Refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu, precum şi atitudinea nedemnă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, avocaţi, justiţiabili

Fapta judecătorului B.V. de a refuza, fără o justificare reală şi temeinică, să-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.Faptele aceluiaşi judecător care în timpul a două şedinţe de judecată a două complete de recurs civil în a căror compunere a participat, prin intervenţiile neprocedurale făcute cu voce tare, prin care a contestat mai multe dintre măsurile şi dispoziţiile preşedintelui de complet, s-a adresat în mod direct, fără încuviinţarea preşedintelui, făcând reproşuri şi observaţii nejustificate părţilor din proces, avocaţilor sau grefierului de şedinţă şi a părăsit pur şi simplu sala de judecată, afectând solemnitatea şedinţei şi conducând la amânarea unui număr de 19 cauze pentru nelegala constituire a completului de recurs, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. k) din acelaşi act normativ.

CSM, Secţia pentru judecători Hotărârea nr. 5J din 23 aprilie 2008

Prin acțiunea exercitată, Comisia de disciplină pentru judecători a solicitat sancționarea judecătorului B.V. de la Tribunalul M. pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) și k) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.

în motivarea acțiunii disciplinare, Comisia de disciplină pentru judecători a arătat că judecătorul B.V. a refuzat fără o justificare reală și temeinică să-și îndeplinească îndatoririle de serviciu și pe parcursul ședințelor de judecată din 3.10.2007 și 17.10.2007 a provocat mai multe incidente de natură să afecteze solemnitatea ședinței de judecată, și anume: a comentat cu voce tare mai multe măsuri dispuse de președintele de complet; a intrat în dialog direct, fără încuviințarea președintelui, cu părțile din proces, grefierul de ședință și avocați, făcând reproșuri și observații nejustificate; a făcut observații în legătură cu pregătirea profesională a președintelui de complet și a părăsit în timpul ședinței de judecată, nejustificat, sala.

Prin hotărârea nr. 5J/23.04.2008, Secția pentru judecători a admis acțiunea disciplinară și în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, a aplicat judecătorului B.V. sancțiunea diminuării indemnizației de încadrare lunare brute cu 15 %, pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) și k) din același act normativ.

Pentru a pronunța această hotărâre, Secția pentru judecători a CSM a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că judecătorul B.V., în ședința de judecată din data de 3.10.2007 a completelor de recurs civil nr. 3 și 4 și în ședința de judecată din data de 17.10.2007 a completelor de recurs civil nr. 7 și 8, în a căror compunere a participat, prin intervențiile neprocedurale făcute cu voce tare, prin care fie a contestat mai multe dintre măsurile și dispozițiile președintelui de complet, fie s-a adresat în mod direct, fără încuviințarea președintelui, făcând reproșuri și observații nejustificate părților din proces, avocaților sau grefierului de ședință, fie a părăsit pur și simplu sala de judecată, aspect ce a condus la imposibilitatea continuării ședinței și ca atare la amânarea unui număr de 19 cauze pentru motivul nelegalei constituiri a completului de recurs, a afectat solemnitatea ședinței de judecată.

După terminarea fiecăreia din cele două ședințe de recurs, pârâta judecător B.V. a refuzat fie să participe la deliberări, fie să achieseze la opinia majoritară, fie să formuleze o opinie separată, să semneze încheierile de ședință întocmite pentru dosarele din cele două ședințe de judecată și a hotărârilor redactate în dosarele soluționate din aceleași două ședințe, ceea ce a condus fie la amânarea pronunțării în unele cauze, fie la repunerea pe rol, pentru altele.

Totodată s-a reținut că a refuzat să soluționeze în fond dosarul nr. 5004/100/2007 al Tribunalului M., cauza fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatic, completului prezidat de aceasta.

Prin comportamentul adoptat, pârâta judecător a încălcat dispozițiile art. 12 și 14 din Codul Deontologic al judecătorilor și procurorilor, art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare și art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

La individualizarea sancțiunii, Secția pentru judecători a avut în vedere caracterul repetitiv al acțiunilor pârâtei judecător, pe o perioadă lungă de timp, consecințele acestui comportament care a condus la luarea unor măsuri drastice la nivelul conducerii instanței, atmosfera nefavorabilă și tensionată creată în cadrul colectivului de judecători și grefieri, atitudinea adoptată de pârâta judecător pe parcursul cercetării disciplinare și al procesului, precum și vechimea în magistratură.

împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs pârâta judecător B.V., întemeiat pe dispozițiile art. 3041C.proc.civ.

Criticile formulate de recurentă au vizat, în esență, greșita stabilire a laturii subiective a celor două abateri disciplinare reținute în sarcina sa, invocându-se în fapt, lipsa vinovăției, precum și greșita interpretare a probelor administrate în cauză.

Recurenta a făcut aprecieri personale cu privire la pregătirea profesională a colegilor judecători sau modul personal de interpretare a normelor incidente cauzei ce aveau a fi soluționate în ședințele de judecată din 3 octombrie 2007 și, respectiv, 17 octombrie 2007.

Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 Judecători, prin Decizia nr. 8 pronunțată la data de 17 noiembrie 2008, în dosarul nr. 5660/1/2008 a respins ca nefondat recursul pârâtei judecător V.B.

Pentru a pronunța această decizie, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța disciplinară a dat o apreciere completă și corectă elementelor probatorii rezultate din actele dosarului. Astfel, din declarațiile recurentei și ale martorilor audiați atât în faza cercetării prealabile, dar și în fața Consiliului, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, s-a reliefat existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs.

S-a mai reținut că din probele administrate a rezultat că acțiunile recurentei și atitudinea manifestată de aceasta în realizarea activității de justiție au fost neconforme cu obligațiile profesionale ce-i reveneau în calitate de judecător, iar consecința directă și imediată a fost aceea că, prin faptele sale, magistratul în cauză a obstrucționat părților din dosarele reclamate, aflate în fața ultimului grad de jurisdicție, dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil. Acest drept, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu ar trebui pierdut din vedere ori minimalizat în procesul de apreciere a probelor și al individualizării sancțiunii aplicate magistratului în cauză.

înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că maniera în care recurenta a ales să-și exprime nemulțumirile față de colegi și de a-și impune punctul de vedere cu privire la soluțiile ce urmau a fi adoptate în cauze, a fost în neconcordanță cu obligațiile ce revin magistraților, potrivit normelor ce reglementează statutul acestei profesii.

Alte articole recente:

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu, precum şi atitudinea nedemnă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, avocaţi, justiţiabili