Încălcarea prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii

Comentarii

0

Fapta procurorului care, în perioada 2004-2009 a dobândit prin vânzare-cumpărare, în cotă indiviză de 100% sau 50%, singură sau împreună cu soţul, un număr de 29 terenuri, iar o parte din acestea au fost înstrăinate în aceeaşi perioadă, nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) raportat la art. 8 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În speţă, prin vânzarea-cumpărarea terenurilor ca bunuri imobile, procurorul nu a desfăşurat o activitate comercială în sensul dispoziţiilor art. 3 C.com.

CSM, Comisia de disciplină pentru procurori Rezoluţia nr. 121/CDP din 14 octombrie 2009

Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că procurorul D.I.B. a depus la mai multe date, declarații de avere, din cuprinsul cărora rezultă că în perioada 2004-2009, a dobândit prin vânzare-cumpărare, în cotă indiviză de 100% sau 50%, singură sau împreună cu soțul, un număr de 29 de terenuri cu suprafețe cuprinse între 3400 mp - 186.000 mp, iar parte din aceste terenuri au fost înstrăinate în aceeași perioadă.

De asemenea, din aceleași declarații de avere mai rezultă că, între anii 2005-2009, procurorul a mai dobândit prin vânzare-cumpărare: o casă de locuit (în anul 2005), magazii anexe (în anul 2006), o casă de vacanță (în anul 2007), 3 autoturisme și a creditat o societate comercială a soțului cu suma de 12.350.663 lei.

Față de cele de mai sus și având în vedere dispozițiile art. 8 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, s-a apreciat că se impune efectuarea de verificări prealabile sub aspectul comiterii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din aceeași lege, și anume "încălcarea prevederilor legale referitoare la declarații de avere, declarații de interese, incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii".

Potrivit dispozițiilor înscrise în art. 93 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "judecătorii și procurorii sunt obligați să prezinte, în condițiile și la termenele prevăzute de lege, declarația de avere și declarația de interese".

Totodată, dispozițiile art. 43 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate stipulează: "declarația de avere se face în scris, pe propria răspundere și cuprinde bunurile proprii, comune și cele deținute în indiviziune, precum și cele ale copiilor aflați în întreținere, potrivit anexei la Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare".

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 3 iulie 2008 a apreciat că se impune ca bunurile proprii ale soțului/soției să fie menționate în declarația de avere a declarantului, în vederea prevenirii fraudei la lege și a stabilirii unui mod unitar de completare a declarațiilor de avere.

Conform art. 8 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, "procurorilor le este interzis să desfășoare activități comerciale direct sau prin persoane interpuse".

Actele de vânzare-cumpărare, în număr de 29, menționate în cele 3 declarații de avere în perioada 2004-2009 și creditarea societății au relevat posibilitatea nerespectării interdicției și implicit necesitatea efectuării de verificări față de procurorul D.I.B. sub aspectul comiterii abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din legea sus-menționată, respectiv "încălcarea prevederilor legale referitoare la declarațiile de avere, declarațiile de interese, incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii".

Din verificările efectuate de Inspecția Judiciară a rezultat că în perioada 2000-2004 procurorul împreună cu soțul său au dobândit prin cumpărare de la diferite persoane fizice și două persoane juridice diferite suprafețe de teren în suprafață totală de 501.401,61 mp.

Aceștia au mai dobândit diferite terenuri în suprafață totală de 250.619 mp. în afara acestor suprafețe de teren, prin contracte de donație cei doi soți au mai primit diferite terenuri în suprafață totală de 233.259,91 mp.

în perioada 2005-2007, cei doi soți au vândut parte din terenurile dobândite.

în baza unei procuri speciale, procurorul D.I.B. l-a împuternicit pe soțul său ca în numele ei și pentru ea "să vândă cui va crede de cuviință și la prețul pe care îl va considera oportun" mai multe terenuri în suprafață totală de 326.092,42 mp, dobândite prin cumpărare de la diferite persoane în perioada 2005-2007.

în perioada 2007-2009, soțul procurorului s-a ocupat, în continuare, de vânzarea terenurilor dobândite prin cumpărare și donație.

Verificările efectuate au mai stabilit că la data de 7 iunie 2006, soțul procurorului, în calitate de asociat unic, a înființat o societate comercială pe care a creditat-o în perioada 6 iulie 2006 - 20 august 2008, cu suma totală de 1.910.000 lei și 3.450.025 euro care provine parte din vânzarea terenurilor și parte din creditele obținute de la două bănci.

Procurorul a semnat contractele de credit încheiate de soțul său cu cele două bănci, în calitate de garant ipotecar, la insistența unităților bancare, titularul creditului fiind soțul, iar scopul obținerii creditelor a fost acela de a achiziționa terenuri (categoria de folosință construcții și terenuri construibile supuse aplicării TVA) pe societatea comercială înființată de acesta.

Pentru a înlesni efectuarea diferitelor acte și operații ce sunt necesare a fi îndeplinite în timpul căsătoriei de către soți și pentru a da certitudine circuitului juridic civil, în interesul terților de bună-credință, care ar trata cu soții, legea prevede existența unui mandat tacit reciproc. Potrivit acestui mandat, oricare dintre soți, exercitând singur drepturile de administrare, folosință și dispoziție asupra bunurilor comune, este prezumat că are și consimțământul celuilalt soț [art. 35 alin. (2) C.fam.].

Exercitând aceste drepturi, fiecare soț acționează atât în nume propriu, cât și ca reprezentant al celuilalt soț.

S-a apreciat că activitățile realizate de procurorul D.I.B, constând în mandatarea soțului de a vinde terenurile menționate în procura specială, semnarea contractelor de împrumut în calitate de garant ipotecar, raportate la art. 8 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată - "procurorilor le este interzis să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse" - trebuiesc analizate și apreciate și prin coroborarea dispozițiilor legale referitoare la interdicții și incapacități cu dispozițiile legale din Codul familiei privitoare la regimul bunurilor comune ale soților, respectiv art. 35, precum și cu cele din Codul comercial (art. 3-5 și art. 7).

Conform art. 35 C.fam., "soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele. Oricare dintre soți, exercitând aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț. Cu toate acestea, niciunul dintre soți nu poate înstrăina și nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț".

în Codul comercial, expresiile "fapt" și "act de comerț" sunt sinonime și sunt întrebuințate concurent. Legiuitorul român nu a dat definiția faptului de comerț și a arătat în art. 3 și 4 care fapte sunt fapte de comerț.

Activitatea comercială presupune îndeplinirea unor acte și fapte de comerț în vederea obținerii unor rezultate.

Cumpărarea bunurilor imobile, după legislația noastră, nu este act de comerț, chiar dacă a fost făcută cu intențiune de revindere sau închiriere.

Pentru ca cineva să dobândească acea calitate de comerciant, trebuie să facă fapte de comerț obiective, adică acelea enumerate de legiuitor la art. 3 și comerțul să fie o profesiune obișnuită.

în speță, prin vânzarea-cumpărarea terenurilor ca bunuri imobile, procurorul nu a desfășurat o activitate comercială în sensul dispozițiilor art. 3 C.com.

Prin urmare, Comisia a constatat că nu se poate reține în sarcina procurorului D.I.B. abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv încălcarea prevederilor legale referitoare la interdicția prevăzută de art. 8 lit. a) din Legea nr. 303/2004 - "procurorilor le este interzis să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse", nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: