Asigurări sociale. Decizia 1698/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1698

Ședința publică din data de 30 septembrie 2009

PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu

JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,- A, jud. D împotriva sentinței civile nr.883 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în comuna, sat, nr. 728, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta intimată în contestație Casa Județeană de Pensii D reprezentată de consilier juridic conform delegației nr. 923/28.09.2009, lipsind intimatul contestator.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că intimatul contestator depus la dosar intermediul compartimentului registratură întâmpinare la motivele de recurs, la care atașat în copie următoarele acte: copie carte identitate, bilet de externare nr. 2888/26.03.2009, decont de cheltuieli și două acte medicale.

Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta intimată, arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta intimată intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentantul său legal solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței pronunțate, în sensul respingerii contestației, iar pe fond, menținerea deciziei emisă de Casa Județeană de Pensii D, pentru motivele formulate în cererea de recurs.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr- reclamantul au formulat contestație împotriva deciziei de suspendare a pensiei de invaliditate având nr. -/16.12.2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitându-se anularea acestei decizii.

În motivarea contestației, reclamantul a arătat că prin decizia sus-menționată pârâta a dispus suspendarea pensiei sale de invaliditate începând cu 01.07.2007, în temeiul disp.art.92 lit.c din Legea nr.19/2000 datorită neprezentării sale la comisia medicală, însă acesta s-a prezentat în fiecare an la Cabinetul de Expertiză Medicală din M, aspect care reiese din deciziile asupra capacității de muncă eliberate anual de către cabinetul respectiv, astfel că nu are nici o culpă, iar rezultatele constatărilor pârâtei asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât în conformitate cu prevederile art.62 alin.1 din Legea nr. 19/2000 pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale, în funcție de afecțiune, la intervale de 6-12 luni, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii și datorită faptului că pe borderourile transmise de Cabinetul de Expertiză Medicală M reclamantul nu figura ca fiind prezent la revizuirea medicală, s-au aplicat disp.art.92 lit.c din Legea nr.19/2000, potrivit cu care plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de in validitate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică, pensia suspendându-se începând cu data de 01.07.2007.

Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 883 din 8 aprilie 2009 admis în parte contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii D, a anulat în parte decizia nr. -/16.12.2008 emisă de pârâtă, în sensul că suspendarea plății pensiei va fi dispusă cu 01.12.2008 și anulează mențiunile privind recuperarea sumelor.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia de suspendare a pensiei nr. -/16.12.2008, emisă de către pârâtă s-a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate acordată reclamantului, începând cu data de 01.07.2007, pentru neprezentarea acestuia la comisia medicală, în temeiul dispozițiilor art.92 lit.c din Legea nr.19/2000.

S- apreciat de instanța de fond că, contestația formulată de către reclamant este admisibilă numai în parte în sensul că pe decizia asupra capacității de muncă nr.2454/23.06.2006 era menționat ca termen de revizuire iunie 2007.

Nu s-a făcut dovada de către acesta că s-a mai prezentat la acea dată la revizuirea medicală, însă constatarea neprezentării s-a făcut de către Casa de Pensii D abia la data de 28.11.2008, când s-a înregistrat la aceasta borderoul nr.901/28.11.2008 emis de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă

Dispozițiile art.92 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000 modificată potrivit cu care plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică se coroborează cu prevederile Capitolului II pct.30 din Ordinul nr.340/2001 în sensul că în primele 5 zile ale fiecărei luni cabinetele de expertiză medicală au obligația să comunice casei teritoriale de pensii invalizii pensionari neprezentați la revizuirea medicală periodică în cursul lunii precedente, pentru suspendarea pensiei conform legii.

Deci, pentru suspendarea pensiei conform legii, este necesară atât neprezentarea pensionarului, cât și comunicarea pensionarilor neprezentați la revizuirea medicală, în primele 5 zile ale fiecărei luni, casei teritoriale de pensii, fiind așadar vorba de o culpă comună, câtă vreme casa de pensii a plătit în continuare această pensie, astfel că numai din momentul acestei constatări a neprezentării pensionarului la revizuirea medicală se poate proceda la suspendarea pensiei plății de invaliditate.

Prin urmare, măsura suspendării pensiei de invaliditate se poate dispune numai începând cu luna următoare celei în care s-a constatat de către pârâtă că pensionarul nu s-a prezentat la revizuirea medicală, respectiv 01.12.2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii D (filele 4-5) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în conformitate cu art.304, pct.8 și 9 cod pr.civ.

Recurenta-intimată, reluând apărările făcute la instanța de fond, a criticat greșita interpretare a legii făcută de tribunal, în sensul că art.62 alin.1 din Legea nr.19/2000 obligă pensionarii de invaliditate la revizuiri medicale periodice de 6-12 luni în funcție de afecțiunea medicală de care suferă, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare.

Contestatorul avea termen de revizuire a gradului de invaliditate în care a fost încadrată, dar pe care nu l-a respectat și în aceste împrejurări, lipsa imputabilă la termenul stabilit pentru revizuirea medicală atrage suspendarea plății pensiei și recuperarea de la contestatoare a sumei încasate, în conformitate cu art.92 alin.1, lit.c și art.62 alin.4 din Legea nr.19/2000.

Drept consecință, recurenta-intimată a susținut că decizia nr. -/16.12.2008 a fost greșit anulată în parte de instanța de fond, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea contestației ca neîntemeiate.

Intimatul-contestator, fiind legal citat, nu s-a înfățișat la judecata recursului.

Examinând sentința prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ. Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:

Prin decizia asupra capacității de muncă nr.2454 din 23 iunie 2006 Cabinetului de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M (fila 18 dosar fond) a fost încadrat în gradul III de invaliditate cu termen de revizuire în luna iunie 2007.

Cu susținerea de a nu se fi prezentat din motive imputabile la termenul de revizuire din luna iunie 2007, intimata a emis la data de 16 decembrie 2008 decizia nr.- prin care, în temeiul art.92 din Legea nr.19/2000 și art.29 din Ordinul nr.340/2001 al, a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate a contestatorului și recuperarea de la aceasta a sumei de 11735 RON încasată cu acest titlu în perioada 1 iulie 2007-1 decembrie 2008. (fila 5 dosar fond).

Această decizie a fost în mod corect anulată parțial de prima instanță care a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale ce reglementează procedura revizuirii medicale și respectiv a suspendării plății pensiei, așa cum se va arăta în cele ce succed.

Secțiunea C din Ordinul nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.19/2000-publicat în Monitorul Oficial nr.237 din 10 mai 2001- reglementează procedura de încadrare în grade de invaliditate, revizuirea medicală, recuperarea capacității de muncă și contestarea deciziei medicale.

Capitolul II al acestei secțiuni instituie regulile de revizuire medicală a pensionarilor încadrați în diverse grade de invaliditate, stabilind în sarcina medicului expert al asigurărilor sociale, între altele, și obligația de a emite decizia medicală și de a stabili termenul de revizuire în funcție de recuperabilitatea afecțiunilor (pct.23 alin.1) iar data la care bolnavul trebuie să se prezinte la revizuirea medicală va fi fixată cu 10 zile înainte de expirarea valabilității deciziei(pct.23 alin.4).

Potrivit pct.29 din cap.II al Secțiunii Ca O rdinului, la termenul de revizuire pensionarul de invaliditate are obligația să se prezinte fără a fi citat la cabinetul de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă care îl are în evidență, în vederea revizuirii medicale, iar în conformitate cu pct.30 cabinetul are obligația ca în primele 5 zile ale fiecărei luni să comunice casei teritoriale de pensii invalizii pensionari neprezentați la revizuirea medicală periodică în cursul lunii precedente, pentru suspendarea pensiei, conform legii.

Art.92 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000 stabilește că plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul acesteia nu se prezintă la revizuirea medicală periodică.

Din dispozițiile legale de mai sus, corect evocate de instanța fondului, rezultă că pentru a opera suspendarea plății pensiei de invaliditate, legiuitorul a instituit obligații complementare atât în sarcina caselor teritoriale de pensii și structurilor ce au atribuții specializate în această privință cât și pentru pensionarii invalizi.

În acești termeni, Curtea constată că recurenta a nesocotit prevederile legale referitoare la procedura revizuirii medicale, așa cum a constatat și prima instanță fiindcă nu se pot identifica motivele pentru care recurenta, încălcând cerințele Ordinului nr.340/2001 care au fost citate mai sus, a emis decizia de suspendare a plății pensiei de invaliditate în luna decembrie 2008, câtă vreme, în situația în care pensionarul invalid nu s-a prezentat din motive imputabile la termenul de revizuire medicală fixat pentru luna iunie 2007, cabinetul de expertiză avea obligația ca în primele 5 zile ale lunii următoare celei precedente să comunice numele acestuia în vederea suspendării pensiei.

Această procedură a fost reglementată de legiuitor cu termene și date precise tocmai cu scopul de a preîntâmpina abuzuri ca în cauza de față în care, termenul de revizuire medicală a fost stabilit pentru luna iunie 2007, tabelul persoanelor neprezentate a fost înaintat intimatei la 28 noiembrie 2008 (fila 16 dosar fond) adică la peste 1 an și 4 luni, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, el trebuia întocmit și trimis cel mai târziu până la data de 5 iulie 2007.

Consecința acestui mod nelegal de lucru, organizat în cadrul structurilor specializate ale intimatei Casa Județeană de Pensii D, este continuarea plăților lunare cu titlu de pensie de invaliditate până la o dată, stabilită unilateral, arbitrar și în afara oricărei reglementări, la care intimata hotărăște, după criterii subiective, că poate emite decizia de suspendare, măsură cu caracter sancționator pentru invalidul care din culpa sa, nu se prezintă la revizuirea periodică.

Procedând astfel, în cauza de față, s-a ajuns la situația, ce nu poate fi justificată în vreun fel, ca pensia de invaliditate a contestatorului, să fie plătită lunar timp de peste 1 an și 4 luni, deși, în măsura în care aceasta se impunea a fi suspendată, decizia trebuia emisă în luna iulie 2007, iar nu în luna decembrie 2008, cum s-a procedat.

În plus, nu se poate stabili din considerentele deciziei astfel emise ce a determinat intimata Casa Județeană de Pensii D ca în luna decembrie 2008 să ia măsura suspendării, fiindcă în raport de acest moment, s-a decis recuperarea retroactivă a pensiei plătite beneficiarului și care însumează 11735 lei, în condițiile în care culpa exclusivă pentru efectuarea acestor plăți revine intimatei, pentru argumentele reținute în cele ce preced.

În aceste circumstanțe, se constată că eronat instanța de fond a reținut și culpa pensionarului-contestator pentru neprezentarea la termenul de revizuire, însă față de argumentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează, Curtea reține că nerespectarea procedurii de revizuire medicală este în întregime imputabilă recurentei dar în lipsa recursului contestatorului, sentința nu poate fi îndreptată în sensul anulării în totalitate a deciziei nr. - din 16 dec.2008.

Astfel, Curtea constată că reglementarea strictă atât prin Legea nr.19/2000 cât mai cu seamă prin Normele Metodologice de aplicare a acesteia, a procedurii revizuirii medicale, a fost impusă de legiuitor pentru respectarea drepturilor unei categorii de pensionari care, datorită unor cauze medicale ce determină diferite invalidități ce nu le mai permit reluarea activităților profesionale, sunt plasați în situația de a fi reevaluați periodic din punct de vedere medical, ceea ce implică stabilirea unor termene și condiții clare și precise, pentru a nu supuși arbitrariului autorităților.

În această privință, Curtea reține că data la care bolnavul trebuie să se prezinte la revizuirea medicală și care va fi fixată cu 10 zile înainte de expirarea valabilității deciziei, nu poate fi"luna iunie 2007" ca în cazul de față, fiindcă pct.23 alin.4 din Ordinul nr.340/2001 instituie obligația fixării unei date concrete, adică zi și oră, la care invalidul pensionar să fie efectiv înștiințat că este programat pentru revizuirea medicală.

Indicarea lunii și anului drept termen pentru următoarea revizuire medicală face imposibilă verificarea îndeplinirii obligației bolnavului de a se prezenta fără a fi citat la cabinetul de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă care îl are în evidență, deoarece nu se poate stabili în ce zi sau zile acesta a fost programat și dacă lipsa sa este sau nu justificată, aceste aspecte fiind decisive pentru efectul pe care îl produc, acela al suspendării plății pensiei sale de invaliditate.

Or în cauză, contestatorului i s-a emis decizia asupra capacității de muncă nr.2454 din 23 iunie 2006, semnând de primire (fila 18 dosar fond) în conținutul acesteia fixându-se termen de revizuire în luna iunie 2007, ceea nu înseamnă, în mod cert, că în orice zi, la orice oră din această lună s-ar fi putut prezenta la cabinetul de expertiză, care este o instituție a statului ce funcționează după un program ce trebuie făcut cunoscut tuturor beneficiarilor serviciilor pentru care a fost înființată.

iunie 2007 reprezintă în realitate termenul de valabilitate al deciziei asupra capacității de muncă a contestatorului-intimat, iar nu data la care aceasta trebuia să se prezinte la revizuirea medicală periodică.

Din acest motiv, Ordinul nr.340/2001 prevede obligația stabilirii datei la care bolnavul trebuie să se prezinte la revizuirea medicală, ce va fi fixată cu 10 zile înainte de expirarea valabilității deciziei.

Pentru toate argumentele de fapt și de drept expuse, Curtea constată că recursul exercitat în cauză este nefondat, deoarece culpa exclusivă în derularea procedurii revizuirii medicale aparține recurentei, care a nesocotit prevederile legale ce o reglementează, emițând o decizie nelegală și netemeinică ce a fost anulată în parte de instanța de fond, cu consecința repunerii contestatorului în situația anterioară suspendării pensiei sale de invaliditate ce operează de la 1 decembrie 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,- A, jud. D împotriva sentinței civile nr.883 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în comuna, sat, nr. 728, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela

- - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Red. VD/MD

2 ex/07.10.2009

dos. fond - al Tribunalului Dâmbovița

Președinte:Lucian Crăciunoiu
Judecători:Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1698/2009. Curtea de Apel Ploiesti