Încălcarea dispoziţiilor din legi şi regulamente referitoare la pronunţarea şi motivarea hotărârilor, consemnarea soluţiilor în condica şedinţelor de judecată, precum şi efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile

Fapta judecătorului O.A.N. care în mai multe dosare nu a pronunţat în termen hotărârile şi nu a consemnat situaţia dosarelor în condica şedinţelor de judecată întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.Fapta aceluiaşi judecător de a înregistra la data de 16.07.2008 un număr de 107 hotărâri neredactate în termenul legal, respectiv 19 hotărâri pronunţate în luna februarie 2008, 24 hotărâri pronunţate în luna martie 2008, 46 hotărâri pronunţate în luna aprilie 2008 şi 18 hotărâri pronunţate în luna mai 2008, în condiţiile în care, activitatea desfăşurată de aceasta s-a situat sub media pe instanţă, nu a îndeplinit alte atribuţii decât cele de judecător, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. i) din acelaşi act normativ.

C.S.M., Secţia pentru judecători Hotărârea nr. 12J din 29 aprilie 2009

Prin acțiunea exercitată, Comisia de disciplină pentru judecători a solicitat sancționarea judecătorului O.A.N. de la Judecătoria X pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) și i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.

în motivarea acțiunii disciplinare, Comisia de disciplină pentru judecători a reținut că în mai multe dosare pârâta judecător O.A.N. nu a pronunțat în termen hotărârile și nu a consemnat situația dosarelor în condica ședințelor de judecată, aspecte care au condus la îngreunarea activității întregii instanțe și influențând negativ percepția justițiabililor asupra activității instanței, aprecierile negative fiind determinate de faptul că aceștia nu puteau lua la cunoștință despre situația dosarelor personale.

Totodată, s-a reținut că la data de 16.07.2008 pârâta judecător înregistra un număr de 107 hotărâri neredactate în termenul legal, respectiv 19 hotărâri pronunțate în luna februarie 2008, 24 hotărâri pronunțate în luna martie 2008, 46 hotărâri pronunțate în luna aprilie 2008 și 18 hotărâri pronunțate în luna mai 2008, în condițiile în care, activitatea desfășurată de aceasta s-a situat sub media pe instanță, nu a îndeplinit alte atribuții decât cele de judecată.

De asemenea, s-a mai reținut că în ultima perioadă anterioară exercitării acțiunii disciplinare, deși a fost degrevată de participarea la ședințele de judecată, nu a depus diligențe pentru motivarea hotărârilor restante.

Prin hotărârea nr. 12J/29.04.2009 Secția pentru judecători a admis acțiunea disciplinară și în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, a aplicat judecătorului O.A.N. sancțiunea excluderii din magistratură, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) și i) din același act normativ.

Pentru a pronunța această hotărâre, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că în dosarul nr. 1512/302/2008, având ca obiect învestirea cu formulă executorie a unui bilet la ordin, dezbaterile au avut loc la data de 1.04.2008, pronunțarea fiind amânată succesiv la 8.04.2008 și 15.04.2008.

La data de 27.05.2008 reclamantul a solicitat eliberarea biletului la ordin aflat la dosar, reclamând faptul că nu are cunoștință de soluția pronunțată, întrucât nu a fost trecută în condica ședințelor de judecată. Abia la data de 29.05.2008, urmare a solicitărilor repetate, pârâta judecător O.A.N. a înmânat dosarul grefierului, fără însă a oferi explicații cu privire la motivele care au împiedicat-o să consemneze soluția în condica ședințelor de judecată.

în dosarul nr. 3178/302/2008, având ca obiect cererea de învestire cu titlu executoriu a unui contract de prestări servicii, dezbaterile pe fond au avut loc la data de 8.04.2008, pronunțarea fiind amânată la data de 15.04.2008 și ulterior la 22.04.2008. Soluția din dosar a fost trecută în condica de ședință abia la data de 16.05.2008, fără ca pârâta judecător să poată justifica această deficiență.

în dosarul nr. 1425/302/2008, dezbaterile au avut loc la data de 22.04.2008, pronunțarea fiind amânată la datele de 25.04, 30.04, 05.05, 09.05, 15.05, 20.05, 23.05, 29.05, 05.06, 09.06 și 16.06.2008, dată de la care nu se mai face nicio mențiune în condica ședințelor de judecată.

Dosarul nr. 2759/302/2008 a rămas în pronunțare la data de 13.05.2008, ulterior pronunțarea fiind amânată la datele de 16.05, 20.05, 23.05, 29.05, 05.06, 09.06, 16.06 și 27.06, 04.07.2008, după care nu se mai face nicio mențiune în condica de ședință.

Și în dosarul nr. 2760/302/2008, luat în pronunțare la data de 13.05.2008, a fost amânată pronunțarea la datele de 16.05, 20.05, 23.05, 29.05, 05.06, 09.06, 16.06, 27.06 și 04.07.2008, după care nu se mai fac mențiuni în condica de ședință.

Referitor la redactarea cu întârziere a hotărârilor s-a constatat că la data de 16.07.2008 pârâta judecător O.A.N. înregistra un număr de 107 hotărâri neredactate în termenul legal, din care 19 hotărâri pronunțate în luna februarie 2008, 24 hotărâri pronunțate în luna martie 2008, 46 hotărâri pronunțate în luna aprilie 2008 și 18 hotărâri pronunțate în luna mai 2008.

în lipsa unor criterii prevăzute de lege în funcție de care să se stabilească caracterul imputabil al efectuării cu întârziere a lucrărilor, Secția a reținut că, într-o asemenea evaluare, trebuie avute în vedere toate aspectele care țin de activitatea profesională desfășurată de pârâta judecător în perioada de referință și în raport de care să se constate, în concret, dacă redactarea peste termenul legal de 30 de zile a hotărârilor este sau nu imputabilă acesteia.

în acest sens, se constată că în perioada ce a făcut obiectul controlului, activitatea profesională desfășurată de judecător s-a situat sub media pe instanță, având o încărcătură redusă (522 dosare rulate în cele 18 ședințe de judecată la care a participat) și cauze cu un grad relativ redus de complexitate (învestiri cu formulă executorie, plângeri contravenționale, somații de plată).

De asemenea, s-a reținut că în anul 2008 nu a îndeplinit alte atribuții administrative, iar în ultima perioadă, deși a fost degrevată de participarea la ședințele de judecată, nu a depus diligențe pentru motivarea hotărârilor restante.

în aprecierea caracterului imputabil al motivelor care au condus la efectuarea cu întârziere a lucrărilor ce-i reveneau pârâtei judecător, a fost avut în vedere faptul că volumul de activitate desfășurat de către pârâta judecător în perioada 3.01.2008 - 13.05.2008 s-a situat sub media pe instanță, atât ca număr de ședințe, cât și ca număr de dosare rulate și soluționate, acestea având ca obiect somații de plată, plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare a unei contravenții și învestiri cu formulă executorie.

Faptele, astfel cum au fost reținute, contravin prevederilor art. 260 și 264 alin. (1) C.proc.civ. potrivit cărora, dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va pronunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile și că motivarea hotărârii se va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare, dar și ale art. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care prevăd printre îndatoririle judecătorilor și pe aceea de a respecta prevederile legale și pe cele ce rezultă din regulamente.

Omisiunea trecerii soluțiilor în condica de ședință și aceea de a preda dosarele pe circuit reprezintă și o încălcare a dispozițiilor art. 83,art. 105 și art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

în art. 83 pct. 5 se prevede că în condica ședințelor de judecată se trec, în ordinea înscrisă în listă, dosarele din fiecare ședință, separat pe complete, noul termen de judecată în caz de amânare a judecății, hotărârea pronunțată și numărul acesteia, precum și inițialele judecătorului care o va redacta.

Conform art. 105 alin. (4), numerele de hotărâre se dau în ordinea înscrierii lor în condica de ședință, separat pe materii.

La art. 109 din același Regulament se prevede că, a doua zi după pronunțarea hotărârilor, grefierii sunt obligați să prezinte dosarele soluționate și cele în care judecata a fost suspendată grefierului-șef, iar la curțile de apel, tribunale și tribunale specializate și persoanei cu atribuții pe linie de statistică, spre a fi înregistrate în registrul de evidență a redactării hotărârilor, în situațiile statistice, precum și în celelalte evidențe.

Aceste dispoziții creează obligația pentru judecător de a înscrie soluția în condica de ședință, pentru ca justițiabilii care nu au fost prezenți la pronunțare să ia cunoștință de conținutul lor, pentru ca hotărârilor să le poată fi atribuit numărul corespunzător și pentru întocmirea evidenței statistice a instanței.

S-a reținut că modalitatea de lucru adoptată de către pârâta judecător a avut drept consecință perturbarea activității instanței, prin nepronunțarea în termen a hotărârii și neconsemnarea situației dosarului, fiind împiedicată numerotarea corectă a hotărârilor, cu riscul denaturării datelor din situația statistică a dosarelor și neefectuarea lucrărilor de către grefieri în termenele prevăzute de Regulament.

O altă consecință a faptelor săvârșite de pârâta judecător a reprezentat-o percepția justițiabililor asupra activității instanței, aprecierile negative ale acestora fiind determinate de faptul că nu pot lua la cunoștință despre situația propriilor dosare.

Această modalitate de lucru a condus și la temporizarea procedurilor judiciare, prelungind nejustificat durata acestora, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor articolului 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

Sub aspectul laturii subiective s-a reținut că vinovăția pârâtei judecător în săvârșirea primei fapte îmbracă forma intenției și rezultă din atitudinea adoptată de pârâta judecător care, deși i s-au amintit consecințele refuzului de a se conforma normelor legale, a continuat să procedeze contrar acestor prevederi.

în ceea ce privește a doua faptă, vinovăția pârâtei judecător a rezultat din modul în care aceasta a înțeles să-și îndeplinească obligațiile profesionale ce-i revin, în condițiile în care numărul ședințelor de judecată și al hotărârilor pronunțate era mai mic decât al celorlalți judecători ai instanței și nu a avut alte atribuții administrative.

La individualizarea sancțiunii, Secția pentru judecători a avut în vedere gravitatea concretă a faptelor, caracterul repetitiv al nerespectării unor norme legale, pe o perioadă lungă de timp, urmările acestora, atitudinea pe care pârâta judecător a înțeles să o adopte pe parcursul procesului și circumstanțele personale ale pârâtei judecător.

Astfel, s-a reținut că, deși la nivelul conducerii instanței s-au luat o serie de măsuri administrative pentru preîntâmpinarea apariției unor disfuncționalități grave în activitatea curentă, pârâta judecător a persistat în această conduită. Astfel, din conținutul referatelor întocmite de președintele Secției penale a Judecătoriei X a rezultat că i s-a atras atenția verbal că prin necompletarea condicii ședințelor de judecată, perturbă activitatea compartimentelor auxiliare. La nivelul colegiului de conducere s-a luat hotărârea ca pârâta judecător să-și desfășoare activitatea în cadrul secției civile, unde a îndeplinit, cu precădere, activitatea judecătorului de serviciu și a soluționat cererile de învestire cu formulă executorie, doar din februarie 2008 prezidând completul de judecată care soluționa cauze de competența judecătorului stagiar.

Alte articole recente:

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Încălcarea dispoziţiilor din legi şi regulamente referitoare la pronunţarea şi motivarea hotărârilor, consemnarea soluţiilor în condica şedinţelor de judecată, precum şi efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile