Temeinicia revocării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara prevăzute de art. 1451C.proc.pen. Incidenţa dispoziţiilor art. 2 pct. 3 din Protocolul nr. 4 la Convenţia europeană a drepturilor omului
| Comentarii |
|
Potrivit art. 139 alin. (2) C.proc.pen., când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere. Textul nu face distincţie între faza de urmărire penală şi cercetarea judecătorească, ceea ce înseamnă că măsura preventivă prevăzută de art. 1451C.proc.pen. poate fi revocată în orice stadiu al procesului, până la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă interzicerea dreptului la liberă circulaţie nu mai este proporţională cu situaţia care a creat-o.
Secţia penală, Decizia nr. 202 din 23 aprilie 2008
Prin încheierea din 25.02.2008, Tribunalul Suceava a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 1451C.proc.pen., luată față de inculpatul C.I. prin încheierea din 18.05.2005 a Judecătoriei Suceava. Pentru a dispune astfel, s-a reținut că inculpatul C.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (2) C.pen., ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzute de art. 321 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. și loviri sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. (2) C.pen.
împotriva inculpatului s-a luat măsura preventivă a arestării prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 525/23.04.2004 pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc în baza căreia s-a emis și mandatul de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Această măsură a fost prelungită succesiv până la data de 19.07.2005 și menținută ulterior de către instanță.
Prin încheierea din 18.05.2005, Judecătoria Suceava în temeiul art. 139 alin. (1) C.proc.pen. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara prevăzute de art. 1451C.proc.pen., măsură ce a fost menținută conform art. 350 alin. (1) C.proc.pen. prin sentința penală nr. 237/23.03.2007 a aceleiași instanțe.
Tribunalul Suceava a considerat că măsura preventivă prevăzută de art. 1451nu se mai impune, apreciind că buna desfășurare a procesului penal ar putea fi asigurată și fără luarea unei măsuri față de inculpat, iar restrângerea în continuare a libertății de circulație ar putea depăși durata rezonabilă la care se referă art. 5 din Convenție.
Astfel, dacă inițial prin faptele deduse judecății s-a putut provoca o tulburare a ordinii de drept și o stare de insecuritate în rândul colectivității din care face parte inculpatul, odată cu trecerea timpului, acest pericol s-a diminuat până la dispariție.
împotriva acestei încheieri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivarea că pentru faza de judecată nu există nici o dispoziție expresă din care să rezulte o limitare în timp sau obligație a instanței de a verifica legalitatea și temeinicia acestei măsuri și ca atare ea poate dura până la judecarea definitivă a cauzei. Dispozițiile art. 5 pct. 3 din Convenție se referă la durata rezonabilă a procedurii în cazul persoanelor arestate sau reținute și nu au în vedere celelalte măsuri preventive.
Deși dreptul la liberă circulație este garantat de Constituția României, potrivit art. 2 alin. (3) din Protocolul nr. 4, dreptul la liberă circulație și de a părăsi țara poate face obiectul unor restrângeri prevăzute de lege și care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.
Raportat la cauza de față, menținerea măsurii restrictive se impunea tocmai pentru a fi atins scopul procesului penal și pentru a se asigura prezența inculpatului la termenele stabilite de instanță în vederea audierii lui, dacă se consideră necesar.
De asemenea, s-a arătat că în cauză nu se poate discuta despre dispariția temeiurilor care au justificat măsura obligării de a nu părăsi țara în situația în care faptele pentru care a fost cercetat și condamnat inculpatul în primă instanță sunt deosebit de grave, iar conduita inculpatului impune o asemenea măsură, deoarece el este cercetat pentru mai multe infracțiuni grave.
Revocarea măsurii înlătură garanția că inculpatul nu se va sustrage de la judecată, în condițiile în care acesta nu se prezintă în fața instanței.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și în conformitate cu art. 3856alin. (3) C.proc.pen., Curtea a constatat că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 139 alin. (2) C.proc.pen., când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea unei măsuri preventive, aceasta trebuie revocată, din oficiu sau la cerere. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că o măsură preventivă poate fi revocată atât în timpul urmăririi penale, cât și în timpul judecății în orice stadiu al procesului până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Potrivit art. 136 C.proc.pen., măsurile preventive au ca scop asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, respectiv împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată sau executarea pedepsei. Este adevărat că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 pct. 3 din Convenție, acestea referindu-se la durata rezonabilă a procedurii în cazul persoanelor arestate sau deținute - lipsite de libertate, însă chiar prin înlăturarea acestei motivări nu se mai justifică menținerea măsurii obligării de a nu părăsi țara, măsură dispusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006, inculpatul neavând nici o altă obligație de respectat dintre cele prevăzute de art. 145 C.proc.pen. din actuala reglementare.
Curtea constată că la acest moment, dat fiind că inculpatul a fost arestat preventiv într-o altă cauză, nu se mai impune menținerea măsurii obligării de a nu părăsi țara. Pe de altă parte, potrivit art. 2 pct. 3 din Protocolul nr. 4 al Convenției, exercitarea dreptului la liberă circulație a unei persoane nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Avându-se în vedere data comiterii faptelor, septembrie 2003, aspectul că inculpatul este în stare de arest preventiv, stadiul în care se află procesul penal, dar și aspectul că Parchetul nu a făcut nici o dovadă în sensul că revocarea acestei măsuri ar avea repercusiuni asupra securității naționale, menținerii ordinii publice, prevenirii faptelor penale etc., măsura obligării de a nu părăsi țara nu mai este în prezent necesară și justificată.
în același sens, art. 53 alin. (2) din Constituția României prevede că măsura restrângerii exercițiului unor drepturi sau libertăți trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o.
Date fiind împrejurările cauzei, menținerea în continuare a măsurii nu mai respectă această cerință.
