Adoptarea unui alt act jurisdicţional decât cel prevăzut de lege pentru rezolvarea pretenţiei concrete şi neindicarea căii de atac în cuprinsul respectivului act procedural

Comentarii

0

Dreptul de a formula recurs nu poate fi restricţionat de judecător, prin adoptarea unui alt act jurisdicţional decât cel prevăzut de lege pentru rezolvarea pretenţiei concrete şi nici prin neindicarea căii de atac în cuprinsul respectivului act procedural.Legat de acest aspect, Comisia arată că orice cale de atac poate fi exercitată de partea interesată ori de câte ori legea o prevede ca atare.În speţă, dispoziţia de suspendare a executării silite putea fi atacată separat cu recurs, în condiţiile prevăzute de art. 403 alin. (3) C.proc.civ., chiar dacă fusese constatată printr-un proces-verbal – aspect criticat de petiţionar – şi nu prin încheiere.În raport de considerentele expuse, Comisia de disciplină pentru judecători a constatat că în sarcina judecătorului X de la Judecătoria Y, nu se poate reţine săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată, pentru erorile de judecată săvârşite în cursul unei proceduri judiciare, partea interesată având la îndemână căile de atac prevăzute de lege, ca remediu procesual prin care se obţine modificarea unei hotărâri greşite.Pentru aceste motive, Comisia de disciplină a dispus clasarea sub aspectul abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată.

CSM, Comisia de disciplină pentru judecători Rezoluţia nr. 4/CDJ din 25 ianuarie 2007

Prin memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii, petiționarul C a solicitat cercetarea disciplinară a magistratului X, judecător în cadrul Judecătoriei Y, pentru încălcarea obligațiilor profesionale și nerespectarea normelor de procedură cu ocazia soluționării cauzei ce a format obiectul dosarului V al instanței sus-menționate.

S-a arătat de către petiționar că, în cadrul dosarului, contestatoarea B solicitase în contradictoriu cu societatea pe care o reprezenta și alte intimate suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare ce forma obiectul aceluiași dosar și că judecătorul cauzei ar fi dispus suspendarea executării silite printr-un proces-verbal, nesemnat și redactat între termenele de judecată, fraudându-se astfel interesele legitime ale societății intimate.

în baza respectivului proces-verbal, din dispoziția instanței, a fost emisă și o adresă către organul de executare, prin care acesta era informat cu privire la suspendarea executării silite, menționându-se, nereal, că măsura ar fi fost luată în baza încheierii de ședință de la termenul din 22.06.2006.

De asemenea, se arăta că judecătorul cauzei nu stabilise o cauțiune corespunzătoare în sarcina contestatoarei pentru soluționarea cererii de suspendare și că recipisa de consemnare a cauțiunii achitate nu fusese înregistrată în evidențele instanței.

în plus, contestația în cauză ar fi fost formulată cu mult peste termenul de 15 zile în care putea fi introdusă la instanță, iar hotărârea pronunțată a fost comunicată cu depășirea termenului prevăzut pentru efectuarea actului de procedură.

în raport de aspectele menționate, s-a solicitat angajarea răspunderii disciplinare a magistratului, considerându-se că dispozițiile luate pe parcursul procedurii judiciare demonstrează fie necunoașterea, fie încălcarea cu rea-credință a normelor de procedură.

Ulterior verificărilor efectuate de inspectorul desemnat, lucrarea a fost înregistrată pe rolul Comisiei de disciplină pentru judecători, iar prin rezoluția din data de 25.01.2007, s-a dispus clasarea cauzei, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată, reținându-se următoarele argumente în susținerea soluției:

Criticile invocate prin petiția adresată Consiliului Superior al Magistraturii se referă, în esență, la modalitatea în care a fost soluționată cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea A în cadrul dosarului V al instanței, invocându-se o serie de neregularități referitoare la măsurile premergătoare judecății și actul procedural prin care s-a dispus suspendarea executării.

în raport de situația de fapt analizată în cauză, Comisia de disciplină reține că, în caz, judecătorul contestației nu s-a pronunțat prin încheiere și în ședință publică asupra cererii de suspendare a executării silite, ci prin întocmirea unui proces-verbal, între termenele de judecată fixate în proces.

în acest context, Comisia de disciplină este chemată să stabilească dacă, în speță, conduita judecătorului cauzei concretizează săvârșirea vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată.

Potrivit art. 403 alin. (3) C.proc.civ., cererea de suspendare formulată în cadrul unei contestații la executare se soluționează de instanță, prin pronunțarea unei încheieri care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.

Verificând aplicarea în speță a dispoziției legale enunțate, se constată că judecătorul cauzei nu a respectat regula procedurală prevăzută pentru adoptarea actului jurisdicțional, cererea de suspendare a executării silite fiind dispusă prin proces-verbal, după închiderea dezbaterilor de la termenul de judecată.

Dispoziția instanței nu a fost comunicată imediat părților implicate în proces și acestea nu au fost informate cu privire la calea de atac ce putea fi exercitată în cauză.

Deși, pentru argumentele expuse, se poate concluziona că a existat o încălcare a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, nu se poate reține exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență de către judecătorul care a asigurat compunerea instanței.

Sub acest aspect, relevantă este constatarea faptului că în ședință publică a fost supusă dezbaterii părților cererea de suspendare a executării silite, cerere susținută de reprezentantul contestatoarei cu argumente de fapt și înscrisuri doveditoare ale raporturilor obligaționale în baza cărora se pornise și se desfășura executarea silită.

Contradictorialitatea procedurii a fost asigurată prin legala citare a intimatelor din cauză.

în ședința publică de la acea dată, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a executării silite întrucât era necesară depunerea unei cauțiuni de către contestatoare, conform art. 403 alin. (1) C.proc.civ.

Respectiva cauțiune a fost fixată de instanță, în considerarea caracterului neevaluabil în bani al cererii.

După fixarea cauțiunii, instanța a stabilit că se va pronunța asupra cererii de suspendare ulterior consemnării cauțiunii de către contestatoare, iar în ipoteza în care se va achita suma fixată până la următorul termen, se va pronunța asupra cererii între termenele de judecată acordate în cauză.

în succesiunea faptelor, Comisia constată că dispozițiile instanței s-au situat mai aproape de amânarea pronunțării asupra cererii de suspendare a executării, pronunțare ce era condiționată de achitarea cauțiunii de către contestatoare.

în acest sens se interpretează și mențiunea cuprinsă în procesul-verbal din 23.06.2006, conform căreia suspendarea executării silite s-ar fi dispus în baza încheierii de ședință de la termenul din 22.06.2006.

Amânarea pronunțării trebuia însă prevăzută ca atare și anunțată pentru o dată prestabilită de instanță, termen până la care contestatoarea avea posibilitatea să-și îndeplinească obligația de plată.

în niciun caz rezolvarea cererii de suspendare nu putea fi constatată printr-un proces verbal, fără menționarea în concret a argumentelor în raport de care se dispusese suspendarea executării.

Dar chiar și în aceste condiții, nu se poate vorbi de o exercitare cu rea-credință sau gravă neglijență a funcției de către judecător, atâta timp cât cererea de suspendare a executării a fost soluționată după o dezbatere contradictorie și numai după achitarea cauțiunii cerute de lege.

O eventuală rea-credință sau gravă neglijență presupunea fie rezolvarea cererii fără ca aceasta să fie în prealabil pusă în discuția părților, fie omisiunea instanței de a o soluționa, după ce anunțase rezolvarea ei.

Ca urmare, rămâne în discuție numai nerespectarea normei de procedură.

Nota întocmită de Inspecția Judiciară concluziona în sensul că, în caz, procedura judiciară ar fi fost înlocuită de instanță cu o procedură administrativă și că în acest mod părțile au fost lipsite de posibilitatea de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

în legătură cu acest aspect, Comisia arată că orice cale de atac poate fi exercitată de partea interesată ori de câte ori legea o prevede ca atare.

Dreptul de a formula recurs nu poate fi restricționat de judecător, prin adoptarea unui alt act jurisdicțional decât cel prevăzut de lege pentru rezolvarea pretenției concrete și nici prin neindicarea căii de atac în cuprinsul respectivului act procedural.

Fiind vorba de drepturi procesuale, a căror exercitare este garantată de lege, rezultă că indiferent de denumirea actului procedural sub care a fost rezolvată cererea dedusă judecății, partea interesată are la îndemână calea de atac pe care legea o prevede pentru respectivul tip de acțiune.

în speță, dispoziția de suspendare a executării silite putea fi atacată separat cu recurs, în condițiile prevăzute de art. 403 alin. (3) C.proc.civ., chiar dacă fusese constatată printr-un proces-verbal și nu prin încheiere.

Celelalte neregularități invocate de petiționar referitoare la termenul de introducere a contestației la executare și termenul în interiorul căruia i-a fost comunicată hotărârea nu necesită o examinare separată din partea Comisiei, având în vedere limitele învestirii sale prin Nota Inspecției judiciare.

Totodată, Comisia reține că aspectele de nelegalitate și netemeinicie îndreptate împotriva hotărârii date pe fondul contestației la executare, cât și a cererii de suspendare a executării silite, au fost invocate punctual de către petiționar în cadrul căii de atac a recursului, de care a uzat.

Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, exercitarea dreptului de sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești care sunt supuse căilor legale de atac.

în raport de considerentele expuse, Comisia de disciplină pentru judecători a constatat că în sarcina judecătorului X de la Judecătoria Y, nu se poate reține săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, pentru erorile de judecată săvârșite în cursul unei proceduri judiciare, partea interesată având la îndemână căile de atac prevăzute de lege, ca remediu procesual prin care se obține modificarea unei hotărâri eronate.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: