VĂTĂMARE CORPORALĂ GRAVĂ. INTENŢIE.
| Comentarii |
|
Loviturile aplicate victimei şi duritatea acestora demonstrează intenţia inculpatului în săvârşirea faptei.
în speţă, inculpatul condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. 1 Cod penal, a declarat recurs criticând decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul greşitei încadrări juridice a faptei săvârşite, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, fapta nefiind săvârşită cu intenţie, de vreme ce vătămarea a fost produsă de căzătura pe care a suferit-o partea vătămată.
Examinând probele administrate, instanţa de recurs a constatat ca dovedită situaţia de fapt expusă în rechizitoriu, respectiv că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu o furcă, în două rânduri, peste spate şi peste mână, în urma loviturii, partea vătămată căzând.
Lovitura aplicată peste mână a fost atât de puternică, încât furca s-a rupt, expertiza efectuată în cauză confirmând că vătămarea s-a produs în urma loviturii cu un corp dur, respectiv furca.
Nu se poate susţine, faţă de împrejurările săvârşirii faptei, că nu a existat intenţie faţă de numărul loviturilor aplicate victimei şi duritatea acestora şi, devreme ce inculpatul, după aplicarea primei lovituri, a urmărit-o pe partea vătămată aplicându-i, în final, o a doua lovitură.
în speţă, intenţia de a vătăma a fost stabilită, în raport cu împrejurările concrete ale cauzei, examinate prin prisma unei succesiuni în timp a acestora: numărul loviturilor, durata şi duritatea acestora, obiectul cu care a fost vătămată victima.
Stabilirea intenţiei în săvârşirea faptei de vătămare se raportează la nivelul omului diligent, care trebuia să aprecieze consecinţele acţiunilor sale.
Prin sentinţa penală nr. 1.127 din 12.03.1998, Judecătoria Buftea a dispus, în baza art. 334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A.C. din art. 181 alin. 1 Cod penal, în art. 182 alin. 1 Cod penal.
în baza art. 182 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal şi art. 76 lit. d Cod penal, a fost condamnat inculpatul A.C. la pedeapsa de 5 luni închisoare.
în baza art. 192 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal şi art. 76 lit. d Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a Cod penal - art. 34 lit. b Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 5 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71-64 Cod penal.
S-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă T.E. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 10.000.000 lei, daune morale.
S-au respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere ale acţiunii civile formulate de partea civilă T.E.
A fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul de Urgenţă „Dr. D.Bagdasar" Bucureşti a sumei de 18.905 lei, cu dobânda aferentă, reprezentând cheltuielile cu spitalizare a părţii civile.
S-a constatat că Spitalul Clinic „Sf. loan" Bucureşti nu are calitate procesuală de parte civilă.
A fost obligat inculpatul la 300.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în ziua de 8.11.1997, partea vătămată T.E. s-a întâlnit cu inculpatul pe uliţa Gura Prutului, din comuna Popeşti Leordeni, Judeţul Ilfov.
Inculpatul avea asupra şa o furcă şi după ce a ameninţat-o pe partea vătămată, i-a aplicat o lovitură cu respectivul obiect, în spate.
Partea vătămată s-a speriat şi a fugit în curtea casei sale, care se află în apropriere.
Inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată şi a intrat în curtea acesteia, fără consimţământul părţii vătămate.
în continuare, inculpatul a mai aplicat părţii vătămate o lovitură cu furca peste mână.
Partea vătămată a început să ţipe, astfel că la faţa locului au apărut soţul părţii vătămate şi numitul B.T.
Văzând cele două persoane, inculpatul a luat-o la fugă, abandonând la faţa locului o căciulă şi furca, obiecte care au fost ridicate, ulterior, de organele de politie.
Urmare a loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni pentru vindecarea cărora i-au fost necesare 25-35 zile îngrijiri medicale.
Prin decizia penală nr. 1.473/A/11.11.1998, Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a penală, a admis apelul declarat de inculpatul A.C., a desfiinţat în parte sentinta penală nr. 1.127/12.06.1998 şi, în fond, a înlăturat aplicarea prevederilor art. 71-64 Cod penal, şi în baza art. (81-82 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni, şi a menţinut celelalte dispoziţii.
. Tribunalul a retinut că instanţa de fond a dat o corectă interpretare probelor administrate, însă în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, nu au fost valorificate toate circumstanţele persoanale ale făptuitorului.
împotriva deciziei au declarat recurs partea vătămată T.E. şi inculpatul A.C.
Partea vătămată a lăsat, ulterior, la aprecierea Curţii, modul de soluţionare a recursului său, faţă de împrejurarea că, în cauză, nu a declarat apel.
Prin recursul său, inculpatul a criticat decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni şi faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică.
Examinând recursurile declarate de părţi, Curtea constată că recursul părţii vătămate este inadmisibil, faţă de prevederile art. 3851 alin. 4 Cod procedură penală, potrivit cu care, nu pot fi atacate sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute de art. 362 Cod penal, nu au folosit calea apelului.
Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, va respinge recursul ca inadmisibil.
în ceea ce priveşte recursul inculpatului, examinând motivele invocate, constată că acesta este nefondat.
Astfel, decizia pronunţată este motivată în sensul că şi-a însuşit interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o probelor administrate pe parcursul cercetărilor, cu excepţia aspectului individualizării judiciare a pedepsei.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, se susţine de către inculpat că, la ultimul termen de judecată a apelului, a formulat mai multe cereri, asupra cărora tribunalul nu s-a pronunţat, rezolvarea acestora fiind esenţială pentru soluţia procesului.
Din examinarea deciziei penale rezultă că nu s-a formulat nici o cerere, astfel că motivul de recurs este nefondat.
Mai susţine recurentul, printr-un al treilea motiv de recurs că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, în cauză, fapta nefiind săvârşită cu intenţie, vătămarea fiind produsă ca urmare a căzăturii pe care a suferit-o partea vătămată.
Din declaraţiile părţilor, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu o furcă, în două rânduri, pe spate şi peste mână, şi că, în urma loviturii, partea vătămată a căzut, însă nu peste un fier, aşa cum a arătat inculpatul.
Lovitura aplicată peste mână a fost atât de puternică, încât furca s-a rupt, expertiza efectuată în cauză confirmând că vătămarea părţii s-a produs în urma loviturii cu un corp dur, respectiv furca.
Nu se poate susţine astfel, faţă de împrejurările de mai sus, că nu a existat intenţie în săvârşirea faptei faţă de numărul loviturilor aplicate victimei şi duritatea acestora; mai mult, inculpatul, după aplicarea primei lovituri, a urmărit-o pe partea vătămată, aplicându-i, în final, o a doua lovitură.
Pe cale de consecinţă, nu este fondat nici ultimul motiv de recurs, cu privire la împrejurarea că instanţa de apel trebuia să schimbe încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal, deoarece vătămarea a fost săvârşită din culpă, întrucât fapta a fost săvârşită cu intenţie.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul inculpatului, ca nefondat. (Judecator Antoaneta Nedelcu - sectia I penala CAB)
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 279/1999)
