Tâlhărie. Furt calificat. Distincţie
| Comentarii |
|
Smulgerea, pe neaşteptate, a telefonului mobil din mâna părţii vătămate constituie infracţiunea de tâlhărie, şi nu cea de furt calificat.
Violentarea lucrului s-a răsfrânt asupra persoanei însăşi, ceea ce înseamnă că prin săvârşirea faptei s-a adus atingere ambelor obiecte juridice - patrimoniul şi persoana umană - ocrotite prin incriminarea din art. 211 din Codul penal.
(Decizia nr. 277/A din 13 mai 2003 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 217 din 6.03.2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în baza art. 211 alin. 2 lit. b) şi c) din Codul penal cu aplicarea art. 74 - 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal a fost condamnat S.G. la 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal şi s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
în seara zilei de 22.07.2002, în jurul orelor 23,30, inculpatul, însoţit de mai mulţi prieteni, se afla în autobuzul 268 şi la coborâre a observat partea vătămată care vorbea la telefonul mobil şi aştepta să urce în autobuz. Inculpatul a profitat de neatenţia părţii vătămate, i-a smuls telefonul şi a coborât din autobuz, a luat-o la fugă, urmărit de partea vătămată, şi, după câţiva metri, a aruncat bunul sustras.
Partea vătămată a apelat la o patrulă de poliţie care l-a imobilizat pe inculpat.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul S.G., susţinând că fapta săvârşită de el nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie. Inculpatul a susţinut că nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate şi nu a avut intenţia de a sustrage telefonul, în intenţia sa fiind a face o glumă cu partea vătămată.
Examinând cauza în raport de motivele de apel formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut următoarele:
Inculpatul a smuls pe neaşteptate telefonul părţii vătămate. Violentarea lucrului s-a răsfrânt asupra persoanei însăşi, ceea ce înseamnă că prin săvârşirea faptei s-a adus atingere ambelor obiecte juridice - patrimoniul şi persoana umană -ocrotite prin incriminarea din art. 211 din Codul penal.
Ca să existe furt - fapta componentă a infracţiunii de tâlhărie - este necesar ca făptuitorul să fi luat bunul ce constituie obiectul material al acestei fapte penale, în scopul însuşirii pe nedrept. Această cerinţă, de ordin subiectiv, este îndeplinită, deoarece după ce a luat lucrul inculpatul a fugit, fiind urmărit de partea vătămată. Dacă ar fi fost o "glumă", aşa cum susţine inculpatul, trebuia să restituie bunul de îndată şi în alte condiţii. Inculpatul a aruncat bunul în final, văzându-se urmărit.
în consecinţă, în mod corect instanţa a reţinut că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. 2 lit. b) şi c) din Codul penal.
Faţă de aceste considerente, conform art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a fost respins apelul ca nefondat.
NOTĂ:
Consider că, în speţă, încadrarea juridică a faptei o constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 şi 209 alin. 1 lit. d) din Codul penal, respectiv furtul săvârşit asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra.
Pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie este necesar ca violenţa să fie îndreptată direct asupra persoanei, să fie de natură a executa o constrângere asupra acesteia.
Or, în cazul în care smulgerea are loc prin surprindere, fără ca psrted vătămată să fi putut opune rezistenţă, nu se poate vorbi de "violenţă" în sensul prevăzut de art. 211 din Codul penal, deoarece printr-o asemenea faptă nu se aduce, practic, nici o atingere subiectului adiacent al tâlhăriei, care este persoana umană.
în speţă, nu se poate reţine că asupra părţii vătămate s-au exercitat violenţe psihice sau fizice, întrucât datorită rapidităţii cu care inculpatul a acţionat, a surprins-o pe aceasta, punând-o în imposibilitate de a reacţiona în vreun fel.
Astfel, se poate afirma că partea vătămată a fost în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra.
