Atitudinea nedemnă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, faţă de declaraţiile de presă formulate. Activitatea de judecată pe care preşedintele unei instanţe o exercită în calitate de judecător reprezintă o atribuţie distinctă de c

Comentarii

0

Fapta judecătorilor care, după ce au participat la dezbaterea unei cauze în care aveau calitatea de părţi şi prin care se solicita anularea unei hotărâri a colegiului de conducere a instanţei în cadrul căreia îşi desfăşurau activitatea, au făcut declaraţii presei în legătură cu cauza dedusă judecăţii, nu reprezintă o atitudine nedemnă, deoarece nu au fost folosite expresii inadecvate ori de natură a leza demnitatea altui judecător şi nu s-a pus în discuţie probitatea morală sau profesională a vreunui magistrat.În concret, Comisia a analizat conţinutul afirmaţiilor din presă atribuite celor trei judecători în contextul general care a generat litigiul dintre părţi şi a concluzionat că, în raport de situaţia tensionată creată la nivelul instanţei în care îşi desfăşurau activitatea, atitudinea adoptată de magistraţi nu a reprezentat o atitudine nedemnă a acestora faţă de colegi. Oricum, fapta nu ar fi putut fi reţinută ca abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece lipsea condiţia esenţială a săvârşirii în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.Pe de altă parte, s-a reţinut că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât punctul de vedere exprimat reprezenta opinia judecătorului în calitate de parte în respectiva cauză, astfel că nu s-a putut reţine încălcarea de către judecător a obligaţiei de rezervă reglementată de textul legal menţionat. În conţinutul articolelor de presă, unul dintre judecătorii implicaţi a reproşat preşedintelui de tribunal că nu trebuia să participe la soluţionarea cauzei ce avea ca obiect suspendarea provizorie a executării hotărârii colegiului de conducere, în condiţiile în care, în raport de funcţia de conducere deţinută, era şeful direct al reclamantei (preşedintele judecătoriei).Faţă de aspectul vizând lipsa de imparţialitate a preşedintelui tribunalului relatat în cuprinsul articolelor de presă, Inspecţia judiciară a efectuat verificări, iar Comisia de disciplină a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată. În acest sens, s-a reţinut că activitatea de judecată pe care preşedintele unei instanţe o exercită în calitate de judecător reprezintă o atribuţie distinctă de cele privind exercitarea prerogativelor manageriale.Calitatea de preşedinte al instanţei ierarhic superioare celei la care funcţionează părţile în proces nu este un motiv suficient, prin el însuşi, pentru a răsturna prezumţia de imparţialitate.În speţă, s-a constatat că nu existau motive obiective pentru ca judecătorul cauzei să se retragă de la judecată, atâta timp cât nu erau îndeplinite condiţiile cerute de art. 24 şi art. 27 C.proc.civ. şi nici nu s-a stabilit că acesta ar fi avut un interes personal în cauză.S-a mai reţinut în plus şi faptul că părţile din litigiu, care erau judecători şi prin urmare cunoşteau mijloacele procedurale de care puteau uza, nu au înţeles să invoce incidentul procedural al recuzării preşedintelui de complet.

CSM, Comisia de disciplină pentru judecători Rezoluţia nr. 70/CDJ din 5 iunie 2008

Consiliul Superior al Magistraturii a fost sesizat de președintele Curții de Apel X, cu privire la faptul că judecătorii A și B din cadrul Judecătoriei Y ar fi încălcat dispozițiile art. 17 și art. 18 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, prin afirmațiile făcute la adresa președintelui Tribunalului Z, preluate de o serie de ziare locale.

în urma verificărilor preliminarii efectuate s-a reținut că, la Tribunalul Z, Secția contencios administrativ și fiscal, fusese înregistrată cererea formulată de președintele Judecătoriei Y prin care solicita, în contradictoriu cu Colegiul de conducere al aceleiași instanțe, suspendarea executării unei hotărâri a Colegiului de conducere, până la soluționarea pe fond a litigiului.

