Efectuarea cu întârziere a lucrărilor din motive imputabile

Comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) se poate reţine numai în situaţia în care, din culpa sa exclusivă, magistratul nu îşi îndeplineşte, într-un termen rezonabil sau, acolo unde este cazul, în termenul legal, obligaţiile profesionale ce-i incumbă. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare atunci când din verificări a reieşit că depăşirea termenului rezonabil al procedurilor într-o cauză penală s-a datorat exclusiv unor elemente de ordin obiectiv cum ar fi: volumul mare de muncă al procurorului, volumul de activitate al unităţii de parchet, numărul procurorilor care lucrează efectiv, precum şi capacitatea de administrare şi organizare a activităţii.

CSM, Comisia de disciplină pentru procurori Rezoluţia nr. 58/CDP din 4 august 2009

La originea cauzei a stat sesizarea formulată de petiționarul C.L. în cuprinsul căreia solicita să se efectueze verificări față de procurorul M.C. din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - sub aspectul comiterii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Comisia de disciplină pentru procurori, în urma verificărilor prealabile efectuate în cauză, a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 24 noiembrie 2004, petiționarul C.L. a formulat plângere penală împotriva numitului H.Y.N, solicitând cercetarea acestuia sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune în convenții, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C.pen.

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel B.

Constatându-se că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. (1) și (3) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în temeiul art. 14 alin. (1) din același act normativ, dosarul a fost înaintat Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura centrală, spre competentă soluționare.

De la această structură dosarul a fost trimis spre soluționare Biroului Teritorial B din cadrul DIICOT.

Prin ordonanța din 19 octombrie 2005, s-a dispus conexarea dosarului privind plângerea formulată de petiționarul C.L. la un alt dosar care avea ca obiect sesizarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor referitoare la tranzacțiile efectuate de numiții I.H. și H.Y. prin intermediul unei bănci.

La aceeași dată, respectiv 19 octombrie 2005, procurorul desemnat să efectueze urmărirea penală, M.C., a dispus prin ordonanță delegarea lucrătorilor de poliție din cadrul IGPR - Brigada de Combatere a Criminalității Organizate și Terorism B să efectueze anumite activități de urmărire penală.

La data de 19 iunie 2007 dosarul a fost înaintat procurorului de caz împreună cu referatul întocmit de lucrătorii de poliție.

Prin ordonanța din 29 mai 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de H.T. și H.Y. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria B. în vederea efectuării de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C.pen.

La data de 8 iulie 2009, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată prin O.U.G. nr. 59/2009, Comisia de disciplină pentru procurori a dispus cercetarea disciplinară a procurorului M.C.

Analiza probelor administrate în cauză din perspectiva elementelor constitutive ale abaterii disciplinare a evidențiat următoarele:

Latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) constă într-o omisiune sau o acțiune, respectiv neefectuarea sau efectuarea cu întârziere a lucrărilor.

Din verificări a reieșit că într-adevăr în perioada 19 iunie 2007 - 29 mai 2009, lucrările în acest dosar au fost efectuate cu întârziere.

Latura subiectivă a acestei abateri disciplinare presupune existența unei conduite care să dovedească dezinteresul procurorului manifestat în mod repetat și imputabil pentru rezolvarea în termenul legal sau, acolo unde legea nu prevede un termen, într-un termen rezonabil a cauzelor ce i-au fost repartizate.

Latura subiectivă a fost examinată, pe de o parte, în raport de standardele de conduită impuse magistraților de dispozițiile art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar pe de altă parte, în raport de criteriile obiective care vizează volumul de activitate al procurorului, complexitatea lucrărilor soluționate de către acesta, volumul de activitate al unității și gradul de ocupare a schemei.

în art. 13 din Codul deontologic se prevede că "Judecătorii și procurorii sunt datori să depună diligența necesară în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu prevede, înăuntrul unor termene rezonabile", iar în art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, că "Judecătorii și procurorii sunt obligați să rezolve lucrările în termenele stabilite și să soluționeze cauzele în termen".

încălcarea acestor standarde de conduită subzistă numai în situația în care, din culpa sa exclusivă, magistratul nu își îndeplinește, într-un termen rezonabil sau, acolo unde este cazul, în termenul legal, obligațiile profesionale ce-i incumbă.

Din verificări a rezultat însă că depășirea termenului rezonabil al procedurilor în dosarul penal s-a datorat exclusiv unor elemente de ordin obiectiv cum ar fi: volumul mare de muncă al procurorului, volumul de activitate al Biroului Teritorial B, numărul procurorilor care lucrează efectiv, precum și capacitatea de administrare și organizare a activității structurii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Astfel, în perioada 19 iunie 2007 - 29 mai 2009, procurorul M.C. a avut un volum de activitate care se situează cu mult peste media existentă în sectorul de urmărire penală proprie. Astfel, în perioada menționată procurorul a avut permanent în lucru un stoc de aproximativ 300 de dosare. La data efectuării verificărilor în prezenta cauză, procurorul avea repartizate spre soluționare 250 de dosare. în aceeași perioadă de timp a finalizat mai multe cauze complexe în care erau cercetate, în stare de arest, persoane ce făceau parte din rețele de crimă organizată.

în același timp, Biroul Teritorial B. a înregistrat un număr foarte mare de dosare în condițiile în care au lucrat doar 8 procurori, unii dintre ei fiind delegați pe perioade determinate la acest birou.

Comisia de disciplină pentru procurori a reținut că, deși elementele prezentate nu sunt opozabile petiționarului C.L. care, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, are dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, acestea nu pot fi ignorate atunci când se analizează latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Nefiind vorba despre o culpă magistratului, ci numai de una a sistemului judiciar care nu dispune de resursele umane și materiale necesare pentru buna înfăptuire a actului de justiție, s-a apreciat că în acest caz nu poate fi atrasă răspunderea disciplinară a magistratului, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (12) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată prin O.U.G. nr. 59/2009, s-a dispus clasarea lucrării.

Alte articole recente:

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Efectuarea cu întârziere a lucrărilor din motive imputabile