Asigurări sociale. Decizia 1488/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNC

DOSAR NR- ȘI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIA nr.1488

Ședința public din data de 23 iunie 2009

PREȘEDINTE: Traian Logojan

Judectori: - - -

: -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județean de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.822 din data de 30 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatoarea, domiciliat în comuna, județul

Cerere de recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns recurenta intimat Casa Județean de Pensii D, reprezentat de consilier juridic,conform delegației depus la dosar, lipsind intimata contestatoare.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de grefierul de ședinț,dup care,

Se învedereaz instanței c la dosarul cauzei, prin Serviciul registratur, sub nr.12041 din data de 17 iunie 2009, s-au depus concluzii scrise formulate de intimata contestatoare.

Consilier juridic pentru recurenta intimat arat c nu mai are alte cereri de formulat și solicit cuvântul în fond.

Curtea ia act de declarația reprezentantului recurentei intimate, constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în fond.

Consilier juridic pentru recurenta intimat, având cuvântul în fond, solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței pronunțat de Tribunalul Dâmbovița, în sensul respingerii acțiunii și menținerea deciziei pronunțate de Casa Județean de Pensii

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de faț constat:

Prin acțiunea înregistrat sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județean de Pensii Das olicitat anularea deciziei nr. -/9.11.2007, emis de intimat.

Motivând în fapt cererea, contestatoarea a invocat excepția inadmisibilitții anulrii deciziei întrucât în anul 2005, prin decizia nr. 1043/11.03.2005, a fost încadrat în gradul II de invaliditate, c aceast decizie nu a fost contestat în termen legal, astfel c putea fi anulat numai în termen de 30 de zile pe calea contestației, conform prevederilor Legii nr. 19/2000.

De asemenea, a mai precizat c din fișele medicale și deciziile privind capacitatea de munc rezult c sufer de mai multe boli, c a respectat procedura de expertizare medical, c pe toat perioada incapacitții de munc s-a aflat sub tratament și control medical, fiind internat și în spital.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 19/2000.

Au fost anexate contestației deciziile nr. 4361/17.12.2008 emis de Cabinetul de expertiz medical și recuperarea capacitții de munc M, nr. 1551/31.10.2007 și nr. -/9.11.2007 emise de intimat, biletele de ieșire din spital din 3.06.2008 și 30.09.2008.

Prin cererea formulat la data de 16.03.2009 contestatoarea a solicitat repunerea în situația anterioar suspendrii pensiei de invaliditate pentru a beneficia de pensie de incapacitate de munc, în conformitate cu decizia de invaliditate.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, motivând c decizia de încetare a plții pensiei de invaliditate este temeinic și legal întrucât dispozițiile art. 62 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 permit revizuirea medical a pensionarilor de invaliditate la intervale de 6-12 luni pân la împlinirea vârstelor standard de pensionare, c contestatoarea nu s-a prezentat la revizuirea medical periodic, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente medicale contrafcute, c nu a fost respectat procedura de contestare a deciziilor de anulare a deciziilor medicale, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Dup administrarea probatoriilor, prin sentința civil nr.822 din 30 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis contestația, s-a anulat decizia nr. 1551/31.10.2007 emis de Cabinetul de Expertiz Medical asupra Capacitții de Munc M și decizia nr. -/9.11.2007 emis de intimat și s-a dispus repunerea prților în situația anterioar.

Pentru a pronunța aceast sentinț, instanța de fond a reținut c prin decizia nr. -/9.11.2007 emis de intimat s-a dispus încetarea plții pensiei de invaliditate începând cu data de 1.04.2001, și recuperarea sumei de 6679 lei, reprezentând pensie de invaliditate încasat necuvenit în perioada 1.11.2004 - 1.11.2007, la emiterea deciziei fiind avut în vedere decizia de anulare nr. 1551/31.10.2007.

A mai reținut instanța de fond, c din decizia de anulare rezult c s-au anulat deciziile asupra capacitții de munc nr. 823/4.03.2003, 877/7.03.2003 și 1015/9.03.2004, avându-se în vedere dispozițiile art. 53 - 56 și 62-63 din Legea nr. 19/2000, art. 1 - 35, Secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001 al Ministerului Muncii, Solidaritții Sociale și Familiei, precum și rezultatele controlului cuprinse în nota de constatare nr. 50990/31.10.2007.

În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a anulrii deciziei pentru pierderea capacitții de munc, instanța de fond a apreciat c reprezint o aprare de fond referitoare la temeinicia deciziei contestate întrucât a fost emis înainte ca decizia asupra capacitții de munc s devin definitiv.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut c potrivit art. 56 (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurri sociale, împotriva deciziei de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate se poate face contestație la casa teritorial de pensii, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate necontestat în termen este definitiv în conformitate cu prevederile art. 56 (6) din legea menționat.

A apreciat instanța de fond c se poate constata c decizia de încetare a plții pensiei a fost emis la data de 9.11.2007, înainte de împlinirea termenului de 30 de zile prevzut de lege pentru rmânerea definitiv a deciziei de anulare a deciziilor asupra capacitții de munc emis la data de 31.10.2007, astfel c instanța apreciaz c decizia contestat a fost prematur emis.

Referitor la decizia de anulare a deciziilor asupra capacitții de munc emis de Cabinetul de Expertiz Medical asupra Capacitții de Munc M care a avut în vedere controlul consemnat în nota de constatare nr. 50990/31.10.2007, instanța de fond a constatat c o astfel de decizie poate produce efecte numai pentru viitor, indiferent de modul de rezolvare, conform art. 39 alin. (3), Secțiunea C, Cap. III din Ordinul nr. 340/2001.

Prin urmare intimata nu avea posibilitatea legal de a anula deciziile asupra capacitții de munc, definitive, care au intrat în circuitul juridic civil și au produs efecte depline, pentru c se încalc principiul neretroactivitții legii civile prevzut de art. 1 din Codul civil.

Împotriva sentinței primei instanțe intimata Casa Județean de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegal și netemeinic, invocând disp.art. 304 pct.6, 8 și 9.pr.civ. și art. 3041.pr.civ.

Susține recurenta c în mod greșit s-a reținut de ctre prima instanț faptul c la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, în condițiile în care temeiul legal al anulrii, prevzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medical, îl constituie art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, care prevede c deciziile rmase definitive pot fi revizuite în caz de erori de ctre unitatea de expertiz medical care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

În aceast situație, arat recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, ca urmare a notei de constatare a CNPAS - Direcția audit Intern și Control, având numrul 50990/31.10.2007, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertiz medical, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Tot în mod eronat instanța de fond a reținut c depunerea de ctre intimata-contestatoare a unor documente medicale la dosarul cauzei ori deținerea de asemenea documente duc la concluzia c acestea au fost depuse și la, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse de ctre intimata-contestatoare la dosar nu au fost analizate de ctre medicul specialist în expertizare medical a capacitții de munc, acesta neexpertizându-l pe intimat.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.

Intimata-contestatoare a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacat, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrrile dosarului, de dispozițiile legale ce au incidenț în soluționarea cauzei, Curtea constat c recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmeaz:

Prin decizia nr.1551/31.10.2007 emis de Cabinetul de Expertiz Medical și Recuperare a Capacitții de Munc M s-au anulat deciziile asupra capacitții de munc emis pentru intimaal-contestatoare, expres enumerate în aceasta, reținându-se c aceasta a fost eliberat fr a fi respectat procedura de expertizare medical prevzut de reglementrile legale în vigoare și, în consecinț, încadrarea într-un grad de invaliditate nu se justific.

La numai câteva zile de la emiterea deciziei nr. 1551/31.10.2007 și fr a se aștepta ca aceast decizie s rmân definitiv prin epuizarea cilor legale de contestare, Casa Județean de Pensii Dae mis decizia nr.-/9.11.2007, prin care, având în vedere decizia de anulare nr. 1551/31.10.2007 a dispus încetarea plții pensiei de invaliditate a intimatului-contestator și recuperarea sumei de 6679 lei de la acesta, ca sum încasat necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 1.11.2004-1.11.2007.

În cuprinsul deciziei nr. 1551/31.10.2007 emis de Cabinetul de Expertiz Medical și Recuperare a Capacitții de Munc M, s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr.-/9.11.2007, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr. 340/2001 al pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000, precum și ale HG nr.1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiz medical și recuperare a capacitții de munc.

Controlul consemnat în nota de constatare nr.-/9.11.2007 invocat de recurent, a fost efectuat de ctre Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, în baza HG nr. 13/2004 și a Ordinului nr. 340/2001 al - Secțiunea C, punctul III, art. 39, controlul vizând activitatea de expertiz medical și recuperare a capacitții de munc a Cabinetului medical

În atare situație, în mod corect prima instanț a fcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art. 39 din Secțiunea C, punctul III din Ordinul nr. 340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statueaz, printre altele, c decizia emis de oficiul de expertiz ca urmare a activitții de control se aplic de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Prin urmare, în cazul în care în urma unui control se constat deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrrii în grade de invaliditate ori de revizuire medical, se pot emite noi decizii prin care s fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauz s fie încadrat în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invaliditții, efectele producându-se numai pentru viitor.

Recurenta a susținut c la dosarul medical intimata-contestatoare nu a depus documente justificative, iar acesta nu a fost expertizat de medicul specialist, deși nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale, datorate, în principal, unei angajate a cabinetului au impus anularea deciziei asupra capacitții de munc, msur contestat ulterior de beneficiar.

În consecinț, nu i se pot imputa intimatei neregulile constatate în dosarul su medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiz Medical și Recuperare a Capacitții de Munc M nu poate justifica anularea deciziei asupra capacitții de munc.

În raport de considerentele mai sus artate, soluția primei instanțe apare ca fiind legal și temeinic, astfel încât Curtea privește recursul intimatei Casa Județean de Pensii D ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod procedur civil îl va respinge ca atare, în cauz nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurent în motivarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județean de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.822 din data de 30 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatoarea, domiciliat în comuna, județul

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, azi 23 iunie 2009.

Președinte, Judectori,

- - - - - -

Grefier

Fiind în CO semneaz

Grefier șef secție

Red.

Tehnored.

2 ex./8.07.2009

f- Tribunalul Dâmbovița

; G

operator date cu caracter personal,

nr.notificare 3120/2006

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1488/2009. Curtea de Apel Ploiesti