Exercitarea rolului activ al instanţei. Dispunerea unor probe din oficiu, chiar dacă părţile se împotrivesc, este necesară pentru stabilirea cu rigurozitate a situaţiei de fapt a speţei

Comentarii

0

Instrumentarea unui litigiu implică, anterior pronunţării hotărârii, îndeplinirea de către instanţă a funcţiei procesuale de cercetare a cauzei, adică de stabilire a situaţiei de fapt pe bază de probe.Dispoziţiile normei de procedură menţionate se coroborează cu prevederile art. 167 alin. (1) C.proc.civ., care stabilesc atribuţia exclusivă a judecătorului cauzei de a încuviinţa dovezile cerute a fi administrate într-un proces şi de a stabili, astfel, pertinenţa, concludenţa şi utilitatea mijloacelor de probă solicitate.Ca urmare, nu se poate reproşa instanţei faptul ordonării unei probe din oficiu, câtă vreme exercitarea rolului activ poate presupune, de la caz la caz, dispunerea unor probe din oficiu chiar dacă părţile se împotrivesc şi câtă vreme, pentru a îndeplini funcţia sa procesuală, instanţa este obligată ca, în prealabil, să stabilească cu rigurozitate situaţia de fapt a speţei.

CSM, Comisia de disciplină pentru judecători Rezoluţia nr. 88/CDJ din 06 mai 2009

Prin memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii, petiționara X a solicitat efectuarea de verificări cu privire la conduita profesională a doamnei judecător A care, cu ocazia instrumentării cauzei ce a format obiectul dosarului civil al instanței Y, ar fi săvârșit, printre altele, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, constând în exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

Ulterior, la Consiliul Superior al Magistraturii a fost înregistrată o nouă sesizare, formulată în completarea memoriului inițial, prin care s-a solicitat cercetarea disciplinară a aceluiași judecător pentru săvârșirea mai multor abateri, printre care și cea reglementată de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, faptă ce ar fi fost săvârșită cu prilejul instrumentării aceluiași dosar.

în cuprinsul celor două memorii, s-au criticat atât dispoziția președintelui de complet de atașare a dosarului înregistrat pe numele pârâtei la Biroul persoane juridice, cât și măsurile repetate de amânare a cauzei pentru neatașarea respectivelor dosare.

S-au invocat, totodată, și aspecte privind modul necorespunzător de redactare a încheierilor de ședință pronunțate pe parcursul judecății, în privința cărora s-a arătat că, în mod deliberat, au un conținut confuz și ambiguu, precum și neconsemnarea integrală a susținerilor aparținând reprezentantului petiționarei făcute cu ocazia dezbaterii cauzei în ședințele publice din datele de 18.02.2009 și 4.03.2009.

Prin nota de verificare întocmită de inspectorul desemnat s-a dispus sesizarea Comisiei de disciplină pentru judecători, pentru a se stabili dacă aspectele constatate constituie temeiuri de reținere a săvârșirii vreunei abateri disciplinare în sarcina judecătorului A, din cadrul instanței Y.

Lucrarea a fost înregistrată pe rolul Comisiei de disciplină pentru judecători sub nr. 88/CDJ/2009, iar prin rezoluția din data de 6.05.2009 s-a dispus clasarea lucrării, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată.

La pronunțarea soluției de clasare, Comisia de disciplină a avut în vedere următoarea situație de fapt:

La data de 6.11.2008, pe rolul instanței Y a fost înregistrată cererea formulată de petiționara X (reclamanta) prin care se solicita instanței să dispună dizolvarea Federației D (pârâta), motivat de faptul că aceasta funcționează cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 54/2003.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței Y, iar la primul termen de judecată, ambele părți au solicitat amânarea cauzei - petiționara pentru a lua cunoștință de întâmpinare și de înscrisurile atașate acesteia, iar pârâta pentru a lua cunoștință de precizările depuse la dosar de către petent.

La următorul termen de judecată (21.01.2009), petiționara, prin avocat ales, a depus la dosar înscrisuri, un exemplar al acestora fiind comunicat și pârâtei. La solicitarea acesteia, judecarea cauzei a fost amânată pentru data de 18.02.2009, termen până la care instanța a dispus și atașarea dosarului E al instanței Y.

Astfel cum s-a consemnat în încheierile de ședință pronunțate la 18.02.2009 și 4.03.2009, la acele termene de judecată cauza a fost amânată pentru lipsa dosarului de fond, a cărui atașare fusese dispusă din oficiu, în încheierile de ședință întocmite fiind menționate atât solicitarea de acordare a unui termen mai scurt formulată de reprezentantul legal al petiționarei la data de 18.02.2009, cât și precizarea acesteia privind faptul că măsura de atașare a respectivului dosar fusese dispusă de instanță, și nu solicitată de vreuna dintre părți.

în încheierea de ședință din data de 4.03.2009 s-a consemnat poziția exprimată de reprezentantul legal al petiționarei în sensul că atașarea dosarului E era inutilă în raport de obiectul cauzei.

Cauza fost amânată pentru data de 1.04.2009, termen la care dosarul de fond a fost reținut în pronunțare.

Prin sentință civilă, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de pârâta Federația D, precum și acțiunea formulată de reclamanta X.

Principalul aspect sesizat prin memoriile petiționarei vizează măsura dispusă de instanță la termenul de judecată din 21.01.2009, de atașare a dosarului E, care privea constituirea pârâtei Federația D.

Dispoziția instanței a fost criticată de către petiționară atât prin memoriul înaintat Inspecției Judiciare, cât și pe parcursul instrumentării cauzei, prin puncte de vedere exprimate în scris și prin precizări făcute cu ocazia dezbaterii cauzei la termenele de judecată din 18.02.2009 și 4.03.2009.

Prin memoriile analizate, petiționara a criticat măsura dispusă de instanță, susținând că proba a cărei administrare fusese dispusă din oficiu nu îndeplinea cerințele prevăzute de lege, nefiind utilă, pertinentă și concludentă cauzei, și a expus pe larg argumentele în sprijinul acestei teze care au fost prezentate instanței de judecată.

în raport de obiectul sesizării, Comisia de disciplină pentru judecători a fost chemată să stabilească dacă măsura dispusă de judecătorul cauzei întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit textului de lege menționat, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu constituie infracțiune.

Astfel cum s-a reținut în circumstanțele cauzei anterior expuse, dosarul aflat pe rolul instanței avea ca obiect cererea de dizolvare a pârâtei, pe motivul funcționării acesteia cu încălcarea unor dispoziții legale imperative.

în vederea soluționării dosarului, judecătorul cauzei a dispus din oficiu atașarea dosarului E pentru consultarea actelor aflate în respectivul dosar și care vizau constituirea federației pârâte.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C.proc.civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Ca atare, în raport de aceste dispoziții, se constată neîntemeiate susținerile petentului referitoare la faptul că prin dispoziția de atașare a dosarului E al instanței Y președintele completului de judecată a încălcat normele de procedură civilă și principiul disponibilității părților privind propunerea și administrarea probelor.

Și aceasta, deoarece normele procesuale menționate conferă judecătorului dreptul ca, în temeiul rolului său activ, să dispună administrarea oricăror probe pe care le apreciază necesare aflării adevărului și stabilirii corecte a situației de fapt.

Dispozițiile normei de procedură menționate se coroborează cu prevederile art. 167 alin. (1) C.proc.civ., care stabilesc atribuția exclusivă a judecătorului cauzei de a încuviința dovezile cerute a fi administrate într-un proces și de a stabili, astfel, pertinența, concludența și utilitatea mijloacelor de probă solicitate.

Instrumentarea unui litigiu implică, anterior pronunțării hotărârii, îndeplinirea de către instanță a funcției procesuale de cercetare a cauzei, adică de stabilire a situației de fapt pe bază de probe.

Ca urmare, nu se poate reproșa instanței faptul ordonării unei probe din oficiu, câtă vreme exercitarea rolului activ poate presupune, de la caz la caz, dispunerea unor probe din oficiu chiar dacă părțile se împotrivesc și câtă vreme, pentru a îndeplini funcția sa procesuală, instanța este obligată ca, în prealabil, să stabilească cu rigurozitate situația de fapt a speței.

în raport de cele expuse, se reține că măsura de ordonare a probei din oficiu nu se situează în afara dispozițiilor procesual civile, astfel cum s-a susținut în cuprinsul petițiilor de față.

în ceea ce privește, însă, aspectul referitor la temeinicia măsurii dispuse de instanța de judecată, Comisia de disciplină constată că examinarea dispoziției de atașare a dosarului E dată prin încheierea din 21.01.2009, sub aspectul utilității, pertinenței și concludenței în caz, precum și a măsurilor de amânare a cauzei în vederea atașării respectivului dosar, excede atribuțiilor Inspecției judiciare, ca și oricărui alt organ administrativ.

în acest sens, este de menționat că examinarea unei cauze nu poate fi efectuată în afara limitelor prevăzute de art. 2 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, conform cărora orice persoană, organizație, autoritate sau instituție este datoare să respecte independența judecătorilor.

în interesul respingerii influențelor nepermise, hotărârile judecătorești sunt, în principiu, scoase de sub controlul unei autorități de supraveghere, cum este Inspecția judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, independența judecătorului și supunerea sa numai legii fiind expres consacrate prin dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituție.

Controlul administrativ este permis doar pentru asigurarea desfășurării regulamentare a activității, forma exterioară de îndeplinire a sarcinilor de serviciu și celelalte chestiuni îndepărtate de esența activității jurisdicționale propriu-zise.

Or, în speță, aspectele invocate de petiționar se circumscriu activității de judecată, încât justețea măsurilor luate se verifică tot într-un cadru jurisdicțional, și nu pe calea unei anchete de ordin administrativ.

Instanța este suverană în aprecierea pe care o face asupra concludenței unei probe ce se solicită a fi administrată în cursul procedurii judiciare, iar justețea măsurilor luate se verifică tot într-un cadru jurisdicțional, hotărârea adoptată neputând fi supusă cenzurii unui organ administrativ.

Prin urmare, fiind vorba despre o hotărâre susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar, Inspecția Judiciară nu poate interveni în modul de desfășurare și administrare a procedurii judiciare, orice demers în acest sens fiind contrar dispozițiilor legale menționate care interzic imixtiunea în actul de justiție.

Așa cum s-a arătat în cele ce preced, o altă neregularitate invocată de petiționară a vizat modul de redactare a încheierilor de ședință pronunțate în dosar la termenele de judecată din 21.01.2009, 18.02.2009 și 4.03.2009, susținându-se că redactarea acestora s-a făcut într-un mod confuz, cu scopul deliberat de a se crea confuzie asupra măsurilor dispuse. S-a reproșat, totodată, instanței de judecată, neconsemnarea integrală a susținerilor aparținând reprezentantului petiționarului făcute cu ocazia dezbaterii cauzei în ședința publică de la 18.02.2009 și în ședința publică de la 4.03.2009.

S-a mai susținut că folosirea terminologiei "lipsă dosar fond" era improprie pentru reflectarea realității speței și a specificului cauzei, fiind necesar a se distinge între dosarul de fond al cauzei și alte probe (cum era cazul dosarului E), judecătorul insinuând în fals lipsa dosarului de fond față de obiectul cauzei și nu față de dosarul cauzei, dosarul existând efectiv și permițând judecarea cauzei.

Comisia de disciplină a reținut că verificările efectuate au relevat că între cuprinsul caietului de note al grefierului de ședință, conținând dezbaterile de la termenul de judecată din 21.01.2009, și modul de redactare a încheierii de ședință, nu există neconcordanțe.

în ceea ce privește termenele de judecată din 18.02.2009 și 4.03.2009, încheierea de ședință este conformă mențiunilor existente în caietul de note al grefierului de ședință, cu deosebirea că în încheieri nu se regăsesc precizările reprezentantei petiționarei în sensul că dosarul a cărui atașare se dispusese nu era considerat necesar decât din anul 2003 (încheierea din 18.02.2009), respectiv din anul 2004 la zi (încheierea din 40.03.2009).

Comisia de disciplină reține că, sub aspect procedural, modul de redactare a încheierilor de ședință poate fi rectificat și îndreptat pe calea prevăzută de art. 281 C.proc.civ., conform căruia erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Ca urmare, sesizând omisiunile privind susținerile reprezentantului său formulate în fața instanței de judecată la termenele de judecată menționate, avocatul ales sau reprezentantul legal al petiționarei aveau posibilitatea de a adresa instanței solicitarea de îndreptare a erorii materiale constând în omisiunea de consemnare integrală a discuțiilor ce au avut loc la respectivele termene de judecată, conform dispozițiilor art. 281 C.proc.civ.

Neregularitatea privind neconsemnarea în încheierile de ședință a celor două mențiuni, anterior precizate, putea fi astfel îndreptată, nu constituie un element suficient prin el însuși să releve o exercitare a funcției cu gravă neglijență sau rea-credință.

Este adevărat că judecătorul cauzei avea obligația de a verifica lucrările întocmite de grefier (în caz, încheierile de ședință), însă faptul că președintele completului nu a observat că în încheierea de ședință nu fuseseră consemnate în integralitate susținerile petentului nu constituie o exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor judiciare cu rea-credință sau gravă neglijență.

Lipsesc orice indicii că mențiunile respective nu au fost cosemnate de către grefier în încheierile de ședință în mod intenționat, iar volumul excesiv de activitate cu care se confruntă magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul secțiilor civile ale instanței constituie o explicație pentru neriguroasa redare în încheieri a discuțiilor purtate în cursul instrumentării dosarului.

în ceea ce privește utilizarea noțiunii de "dosar de fond" în încheierile de ședință pronunțate pe parcursul judecății, din cuprinsul respectivelor încheieri rezultă în mod evident că discuțiile privind lipsa dosarului de fond vizau dosarul E, de constituire a federației, în dispozitivul încheierilor de ședință fiind menționată în mod expres, fără echivoc, dispoziția instanței de atașare a acestuia.

Așadar, folosirea sintagmei "dosarul de fond" a avut în vedere nu dosarul aflat pe rolul completului de judecată, ci dosarul inițial, de constituire a federației pârâtei, acesta fiind sensul noțiunii de "dosar de fond".

Ca urmare, nu poate fi primită susținerea petiționarei privind caracterul voit confuz și ambiguu al încheierilor de ședință, din acest motiv.

Această concluzie este susținută și de faptul că demersurile efectuate de instanță în vederea atașării dosarului E au fost conforme cu dispoziția dată prin încheierile de ședință, adresa comunicată, în acest sens, compartimentului intern al instanței de către completul de judecată fiind clară și exactă, astfel cum însuși petiționara subliniază în completarea memoriului.

Având în vedere considerentele expuse, Comisia de disciplină a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată și a dispus clasarea.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: