Asigurări sociale. Decizia 581/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNC
DOSAR NR- ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIA NR. 581
Ședința public din data de 22 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
Judectori: - - -
: -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de contestatorul G, cu domiciliul în comuna G, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 77 din 22 ianuarie 2008, pronunțat de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu intimata Casa Județean de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,- A, jud.
La apelul nominal fcut în ședinț public, au lipsit prțile.
Procedura legal îndeplinit.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- fcut referatul cauzei de grefierul de ședinț, care învedereaz instanței c recurentul contestator G a depus la dosar concluzii scrise înregistrate de compartimentul registratur al acestei instanțe sub numrul 4747 din 22 aprilie 2008.
Curtea analizând actele și lucrrile dosarului, constat cauza în stare de judecat și dup deliberare, a pronunțat urmtoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de faț, în baza lucrrilor dosarului, reține urmtoarele:
Prin contestația înregistrat la ribunalul Dâmbovița sub nr-, contestatorul Gas olicitat la data de 23 noiembrie 2007, în contradictoriu cu intimata Casa Județean de Pensii D, anularea: deciziei nr.778/7.05.2007 emis de Cabinetul de Expertiz Medical și Recuperare a Capacitții de Munc M și a rspunsului nr.1399/24.06.2007 al Oficiului Județean de Expertiz Medical
În motivarea contestației, contestatorul a susținut c la data de 31 mai 2007 depus contestație împotriva deciziei nr. 778/7.05.2007 emis de Cabinetul de Expertiz Medical și Recuperare a Capacitții de Munc M și care a fost înregistrat sub nr.720 la Oficiul Județean de Expertiz Medical D; c rspunsul are forma unei adrese iar nu a unei decizii, nu i-a fost comunicat cu scrisoare recomandat cu confirmare de primire, nu are indicat termenul și instanța unde poate fi contestat și în plus, conține concluzii nereale cât vreme s-a prezentat cu documente medicale la fiecare termen de revizuire medical.
Intimata Casa Județean de Pensii Daf ormulat întâmpinare (filele 7-9) prin care a invocat excepția tardivitții, solicitând respingerea contestației ca tardiv formulat, deoarece contestatorul a primit rspunsul nr.1399/24.06.2007 al Oficiului Județean de Expertiz Medical D la data de 4 iulie 2007 dar s-a adresat instanței la data de 23 noiembrie 2007, cu mult peste termenul legal de 30 zile, prevzut de art.40 al cap.III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001de aprobare a Normelor de aplicare a Legii nr.19/2000.
Intimata a susținut c nici în fondul cauzei contestația nu este întemeiat, pentru c prin decizia nr. 778/7.05.2007 emis de Cabinetul de Expertiz Medical și Recuperare a Capacitții de Munc M s-a luat msura anulrii deciziilor medicale asupra capacitții de munc a contestatorului urmare concluziilor reținute prin Nota de constatare nr. 20275/3 mai 2007 direcției de audit intern și control a CNPAS în condițiile în care contestatorul a obținut pensia de invaliditate printr-o procedur viciat și nu datorit unor afecțiuni medicale.
Decizia de anulare a deciziilor medicale anterioare a fost contestat la Cabinetul de expertiz M, iar prin adresa nr. 1399/24.06.2007 emis de Oficiul Județean de Expertiz Medical Daf ost respins contestația, soluție care nu a fost contestat în termen de 30 zile de la comunicarea din 4 iulie 2007, de ctre contestatorul G la instanța de judecat competent.
În cauz a fost administrat proba cu înscrisuri-anexate întâmpinrii ( filele 10-22).
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civil nr.77 din 22 ianuarie 2008 admis excepția și a respins ca tardiv formulat, contestația împotriva rspunsului nr. 1399 din 44 iunie 2007 al Oficiul Județean de Expertiz Medical D deoarece deși contestatorul a respectat prevederile legale privind instituțiile crora trebuia s se adreseze, contestația formulat la instanța de judecat este tardiv fiind introdus la data de 23 noiembrie deși comunicarea i-a fost fcut la data de 4 iulie 2007, fiind depșit termenul legal de 30 zile.
Împotriva acestei sentințe a exercitat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 4-5) cu motivarea c în mod greșit instanța de fond a admis excepția tardivitții invocat de intimat prin întâmpinare, deoarece dovada de comunicare a adresei nr.1399/2007 pe care a contestat-o, a fost semnat de o persoan despre care s-a afirmat c ar fi fiica sa, fr a i se menționa numele; în plus, instanța de fond nu a avut în vedere faptul c intimata nu a respectat dispozițiile legale care obligau Oficiul Județean de Expertiz Medical D s emit la soluționarea contestației o decizie iar nu o adres și care s cuprind obligatoriu termenul de contestare și instanța competent.
Recurentul-contestator a solicitat prin concluziile scrise formulate, admiterea recursului su, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanț (filele 8-9).
Intimata Casa Județean de Pensii D nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a înfțișat prin reprezentantul su în instanț, la dezbaterea recursului.
Curtea, analizând sentința atacat în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidenț în cauz, constat c recursul exercitat este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin decizia nr. 778/7 mai 2007 Cabinetului de expertiz medical și recuperare a capacitții de munc M, s-au anulat deciziile asupra capacitții de munc ale contestatorului G nr.6272/14 nov.2005, nr.5769/21.nov.2006, cu motivarea în fapt de a nu fi fost respectat procedura de expertizare medical prevzut de lege iar drept temei juridic au fost indicate prevederile Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/4.05.2001 și rezultatele controlului efectuat conform notei de constatare nr.20275/.05.2007 a serviciului de audit intern al Casei Naționale de Pensii (fila 11 dosar fond).
In aceast decizie este prevzut și calea de atac a contestației ce poate fi exercitat în termen de 30 zile de la comunicare, conform art.56 alin.2 din legea pensiilor.
Fr s respecte termenul legal de exercitare a cii de atac a acestei decizii, la data de 11 mai 2007, la numai 4 zile de la emiterea deciziei sus-artate, recurenta intimat Casa Județean de Pensii D (CJP D) a emis decizia nr.- (fila 10 dosar fond) prin care a dispus: încetarea plții pensiei de invaliditate a contestatorului beneficiar G, începând cu data de 1 decembrie 2005 și recuperarea de la acesta a sumei încasate necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate în cuantum de 8408 lei, pentru perioada 1.12.2005 -1.06.2007.
Decizia cu acest conținut s-a menționat c reprezint titlu executoriu conform art.187 (4) din legea pensiilor și poate fi contestat în termen de 45 zile de la comunicare la instanța competent.
În aceste condiții este de netgduit c dispozițiile art.56 din Legea nr.19/2000 modificat și completat au fost nerespectate de intimata CJP D care nu putea emite decizia contestat - nr. -/2007- decât dup expirarea termenului de contestare de 30 zile de la comunicarea deciziei nr.778/7 mai 2007, pe care a și invocat-o drept fundament al actului emis cu înclcarea dreptului de contestație al beneficiarului.
Este adevrat c Gac ontestat cea dintâi decizie, care nu se cunoaște la ce dat i-a fost comunicat, adresându-se Oficiului Județean de Expertiz Medical și Recuperare a Capacitții de Munc D la data de 31 mai 2007.
Acesta, nerespectând la rândul su prevederile art.40 ale Cap.III din Secțiunea Ca O rdinului nr.340/2001, care impun ca soluționarea contestației s fie fcut dup citarea bolnavului și verificarea documentelor sale medicale, printr-o decizie, în care s fie indicat termenul legal de contestare și instanța competent, i-a transmis recurentului-contestator o "adres" purtând nr.1399/24 iunie 2007 (fila 16 dosar fond) pentru dovada primirii creia a semnat indescifrabil o persoan menționat ca fiind fiica contestatorului G (fila 15 dosar fond).
Aceast împrejurare, a fost cercetat de instanța fondului, care a apreciat în mod greșit c este în sarcina contestatorului s produc dovada parcurgerii, în termen legal, a procedurii prevzute de art.56 alin.2 din lege, deși emiterea celei de a doua decizii la numai 4 zile de la data celei dintâi este argumentul decisiv c nerespectarea procedurii legale aparține chiar intimatei, neputând fi transferat în sarcina contestatorului, așa cum s-a motivat prin sentința recurat, prin care s-a admis excepția tardivitții contestrii rspunsului nr.1126/2007 primit de contestatoare la data de 9 iulie 2007.
Aceast cale de atac a fost parcurs de contestator, prin adresa nr.1399 din 24 iunie 2007, Oficiul județean de Expertiz Medical D respingând contestația cu motivarea c nu criterii medicale ci nerespectarea procedurilor medicale impun aceast soluție.
Așa cum s-a artat în cele ce preced, este de netgduit c dispozițiile art.56(3) din Legea nr.19/2000 modificat și completat au fost nerespectate de intimata CJP D care în egal msur, prin organele prevzute de lege s soluționeze contestațiile asupra capacitții de munc a unei persoane, erau obligate s emit o decizie iar nu o adres de rspuns astfel cum s-a procedat și s dispun eventuala încetare a plții pensiei de invaliditate și recuperarea sumelor pretins încasate necuvenit numai dup ce deciziile emise în procedura prev de art.36-40 ale Cap.III din Secțiunea Ca O rdinului nr.340/2001 deveniser definitive.
În aceste condiții de nerespectare a procedurii legale prevzute de art. 56 din Legea nr. 19/2000, în întregul s, Curtea reține c a fost formulat contestație în legtur cu anularea încadrrii în grad de invaliditate, care îns nu a fost soluționat în mod legal prin decizia vizat de art. 56 alin.(5) din legea sus-menționat, iar adresa comunicat contestatoarei nu constituie o decizie în sensul procedurii expres instituite de art.56 din legea pensiilor, astfel c nu se poate susține c nu a fost contestat în termenul legal la instanța de judecat, cum a susținut intimata și cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Așadar, soluția pronunțat de prima instanț care a admis excepția invocat de intimat și a respins contestația ca tardiv formulat, fr s mai cerceteze fondul acestei contestații, este nelegal.
Faț de considerentele expuse și în raport de disp.art. 304 și 312 alin.(3) Cod pr.civil, recursul declarat de contestator este fondat și urmeaz a fi admis ca atare, în sensul casrii sentinței atacat și trimiterii cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal, pentru judecarea contestației în fondul s
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul formulat de contestatorul G, cu domiciliul în comuna G, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 77 din 22 ianuarie 2008, pronunțat de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu intimata Casa Județean de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,- A, jud.
Caseaz sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanț de fond.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, astzi, 22 aprilie 2008.
Președinte Judectori
- - - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Num de notificare 3120
Tehnored.
2 ex./16 mai 2008
. fond - al Tribunalului Dâmbovița
G -
.
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu