Tâlhărie. Furt calificat. Distincţie
| Comentarii |
|
Smulgerea de la gâtul părţii vătămate a unui lănţişor constituie infracţiunea de tâlhărie, deoarece acţiunea de smulgere implică o violenţă exercitată asupra victimei pentru a o deposeda de bun.
(Decizia nr. 5 din 12 ianuarie 2004 - Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1141 din 24.11.2003, Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, în baza art. 334 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 211 alin. 2 lit. c) din Codul penal, în art. 208, 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal.
în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c) şi art. 76 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul D.A.F. la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 din Codul penal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 17.07.2003, în jurul orei 15,05- 15,10, în timp ce partea vătămată C.F. se deplasa pe str. O., în dreptul imobilului nr. 12, inculpatul i-a smuls lănţişorul de aur de la gât, fugind apoi într-o direcţie necunoscută.
Martorii O.L. şi D.l. au observat incidentul şi au plecat cu autoturismul în urmărirea inculpatului, iar în dreptul pieţii S. l-au prins şi imobilizat pe inculpat, după care l-au condus la sediul Secţiei 13 Poliţie.
S-a reţinut că smulgerea lănţişorului nu reprezintă o violenţă, în sensul art. 211 alin. 1 din Codul penal, care să fie îndreptată împotriva părţii vătămate.
Din declaraţia părţii vătămate nu rezultă că acţiunea de smulgere i-a cauzat o suferinţă fizică, iar elementul surpriză care a stat la baza săvârşirii faptei este incompatibil cu crearea unor suferinţe psihice.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita schimbare a încadrării juridice şi netemeinicia pedepsei aplicate. S-a arătat în motivarea apelului că există violenţă şi atunci când bunul este smuls din mâna sau de pe corpul părţii vătămate, chiar dacă aceasta, din neputinţă, spaimă sau din cauza surprizei, nu a opus rezistenţă. Pentru a realiza furtul, inculpatul a adoptat o atitudine violentă şi, chiar dacă a acţionat asupra lucrului, comportamentul său a reprezentat o modalitate de constrângere a victimei.
Inculpatul a solicitat aplicarea art. 81 din Codul penal.
Verificând sentinţa atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat ca fiind fondat apelul parchetului şi nefondat cel declarat de inculpat, pentru următoarele considerente:
Situaţia de fapt a fost corect reţinută, în sensul că lănţişorul a fost luat de la gâtul părţii vătămate, iar inculpatul este autorul faptei.
Lănţişorul nu a fost luat prin desfacerea sistemului de închidere, ci prin smulgere, adică printr-o acţiune de tragere a acestuia, cu mâna, până când s-a rupt, ceea ce presupune violenţă fizică asupra corpului părţii vătămate, care, din acest motiv, a şi realizat faptul că i se fură lănţişorul.
Instanţa de apel a mai reţinut că este adevărat că violenţa astfel exercitată nu este de intensitate foarte mare şi aceasta se datorează gradului de rezistenţă a lănţişorului, dar este suficientă ca furtul să devină o acţiune complexă, respectiv furt cu violenţă.
S-a constatat astfel că instanţa de fond a schimbat în mod greşit încadrarea juridică a faptei, motiv pentru care s-a admis apelul parchetului, s-a desfiinţat parţial sentinţa şi, pe fond, s-a dispus, în baza art. 211 alin. 2 lit. c), cu aplicarea art. 74 - 76 din Codul penal, condamnarea inculpatului la o pedeapsă corespunzătoare, având în vedere criteriile prevăzute la art. 72 din Codul penal.
împrejurările că inculpatul este tânăr, fără antecedente penale, reprezintă circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 din Codul penal, cu efectele prevăzute la art. 76 din Codul penal.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, s-a dedus prevenţia la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a respins apelul inculpatului ca nefondat, constatându-se că executarea în regim de detenţie a pedepsei este singura modalitate care asigură atingerea scopului pedepsei prevăzute la art. 52 din Codul penal.
NOTĂ:
Această decizie a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2577 din 12.05.2004, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, luându-se act de retragerea recursului formulat de inculpat.
