Exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă. Lipsa deliberării şi a minutei

Comentarii

0

Faptele judecătorului T.M. de la Judecătoria TM care în mai multe cauze penale, imediat după închiderea dezbaterilor, a pronunţat soluţia, fără a delibera şi a întocmi o minută, continuând să dispună măsuri procesuale şi ulterior pronunţării pe fond, precum şi de a schimba în tot soluţia de condamnare a inculpatului X dispusă prin sentinţa nr. 1655/04.12.2007, pe calea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale, în sensul achitării, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza II din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare.Aspectele de individualizare a sancţiunii disciplinare, ele şi numai ele, nu pot să justifice modificarea soluţiei instanţei disciplinare.Astfel, Înalta Curte a constatat că sancţiunea aplicată nu poate fi schimbată deoarece situaţia de fapt reţinută de instanţa disciplinară, verificată de instanţa supremă în calea de atac a recursului, a rămas neschimbată şi a reliefat clar existenţa faptei, a conduitei ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs, consecinţa directă, imediată, fiind aceea că prin faptele sale magistratul a obstrucţionat părţilor din dosarele instrumentate în modul expus dreptul la judecarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială. Or, acest drept prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu trebuie pierdut din vedere ori minimalizat în procesul de apreciere a individualizării sancţiunii aplicate.Tot astfel, Înalta Curte reaminteşte că, în cazul magistraţilor, la aprecierea criteriilor de individualizare a sancţiunii disciplinare criteriile prevăzute de dispoziţiile dreptului muncii pot, cel mult, constitui un cadru general. Însă, în contextul raporturilor de muncă ale judecătorilor, exigenţele sunt specifice statutului de magistrat şi sunt stabilite prin legi speciale.

CSM, Secţia pentru judecători Hotărârea nr. 10J din 24 septembrie 2008

Prin acțiunea disciplinară Comisia de disciplină pentru judecători a solicitat sancționarea judecătorului T.M. de la Judecătoria T.M. pentru săvârșirea abaterii disciplinare constând în nerespectarea normelor de procedură cu gravă neglijență, prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.

în motivarea acțiunii disciplinare, Comisia de disciplină pentru judecători a arătat că judecătorul T.M., în 3 dosare penale, a pronunțat soluția în sala de judecată, imediat după acordarea cuvântului la dezbateri, fără a delibera în secret și fără a întocmi în prealabil o minută, precum și că în dosarul penal nr. 8218/320/2007 al Judecătoriei T.M., după pronunțarea soluției de condamnare a inculpatului la amendă penală, ulterior, printr-o încheiere de îndreptare eroare materială, a modificat soluția, în sensul achitării aceluiași inculpat, pentru aceeași faptă.

Prin hotărârea nr. 10/24.09.2008, Secția pentru judecători a CSM a admis acțiunea disciplinară și în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, a aplicat judecătorului T.M. sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură.

Pentru a pronunța această hotărâre, Secția pentru judecători a reținut că în mai multe cauze penale, imediat după închiderea dezbaterilor, a pronunțat soluția, fără a delibera și a întocmi o minută, continuând să dispună măsuri procesuale și ulterior pronunțării pe fond.

Totodată, s-a mai reținut că în dosarul nr. 8278/320/2007 a schimbat în tot soluția de condamnare a inculpatului dispusă prin sentința nr. 1655/4.12.2007, pe calea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale, în sensul achitării aceluiași inculpat.

S-a reținut că faptele judecătorului T.M., constând în pronunțarea soluțiilor în mai multe cauze penale, imediat după închiderea dezbaterilor, fără a delibera și fără a întocmi o minută, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 306, 307, 309, 310 și 357 C.proc.pen., potrivit cărora, după închiderea dezbaterilor, judecătorul are obligația de a delibera în secret, fără participarea altor persoane, decât membrii completului în fața căruia a avut loc dezbaterea, rezultatul deliberării consemnându-se într-o minută, judecătorul având apoi obligația de a pronunța hotărârea în ședință publică, după ce în prealabil a anunțat în ședință ora și, eventual, ziua stabilită pentru pronunțarea hotărârii.

Relativ la schimbarea soluției de condamnare prin uzitarea procedurii de îndreptare a erorii materiale, aceasta contravine atât dispozițiilor art. 195 C.proc.pen., care prevăd doar posibilitatea simplă și rapidă de eliminare a unor greșeli scriptice cuprinse într-o hotărâre judecătorească, greșeli care nu vizează conținutul acesteia, care reies fără dubiu și fără a fi nevoie de probațiune, cât și dispozițiilor legale referitoare la modalitatea prin care poate fi reformată o hotărâre judecătorească.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că vinovăția pârâtului judecător îmbracă forma gravei neglijențe și rezultă din modul personal în care a înțeles să aplice sau nu dispozițiile procedurale, fapt ce a condus la prelungirea procedurilor judiciare, aceasta constituind totodată, și o încălcare a dispozițiilor articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La individualizarea sancțiunii, Secția pentru judecători a avut în vedere caracterul repetitiv al nerespectării unor norme legale și principii de bază ale procesului penal, pe o perioadă lungă de timp, consecințele negative asupra drepturilor procesuale ale părților care astfel au suferit o vătămare prin prelungirea procedurilor judiciare, dar și conduita profesională a pârâtului judecător care, deși a îndeplinit sarcinile încredințate pe cale administrativă, astfel cum reiese din înscrisurile depuse de acesta, nu corespunde exigențelor impuse de dispozițiile legale în vigoare, fapt ce rezultă din actele aflate la filele 232-242 din dosarul nr. 122/CDJ/2008.

Prin decizia nr. 6/27.02.2009, înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători, cu opinie majoritară, a respins recursul declarat de judecătorul T.M. împotriva hotărârii nr. 10J/24.09.2008 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, Completul de 9 judecători al înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că situația de fapt reținută de către instanța de disciplină în raport cu modul de interpretare a dispozițiilor ce reglementează faza deliberării este corectă, aceasta sancționând absența etapei deliberării reglementată prin dispoziții imperative ale Codului de procedură penală în cauzele reclamate, și nu modul în care recurentul a deliberat efectiv.

S-a reținut că ceea ce instanța de disciplină a imputat recurentului a fost împrejurarea că acesta nu s-a retras pentru a delibera, anterior pronunțării sentinței, ci s-a pronunțat imediat, în aceeași ședință publică, situație ce a condus la încălcarea gravă a principiilor legalității și confidențialității și a prejudiciat drepturile părților din procesul penal. Din acest motiv, s-a apreciat că nu sunt justificate apărările recurentului formulate în sensul simplificării procedurii ori al evitării oricărei influențe sau presiuni din afară ce s-ar putea exercita asupra judecătorului cauzei.

Consecințele negative și imediate ale acestui mod de interpretare au putut fi observate în dosarul penal nr. 8524/320/2007, când pronunțarea soluției de achitare făcută direct, în ședință publică, fără a fi întocmită minuta soluției, a generat o serie de evenimente ce au condus la încălcarea de către recurent a altor norme de procedură (amendarea părții vătămate, soluționarea cererii de scutire amendă după dezînvestirea instanței, reținerea greșită a temeiului de drept al achitării) și, pe de altă parte, la reacția părții vătămate căreia judecătorul cauzei i-a creat starea de neîncredere în actul de justiție astfel înfăptuit.

înalta Curte a reamintit că, în dreptul procesual penal român, dispozițiile ce reglementează etapa deliberărilor și întocmirii minutei sunt de strictă interpretare, au caracter imperativ, iar încălcarea lor este sancționată cu nulitatea absolută a actelor procesuale.

Cu privire la al doilea motiv de recurs care a vizat modul de încadrare a faptelor imputate în abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și criteriile avute în vedere la stabilirea sancțiunii disciplinare, s-a constatat că, în speță, sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare reținută în sarcina recurentului.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei: sentințele pronunțate de recurent, minute, deciziile de casare ale instanțelor de control judiciar, rezultă că, sub aspect obiectiv, faptele reținute au natura unui act de justiție înfăptuit cu înfrângerea unei valori sociale.

în cauză valoarea lezată o reprezintă relațiile sociale referitoare la realizarea activității de justiție în sensul larg al acestei noțiuni, care presupune, pe lângă organizarea și funcționarea organelor judiciare, și înfăptuirea corectă a actului de justiție, pe planul raportului juridic de muncă aceste relații transpunându-se în obligații și îndatoriri profesionale ale judecătorilor, stabilite prin legi și regulamente.

S-a constatat că gravitatea conduitei disciplinare a recurentului a fost determinată de încălcarea repetată și sistematică a garanțiilor unui proces echitabil, garanții ai căror beneficiari erau părțile implicate în dosarele instrumentate de recurent. Or, potrivit legii, judecătorul trebuie să fie primul care veghează la respectarea acestor garanții.

De aceea, apărarea formulată de recurent, în sensul că faptele reținute nu au fost de natură a afecta drepturile părților implicate în cele 4 cauze penale, nu a fost reținută, întrucât recurentul avea obligația legală și profesională să respecte părților implicate dreptul la un proces echitabil.

înalta Curte a reamintit că dreptul la un proces echitabil implică obligația tribunalului la examinarea atentă a tuturor cererilor părților, a argumentelor și apărărilor, urmând să aprecieze asupra pertinenței acestora pentru hotărârea pe care o va adopta. Tot astfel, exigența echității privește procedura în ansamblul său, inclusiv necesitatea deliberării în secret asupra mijloacelor de apărare formulate de părți, indiferent de gradul de dificultate al cauzelor.

S-a mai reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că eludarea repetată de recurent a dispozițiilor din Codul de procedură penală ce reglementează procesul de deliberare și obligativitatea întocmirii minutei, a creat suspiciuni în privința imparțialității sale, amplificate chiar de ușurința cu care, conform propriilor declarații, recurentul califică drept lipsite de dificultate acele cauze în care a ales să nu mai delibereze și a pronunțat soluții de achitare sau condamnare a inculpaților.

S-a reținut că și sub aspect subiectiv, abaterea disciplinară reținută în sarcina recurentului a fost săvârșită cu gravă neglijență, iar instanța de disciplină a apreciat corect asupra culpei recurentului care, odată avizat de încălcările procedurale grave constatate, trebuia și putea să prevadă efectele prejudiciabile aduse drepturilor procesuale ale părților, dar și imaginii și prestigiului justiției.

Relativ la criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare, înalta Curte a reamintit că din punct de vedere procedural, art. 304¹C.proc.civ. permite instanței de recurs, atunci când se atacă o hotărâre dată fără drept de apel, să examineze pricina sub toate aspectele, fără a fi ținută de motivele de casare prevăzute de art. 304. Acest lucru nu înseamnă însă că recursul se transformă în apel, chiar dacă împrumută unele dintre caracterele acestuia și în niciun caz nu înseamnă că recurentul este scutit de a mai arăta în ce constă motivul de nelegalitate sau netemeinicie pentru care se invocă generic dispozițiile art. 304¹.

în cauza dedusă judecății, aspectele de individualizare a sancțiunii disciplinare, ele și numai ele, nu pot să justifice modificarea soluției instanței disciplinare.

Astfel, înalta Curte a constatat că sancțiunea aplicată nu poate fi schimbată deoarece situația de fapt reținută de instanța disciplinară, verificată de instanța supremă în calea de atac a recursului, a rămas neschimbată și a reliefat clar existența faptei, a conduitei ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, consecința directă, imediată, fiind aceea că prin faptele sale magistratul a obstrucționat părților din dosarele instrumentate în modul expus dreptul la judecarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială. Or, acest drept prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu trebuie pierdut din vedere ori minimalizat în procesul de apreciere a individualizării sancțiunii aplicate.

Tot astfel, înalta Curte a reamintit că, în cazul magistraților, la aprecierea criteriilor de individualizare a sancțiunii disciplinare, criteriile prevăzute de dispozițiile dreptului muncii pot, cel mult, constitui un cadru general. însă, în contextul raporturilor de muncă ale judecătorilor, exigențele sunt specifice statutului de magistrat și sunt stabilite prin legi speciale.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că instanța de disciplină a avut în vedere, la individualizarea sancțiunii, alături de circumstanțele reale identificate prin cercetarea prealabilă, și circumstanțele personale ale recurentului, dar și consecințele negative grave ale faptelor reținute în sarcina sa, apreciind că sancțiunea aplicată a fost în mod judicios stabilită, având în vedere că gravitatea încălcărilor normelor de procedură, conduita culpabilă și maniera proprie în care recurentul a ales să înfăptuiască actul de justiție au fost dublate de efectele prejudiciabile cauzate părților în procesul penal, dar și de o consecință negativă asupra imaginii și prestigiului justiției.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: