate, sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul L.C., criticând-o, între altele, sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice, întrucât, deşi s-a reţinut că în cauză există două părţi vătămate, în realitate inculpatul a săvârşit o singură infracţiune.
Apelul este fondat.
Fapta inculpatului de a deposeda prin violenţă părţile vătămate de bunurile ce le aparţineau şi care făceau parte din patrimoniul lor comun întruneşte elementele constitutive ale unei singure infracţiuni de tâlhărie, fiind vorba despre o rezoluţie infracţională unică.
Infracţiunea de tâlhărie este o infracţiune complexă, de patrimoniu, ce presupune o acţiune principală, sustragerea - specifică infracţiunii de furt - şi una adiacentă, violenţa sau ameninţarea.
în acelaşi timp, infracţiunea de tâlhărie este o infracţiune cu conţinuturi alternative (furt săvârşit prin violenţă sau ameninţări ori furt urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace), însă săvârşirea cu aceeaşi ocazie a acţiunilor ce caracterizează ambele conţinuturi nu generează o pluralitate de infracţiuni, ci infracţiunea rămâne unică, îmbrăcând forma unităţii naturale, căreia însă îi este indispensabilă îndeplinirea condiţiei ca la baza celor două acţiuni alternative să se fi aflat o singură rezoluţie infracţională.
Or, în condiţiile concrete din speţă, inculpatul a acţionat în baza unei unice rezoluţii infracţionale de a deposeda părţile vătămate de păsări, folosind violenţele pentru a-şi asigura scăparea, abandonând bunurile sustrase, astfel încât cele două conţinuturi alternative ale infracţiunii de tâlhărie reprezintă o unitate naturală de infracţiune.
în consecinţă, Curtea urmează a admite apelul inculpatului, a desfiinţa în parte sentinţa apelată şi în fond va înlătura dispoziţiile art.334 C.pr.pen., privind schimbarea încadrării juridice şi-l va condamna pe inculpat pentru o singură infracţiune de tâlhărie.
(Secţia a ll-a penală, decizia nr.28/2000) NOTĂ: Prin decizia nr.2365/2000 a Curţii Supreme de Justiţie - secţia penală a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva deciziei analizate.
Deşi soluţia prezentată este corectă, motivarea ei necesită unele precizări.
Este adevărat că infracţiunea de tâlhărie cuprinde două conţinuturi alternative: furtul săvârşit prin violenţe, ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, respectiv furtul urmat de întrebuinţarea unor asemenea mijloace pentru păstrarea bunului furat, pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea. în ipoteza în care făptuitorul săvârşeste cu aceeaşi ocazie acte caracteristice ambelor conţinuturi alternative, activitatea sa infracţională trebuie caracterizată ca o unitate naturală de infracţiune, excluzându-se astfel existenţa atât a unei pluralităţi infracţionale sub forma concursului, cât şi a unei unităţi legale, sub forma infracţiunii continuate.
Deşi această idee se regăseşte şi în motivarea deciziei analizate, ea nu este pertinentă în speţă, întrucât din situaţia de fapt prezentată rezultă că actele săvârşite de inculpat cu aceeaşi ocazie aparţin doar unuia dintre cele două conţinuturi alternative ale infracţiunii de tâlhărie, respectiv furtul urmat de violenţele exercitate asupra celor două părţi vătămate, pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea. Cu atât mai mult, faţă de cele expuse anterior, se impune concluzia că, şi în situaţia în care suntem în prezenţa unei repetări a acţiunii constitutive sub aceeaşi modalitate, infracţiunea rămâne unică.
Unitatea naturală de infracţiune este determinată în speţă atât de unicitatea rezoluţiei infracţionale, cât şi de împrejurarea că actele comise de inculpat au fost săvârşite cu aceeaşi ocazie (iar nu la intervale de timp diferite). în aceste condiţii, pluralitatea de părţi vătămate nu afectează unitatea naturală de infracţiune, chiar dacă obiectele sustrase aparţin deopotrivă ambelor părţi vătămate, însă nu ca parte a „patrimoniului lor comun" (căci patrimoniul
fiecărei persoane este unic), ci a masei de bunuri comune a soţilor - părţi vătămate.
A se vedea, pentru o abordare detaliată a problemei analizate „ V. Papadopol, D. Pa vel- Formele unită ţii infracţionale în dreptul penal român -Casa de editură şi presă ŞANSA S.R.L., Bucureşti, 1992".(Judecator Ionut-Mihai Matei)
