Efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile

Comentarii

0

Latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, presupune existenţa unei conduite care să dovedească dezinteresul procurorului pentru rezolvarea cu celeritate a dosarului ce i-a fost repartizat.În cauză, criteriile în funcţie de care s-a apreciat asupra termenului rezonabil în care procurorul trebuia să soluţioneze dosarul au fost: complexitatea cauzei, comportamentul părţilor şi comportamentul autorităţilor.

CSM, Comisia de disciplină pentru procurori Rezoluţia nr. 18/CDP din 10 aprilie 2007

în memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii la data de 7 februarie 2007, Cabinetul individual de avocatură X a solicitat să se efectueze verificări în legătură cu conduita adoptată de procurorul D.T. din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție care, cu ocazia instrumentării unui dosar penal, și-a încălcat atribuțiile profesionale ce-i reveneau, precum și normele deontologice impuse magistraților.

S-a susținut că în cauză procurorul a depășit termenul rezonabil de finalizare a procedurilor de urmărire penală.

Verificările efectuate în cauză au stabilit următoarea situație de fapt:

Procurorului D.T. i-a fost repartizat spre soluționare un dosar penal care avea ca obiect investigarea unor activități financiar-contabile nelegale.

Prin rezoluția din 21 martie 2006, procurorul de caz a dispus, în temeiul art. 228 alin. (3³) C.proc.pen., începerea urmăririi penale față de învinuita B.C. pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu.

De la data începerii urmăririi penale, procurorul a efectuat acte de urmărire penală la: 21 martie 2006, 30 martie 2006, 10 aprilie 2006, 19 aprilie 2006, 10 mai 2006, 27 aprilie 2006, 30 mai 2006, 17 aprilie 2006, 1, 6 și 27 iunie 2006, 30 iunie 2006, 16 noiembrie 2006, 17 decembrie 2006, 25 ianuarie 2007, 2 februarie 2007, 6 februarie 2007, 20 februarie 2007, 16 februarie 2007, 6 martie 2007 care vizau: începerea și confirmarea urmăririi penale, obținerea unor relații de la Ministerul Afacerilor Externe, Curtea de Conturi, ANAF, citarea învinuiților, audieri prin comisii rogatorii, stabilirea, comunicarea obiectivelor expertizei și aducerea la cunoștință a învinuirii.

O primă problemă ce s-a impus a fi lămurită în cauză se referea la criteriile care trebuie avute în vedere pentru a se putea aprecia asupra termenului rezonabil în care procurorul trebuie să soluționeze o cauză.

Articolul 13 din Codul deontologic prevede că "judecătorii și procurorii sunt datori să depună diligența necesară în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu prevede, înăuntrul unor termene rezonabile".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Santili contra Italia din 19 februarie 1991) a decis că aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii se face în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei. Această apreciere, însă, nu se va face mecanic, ci se va lua în calcul - mai cu seamă atunci când cauza relevă o complexitate deosebită - "justul echilibru" ce trebuie menținut între exigența celerității procedurilor și principiul general al bunei administrări a justiției, consacrat în egală măsură de art. 6 (cauza Boddaert contra Belgia din 12 octombrie 1992, cauza C.P. și alții contra Franța din 1 august 2000).

Caracterul rezonabil se apreciază după mai multe criterii: complexitatea cauzei, comportamentul părților și comportamentul autorităților (cauza Pierazzini contra Italia din 27 februarie 1992).

Complexitatea cauzei se analizează, la rândul ei, în funcție de mai mulți factori enumerați de Curte în mod exemplificativ: dificultatea administrării probelor (cauza Eckle contra RFG din 15 iulie 1982), numărul inculpaților și al martorilor (cauza Angelucci contra Italia din 19 februarie), numărul infracțiunilor investigate (cauza Neumeister din 27 iunie 1968), natura acestora (cauza Dobertin din 25 februarie 1993), dificultatea problemelor de drept și de fapt care trebuie soluționate (cauza Katte Klitsche de la Grange, hotărâre din 27 octombrie 1994, Poiss contra Italia din 23 aprilie 1987), conexarea mai multor cauze (cauza Diana contra Italia din 27 februarie 1992).

în materie penală, Curtea a decis că s-a depășit termenul rezonabil de soluționare a cauzei în situația în care a existat "o perioadă lungă de inactivitate" în instrumentarea unei cauze (cauza Guincho contra Italia din 10 iulie 1984 și Corigliano din 10 decembrie 1982).

Latura subiectivă a acestei abateri disciplinare presupune existența unei conduite care să dovedească dezinteresul procurorului manifestat pentru rezolvarea cu celeritate a cauzei ce i-a fost repartizate.

în speță s-a stabilit că întârzierea în finalizarea dosarului nu s-a datorat unor cauze de ordin subiectiv, care pot fi imputabile procurorului, ci următoarelor motive:

a. Complexitatea cauzei care rezida din: dificultatea administrării probelor în locații diferite, numărul inculpaților și al martorilor audiați, numărul infracțiunilor cercetate și natura acestora, necesitatea dispunerii unor expertize de specialitate, dificultatea problemelor de drept și de fapt care trebuiau lămurite, exercitarea căilor de atac și procedurile anevoioase de identificare a instituțiilor abilitate pentru efectuarea expertizelor de specialitate și a sumelor aferente.

b. Comportamentul părților implicate în cauză. în acest sens este de reținut:

- refuzul părții civile de a înainta documentația financiar-contabilă aferentă perioadei cercetate;

- formularea, în temeiul art. 277 C.proc.pen., de către avocații persoanelor cercetate, a unor plângeri împotriva actelor de urmărire penală.

c. Alte cauze obiective cum ar fi poziția oficială a Curții de Conturi a României și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care succesiv și-au declinat competența de a verifica și determina cuantumul prejudiciului.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: