Desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Nerespectarea secretului deliberării sau a lucrărilor care au acest caracter

Manifestarea convingerilor politice în sensul cerut de latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, presupune ca magistratul să exprime, în mod public şi fără echivoc, faptul că împărtăşeşte ideologia şi acţiunile unui anumit partid sau grupare politică.Prezentarea de către procuror în cadrul unui interviu acordat unui cotidian central a unor fapte de notorietate publică nu poate fi apreciată ca o încălcare a principiului confidenţialităţii lucrărilor, chiar dacă aceste fapte făceau obiectul cercetărilor efectuate într-o cauză penală aflată în curs de soluţionare.

CSM, Comisia de disciplină pentru procurori Rezoluţia nr. 39/CDP din 27 iulie 2007

Comisia de disciplină pentru procurori a fost sesizată de petiționarul I.I. care solicita cercetarea disciplinară a procurorului D.V. din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. c), d) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

în conținutul memoriului petiționarul I.I. a susținut că:

a. procurorul D.V. a săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, pentru că în cadrul interviului acordat unui cotidian central și-a manifestat anumite convingeri politice atunci când a susținut că "Piața Universității însemna o ideologie care era alta decât cea împărtășită de cei care luaseră puterea. Acest lucru a atras represiunea unor instituții". Petiționarul a apreciat că, în spiritul acestei afirmații, conținutul interviului a fost "în mod strident unul partizan".

b. procurorul a comis abaterea disciplinară prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată atunci când a făcut referire la faptele petrecute în perioada 13-15 iunie 1990, susținând că "încearcă să-l facă pe I.I. să înțeleagă infracțiunile pe care le-a comis". Petiționarul a apreciat că, prin această afirmație, procurorul și-a exprimat public opinia cu privire la soluția pe care o preconizează în dosarul penal în care efectua ancheta. Comisia de disciplină pentru procurori, în temeiul art. art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, a dispus clasarea cauzei, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) și d) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor pentru următoarele argumente:

Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) teza a II-a din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Manifestarea convingerilor politice în sensul cerut de latura obiectivă a acestei abateri disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, presupune ca magistratul să exprime, în mod public și fără echivoc, faptul că împărtășește ideologia și acțiunile unui anumit partid sau grupare politică.

Or, din cuprinsul interviului a rezultat că alegațiile procurorului au avut caracterul unor judecăți de valoare care se încadrau în limita libertății de opinie, ce reprezintă o componentă a libertății de exprimare în sensul dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, libertate ce este recunoscută și magistratului ca oricărei alte persoane.

S-a apreciat că formularea acestor judecăți de valoare cu privire la numite fapte cu caracter politico-social nu a depășit limitele impuse de art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la garantarea autorității puterii judecătorești.

Sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. d) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Faptele și împrejurările prezentate în cadrul interviului nu au avut caracter confidențial pentru că erau deja binecunoscute publicului. în atare condiții, comentariile făcute de procuror puteau fi încadrate în limitele unei anumite transparențe ce trebuie să caracterizeze actul de înfăptuire a justiției.

De asemenea, în urma verificărilor s-a mai stabilit că în cuprinsul interviului, procurorul nu a făcut referire la soluția pe care o preconiza în legătură cu participarea petiționarului I.I. la desfășurarea evenimentelor prezentate.

Alte articole recente:

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Nerespectarea secretului deliberării sau a lucrărilor care au acest caracter