Dosarul constituit în baza acestei cereri a fost repartizat aleatoriu unui complet alcătuit din doi judecători, unul dintre membrii acestuia fiind chiar președintele tribunalului.

Ca urmare a solicitării pârâților, care au invocat imposibilitatea prezentării lor, instanța a amânat cauza.

La termenul stabilit, instanța a pus în discuție probele și excepțiile invocate de pârâți în întâmpinare, a respins cererea pârâților de încuviințare a probei cu interogatoriul reclamantei și a încunoștințat părțile că asupra excepțiilor invocate se va pronunța odată cu fondul, acordând în aceeași ședință, cuvântul pe fond.

în conformitate cu prevederile art. 104 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, președintele completului de judecată, judecătorul C, a permis accesul ziariștilor în sala de judecată și înregistrarea dezbaterilor desfășurate în dosarul respectiv.

Prin sentința pronunțată în cauză au fost respinse excepțiile netimbrării acțiunii, lipsei calității procesuale active a reclamantei și prematurității cererii și a fost admisă în parte acțiunea, dispunându-se suspendarea hotărârii contestate a colegiului de conducere al judecătoriei, până la pronunțarea instanței de fond.

La sfârșitul ședinței de judecată reclamanta, judecător D (președintele judecătoriei) și pârâții judecători A și B au răspuns unor întrebări ale ziariștilor, iar răspunsurile lor au fost comentate în presă, în mai multe articole publicate.

Inspectorii desemnați să efectueze verificările în cauză au constatat că sesizarea formulată de președintele curții de apel și conținutul articolelor de presă făceau trimitere, în primul rând, la acuzația de imparțialitate adusă președintelui Tribunalului Z de către judecătorii A și B. în concret, se susținea că președintele Tribunalului trebuia să se abțină de la judecată, deoarece îndeplinea atribuții de conducere administrativ-judiciare a instanței superioare.

Comisia de disciplină a constatat că aceste acuzații au fost formulate de judecătorul A după pronunțarea hotărârii și au apărut într-un cotidian local.

Cu privire la participarea președintelui tribunalului la judecarea acestui proces, Comisia de disciplină a reținut că principala îndatorire a oricărui judecător, inclusiv a președintelui tribunalului, este aceea de a participa la soluționarea cauzelor ce îi sunt repartizate, nefiind admis un refuz, decât pentru motive întemeiate și în condiții care să excludă orice intenție a sa de a acționa arbitrar.

Conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității completului de judecată. Singura excepție de la principiul continuității o constituie situația în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.

Dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, consacră independența judecătorilor, supunerea lor numai legii, precum și obligația de imparțialitate, iar art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, consacră obligația acestora de a-și îndeplini cu competență și corectitudine îndatoririle profesionale și respectarea îndatoririlor cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente și ordine de serviciu.

Conform art. 13 din același cod, judecătorii sunt datori să depună diligența necesară în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate.

Dacă un judecător nu poate fi recuzat fără motive temeinice, acesta nu are nici dreptul de a se abține de la judecarea unei cauze fără motive temeinice, iar această dublă cerință contribuie la garantarea independenței judecătorilor.

în situația analizată, nu existau motive obiective pentru ca președintele tribunalului, membru al completului de judecată căruia îi fusese repartizată cauza, să se retragă de la judecată, atâta timp cât nu erau îndeplinite cerințele art. 24 și art. 27 C.proc.civ. și nici nu s-a stabilit că acesta ar fi avut un interes personal în cauză.

Este adevărat că obiectul litigiului îl constituia suspendarea efectelor unei hotărâri adoptate de colegiul de conducere al unei instanțe din circumscripția tribunalului respectiv și că, potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, președinții și vicepreședinții instanțelor judecătorești trebuie să adopte măsuri pentru organizarea și buna funcționare a instanțelor pe care le conduc și, după caz, a instanțelor din circumscripția acestora.

însă, activitatea de judecată pe care președintele tribunalului o exercită în calitate de judecător reprezintă o atribuție distinctă de cele privind exercitarea prerogativelor manageriale. în cazul aprecierii diferite a acestei situații, s-ar extinde interdicțiile și incompatibilitățile, dincolo de cazurile prevăzute limitativ de lege.

Calitatea de președinte al instanței ierarhic superioare celei la care funcționează părțile în proces nu este un motiv suficient prin el însuși pentru a răsturna prezumția de imparțialitate recunoscută oricărei instanțe și pentru a impune președintelui tribunalului obligația de a se retrage de la judecată.

Sub acest aspect este de menționat că absența prejudecăților sau a ideilor preconcepute privitoare la soluția unui proces se prezumă în privința oricărui tribunal, iar lipsa de imparțialitate trebuie dovedită.

Confirmarea în acest sens este dată și de atitudinea adoptată de chiar pârâții din proces - judecători în cadrul judecătoriei - care nu au înțeles ca pe parcursul procesului să invoce incidentul procedural al recuzării președintelui completului de judecată pe motivul că acesta deținea calitatea de președinte al tribunalului în a cărei circumscripție se afla judecătoria.

De altfel, în materia contenciosului administrativ legea prevedea, la momentul respectiv, colegialitatea completelor de judecată, consecința fiind aceea că suspiciunea de imparțialitate avea și mai puține argumente în susținere, în contextul în care soluția în caz a fost adoptată cu unanimitate.

în ceea ce privește acuzația adusă aceluiași judecător de favorizare a reclamantei, prin soluția de respingere a cererii pârâților de încuviințare a probei cu interogatoriul respectivei părți, analiza modului de soluționare a acestei cereri excede competenței Inspecției judiciare, fiind o chestiune de judecată sustrasă controlului administrativ.

Având în vedere cele expuse din care rezultă că situația de fapt nu justifică existența conflictului de interese semnalat în cuprinsul articolelor de presă, Comisia de disciplină a apreciat că nu sunt elemente pentru reținerea în sarcina judecătorului C a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

în ceea ce privește conținutul afirmațiilor atribuite de presă judecătorilor A, B și D din cadrul Judecătoriei Y de către ziariștii prezenți la sediul Tribunalului Z la data la care s-a judecat procesul, Comisia de disciplină a considerat că acestea nu trebuie izolate de contextul care a generat litigiul dintre părți.

Astfel, s-a reținut că judecătorii A și B au convocat ședința colegiului de conducere al judecătoriei, având pe ordinea de zi adoptarea unor hotărâri în temeiul art. 22 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, privind: continuitatea grefierilor de ședință pe complete, modificarea și completarea atribuțiilor judecătorilor, altele decât activitatea de judecată, accesul magistraților, al personalului auxiliar și al altor persoane în sediul judecătoriei, evidențierea orelor suplimentare într-un registru special.

La respectivele instanță funcționau numai cei doi judecători, alături de președintele instanței, toți trei fiind membri ai colegiului de conducere.

S-a mai reținut că dezbaterile asupra punctelor aflate pe ordinea de zi s-au rezumat la polemica dintre președintele instanței și ceilalți doi judecători, în urma căreia colegiul de conducere a adoptat, cu majoritate, o hotărâre prin care s-au dispus măsuri cu privire la repartizarea grefierilor pe complete de judecată, desemnarea coordonatorului Biroului de informații și relații publice, a responsabilului în domeniul situațiilor de urgență și coordonarea activității de instruire și apărare împotriva incendiilor, a persoanei care redactează zilnic în extras lista actelor, precum și cu privire la accesul persoanelor străine în sediul instanței.

Președintele judecătoriei s-a opus propunerilor colegiului de conducere, iar hotărârea colegiului a fost semnată numai de ceilalți doi judecători.

Considerând că hotărârea colegiului de conducere a fost dată cu depășirea competențelor prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, președintele judecătoriei a formulat două acțiuni în contencios administrativ, înregistrate pe rolul tribunalului în a cărui rază teritorială se afla.

Prima a fost cea care a format obiectul dosarului prin care s-a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, suspendarea provizorie a executării hotărârii colegiului de conducere, cauză soluționată în primă instanță în sensul admiterii.

Cea de a doua acțiune a fost înregistrată la aceeași instanță și a avut ca obiect anularea hotărârii colegiului de conducere al judecătoriei și suspendarea executării acesteia până la soluționarea irevocabilă a acțiunii. Acest dosar nu era soluționat la data pronunțării rezoluției.

în contextul faptelor expuse, cei trei magistrați din cadrul judecătoriei s-au prezentat la sediul tribunalului la dezbaterea primului dosar, ocazie cu care s-au purtat discuții cu reprezentanții mass-media.

Este de menționat că articolele de presă apărute cuprindeau atât o expunere pe larg a obiectului dosarului și a pozițiilor părților cu privire la hotărârea colegiului de conducere, cât și afirmații ale judecătorilor cu privire la modul în care s-au derulat dezbaterile în dosarul menționat, dar și la conduita celorlalte persoane implicate în procedură.

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, stabilind standarde de conduită conforme cu onoarea și demnitatea profesiei de magistrat, prevede la art. 17 că "judecătorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și în societate", iar la art. 18 alin. (1) că "relațiile judecătorilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate pe respect și bună-credință".

La rândul său, art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituie ca abatere disciplinară acea conduită a magistraților ce reprezintă o atitudine nedemnă în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, avocați, experți, martori sau justițiabili.

Analizând conținutul declarațiilor date de judecătorii A, B și D, Comisia de disciplină constată că nu pot fi reținute elemente ale unei atitudini nedemne, în condițiile în care nu s-au folosit expresii inadecvate ori de natură a leza demnitatea vreunui coleg judecător și nici nu au adus în discuție probitatea morală sau profesională a vreunui magistrat.

Atitudinea adoptată de președintele judecătoriei s-a limitat la dezaprobarea demersurilor inițiate de ceilalți doi colegi, concretizate în adoptarea hotărârii colegiului de conducere, iar atitudinea judecătorilor A și B a reprezentat o critică a președintelui instanței, pentru faptul că a promovat acțiune în justiție în vederea anulării hotărârii colegiului de conducere.

Astfel cum s-a mai precizat anterior, afirmațiile judecătorilor au fost făcute cu prilejul soluționării unui dosar de către o instanță de judecată în fața căreia s-au prezentat în calitate de părți, neaflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

în orice caz, chiar dacă s-ar fi reținut că afirmațiile privind lipsa de imparțialitate a președintelui completului de judecată, prin mesajul transmis, ar fi avut un caracter necorespunzător, fapta nu a putut fi reținută ca abatere disciplinară întrucât lipsea condiția esențială a săvârșirii sale în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, prevăzută de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Comisia a constatat, astfel, că niciuna dintre afirmațiile atribuite de presă celor trei magistrați din cadrul judecătoriei nu întrunește elementele abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Sub un alt aspect, Comisia a reținut că afirmațiile care conțin comentariul judecătorului A cu privire la modul de desfășurare a procesului, în concret cele referitoare la soluția de respingere a probei cu interogatoriu solicitată de pârâți și care ar fi relevat lipsa de imparțialitate a președintelui de complet, trebuie privite prin prisma calității de parte în respectiva cauză a autorului afirmației. Deși prin declarația sa, doamna judecător și-a exprimat public opinia cu privire un proces în curs de desfășurare, s-a apreciat că nu se poate reține o încălcare a obligației de rezervă la care face trimitere alin. (1) al articolului 10 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din aceeași lege, judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.

Aceste dispoziții legale sunt edictate pentru a garanta imaginea de judecători imparțiali ce se cere a fi îndeplinită de orice tribunal.

Or, punctul de vedere exprimat de doamna judecător reprezenta opinia sa în calitate de parte în acel dosar, nefiind un comentariu aparținând unui terț față de o anumită cauză sau al judecătorului cazului însuși.

în baza acestor considerente, Comisia a apreciat că nu se poate reține încălcarea de către judecătorul A. a obligației de rezervă la care face trimitere art. 10 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, a cărei încălcare este sancționată conform art. 99 lit. a) din aceeași lege, în teza referitoare la încălcarea prevederilor legale privitoare la interdicții.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: