ARTICOLUL 114 Angajarea răspunderii Guvernului Raporturile Parlamentului cu Guvernul
| Comentarii |
|
Raporturile Parlamentului cu Guvernul
ARTICOLUL 114
Angajarea răspunderii Guvernului
(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.
| ← ARTICOLUL 113 Moţiunea de cenzură Raporturile Parlamentului... | ARTICOLUL 115 Delegarea legislativă Raporturile Parlamentului... → |
|---|
S-a ajuns la o situaţie de-a dreptul paradoxală. Primul ministru declară în Parlament că recunoaşte temeinicia unor amendamente, dar nu mai poate opera modificări ca urmare a textului Constituţiei. Pentru a evita situaţii de acest gen, alin.3 permite parlamentarilor să formuleze amendamente, dar cum suntem în prezenţa unei instituţii care are la
Citește mai mult
bază iniţiativa Guvernului, logic, numai amendamentele acceptate de Guvern vor fi inserate în conţinutul legii. Astfel, chiar în cadrul acestei proceduri sunt posibile negocieri politice, ceea ce, de principiu, este de esenţa parlamentarismului.Prin angajarea răspunderii sale, Guvernul se expune riscului formulării şi adoptării unei moţiuni de cenzură. în acest scop, angajarea răspunderii Guvernului se face prin prezentarea programului, a
Citește mai mult
declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună. în termen de 3 zile de la prezentare, potrivit alin. (2) al art. 114 se poate formula o moţiune de cenzură, în condiţiile prevăzute de art. 113 alin. (2).Este o moţiune de cenzură provocată, de aceea ea poate fi formulată şi de parlamentarii care, potrivit art. 113 alineatul ultim, nu mai sunt în drept să iniţieze o asemenea moţiune, fară a fi provocată de Guvern.
II. Fundamentarea instituţiei. Instituţia la care ne referim pleacă de la teza după care „contractul de guvernare" îngăduie, ca orice contract, şi o iniţiativă din partea Guvernului pentru denunţare unilaterală.
Guvernul se poate confrunta cu o situaţie parlamentară anormală, deşi, aparent, se bucură de încrederea majorităţii parlamentarilor, nu reuşeşte să îşi realizeze programul de guvernare şi programul legislativ datorită faptului că majoritatea parlamentară nu funcţionează sau nu doreşte să funcţioneze. Apare, astfel, o situaţie de conflict politic între Guvern şi majoritatea parlamentară, iar pentru clarificarea acestei situaţii şi intrarea în normalitate unele dintre Constituţiile ţărilor Uniunii Europene au reglementat şi această instituţie, de pildă art. 49 alin. 1 din Constituţia Franţei. Este o instituţie pe care legiuitorul constituant apus-o la îndemâna Guvernului, dar nu mai puţin adevărat, ea este dublată de instituţia tradiţională la îndemâna parlamentarilor a moţiunii de cenzură. Aici este vorba de un joc politic în forţă al Guvernului, de o provocare a Parlamentului de către Guvern, joc din care Guvernul poate ieşi înfrânt, dacă se adoptă moţiunea de cenzură, dar poate ieşi şi victorios, în sensul că se refortifică încrederea în Guvern a Parlamentului, implicit a electoratului, dacă nu se depune o moţiune de cenzură, ori dacă moţiunea depusă a fost respinsă.
Partea interesantă constă în faptul că ceea ce face obiectul angajării răspunderii nu poate face obiectul manifestării de voinţă a unei majorităţi parlamentare, în sensul că proiectul de lege, programul de guvernare sau declaraţia de politică generală sunt supuse votului Camerelor, la fel ca moţiunea de cenzură, evident, dacă aceasta este iniţiată. Dacă nu există moţiune de cenzură, nu există dezbatere politică în Parlament, iar dacă moţiunea se depune, se dezbate conţinutul acesteia şi nu al proiectului de lege, de exemplu. Nimic nu opreşte ca moţiunea să fie determinată tocmai de conţinutul legii, al programului de guvernare sau al declaraţiei de politică generală, ipoteză în care se dezbate moţiunea şi nu „documentul" guvernamental, la vot se supune moţiunea de cenzură şi nu documentul pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea.
Prin Legea de revizuire a Constituţiei s-au adus modificări la alin. (3) al art. 114 la care ne referim, în sensul că s-a admis formularea de amendamente, problemă la care vom reveni.
III. Procedura depunerii moţiunii de cenzură. Moţiunea trebuie depusă până la împlinirea termenului de 3 zile, sub sancţiunea decăderii, având în vedere necesitatea soluţionării rapide a situaţiei rezultate din angajarea de către Guvern a răspunderii sale politice. în fond, sensul acestei acţiuni constă în faptul că astfel Guvernul îşi afirmă, din iniţiativa sa, hotărârea de a-şi continua mandatul de încredere acordat numai cu condiţia să îi fie aprobate programul, declaraţia de politică generală sau proiectul de lege prezentat. De aceea, problema este dacă, având în vedere cele solicitate de Guvern, majoritatea parlamentară înţelege să îi acorde în continuare încrederea şi sprijinul pe baza cărora el a fost învestit. Potrivit art. 113, încrederea şi sprijinul de care se bucură Guvernul, pot fi retrase numai prin adoptarea unei moţiuni de cenzură.
In cazul nedepunerii unei asemenea moţiuni sau al neadoptării ei dacă a fost depusă, programul, declaraţia de politică generală sau proiectul de lege se consideră acceptate, deoarece Guvernul, nefiind demis, condiţia de care depindea funcţionarea sa în continuare este îndeplinită. Este soluţia alin. (3) al art. 114. Moţiunea se dezbate, potrivit art. 113 alin. (3) în şedinţă comună a celor două Camere.
IV. Semnificaţia angajării răspunderii. Programul sau declaraţia de politică generală, completând sau, după caz, modificând programul de guvernare acceptat de Parlament la învestitură, odată ce se consideră adoptate, devin obligatorii pentru Guvern.
Proiectul de lege prezentat are particularitatea că, dacă pentru alte iniţiative legislative respingerea proiectului nu are semnificaţia retragerii încrederii acordate Guvernului (producându-se fenomenul de disociere a majorităţilor, adică a majorităţii cerute pentru demiterea Guvernului de majoritatea necesară pentru adoptarea proiectului, ceea ce sub aspect politic are o semnificaţie negativă) în ipoteza angajării răspunderii Guvernului respingerea proiectului se face cu demiterea acestuia (deci cu evitarea fenomenului de disociere a majorităţilor). Este consecinţa faptului că însuşi Guvernul a condiţionat rămânerea sa în funcţiune de acceptarea proiectului de lege pe care 1-a prezentat.
Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi, adică nu prin dezbaterea legii în cadrul procedurii legislative ordinare, ci prin dezbaterea unei problematici prin excelenţă politice, legată de rămânerea sau demiterea Guvernului. Tocmai de aceea, angajarea răspunderii Guvernului se face în Camerele reunite, prin votul cărora Guvernul a fost învestit şi poate fi dezînvestit iar, potrivit alineatului final al art. 114 în cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate în cadrul acestei proceduri, competenţa aparţine tot Camerelor reunite.
V. Justificarea revizuirii. Rezultă din cele arătate că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege constituie şi o modalitate specifică de manifestare a dreptului de iniţiativă legislativă prevăzut de art. 74 alin. (1). Procedura parlamentară de adoptare a legii în această ipoteză corespunde problematicii politice implicate prin angajarea răspunderii Guvernului şi este de natură să asigure soluţionarea rapidă a unui moment de criză în procesul de guvernare, fie prin menţinerea în funcţiune a Guvernului, fie prin demiterea lui, ca urmare a retragerii încrederii acordate iniţial la învestitură şi declanşarea procedurii pentru formarea unui nou Guvern.
în concluzie, prin angajarea răspunderii sale politice, Guvernul pune Parlamentul în faţa unei alternative: fie să menţină în funcţiune Guvernul, fiind obligat să-i acorde ceea ce acesta a cerut, fie să nu îi acorde cele solicitate pentru a putea acţiona, dar atunci numai prin asumarea responsabilităţii demiterii sale.
Practica creată pe baza art. 114 a scos în evidenţă necesitatea unor negocieri politice asupra unei soluţii sau alteia din proiectul legii ce face obiectul angajării răspunderii Guvernului, în alţi termeni a posibilităţii formulării unor amendamente. S-a ajuns la o situaţie de-a dreptul paradoxală, primul-ministru declara în Parlament că recunoaşte temeinicia unor amendamente, dar nu mai poate opera modificări ca urmare a textului Constituţiei, care nu îngăduie asemenea modificări. Pentru a evita situaţii de acest gen, alin. (3), aşa cum a fost modificat prin Legea de revizuire a Constituţiei, permite expres parlamentarilor să formuleze amendamente, dar cum suntem în prezenţa unei instituţii care are la bază iniţiativa Guvernului, logic, numai amendamentele acceptate de Guvern vor fi inserate în conţinutul legii. Astfel, chiar în cadrul acestei proceduri sunt posibile negocieri politice, ceea ce, de principiu, este de esenţa parlamentarismului. Se înţelege, dacă Guvernul nu acceptă amendamentele formulate prin nedepunerea moţiunii de cenzură sau prin respingerea acesteia, se va menţine textul iniţial, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea.
VI. Problema legilor complexe. Problema care se pune faţă de modificarea intervenită prin Legea de revizuire a Constituţiei şi faţă de practica creată prin aplicarea acestui text este aceea de a şti dacă noţiunea de „proiect de lege" prezentat de Guvern se referă numai la proiecte simple, dintr-un domeniu sau altul de activitate sau şi la proiecte complexe. Pe de altă parte, trebuie precizat dacă „proiectul de lege", pe care Guvernul îşi angajează răspunderea, trebuie să cuprindă numai norme ce reglementează primar relaţiile sociale sau poate cuprinde şi dispoziţii prin care se modifică legi existente?
Este în afară de orice îndoială că, de vreme ce legiuitorul nu a înţeles să facă distincţie nici în procesul de adoptare a Constituţiei, nici în procedura de revizuire a acesteia, rămâne la latitudinea Guvernului să contureze dimensiunile şi conţinutul acestui proiect de lege, discuţia glisând din sfera tehnicii legislative în sfera disputelor politice.
Opoziţia parlamentară mai de fiecare dată când un Guvem sau altul şi-a angajat răspunderea, a criticat procedura şi prin faptul că era vorba de „un pachet" de proiecte şi nu despre un proiect propriu-zis, evitându-se dezbaterile parlamentare asupra unor probleme esenţiale.
Probabil că asemenea discursuri specifice limbajului politic dintre opoziţie şi majoritatea parlamentară se vor purta şi în continuare, dar textul Constituţiei, cum s-a subliniat mai sus, lasă la latitudinea Guvernului stabilirea obiectului de reglementare a proiectului de lege asupra căruia înţelege să îşi angajeze răspunderea şi, corespunzător acestui obiect, stabilirea formei tehnico-juridice a proiectului respectiv.
VII. Analogia legii. în altă ordine de idei, se pune problema de a şti dacă prin analogia legii s-ar putea admite formularea de amendamente şi la programul de guvernare sau la declaraţia de politică generală, atunci când Guvernul îşi angajează răspunderea pentru un program sau pentru o declaraţie de politică generală?
S-a arătat în comentariul textului din 1991 că e posibil să fie modificări chiar şi la proiectul de lege prezentat, deşi textul nu prevedea expres o asemenea posibilitate. A fost o interpretare extensivă, a instituţiei angajării răspunderii prin raportare la relaţiile politice generale dintre Guvern şi Parlament. Practica politică nu şi-a însuşit o asemenea interpretare, motiv pentru care s-a ajuns la revizuirea textului constituţional, dar această revizuire, după părerea noastră, este de natură a admite teza formulării de amendamente pentru îmbunătăţirea programului prezentat de Guvern sau, după caz, a declaraţiei de politică generală.
în definitiv, în cazul programului sau a declaraţiei de politică generală suntem în prezenţa unor acte exclusiv politice, iar interesul Guvernului, în măsura în care doreşte să îşi fortifice încrederea de care se bucură în Parlament, impune o anume cooperare cu Parlamentul. Nimic nu opreşte Guvernul ca să accepte anumite amendamente şi, în consecinţă, să modifice conţinutul programului, după caz al declaraţiei de politică generală, bineînţeles, dacă nu s-a depus o moţiune de cenzură, şi dacă s-au formulat amendamente, respectiv dacă moţiunea de cenzură depusă nu a fost adoptată, dar cu prilejul dezbaterii acesteia au rezultat amendamente la conţinutul programului sau al declaraţiei de politică generală.