VIOLARE DE DOMICILIU. ELEMENTE CONSTITUTIVE. LATURA SUBIECTIVĂ. RECURS. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART. 385^9 PCT. 18 COD PROCEDURĂ PENALĂ.
| Comentarii |
|
Fapta de a pătrunde fără drept în locuinţa unei persoane şi de a o agresa, de către mai multe persoane împreună relevă intenţia directă a acestora în săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
Discordanţa între percepţia instanţei şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce ilustrează vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţinea reprezintă o eroare
gravă de fapt, ce se analizează în recurs, prin prisma dispoziţiilor art. 385^9 pct. 18 Cod procedură penală.
Prin sentinţa penală nr. 667/14.04.1998, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti s-a dispus încetarea procesului penal privind pe partea vătămată G.A. şi pe inculpaţii M.C.C., B.I.O., şi A.G., în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. h Cod procedură penală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 Cod penal - vătămare corporală.
Totodată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală au fost achitaţi aceiaşi inculpaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal - violare de domiciliu.
S-a luat act că Spitalul Universitar Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în cauză. în baza art. 192 pct. 1 lit. a şi art. 192 pct. 2 lit. b Cod procedură penală partea vătămată a fost obligată să plătească 312.500 lei, cheltuieli judiciare către stat şi fiecare inculpat câte 62.500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Prima instanţă a reţinut, în fapt, pe baza probelor administrate, că, în ziua de 16.02.1997, pe fondul unei discuţii anterioare legate de restituirea unei sume de bani, pe care inculpatul M.C.C. o avea de ridicat de la partea vătămată G.A., inculpaţii s-au deplasat la domiciliul părţii vătămate. Aici, pe fondul conflictului existent, inculpatul M.C.C. l-a lovit pe G.A., iar în timpul altercaţiei a pătruns în holul apartamentului acestuia din urmă, iar ceilalţi doi inculpaţi au încercat să-i despartă pe ceilalţi doi.
Pentru a pronunţa achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal, instanţa de fond a avut în vedere că faptei îi lipseşte latura subiectivă, inculpaţii neavând intenţia de a pătrunde în locuinţa părţii vătămate, intenţia lor fiind recuperarea unei sume de bani.
în ceea ce priveşte încetarea procesului penal privind infracţiunea prevăzută de art. 181 Cod penal, instanţa a avut în vedere afirmaţia părţilor, care au declarat că se împacă.
Sentinţa, în termen legal a fost apelată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, fiind criticată pentru nelegalitate, sub aspectul achitării inculpaţilor pentru infracţiunea de violare de domiciliu.
în motivele de apel s-a arătat că, din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpaţii au intrat în holul apartamentului părţii vătămate împotriva voinţei acesteia, unde au lovit-o cu pumnii şi picioarele, aspecte recunoscute de inculpaţi.
S-a mai arătat că prima instanţă trebuia să reţină în sarcina inculpaţilor infracţiunea de violare de domiciliu, faptă comisă „eventual" cu intenţie indirectă.
Tribunalul Bucureşti - secţia l-a penală, prin decizia penală nr. 1,470/A/ 23.10.1998, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 667/14.04.1998 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
In considerentele deciziei, instanta de apel, sub aspectul criticilor aduse de Parchet, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, a reţinut că prima instanţă a pronuntat o hotărâre temeinică şi legală, reţinând, în mod corect, că faptei de violare de domiciliu îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv vinovăţia, în forma intenţiei.
Din probele administrate a rezuitat că inculpaţii s-au deplasat la domiciliul părţii vătămate cu intenţia de a recupera o sumă de bani, pe care acesta o datora inculpatului M.C.C., şi nicidecum cu intenţia de a pătrunde în domiciliul părţii vătămate.
Cu acest prilej între părţi a intervenit o altercaţie, ocazie cu care partea vătămată şi inculpatul M. s-au lovit reciproc, moment în care cei doi au intrat în holul apartamentului părţii vătămate.
Pentru a-i despărţi, ceilalţi doi au intrat şi ei în hol. Deci a rezultat că inculpaţii nu au avut intenţia, nici direct şi nici indirect, să pătrundă în domiciliul părţii vătămate, fapt care s-a produs în urma altercaţiei dintre părţi.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, în sensul greşitei achitări a inculpaţilor M.C.C., B.I.O. şi A.G., arătându-se că, din probele admnistrate în cauză, a rezultat, neîndoielnic, vinovăţia celor trei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu, solicitându-se condamnarea acestora.
Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, precum decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat şi care constituie cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 18 Cod procedură penală, a constatat recursul declarat de parchet ca fiind întemeiat.
S-a reţinut că, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au comis o eroare gravă de fapt, soluţia achitării celor trei inculpaţi pentru neîntrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal fiind în contradicţie flagrantă şi insidios de discordantă cu totalitatea mijloacelor de probă administrate în cauză.
Astfel, în declaraţia sa partea vătămată G.A. a afirmat că inculpaţii l-au ameninţat, moment în care acesta s-a retras în apartamentul său, dar inculpaţii au intrat în holul apartamentului, unde l-au lovit cu pumnii şi picioarele.
Fiind audiată martora I.E., a declarat că, la data de 16.02.1997, aflându-se în locuinţa părţii vătămate, în sufragerie, i-a văzut pe inculpaţi pătrunzând cu forţa în holul apartamentului şi lovind-o pe partea vătămată.
Motivarea instanţei de fond, însuşită şi de instanţa de apel, în sensul că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive, şi anume vinovăţia, sub forma intentiei, este inexactă, nefondată, neputând fi avută în vedere, atâta timp cât latura subiectivă a infracţiunii de violare de domiciliu prevede că aceasta se săvârseşte cu intenţie directă sau indirectă, elementul subiectiv al infracţiunii constând în aceea că cel care pătrunde fără drept în domiciliul altei persoane este conştient că o face fără consimţământul acesteia.
Cu alte cuvinte, el acţionează în mod voit în acest sens, prevăzând rezultatul (atingerea libertăţii unei persoane) şi urmărind sau acceptând producerea lui.
Este evident că partea vătămată, retrăgându-se în apartament, ca urmare a loviturilor primite, a încercat evitarea continuării agresării sale de către inculpaţi, interzicând implicit accesul acestora în locuinţă.
De asemenea, este evident că, intrând în holul apartamentului, pentru a-l lovi în continuare, inculpaţii au făcut-o împotriva voinţei părţii vătămate, realizând faptul că îi încalcă dreptul la libertate şi acceptând, dacă nu chiar urmărind aceasta.
în aceste condiţii, motivarea instanţei, că inculpaţii urmăreau să recupereze o sumă de bani de la partea vătămată, apare ca lipsită de orice relevanţă pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 192 alin. 2 Cod penal.
Cum în cauză s-a probat astfel coroborarea laturii obiective şi a celei subiective a infracţiunii de violare de domiciliu în agravanta săvârşirii de două sau mai multe persoane împreună, a rezultat, indubitabil, necesitatea casării în totalitate a deciziei recurate şi, în parte, a sentinţei criticate şi rejudecându-se pe fond, s-a dispus condamnarea inculpaţilor M.C.C., B.I.O. şi A.G., fiecare la o pedeapsă de câte un an închisoare apreciată a fi aptă să servească scopurilor educativ şi preventiv al pedepsei, prevăzute de art. 52 Cod penal.
Prin prisma criteriilor legate de individualizarea judiciară, prevăzută de art. 72 Cod penal, ţinând seama de pericolul social concret, elementele de circumstanţiere reală, datele personale ale fiecărui inculpat (fără antecedente penale şi fără ocupaţie), Curtea a apreciat că reinse.rţia socială a acestora poate fi atinsă şi fără privare de libertate, sens în care, în baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării fiecăreia din pedepsele aplicate, pe o durată de câte doi ani, la care se adaugă durata pedepselor aplicate, în total câte trei ani, ceea ce constituie termenul de încercare, conform art. 82 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 359 Cod procedură penală pentru fiecare dintre cei trei inculpaţi, atrăgându-li-se atenţia asupra consecinţelor ce atrag revocarea măsurii dispuse.
Sub aspectul laturii civile, întrucât partea vătămată G.A., prin depoziţia dată la instanţa fondului a formulat pretenţii civile a câte 2.500.000 lei, daune materiale şi, respectiv, morale, iar, pe de altă parte, nu a făcut dovada cauzării prejudiciilor materiale şi morale pretinse, în temeiul art. 346 Cod procedură penală, a fost respinsă cererea de obligare a inculpaţilor la câte 5.000.000 lei, daune civile, ca nefondată.
în baza art. 191 Cod procedură penală, s-a dispus obligarea inculpaţilor la cheltuieli judiciare statului, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentintei recurate. (Judecator Rodica-Aida Popa)
