Adoptarea unei soluţii diferite faţă de cea care a făcut obiectul controlului judiciar

Comentarii

0

Controlul administrativ este permis doar pentru asigurarea desfăşurării regulamentare a activităţii, forma exterioară de îndeplinire a sarcinilor de serviciu şi celelalte chestiuni îndepărtate de esenţa activităţii jurisdicţionale propriu-zise.Or, în speţă, aspectele invocate de petiţionar se referă exclusiv la nemulţumirile sale legate de rezolvarea ce a fost dată cererilor şi apărărilor formulate în faţa instanţei de recurs care a pronunţat o soluţie opusă celei iniţial adoptate de judecătorul fondului.Interpretarea probatoriului administrat, cu consecinţa stabilirii unei anume situaţii de fapt şi a regulii de drept aplicabile, este în atribuţia naturală a judecătorului.Aşadar, faptul că situaţia de fapt şi cea de drept pot fi interpretate uneori în moduri diferite, ce pot fi susţinute cu argumente, este de esenţa jurisdicţiei.Argumentele avute în vedere de instanţa de recurs au fost expuse în considerentele deciziei, astfel încât, fiind vorba de o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, ea nu mai poate fi pusă în discuţie decât în anumite cazuri şi pentru anume motive, limitativ prevăzute de lege, şi aceasta tot prin intermediul unei căi de atac.Reţinând că adoptarea unei soluţii diferite faţă de cea care a făcut obiectul controlului judiciar nu poate fi apreciată ca o conduită necorespunzătoare a judecătorilor care au participat la judecata în recurs, în lipsa oricăror alte indicii care să arate că decizia a fost dată cu intenţia de a încălca legea şi de a decide din motive străine de cauză în favoarea sau în defavoarea uneia dintre părţi, Comisia de disciplină a constatat că în cauză nu se prefigurează elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispus clasarea cauzei.

CSM, Comisia de disciplină pentru judecători Rezoluţia nr. 93/CDJ din 13 decembrie 2006

Prin memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii și înregistrat la Inspecția judiciară, petiționarul X a solicitat cercetarea disciplinară a judecătorilor A, B și C din cadrul Tribunalului Y, precum și a judecătorilor D, E și F din cadrul aceleiași instanțe, pentru exercitarea funcției cu rea-credință și gravă neglijență cu ocazia instrumentării cauzelor civile soluționate prin deciziile civile pronunțate în recurs și, respectiv, în calea contestației în anulare.

S-a arătat de către petent că, la pronunțarea deciziei civile din recurs a omis să examineze excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului reclamantei din proces, care a semnat cererea de recurs fără a fi împuternicit în acest sens și că respectiva decizie consemna mincinos că apărătorul reclamantei ar fi prezentat instanței contractul avocațial, consemnare ce nu are acoperire în actele dosarului, în care nu se regăsește o copie a înscrisului menționat.

S-a mai precizat că atât instanța de recurs, cât și instanța care a soluționat contestația în anulare exercitată împotriva deciziei pronunțate de această instanță, nu au ținut seama de apărările sale din care rezulta cu claritate că hotărârea de fond nu trebuia modificată, soluția adoptată în fond fiind conformă situației de fapt reale și dispozițiilor legale aplicabile.

Rezultatul verificărilor efectuate în etapa preliminară de către inspector au fost înaintate Comisiei de disciplină, iar prin rezoluție s-a dispus clasarea cauzei, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată, reținându-se următoarele:

Criticile invocate prin petiția adresată Consiliului Superior al Magistraturii se referă, în esență, la soluția ce a fost pronunțată de instanța de recurs care ar fi omis să examineze excepția lipsei calității de reprezentant invocată de petiționar și a evaluat eronat materialul probator administrat, cu consecința obligării petiționarului la plata cotelor de întreținere pretinse de reclamantă, pe baza unor liste de întreținere ce nu au fost întocmite cu respectarea condițiilor prevăzute de lege și fără a se administra proba cu expertiză contabilă și cercetarea la fața locului, necesare corectei stabiliri a situației de fapt.

în raport de obiectul sesizării, Comisia de disciplină este chemată să stabilească dacă soluționarea cauzei în recurs într-un sens neconform intereselor uneia dintre părți concretizează săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Această analiză nu poate fi însă efectuată în afara limitelor prevăzute de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, conform cărora orice verificare efectuată în legătură cu activitatea unui judecător sau procuror ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărâri judecătorești, a căror desființare sau modificare nu poate fi obținută decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, așa cum se dispune în art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

în interesul respingerii influențelor nepermise, hotărârile judecătorești sunt, în principiu, scoase de sub controlul unei autorități de supraveghere, cum este Inspecția judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, independența judecătorului și supunerea sa numai legii fiind expres consacrate prin dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituție.

Controlul administrativ este permis doar pentru asigurarea desfășurării regulamentare a activității, forma exterioară de îndeplinire a sarcinilor de serviciu și celelalte chestiuni îndepărtate de esența activității jurisdicționale propriu-zise.

Or, în speță, aspectele invocate de petiționar se referă exclusiv la nemulțumirile sale legate de rezolvarea ce a fost dată cererilor și apărărilor formulate în fața instanței de recurs care a pronunțat o soluție opusă celei inițial adoptate de judecătorul fondului.

Interpretarea probatoriului administrat, cu consecința stabilirii unei anume situații de fapt și a regulii de drept aplicabile, este în atribuția naturală a judecătorului.

Instanța este suverană în aprecierea pe care o face asupra concludenței unei probe ce se solicită a fi administrată în cursul procedurii judiciare, iar justețea măsurilor luate se verifică tot într-un cadru jurisdicțional, hotărârea adoptată neputând fi supusă cenzurii unui organ administrativ.

Faptul că situația de fapt și cea de drept pot fi interpretate uneori în moduri diferite, ce pot fi susținute cu argumente, este de esența jurisdicției.

Este tocmai ceea ce s-a petrecut în caz, unde instanța de control judiciar, examinând pricina în tot complexul chestiunilor sale de fapt și de drept, a ajuns la o concluzie diferită decât cea adoptată de instanța inferioară și a modificat soluția pronunțată inițial, dispunând obligarea petiționarului la plata despăgubirii ce fusese solicitată prin acțiunea introductivă de instanță.

Argumentele avute în vedere de instanța de recurs au fost expuse în considerentele deciziei încât, fiind vorba de o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, ea nu mai poate repusă în discuție decât în anumite cazuri și pentru anume motive, limitativ prevăzute de lege, și aceasta tot prin intermediul unei căi de atac.

Din verificările efectuate a rezultat că decizia pronunțată în recurs a fost examinată și în cadrul contestației în anulare ce a fost exercitată, iar, prin decizia civilă pronunțată de Tribunalul Y, s-a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă.

O nouă cale extraordinară de atac a fost, de asemenea, exercitată de petiționar, respectiv cererea de revizuire ce formează obiectul dosarului V al aceleiași instanțe, aflat în curs de soluționare.

Reținând, în consecință, că adoptarea unei soluții diferite de cea care a făcut obiectul controlului judiciar nu poate fi apreciată ca o conduită necorespunzătoare a judecătorilor care au participat la judecata în recurs, în lipsa oricăror alte indicii care să arate că decizia ar fi fost dată cu intenția de a încălca legea și de a decide din motive străine de cauză în favoarea sau în defavoarea uneia dintre părți, Comisia de disciplină constată că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Pentru aceleași motive, nu se poate reține săvârșirea abaterii disciplinare enunțate nici în sarcina judecătorilor D, E și F din cadrul Tribunalului Y, care au participat la judecarea contestației în anulare ce a fost exercitată împotriva deciziei din recurs.

Nici critica referitoare la neîndeplinirea de către instanța de recurs a obligației de a examina excepția lipsei calității de reprezentant al apărătorului reclamantei nu este de natură să atragă reținerea exercitării necorespunzătoare a responsabilităților judiciare, așa cum s-a susținut prin sesizarea de față.

Sub acest aspect, Comisia a constatat că înainte de închiderea dezbaterilor, în ședință publică, în raport de susținerile petiționarului, instanța de recurs a solicitat apărătorului recurentei să prezinte originalul contractului de asistență juridică încheiat cu partea pe care o reprezenta, luând act că respectivul contract există și a fost încheiat în conformitate cu dispozițiile legale.

Ca atare, s-a apreciat că apărătorul reclamantei are calitatea de mandatar al părții pe care o reprezenta în proces.

în raport de considerentele expuse, care acoperă toate aspectele semnalate de petiționar, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată, Comisia de disciplină pentru judecători a dispus clasarea cauzei.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: