Încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii. Îndeplinirea funcţiei de cadru didactic la universitatea al cărei rector este unul dintre avocaţii apărării

Comentarii

0

Promovarea examenului de doctorat, precum şi îndeplinirea funcţiei de cadru didactic la universitatea al cărei rector era unul dintre avocaţii apărării, privite în mod singular şi fără a se corobora cu alte date care să confirme existenţa unui interes personal şi actual al judecătorului, nu constituie împrejurări suficiente care să răstoarne prezumţia de imparţialitate.Admiterea unei teze contrare ar însemna ca toţi judecătorii care au studiat cu profesori care cumulează şi calitatea de avocaţi să nu poată participa la dezbaterea proceselor în care aceştia au calitatea de avocaţi.În speţă, lipsa de imparţialitate a judecătorului a fost susţinută de petiţionari prin măsura procesuală dispusă la un termen de judecată.Sub acest aspect, Comisia a reţinut că legalitatea şi temeinicia măsurilor dispuse pe parcursul cercetării judecătoreşti pot fi verificate exclusiv de instanţele de control judiciar, iar soluţia pronunţată nu este de natură a justifica obiectiv lipsa de imparţialitate, întrucât în considerentele deciziei judecătorul a indicat cu suficientă claritate motivele pe care şi-a întemeiat decizia şi a examinat efectiv problemele supuse dezbaterii în raport de circumstanţele cauzei.Comisia de disciplină a reţinut, astfel, inexistenţa pretinsei încălcări a interdicţiei prevăzute art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată.

CSM, Comisia de disciplină pentru judecători Rezoluţia nr. 95/CDJ din 6 decembrie 2006

Prin sesizarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a solicitat declanșarea unei anchete administrative în legătură cu modul de instrumentare a unei cauze penale de către judecătorul A de la Tribunalul X, semnalându-se grave violări ale legii procesual penale în ceea ce privește administrarea probelor.

în prezentarea cazului se arăta că prin încheierea de ședință de la 28.09.2006, pronunțată în dosarul respectiv, judecătorul A. a constatat, la cererea avocatului B - apărător ales al inculpaților IAM, MC și IO, nulitatea expertizei judiciare ce fusese efectuată în cursul urmăririi penale, nesocotindu-se, astfel, dispozițiile procedurale prevăzute pentru administrarea probelor în procesul penal.

Sub acest aspect, se arăta că aprecierea probelor se realizează de către instanță la momentul deliberării asupra fondului cauzei, nefiind admisă înlăturarea unei probe efectuate în cursul urmăririi penale, înainte ca cercetarea judecătorească să fi fost finalizată.

Se mai arăta că motivele reținute de judecător pentru anularea actului de procedură efectuat în cursul urmăririi penale nu aveau corespondent în piesele dosarului, din procesul-verbal din 8 iulie 2005 întocmit de procurorul de caz rezultând fără echivoc că expertiza financiar-contabilă fusese dispusă și efectuată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile în materie, contradictorialitate și drept la apărare.

încălcarea normelor procedurale a fost invocată ca o dovadă a lipsei de imparțialitate a judecătorului, dedusă din natura relațiilor existente între acesta și avocatul apărării, profesorul B, sub coordonarea căruia judecătorul a absolvit doctoratul în materie de procedură penală.

Aspectele descrise în sesizare au fost publicate și în cotidianul "Gândul", într-un articol în care se comenta negativ soluția pronunțată în cauză, iar ca posibilă explicație s-a oferit lipsa de imparțialitate a judecătorului fondată pe relația întreținută cu avocatul apărării.

în plus, articolul făcea referire și la o altă cauză soluționată de același judecător, într-un proces privind un controversat om de afaceri, în care se dispusese restituirea dosarului la parchet. Autorul articolului concluziona că "pronunțarea prin încheiere pare a fi o metodă des utilizată de judecător_atunci când este vorba despre soluționarea unor dosare grele".

Prin rezoluția din 6.12.2006, Comisia de disciplină a dispus clasarea cauzei, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată, considerentele avute în vedere fiind următoarele:

Din verificările efectuate în etapa preliminară a rezultat că pe rolul Tribunalului X a fost înregistrată cauza penală privind pe inculpații IAM, MC, IO și BKM, trimiși în judecată sub acuzația săvârșirii unor infracțiuni grave prin care s-ar fi cauzat Statului român un prejudiciu estimat la 1100 miliarde ROL.

Cauza penală în care urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT a fost repartizată spre soluționare, în sistem informatic, completului de judecată a cărui compunere era asigurată, conform planificării în ședințele de judecată, de către judecătorul A.

La data de 22.09.2005, înainte de primul termen de judecată, la cabinetul vicepreședintelui Tribunalului X, a fost înregistrată o adresă transmisă de DIICOT, prin care se făcea cunoscut că unul dintre apărătorii inculpaților din dosarul penal respectiv este avocatul B, rector al unei facultăți de drept, unde judecătorul A ocupa funcția de asistent la catedra de drept penal.

în aceeași adresă se menționa că avocatul B a fost și profesor îndrumător al aceluiași judecător la examenul de doctorat promovat în materia dreptului procesual penal.

Considerând că aceste elemente prezumă existența unui conflict între interesul public de înfăptuire a justiției și interesul personal al judecătorului A, de natură a-i afecta imparțialitatea în soluționarea cauzei, se solicita conducerii administrative a tribunalului să aprecieze asupra oportunității abținerii judecătorului de la instrumentarea procesului, demers ce se menționa a fi realizat în temeiul art. 23 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Respectiva adresă prin care se semnala existența conflictului de interese a fost adusă la cunoștința președintelui de secție și judecătorului cauzei, conform rezoluției înscrise de vicepreședintele tribunalului care a dispus și atașarea acesteia la dosar.

Din nota de relații dată de judecător în etapa verificărilor preliminarii a rezultat că acesta nu a înțeles să se retragă de la judecarea procesului întrucât nu existau motive serioase care să pună în discuție imparțialitatea sa.

S-a arătat că funcția sa de cadru didactic la universitatea unde profesorul B îndeplinește funcția de rector, încetase încă din anul 2002.

în ceea ce privește susținerea tezei de doctorat, judecătorul a menționat că aceasta a avut loc în anul 2002, dar lucrarea întocmită sub coordonarea profesorului B a fost evaluată și de alte cadre didactice de renume care au făcut parte din comisia de evaluare.

în considerarea acestui fapt și întrucât în cauză nu se formulase vreo cerere de recuzare a completului de judecată titular, procesul a fost instrumentat de judecătorul A.

Din dispoziția instanței, cauza a fost amânată succesiv între termenele din 29.09.2005 și 28.09.2006, termene între care s-a asigurat legala citare a tuturor părților implicate în proces, asistarea juridică a inculpaților, identificarea adreselor de domiciliu ale unor inculpați străini, audierea inculpaților și a unora dintre martorii din lucrări.

S-a constatat că la termenele de judecată ce fuseseră acordate în cauză, apărarea inculpaților IAM, MC și IO a fost asigurată de mai mulți apărători aleși, printre care și avocatul B, în baza contractelor de asistență juridică încheiate în acest sens.

La termenul de judecată din 28.09.2006, după ce instanța a procedat la audierea unora dintre martorii indicați în actul de sesizare, avocatul B a solicitat ascultarea a trei martori în circumstanțiere, precum și efectuarea unei noi expertize contabile judiciare, pe motiv că proba administrată în faza de urmărire penală este lovită de nulitate, în condițiile prevăzute de art. 197 alin. (1) și (4) C.proc.pen. și că, fiind vorba de o probă obținută în mod nelegal, nu poate fi folosită în procesul penal, conform art. 64 alin. (2) C.proc.pen.

în susținerea cererii formulate, apărarea a menționat că organele de urmărire penală au nesocotit dispozițiile legale privitoare la citarea părților la efectuarea expertizei și au suplimentat obiectivele inițial stabilite, încălcându-se astfel dispozițiile art. 120 alin. (1) și (2) C.proc.pen. care acordă părților dreptul de a formula observații cu privire la întrebările ce se adresează experților, precum și de a cere modificarea sau completarea lor.

Reprezentantul Ministerului Public a declarat că este de acord cu audierea martorilor propuși în circumstanțiere, dar s-a opus cererii de efectuare a unei noi expertize contabile judiciare, considerând că în faza de urmărire penală expertiza a fost administrată cu respectarea tuturor normelor legale.

Prin încheierea de ședință de la 28.09.2006, judecătorul cauzei a admis cererea de probatorii formulată de apărare, a constatat nulitatea expertizei contabile financiare efectuată în faza de urmărire penală și a dispus efectuarea unei noi expertize judiciare.

Considerentele care au justificat dispoziția procesuală sunt cele menționate în cuprinsul încheierii de ședință de la termenul din 28.09.2006.

S-a reținut, în esență, că la data de 8.07.2005, organul de urmărire penală a convocat experții oficiali fără a încunoștința și părțile, a întocmit un proces-verbal și a suplimentat întrebările din cadrul obiectivelor expertizei stabilite inițial, nesocotindu-se astfel garanțiile procedurale prevăzute la art. 120 alin. (1) și (2) C.proc.pen., prin lipsirea părților de a formula observații la întrebările adresate experților și de a cere modificarea sau completarea lor.

Totodată, s-a luat act că despre încălcarea legii apărarea a obiectat chiar în cursul efectuării actului, încât termenul de declarare a nulității nu era împlinit la momentul invocării ei în fața instanței, conform art. 197 alin. (4) C.proc.pen.

A fost înlăturată susținerea acuzării în sensul că la data de 8.07.2005 nu s-ar fi procedat la o suplimentare a obiectivelor expertizei stabilite inițial, ci doar la o lămurire a acestora, reținându-se în acest sens mențiunile cuprinse la pagina 9 din raportul de expertiză care consemnează că întrebările 2 și 4 din cadrul obiectivului nr. 4 constituie întrebări suplimentare stabilite de organul de urmărire penală prin procesul-verbal din 8.07.2005.

S-a concluzionat de către instanță că modalitatea de efectuare a expertizei a încălcat flagrant dreptul la apărare al inculpaților, cu consecințe directe asupra prejudiciului estimat, vătămarea astfel cauzată neputând fi înlăturată decât prin anularea actului nelegal efectuat.

Judecata a continuat la termenele din 6.10.2006 și din 19.10.2006, completul de judecată, în compunerea inițială, participând la dezbateri până la data de 16.10.2006, când judecătorul A. a declarat că se abține de la soluționarea cauzei, situația de incompatibilitate fiind motivată prin trimitere la dispozițiile art. 48 lit. d) C.proc.pen.

în cuprinsul cererii de abținere, se arăta că articolul publicat în ziarul "Gândul" avea un caracter profund denigrator la adresa judecătorului prin aceea că lăsa să se înțeleagă că ar fi interesat în cauză și că prin soluția de constatare a nulității expertizei efectuată în faza de urmărire penală ar fi urmărit favorizarea avocatului B.

în cuprinsul aceleiași cereri se făcea referire și la "recomandarea" pe care judecătorul o primise înainte de declanșarea dezbaterilor de la procurorii DIICOT, în sensul de a se retrage de la judecată, recomandare pe care judecătorul a ignorat-o având în vedere că motivele invocate nu erau de natură a-i afecta imparțialitatea în judecarea cauzei.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 16.10.2006, pronunțată într-o altă compunere a instanței tribunalului, a fost admisă cererea de abținere, constatându-se incompatibilitatea judecătorului A în soluționarea cauzei ce forma obiectul dosarului respectiv, cu menținerea măsurilor și a actelor îndeplinite de judecător în cauză.

în motivarea deciziei s-a reținut că prezentarea și comentarea în mass-media a cauzei în care este cercetat, printre alți inculpați, și IAM, persoană cunoscută marelui public, nu constituie o împrejurare de natură a conduce la concluzia incompatibilității judecătorului, dar, dată fiind relația în care judecătorul s-a aflat la un moment dat cu avocatul B, apărătorul inculpatului, aparența de imparțialitate ar putea fi pusă sub semnul îndoielii în privința sa.

Sub acest aspect, s-a arătat că, chiar dacă în cauză nu s-a invocat și dovedit existența unui interes personal al judecătorului strict legat de soluția ce urma a se pronunța, esențial este faptul că acesta s-a simțit lezat de bănuiala că nu ar fi imparțial.

Această împrejurare a fost apreciată ca un motiv pertinent și suficient pentru încuviințarea cererii judecătorului de a nu mai participa la instrumentarea procesului.

în urma constatării situației de incompatibilitate a judecătorului A, cauza a fost preluată de un alt complet de judecată, fiind în curs de soluționare.

în raport de obiectul sesizării, Comisia de disciplină trebuia să stabilească dacă fapta judecătorului A de a nu se abține de la soluționarea cauzei penale, constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin încălcarea interdicției prevăzute de art. 5 alin. (2) din aceeași lege.

O primă observație este aceea că dosarul penal în discuție a revenit spre soluționare judecătorului A, prin repartizare aleatorie, în sistem informatic, modalitate ce a exclus orice posibilitate de dirijare a dosarului, dictată de dorința uneia dintre părți sau a altei persoane interesate de hotărâre.

Odată repartizată, cauza nu mai poate fi retrasă de la judecătorul învestit decât pentru motive temeinice.

Judecătorii au obligația de a se pronunța în cauzele care le-au fost atribuite și nu au dreptul de a se abține de la judecată, fără a exista motive temeinice.

Atunci când există astfel de motive sau un alt conflict de interese, judecătorii sunt datori a se abține de la judecarea cauzei.

Această dublă cerință contribuie la garantarea independenței justiției.

De asemenea, este în sarcina judecătorului să acționeze în mod independent în toate cauzele, fără a fi afectat de nicio influență din afară, și să pronunțe decizii imparțiale, bazate doar pe o evaluare a faptelor și pe propria sa interpretare a legii.

Neîndeplinirea acestor responsabilități judiciare poate atrage sancționarea disciplinară a magistratului, fapta de a încălca prevederile legale referitoare la incompatibilități constituind abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

în speță, imediat după înregistrarea dosarului și până la termenul de judecată din 19.10.2006, judecătorul cauzei a considerat că oferă garanții suficiente spre a exclude orice bănuială de imparțialitate în privința sa.

Această poziție a fost adoptată de judecător prin neformularea unei declarații de abținere imediat după înregistrarea adresei transmise de procurorii D.I.I.C.O.T. în care se invoca existența unui conflict de interese, dedus din natura relațiilor existente între judecător și unul dintre avocații apărării, profesorul B.

Lipsa de imparțialitate a judecătorului a fost menționată de acuzare ca decurgând din faptul că acesta a susținut examenul de doctorat sub îndrumarea profesorului avocat B și că îndeplinește funcția de asistent la catedra de drept penal în cadrul facultății de drept a universității unde rector este același avocat.

Judecătorul nu a infirmat susținerile procurorilor, dar a precizat că funcția de cadru didactic la universitatea condusă de profesorul B a încetat încă din anul 2002, an în care și-a susținut și teza de doctorat în materia dreptului procesual penal în fața unei comisii de evaluare în a cărei componență au intrat, alături de profesorul îndrumător, și alte cadre didactice de renume în știința dreptului penal.

Ca urmare, Comisia a reținut că în afara acestor afirmații, acuzarea nu a oferit alte indicii care să justifice existența conflictului de interese semnalat.

în opinia Comisiei, aspectele invocate nu au evidențiat fapte sau împrejurări care să autorizeze punerea în discuție a imparțialității judecătorului A până la data încuviințării cererii sale de a nu mai participa la dezbateri.

în acest sens, Comisia a apreciat că situația invocată de procurori nu este decisivă în analiza la care face trimitere art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere caracterul mult prea general al legăturii constatate, care poate plasa în aceeași situație pe oricare dintre judecătorii instanțelor.

Sub acest aspect, este de menționat că absența prejudecăților sau a ideilor preconcepute privitoare la soluția unui proces se prezumă în privința oricărui tribunal, iar lipsa de imparțialitate trebuie dovedită.

Promovarea examenului de doctorat, cât și îndeplinirea funcției de cadru didactic la universitatea al cărei rector era unul dintre avocații apărării, privite în mod singular și fără a se corobora cu alte date care să confirme existența unui interes personal și actual al judecătorului, nu constituie împrejurări suficiente care să răstoarne prezumția de imparțialitate.

A admite teza contrară ar însemna ca toți magistrații care au studiat cu profesori care cumulează și calitatea de avocați să nu mai poată participa la dezbaterea proceselor în care aceștia au calitatea de avocați.

în particular, lipsa de imparțialitate a judecătorului A. a fost susținută de măsura procesuală dispusă la termenul de judecată din 28.09.2006, când s-a constatat nulitatea expertizei financiar-contabile efectuate în faza de urmărire penală.

Soluția pronunțată nu este, însă, de natură a justifica obiectiv lipsa de imparțialitate semnalată de procurori.

Astfel, în art. 197 C.proc.pen., sub titlul marginal "încălcările care atrag nulitatea", se prevede că nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului și numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanța ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

în alin. (5) al aceluiași articol, introdus prin art. I pct. 111 din Legea nr. 356/2006, în vigoare la data dispunerii măsurii procesuale de către judecător, se prevede expres că în situațiile mai sus menționate, refacerea actului anulabil se poate dispune în fața instanței care a constatat prin încheiere, încălcarea dispozițiilor legale.

După cum se poate lesne observa, dispoziția procesuală contestată de acuzare se înscrie între măsurile procesuale prevăzute de lege și, ca atare, nu poate fi considerată o violare flagrantă a legii procesual penale, în sensul exprimat în sesizare.

în considerentele deciziei, judecătorul a indicat cu suficientă claritate motivele pe care și-a întemeiat decizia și a examinat efectiv problemele supuse dezbaterii în raport de circumstanțele cauzei.

Cât privește justețea măsurii dispuse de judecătorul A în legătură cu care au fost formulate, de asemenea, o serie de aprecieri critice în sesizarea procurorilor D.I.I.C.O.T., cât și în articolul de presă publicat în cotidianul "Gândul", Comisia a arătat că o asemenea analiză excede competențelor sale, care nu acoperă domeniul ce ține de esența activității de judecată.

Legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse pe parcursul cercetării judecătorești urmează a fi verificate exclusiv de instanțele de control judiciar, cu ocazia soluționării căilor de atac împotriva hotărârii finale ce se va pronunța, așa cum prevăd dispozițiile art. 361 alin. (2) C.proc.pen. și art. 385¹alin. (2) din același cod.

Având în vedere că dosarul tribunalului era în curs de soluționare, orice apreciere asupra oportunității aplicării de către instanță a dispozițiilor art. 197 alin. (1), (4) și (5) C.proc.pen. ar constitui o imixtiune în actul de justiție, contrară dispozițiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. (2) alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

în raport de considerentele expuse, Comisia de disciplină a constatat în privința judecătorului A inexistența pretinsei încălcări a interdicției prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

S-a subliniat, totodată, că rezolvarea dată de Comisie problemei analizate nu este în dezacord cu soluția pronunțată în cererea de abținere formulată de judecător.

Sub acest aspect, este de menționat că trecerea dosarului la un alt complet de judecată a ținut seama de poziția subiectivă exprimată de judecător care a decis să se abțină de la soluționarea cauzei în interesul justiției, pentru a nu permite să planeze vreo umbră sau bănuială cu privire la imparțialitatea sa, după publicarea articolului de presă în care se comenta negativ soluția dispusă și relația pe care acesta a avut-o în trecut cu unul dintre avocații apărării.

Pentru rațiuni ce țin de interesul general al justiției nu se poate proceda, însă, la angajarea răspunderii disciplinare a judecătorului în lipsa constatării existenței unor motive dovedite că ar fi fost interesat sub orice formă în soluționarea într-un anume fel a cauzei.

De menționat că pe tot parcursul instrumentării cauzei de către judecător, Ministerul Public nu a invocat pretinsa situație de incompatibilitate a judecătorului prin formularea unei cereri de recuzare în condițiile prevăzute de art. 48 și urm. C.proc.pen.

Mai mult, demersul de față a fost inițiat numai după pronunțarea unei soluții nefavorabile parchetului, la mai bine de un an de la înregistrarea dosarului pe rolul completului de judecată.

Pronunțarea unei soluții neconforme intereselor uneia dintre părți, nu plasează judecătorul într-o situație de incompatibilitate.

De asemenea, nici faptul că judecătorul A. a mai pronunțat o soluție de restituire a cauzei la parchet, într-un dosar ce privea un mediatizat om de afaceri, nu dovedește lipsa de credibilitate a instanței, în condițiile în care soluția dată în dosar a rămas definitivă prin retragerea de către Ministerul Public a cererii de recurs pe care o formulase în fața curții de apel.

în consecință, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată, Comisia de disciplină pentru judecători a dispus clasarea cauzei.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: