Exercitarea funcţiei cu rea-credinţă. Acţiune disciplinară admisă. Recurs respins

Comentarii

0

Fapta judecătorului de a rupe fila dosarului pe care era consemnata minuta, de a schimba soluţia în cauză, de a cere unui grefier să rupă o filă din condica de şedinţă pentru a putea consemna soluţia modificată, constituie o încălcare a prevederilor art. 102 şi 103 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti în vigoare la momentul săvârşirii faptei şi întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de fostul art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

CSM, Secţia pentru judecători Hotărârea nr. 7J din 01 ianuarie 2005

Prin acțiunea disciplinară înaintată Consiliului Superior al Magistraturii cu adresa nr. 1167/A/11 aprilie 2005, Colegiul de conducere al Curții de Apel Z a solicitat sancționarea disciplinară a judecătorului B, de la Judecătoria X, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 97 lit. b) și j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată.

în motivarea acțiunii, Colegiul de conducere a arătat, în esență, că judecătorul B a rupt fila din dosarul repartizat spre soluționare, pe verso-ul căreia era scrisă minuta din acea cauză, a modificat soluția pronunțată și a introdus în dosar o altă filă cu minuta conținând noua soluție.

Prin hotărârea nr. 7J/2005, Secția pentru judecători a respins ca neîntemeiată excepția nulității procesului-verbal de cercetare prealabilă, precum și a hotărârilor nr. 2/2005 și 3/2005 ale Colegiului de conducere al Curții de Apel Z și a admis acțiunea disciplinară exercitată de Colegiul de conducere al acestei curți și însușită de Comisia de disciplină pentru judecători, aplicând în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, față de judecătorul A, sancțiunea disciplinară a diminuării indemnizației de încadrare lunare brute cu 15%, pe o perioadă de 20 luni, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din același act normativ.

Cu privire la fondul cauzei, în urma analizei materialului probator administrat, Secția pentru judecători a reținut că judecătorului B de la Judecătoria X, i-a fost repartizat spre soluționare dosarul cu nr. X/2004, având ca obiect plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal de contestare și sancționare a contravenției emis la data de 28.10.2004.

La termenul de judecată din 20 ianuarie 2005, judecătorul B a dispus amânarea cauzei pentru data de 17 februarie 2005, însă dintr-o eroare, a trecut în condica ședinței de judecată ca termen data 10 februarie 2005. Ca urmare arhivarul a predat grefierului de ședință și dosarul nr. X/2004, pentru termenul din 10 februarie 2005, iar acesta la rândul său, neobservând eroarea, l-a trecut pe lista cauzelor din acea ședință, termen la care dosarul a scos în pronunțare, fiind dată sentința civilă nr. Y/ 2005.

După ședință, judecătorul B a trecut soluția având următorul conținut: "Respinge plângerea. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică 10.02.2005" pe verso-ul filei cu nr. 7.

Ulterior i-a solicitat grefierului de ședință să rupă fila 7 din dosar și întrucât acesta a refuzat să se conformeze, judecătorul a distrus fila, fapt pe care l-a recunoscut.

Judecătorul B a refăcut fila 7 din dosar, iar pe verso a trecut o soluție diferită, cu conținutul următor: "Admite în parte plângerea. înlocuiește sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului. Cu recurs. Pronunțată în ședința publică 10.02.2005".

După rescrierea minutei, judecătorul B a cerut grefierului care completase condica de ședință pentru completul paralel din data de 10.02.2005, să rupă fila din condică pe spatele căreia era trecută soluția de respingere, acesta conformându-se.

Sub aspectul laturii subiective, Secția a reținut că nu se poate considera că judecătorul B a săvârșit fapta cu neglijență, chiar gravă, pentru că aceasta ar presupune că nu a urmărit și nici nu a acceptat producerea rezultatului faptelor sale.

Reaua-credință la care face referire art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 republicată și modificată, presupune săvârșirea faptei cu intenție, nu neapărat existența unui interes material (judecător B a justificat inexistența relei-credințe prin faptul că nu a urmărit obținerea unor foloase materiale, mai ales că importanța dosarului era redusă).

împotriva acestei hotărâri a formulat recurs judecătorul.

Prin decizia nr. 10/5.06.2006 înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat ca nefondat.

Curtea a reținut că instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt, iar sancțiunea aplicată este adecvată acesteia. Critica vizând aplicarea unei sancțiuni mai grave decât cea reglementată în lege la data săvârșirii faptei a fost considerată ca nefondată întrucât actul normativ, stabilind generic sancțiunile disciplinare, nu prevede sancțiunea ce se aplică unei abateri determinate. Ca atare, stabilirea sancțiunilor disciplinare, dintre cele prevăzute de lege, este o chestiune de apreciere a organului competent care dispune angajarea răspunderii disciplinare. împrejurarea că la data săvârșirii faptei Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților îmbrăca o altă formă, fiind modificată ulterior prin dispozițiile Legii nr. 247/2005, nu este de natură a conduce la concluzia că sancțiunea aplicată nu exista la data săvârșirii faptelor sau că temeiul de drept era inexistent, pentru că abaterile și sancțiunile prevăzute sub o anumită ordine în art. 99 și, respectiv, art. 100 din legea sus-menționată se regăsesc sub altă numerotare.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: