Neverificarea susţinerilor părţilor în sensul depunerii unui recurs împotriva încheierii de şedinţă de la termenul anterior

Comentarii

0

Activitatea desfăşurată de judecătorul sindic A – constând în aceea că, la termenul de judecată din data de 9.07.2008, şi ulterior, cu ocazia amânării pronunţării în cauză, nu a dispus măsuri pentru verificarea susţinerilor creditorilor în sensul depunerii unui recurs împotriva încheierii pronunţate la data de 3.10.2007 – nu întruneşte elementele abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată.S-a reţinut că nu există nicio dovadă că judecătorului i-ar fi fost înmânat recursul formulat de creditori întrucât, deşi acesta a fost înregistrat în evidenţa informatizată a instanţei, potrivit practicii existente la nivelul Tribunalului X, actele vizând dosarele de insolvenţă aveau un circuit distinct, fără ca predarea înscrisurilor între diferitele compartimente din cadrul instanţei să se facă pe baza unei evidenţe stricte şi sub semnătură; mai mult, nici cu ocazia verificărilor directe efectuate la instanţa de judecată nu a fost identificată declaraţia de recurs.În aceste condiţii, Comisia de disciplină a constatat că fapta judecătorului nu întruneşte elementele de gravitate de natură a atrage răspunderea disciplinară, cu atât mai mult cu cât situaţia creată reprezintă, în principal, consecinţa unui mod eronat de gestionare a înscrisurilor în cadrul instanţei, situaţie care a determinat sesizarea Secţiei pentru judecători pentru a aprecia asupra măsurilor ce se impun a fi luate la nivelul Tribunalului X.Pentru aceste motive, deşi conduita judecătorului este culpabilă, Comisia de disciplină a apreciat că aceasta nu îmbracă forma gravei neglijenţe în înţelesul art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată, pentru a fi angajată răspunderea disciplinară şi a dispus clasarea cauzei.

CSM, Comisia de disciplină pentru judecători Rezoluţia nr. 807/CDJ din 15 decembrie 2008

Prin memoriul înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii, petenții au solicitat verificarea activității Tribunalului X, sub aspectul încălcării Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești și nerespectării deontologiei profesionale, urmare a aplicării normelor de procedură cu rea-credință sau gravă neglijență.

în cuprinsul sesizării au fost menționate mai multe dosare ale Tribunalului X și diverse aspecte în legătură cu acestea, faptele de competența Comisiei de disciplină pentru judecători privind numai dosarul V aflat pe rolul aceleiași instanțe.

Referitor la această cauză, petiționarii au arătat, în esență, că au formulat recurs împotriva încheierii pronunțate în cadrul dosarului V, recurs care nu a fost înaintat instanței de control judiciar în vederea soluționării, deși judecătorul sindic a fost informat cu privire la exercitarea căii de atac și i s-a solicitat expres trimiterea actelor considerate necesare instanței superioare în vederea soluționării recursului.

în cauză au fost efectuate verificări preliminarii, nota cuprinzând rezultatul verificărilor fiind înaintată Comisiei de disciplină, care a dispus, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, clasarea lucrării față de judecătorul Y, din cadrul Tribunalului X, sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, pentru următoarele motive:

Verificările efectuate au relevat faptul că dosarul V, aflat pe rolul Tribunalului X, are ca obiect derularea procedurii de insolvență față de debitoarea Z în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006. în această cauză de insolvență a fost desemnat, în calitate de judecător sindic, domnul judecător A.

Prin încheiere de ședință, judecătorul sindic a soluționat contestațiile la tabelul preliminar al creanțelor formulate de către debitoare în ceea ce privește drepturile pretinse de creditori.

După pronunțarea încheierii, petiționarii din prezenta sesizare au formulat recurs împotriva respectivei încheieri, înregistrat în evidența informatică a instanței de către grefierul registrator.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 85/2006, în vederea soluționării recursului formulat împotriva hotărârilor judecătorului sindic, se înaintează la curtea de apel, în copie certificată de către grefierul șef al tribunalului, numai actele care interesează soluționarea căii de atac, selectate de către judecătorul sindic.

Prevederile art. 111 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care stabilesc modul de înregistrare a cererilor în căile de atac, nu fac referire și la situația recursurilor formulate în cauzele de insolvență, care au un circuit specific.

La nivelul Secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului X a fost instituită o practică care presupune sortarea de către grefierul registrator, după înregistrare, a corespondenței destinate dosarelor de insolvență, inclusiv a declarațiilor de recurs, și păstrarea în mape separate pentru fiecare judecător sindic în parte.

La sfârșitul programului de lucru cu publicul grefierul registrator preda mapa corespunzătoare grefierului de ședință al judecătorului sindic, fără întocmirea unui borderou și fără a exista o semnătură de primire.

Grefierul de ședință proceda la atașarea actelor de procedură în dosare și prezentarea cererilor și a declarațiilor de recurs judecătorului sindic, în vederea dispunerii măsurilor necesare.

După aplicarea rezoluției pe declarațiile de recurs și indicarea actelor din dosar care urmau a fi transmise curții de apel, grefierul de ședință forma dosarul. în copie, întocmea adresa de înaintare către curtea de apel, după care preda dosarul la arhivă.

Grefierul arhivar proceda la înscrierea recursului în registrul privind evidența căilor de atac în momentul predării dosarului în arhivă, după întocmirea actelor necesare înaintării căii de atac declarate la instanța superioară.

Această manieră de lucru a avut la bază practica păstrării dosarelor pe perioada derulării procedurii de insolvență în biroul grefierului de ședință și nu în arhivă, în condițiile în care nu erau întotdeauna stabilite termene de continuare a procedurii.

în cursul anului 2007, conducerea Tribunalului X a luat măsura transferării dosarelor de insolvență în arhivă, dar procesul a fost finalizat într-o perioadă mare de timp, ca urmare a reticenței manifestate de unii dintre judecătorii sindici.

Așa cum a precizat grefierul de ședință, în perioada octombrie - noiembrie 2007, dosarele având ca obiect procedura insolvenței administrate de judecătorul sindic A se aflau încă în păstrarea celor doi grefieri care participau la ședințele de judecată ale acestuia.

în ceea ce privește recursul formulat de petiționari, grefierul registrator arată că l-a transmis grefierului de ședință, neexistând însă nicio dovadă în acest sens, întrucât înscrisurile nu se predau sub semnătură de primire.

Grefierul de ședință a precizat că nu își amintește dacă a primit sau nu această declarație de recurs, dar mapa de corespondență era înmânată în mod alternativ unuia dintre cei doi grefieri de ședință.

La data efectuării verificărilor, declarația de recurs nu a putut fi identificată, context în care președintele Tribunalului X i-a solicitat petentului să prezinte copia acesteia purtând ștampila instanței și data certă, pe care a înaintat-o instanței de control judiciar, împreună cu actele necesare soluționării căii de atac declarate.

Din verificările efectuate a reieșit că nu există o dovadă care să ateste predarea recursului în cauză judecătorului sindic în vederea selectării actelor necesare, dar s-a constatat că la data de 9 iulie 2008, petentul a depus la dosar o cerere prin care solicita amânarea votării planului de reorganizare până la soluționarea recursului formulat împotriva încheierii prin care au fost soluționate contestațiile, în cuprinsul căruia se menționează că dosarul nu a fost înaintat instanței de control judiciar timp de 9 luni.

în cuprinsul acestei cereri petentul a solicitat judecătorului sindic să ia măsuri pentru selectarea actelor necesare soluționării recursului, potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, și pentru transmiterea acestora instanței de control judiciar.

La termenul din 9 iulie 2008 a fost pusă în discuția părților confirmarea planului de reorganizare propus de către administratorul judiciar, ocazie cu care petiționarele, prin reprezentant, au adus în discuție problema nesoluționării recursului, așa cum se menționează și în încheierea de ședință, precum și în caietul grefierului.

Judecătorul sindic a amânat pronunțarea la datele de 16 iulie 2008 și, ulterior, la 18 iulie 2008, când a dispus convocarea unei noi adunări a creditorilor în vederea votării planului, pentru data de 17 septembrie 2008, fără a se pronunța asupra cererii de amânare a votării planului formulată de către creditorii petiționari.

în ce privește solicitarea privind luarea măsurilor de selectare a actelor și înaintarea acestora și a recursului la instanța de control judiciar, în discuțiile purtate cu judecător X, acesta a menționat că a întrebat-o pe grefiera de ședință dacă este în posesia unei declarații de recurs. în condițiile unui răspuns negativ al acesteia, nu a mai procedat la efectuarea altor verificări cu privire la înregistrarea căii de atac în registrul general, apreciind că aspectele administrative care privesc circuitul actelor în instanță nu intră în atribuțiile sale.

în cauză, la termenul din 17 septembrie 2008 a fost pronunțată sentința civilă nr. 2476 prin care a fost confirmat planul de reorganizare. Nici cu această ocazie nu a fost analizată și soluționată solicitarea de amânare a votării planului până la soluționarea recursului și nici nu au fost întreprinse demersuri în vederea identificării declarației de recurs și înaintării acesteia la curtea de apel.

în raport de situația prezentată, Comisia de disciplină pentru judecători a apreciat că activitatea desfășurată de judecătorul sindic - constând în aceea că, la termenul din 9 iulie 2008 și ulterior, cu ocazia amânării pronunțării la datele de 16 iulie 2008 și, respectiv, 18 iulie 2008, nu a dispus măsuri pentru verificarea susținerilor creditorilor în sensul depunerii unui recurs împotriva încheierii pronunțate în speță la data de 3 octombrie 2007 - nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată.

Astfel, potrivit acestui text de lege, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau din gravă neglijență, dacă fapta nu constituie infracțiune.

în speță se reține că nu există nicio dovadă că judecătorului i-a fost înmânat recursul declarat de creditori întrucât, deși acesta a fost menționat în evidența informatizată a instanței, potrivit practicii existente la nivelul Tribunalului X, actele vizând dosarele de insolvență aveau un circuit distinct, fără ca predarea înscrisurilor între diversele compartimente din cadrul instanței să se facă pe baza unei evidențe stricte și sub semnătură.

De altfel, nici cu ocazia verificărilor directe efectuate la instanța de judecată nu s-a reușit identificarea recursului declarat de petiționari, ceea ce a impus efectuarea unor demersuri pentru depunerea acestuia de către părțile interesate, în vederea înaintării lui spre competentă soluționare instanței superioare.

Cu privire la modalitatea de gestionare a înscrisurilor ce privesc dosarele de insolvență judiciară, care nu poate fi imputată judecătorului sindic, ci reprezintă o chestiune de organizare a activității instanței, urmează a fi sesizată Secția pentru judecători a CSM, pentru a aprecia asupra măsurilor ce se impun a fi luate la nivelul Tribunalului X.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că judecătorul sindic a aflat prima oară despre recursul declarat împotriva încheierii din 3 octombrie 2007, abia la termenul din 9 iulie 2008, atunci când petiționarii au invocat în scris acest aspect.

Este adevărat că judecătorul sindic nu are obligații în ce privește supravegherea circuitului documentelor în cadrul instanței, dar o soluționare cât mai rapidă a căii de atac era în interesul procedurii care continua să fie administrată de către acesta, în condițiile în care modificarea hotărârii în calea de atac ar avea implicații în ceea ce privește derularea reorganizării.

Judecătorul avea astfel obligația de a verifica susținerile părților, verificări care s-au rezumat în speță numai la chestionarea grefierului de ședință care a menționat că nu știe despre niciun recurs declarat în cauză.

în situația în care s-ar fi efectuat verificări temeinice, s-ar fi identificat înregistrarea recursului respectiv în evidența informatizată a instanței, așa cum se susținuse de către cei doi creditori.

Cu toate acestea, astfel cum prevede și textul legal, pentru a fi întrunite condițiile abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, este necesar ca exercitarea necorespunzătoare a funcției să fie făcută cu gravă neglijență sau rea-credință.

Atitudinea culpabilă a judecătorului sindic nu poate fi apreciată ca reprezentând gravă neglijență, din mai multe motive.

Astfel, acesta a efectuat un minim de demersuri, concretizate în informarea la grefierul de ședință - care era persoana care trebuia să primească recursul respectiv - despre exercitarea vreunei căi de atac în cauză. Primind un răspuns negativ, judecătorul nu a mai întreprins alte verificări suplimentare pentru a aprecia dacă susținerile creditorilor sunt întemeiate, acordând încredere deplină afirmațiilor categorice ale grefierului de ședință.

într-adevăr, din probele administrate nu a rezultat că recursul ar fi fost înaintat grefierului de ședință și deși judecătorul sindic nu răspunde de circuitul administrativ al actelor în cadrul instanței, acesta ar fi trebuit să dispună măsuri concrete în vederea unei bune gestionări a actului de justiție, ocazie cu care se putea identifica înregistrarea recursului respectiv în evidențele instanței.

Comisia de disciplină a mai reținut că ușurința cu care judecătorul sindic a analizat și verificat cererea formulată la data de 9 iulie 2008 a fost justificată și de faptul că judecătorul a înregistrat în perioada respectivă un volum ridicat de activitate, participând la ședințe de judecată care înregistrau un număr mare de dosare, astfel că nu a mai acordat atenție verificărilor administrative privind înregistrarea unei căi de atac, constatându-se însă că au fost efectuate un minim de verificări la grefierul de ședință.

Pentru a se constata grava neglijență este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție.

în cazul de față, Comisia de disciplină a apreciat că fapta judecătorului nu întrunește elementele de gravitate de natură a atrage răspunderea disciplinară, cu atât mai mult cu cât situația creată reprezintă, în principal, consecința unui mod eronat de gestionare a înscrisurilor în cadrul instanței (care nu poate fi imputat judecătorului sindic). De asemenea, s-a avut în vedere că întârzierea cauzată de judecător prin conduita sa nu a fost de mare amploare, în condițiile în care aspectul referitor la neînaintarea recursului a fost invocat la 9 iulie 2008, iar calea de atac a fost înaintată, împreună cu actele necesare, instanței de control judiciar, la data de 24 septembrie 2008, perioadă în care instanțele s-au aflat în vacanță judecătorească, în cea mai mare parte a timpului.

De asemenea, Comisia de disciplină pentru judecători a constatat că din verificările efectuate nu au rezultat indicii că judecătorul sindic ar fi acționat în maniera respectivă din motive străine de cauză, pentru a favoriza ori defavoriza părțile în proces, motiv pentru care nu poate fi reținută nici ipoteza săvârșirii abaterii disciplinare în sensul pronunțării deciziei cu rea-credință, astfel cum prevăd dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: