Ucidere din culpă. Conducere sub influenţa alcoolului. Concurs de infracţiuni
Comentarii |
|
Conducătorul unui autoturism care, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, pierde controlul volanului la un viraj, accidentând mortal o persoană, se face vinovat de săvârşirea, în concurs, a infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 şi 3 din Codul penal, şi conducere sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat.
Infracţiunea prevăzută de art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat, nu este absorbită în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. 3 din Codul penal.
(Decizia nr. 909 din 13 iunie 2001 — Secţia a 11-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 75 din 23.01.2001 a Judecătoriei Giurgiu, a fost condamnat inculpatul C.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. 2 şi 3 din Codul penal la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din Codul penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
S-a reţinut, ca situaţie de fapt, că în ziua de 10.10.1999, în jurul orei 17,00, inculpatul C.F. se afla la volanul unui autoturism DACIA 1300.
Pe raza unei localităţi, dorind să parcurgă o curbă uşoară la stânga, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, a acroşat cu partea laterală a maşinii o podişcă, după care a rulat mai multe zeci de metri prin şanţul ce încadra partea dreaptă a sensului de mers, intrând în impact frontal cu minora S.F.R., aceasta fiind purtată pe capota maşinii aproximativ 8 m şi apoi proiectată în şanţ.
Minora a decedat în spital, după 8 zile.
în urma recoltării probelor biologice s-a stabilit că inculpatul avea în momentul producerii accidentului o îmbibaţie alcoolică de 1,30 grame la mie.
Prin Decizia penală nr. 113 din 13.04.2001 a Tribunalului Giurgiu, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul C.F., reiterând criticile formulate în apel şi susţinând că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică, fiind în realitate vorba de o infracţiune complexă, care asimilează şi infracţiunea prevăzută de art. 37 din Decretul nr. 328/1966, republicat, astfel încât nu pot fi reţinute două infracţiuni în concurs, ci una singură, respectiv cea prevăzută de art. 178 alin. 2 şi 3 din Codul penal.
Recursul este neîntemeiat.
Curtea apreciază că, sub aspectul încadrării juridice (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 din Codul de procedură penală), în mod corect instanţele de fond şi de apel au reţinut că nu poate fi vorba despre o infracţiune complexă, câtă vreme infracţiunea prevăzută de art. 178 din Codul penal este una din culpă, care nu poate absorbi în conţinutul său faptul intenţionat al conducerii unui autovehicul în stare de ebrietate, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăţie a infracţiunii complexe este întotdeauna intenţia.
Infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 şi 3 din Codul penal nu este o infracţiune complexă întrucât, atunci când creează o infracţiune complexă, legiuitorul indică fără echivoc acţiunea sau inacţiunea cu incriminare distinctă pe care o include în conţinutul acelei infracţiuni, conform art. 41 alin. ultim din Codul penal.
în ceea ce priveşte uciderea din culpă în varianta prevăzută de art. 178 alin. 3 din Codul penal, s-a reţinut că aceasta poate fi săvârşită şi pe un drum care nu este public, astfel că, în măsura în care se săvârşeşte pe un drum public, se aplică regulile concursului de infracţiuni.
De asemenea, este pertinent şi argumentul teoretic al implicaţiilor pe care le-ar avea, sub aspectul stării de recidivă, concepţia infracţiunii complexe, susţinută de inculpat. Nu se poate crea un regim distinct în ceea ce priveşte recidiva, întrucât s-ar ajunge la soluţii care nu pot fi primite. Astfel, în condiţiile în care infracţiunea aşa-zis complexă de ucidere din culpă ar absorbi şi conducerea în stare de ebrietate, ea nu ar putea constitui prim termen al recidivei, în vreme ce separat infracţiunea reglementată de art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966, republicat, atrage starea de recidivă.