Exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune. Efectuarea cu întârziere a lucrărilor din motive imputabile
| Comentarii |
|
Latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) constă într-o acţiune sau inacţiune neconformă cu îndatoririle profesionale sau administrative impuse procurorilor prin legi, regulamente sau ordine de serviciu. Disjungerea cauzei şi reţinerea spre soluţionare a unui segment de anchetă care priveşte pe unii dintre participanţi, neaudierea acestora, într-un anumit termen, cu privire la unele fapte şi împrejurări, precum şi încadrarea juridică dată unor fapte în raport de care s-a apreciat asupra intervenirii unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, reprezintă elemente care nu pot conduce la concluzia că procurorul şi-a încălcat îndatoririle profesionale.Latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) presupune existenţa unei conduite care să dovedească dezinteresul procurorului pentru rezolvarea cu celeritate a cauzelor ce i-a fost repartizate.
CSM, Comisia de disciplină pentru procurori Rezoluţia nr. 58/CDP din 14 septembrie 2006
La originea cauzei cu soluționarea căreia a fost învestită Comisia de disciplină pentru procurori au stat mai multe articole apărute în cursul anului 2006 în presa scrisă în cuprinsul cărora se făcea referire, pe de o parte, la modul în care se desfășoară ancheta într-un dosar penal al Direcției Naționale Anticorupție aflat în lucru la procurorul D.V., iar pe de altă parte, la conduita aceluiași procuror.
înainte de a se pronunța pe fondul cauzei, Comisia de disciplină pentru procurori a soluționat două chestiuni preliminare referitoare la limitele verificărilor care trebuie efectuate în cadrul răspunderii disciplinare și la criteriile ce trebuie avute în vedere pentru a se putea aprecia asupra termenului rezonabil în care procurorul trebuie să soluționeze o cauză, reținând următoarele:
Rezultatul verificărilor efectuate în cadrul procedurii disciplinare nu pot conduce, în niciun caz, la concluzii care ar primi calificarea de imixtiuni într-un dosar aflat în curs de cercetare penală pentru că, astfel, s-ar aduce atingere principiului independenței procurorului consacrat de dispozițiile art. 64 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.
Principiul independenței procurorului presupune excluderea intervenției venite, sub orice formă, din partea oricărei persoane, indiferent de calitatea acesteia, în efectuarea urmăririi penale sau adoptarea soluției. Referindu-se la independența magistraților, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este suficient ca aparențele să creeze o îndoială legitimă cu privire la independența magistraților, pentru ca respectarea acestui principiu să fie contestată cu succes (Cambell și Fell, hotărâre din 28 iunie 1984, Sramek, hotărâre din 22 octombrie 1984, Belilos contra Elveția, hotărâre din 29 aprilie 1988). Ca atare, punerea în discuție în cadrul procedurii de stabilire a răspunderii disciplinare, a unor aspecte care vizează modul de administrare a probatoriilor, tactica de anchetă adoptată de procuror, măsurile de conexare sau disjungere a cauzei față de unii dintre făptuitori, declinarea competenței de soluționare, precum și intervenirea unei cauze care înlătură răspunderea penală, creează o îndoială legitimă cu privire la independența procurorului în efectuarea anchetei și în adoptarea soluției.
Referitor la criteriile ce trebuie avute în vedere pentru a se putea aprecia asupra termenului rezonabil în care procurorul trebuie să soluționeze o cauză, s-a reținut că:
Articolul 13 din Codul deontologic prevede că "judecătorii și procurorii sunt datori să depună diligența necesară în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu prevede, înăuntrul unor termene rezonabile".
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Santili contra Italia din 19 februarie 1991) a decis că aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii se face în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei. Această apreciere, însă, nu se va face mecanic, ci se va lua în calcul - mai cu seamă atunci când cauza relevă o complexitate deosebită - "justul echilibru" ce trebuie menținut între exigența celerității procedurilor și principiul general al bunei administrări a justiției, consacrat în egală măsură de art. 6 (cauza Boddaert contra Belgia din 12 octombrie 1992, cauza C.P. și alții contra Franța din 1 august 2000).
Caracterul rezonabil se apreciază după mai multe criterii: complexitatea cauzei, comportamentul părților și comportamentul autorităților (cauza Pierazzini contra Italia din 27 februarie 1992).
Complexitatea cauzei se analizează, la rândul ei, în funcție de mai mulți factori enumerați de Curte în mod exemplificativ: dificultatea administrării probelor (cauza Eckle contra RFG din 15 iulie 1982), numărul inculpaților și al martorilor (cauza Angelucci contra Italia din 19 februarie), numărul infracțiunilor investigate (cauza Neumeister din 27 iunie 1968), natura acestora (cauza Dobertin din 25 februarie 1993), dificultatea problemelor de drept și de fapt care trebuie soluționate (cauza Katte Klitsche de la Grange, hotărâre din 27 octombrie 1994, Poiss contra Italia din 23 aprilie 1987), conexarea mai multor cauze (cauza Diana contra Italia din 27 februarie 1992).
Pe fondul cauzei, Comisia de disciplină pentru procurori a reținut următoarele:
1. Inspecția Judiciară a apreciat că procurorul D.V. a săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru că, în vederea soluționării unei cauze cu care era învestit, a solicitat de la diferite unități de parchet din țară dosare ce aveau legătură cu cauza pe care o avea în lucru. în aceste dosare, în care urmărirea penală era aproape finalizată, procurorul, o perioadă mai îndelungată, nu a efectuat niciun act de urmărire penală.
Comisia de disciplină pentru procurori a apreciat că în cauză nu se poate reține săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată pentru următoarele argumente:
Latura subiectivă a acestei abateri disciplinare presupune existența unei conduite care să dovedească dezinteresul procurorului manifestat în mod repetat și imputabil pentru rezolvarea cu celeritate a cauzelor ce i-au fost repartizate.
în reținerea elementului de tergiversare, în nota Inspecției judiciare s-a plecat de la o premisă falsă și anume, aceea potrivit căreia dosarele solicitate de la mai multe unități de parchet au avut o individualitate proprie și, fiind repartizate spre soluționare procurorului D.V., au rămas în nelucrare.
Din materialul probator administrat în cursul cercetării prealabile a reieșit că aceste cauze reprezintă doar segmente ale anchetei desfășurate în dosarul instrumentat de procurorul D.V. și, prin urmare, durata de soluționare a cauzei trebuia apreciată în raport de întreaga anchetă desfășurată în acel dosar, și nu în raport de anumite segmente ale acesteia.
în materie penală, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cauzei în situația în care a existat "o perioadă lungă de inactivitate" în instrumentarea unei cauze (cauza Guincho contra Italia din 10 iulie 1984 și Corigliano din 10 decembrie 1982).
Din acte a reieșit că în dosar s-a lucrat în mod ritmic, fiind audiate 132 de persoane și efectuându-se verificări financiar-contabile la peste 160 de societăți comerciale.
De asemenea, la aprecierea duratei de soluționare au mai fost luate în considerare și anumite cauze care au întârziat sau stopat desfășurarea anchetei pe anumite segmente, respectiv: diminuarea numărului de specialiști care lucrau în dosar, dispunerea unor măsuri referitoare la disjungerea cauzei pe anumite segmente de anchetă și infirmarea succesivă a acestora de către conducerea Direcției Naționale Anticorupție. S-a apreciat că aceste aspecte nu sunt imputabile procurorului anchetator.
Pe de altă parte, analizându-se activitatea desfășurată de procurorul D.V. în perioada 2004-2006 s-a constatat că acesta a avut un volum mare de muncă, care s-a concretizat în: soluționarea unor dosare cu o complexitate deosebită, participări în ședința de judecată, deplasări în interesul anchetelor, activități de coordonare și conducere a anchetelor desfășurate în dosarele instrumentate de alți procurori și activități specifice funcției de conducere.
Prin urmare, în raport de complexitatea cauzei, numărul inculpaților și al martorilor, numărul infracțiunilor investigate și natura acestora, s-a apreciat că nu se poate pune în discuție depășirea duratei rezonabile în care trebuia finalizată cauza.
De asemenea, în nota Inspecției Judiciare s-a mai propus exercitarea acțiunii disciplinare față de procurorul D.V. și pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. S-a reținut că procurorul și-a exercitat funcția cu rea-credință deoarece "a dispus să fie continuate cercetările de către Direcția Națională Anticorupție pentru infracțiunile comise de inculpatul A.M. în anul 1999 și de inculpații D.A., I.L. și D.E. în anii 2001-2002, deși, raportat la natura infracțiunilor, competența nu aparținea Direcției Naționale Anticorupție" și nu a efectuat niciun act de urmărire penală față de acești inculpați într-o perioadă de peste 2 ani".
Latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) constă într-o acțiune sau inacțiune neconformă cu îndatoririle profesionale sau administrative impuse procurorilor prin legi, regulamente sau ordine de serviciu.
în speță, inspectorul a considerat că reținerea spre soluționare a unui segment de anchetă care privește pe unii dintre participanți, neaudierea acestora, într-un anumit termen, cu privire la unele fapte și împrejurări, precum și încadrarea juridică dată unor fapte în raport de care a apreciat asupra intervenirii unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, reprezintă elemente care conduc la concluzia că procurorul și-a încălcat îndatoririle profesionale. Această concluzie a fost analizată de Comisia de disciplină pentru procurori prin prisma dispozițiilor înscrise în art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora: "în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor și procurorilor, intervenția procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluției".
Ca atare, față de această dispoziție, s-a apreciat că independența procurorului ar fi afectată dacă s-ar admite că, la aprecierea modului în care își îndeplinește îndatoririle profesionale, pot fi luate în discuție aspecte ce vizează: interpretarea unor texte de lege referitoare la competența după calitatea persoanei, tactica adoptată în desfășurarea anchetei, încadrarea juridică dată faptelor, precum și incidența unor cauze care înlătură răspunderea penală.
2. în nota Inspecției judiciare s-a propus clasarea cauzei cu privire la unele aspecte relatate în mass-media referitoare la divulgarea de către procurorul D.V. a unor date confidențiale din dosarele pe care le instrumenta. S-a apreciat că din verificări nu s-au conturat elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Situația de fapt stabilită în urma cercetării prealabile a fost următoarea:
într-un articol al Agenției Mediafax se făcea referire la un dosar privind afacerile derulate de unele societăți, care inițial a fost instrumentat de procurorul D.V. Se susținea că procurorul D.V. i-ar fi relatat ziaristului M.T. că dosarul i-a fost luat. într-o conferință de presă, ziaristul M.T. a criticat faptul că dosarul i-a fost luat procurorului D.V. de către procurorul șef T.D. care «a făcut un simulacru de cercetări în caz», ziaristul dând de înțeles că nu există voință de a se duce până la capăt investigațiile.
în cuprinsul articolului se menționa că, deși niciodată procurorul D.V. nu a ieșit la rampă să spună că în dosar sunt nume grele, totuși de la el au plecat informațiile potrivit cărora anumite persoane erau vizate de anchetă.
într-un alt cotidian a apărut informația că jurnalistul M.T. s-a întâlnit cu procurorul D.V. la un hotel. Prezentă la întâlnire a fost și o persoană care era cercetată în dosarul instrumentat de procuror.
Comisia de disciplină pentru procurori a reținut că cercetările prealabile efectuate în cauză nu au stabilit existența unor elemente care să conducă la concluzia că procurorul D.V. i-a furnizat ziaristului T.M. date și informații despre modul de desfășurare al anchetei.
S-a apreciat însă că, deși întâlnirea pe care procurorul a avut-o la Hotelul "I." cu ziaristul T.M. și cu persoana pe care o cerceta în dosar nu se încadra în niciuna din dispozițiile înscrise în art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, se impunea analizarea acestui aspect în raport cu standardele de conduită prevăzute de normele Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor.
Potrivit art. 9 alin. (2) din Codul deontologic, "judecătorii și procurorii trebuie să se abțină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparțialitatea lor".
Articolul 17 prevede că "judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și în societate".
Normele instituite de aceste texte impun procurorului să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să altereze încrederea în imparțialitatea sa sau să compromită demnitatea sa în funcție și în societate. El este dator să apere prestigiul autorității judecătorești și să întărească încrederea în integritatea și imparțialitatea sa printr-un comportament adecvat.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în aprecierea imparțialității un rol important revine "aparențelor". Din acest motiv judecătorul european este receptiv la adagiul englez "justice must not only be done, it must be seen to be done" ("nu este suficient să faci dreptate, ci trebuie să se și vadă că ai făcut dreptate" (Frederic Sudre, Drept european și internațional al drepturilor omului, Ed. Polirom, Iași, 2006, p. 283).
Responsabilitatea apărării acestei dreptăți care "se vede" revine tuturor magistraților.
Raportat la aceste standarde de conduită, Comisia de disciplină pentru procurori a apreciat că participarea procurorului la o întâlnire cu un ziarist și o persoană pe care o cerceta într-o cauză penală, este de natură să pună la îndoială imparțialitatea sa, afectând prin aceasta demnitatea și prestigiul funcției pe care o exercită.
Cum rolul normelor înscrise în Codul deontologic este acela de a crea standardele de conduită ale judecătorilor și procurorilor, orice abatere de la acestea trebuie avută în vedere la evaluarea profesională, sens în care a fost sesizată Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
La data de 21 septembrie 2006, Secția pentru procurori și-a însușit concluziile Comisiei de disciplină pentru procurori.
| ← Nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a... | Procuror. Articol de presă. Afectarea reputaţiei profesionale → |
|---|
