Încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii. Relaţia naş – fin de cununie între judecător şi executorul judecătoresc

Comentarii

0

Împrejurarea că judecătorul învestit cu soluţionarea unor dosare având ca obiect contestaţie la executare, în condiţiile în care acesta era cununat religios de executorul judecătoresc care efectua actele de executare silită contestate, nu se încadrează formal în cazul de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 1 C.proc.civ. şi nicio altă dispoziţie legală nu instituie în mod expres obligaţia judecătorului de a se abţine de la judecata unor astfel de cauze.Comisia de disciplină a apreciat, astfel, că, în lipsa unei prevederi legale care să impună o obligaţie a judecătorului de a se abţine, existenţa sau inexistenţa unei atingeri adusă imparţialităţii instanţei ar fi trebuit analizată în concret de către instanţă, în urma soluţionării unei eventuale cereri de recuzare formulată de partea interesată ori a cererii de abţinere formulată de judecătorul cauzei. În speţă, contestatoarea nu a uzat de această cale, iar în lipsa oricăror alte date, s-a considerat că nu se poate presupune existenţa interesului judecătorului învestit cu soluţionarea unei contestaţii la executare din unicul motiv că are o relaţie specială cu executorul judecătoresc care este naşul său. Aceasta deoarece executorul judecătoresc nu are un interes direct şi personal în soluţionarea unei contestaţii la executare, în cadrul căreia se analizează activitatea profesională a acestuia, din perspectiva respectării dispoziţiilor legale în materie. Totodată, Comisia de disciplină a mai reţinut că, în cadrul contestaţiei la executare, nu au fost invocate aspecte legate de nerespectarea formelor legale sau a normelor procedurale de către executorul judecătoresc, în fapt fiind contestat caracterul executoriu al unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi învestită cu formulă executorie. În cadrul contestaţiei la executare, instanţa nu a cenzurat actele emise de executorul judecătoresc, ci numai respectarea condiţiilor legale referitoare la titlul executoriu de natură a permite punerea sa în executare silită.Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere şi împrejurarea că, din verificările efectuate, a rezultat că poziţia judecătorului este în concordanţă cu practica instanţei care raportează situaţiile de incompatibilitate, în principal, la ipotezele prevăzute de Codul de procedură civilă.Prin urmare, Comisia de disciplină pentru judecători a apreciat că fapta judecătorului nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

CSM, Comisia de disciplină pentru judecători Rezoluţia nr. 346/CDJ din 28 decembrie 2009

Prin memoriul formulat, petenta a invocat mai multe aspecte privind activitatea judecătorilor ce au soluționat dosarul în care a figurat în calitate de pârâtă și care a avut ca obiect partajul judiciar al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

în cuprinsul memoriului se făcea referire, în principal, la legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, pe parcursul diferitelor stadii procesuale, precum și cu ocazia soluționării căilor extraordinare de atac formulate.

în final, petenta a invocat nerespectarea dispozițiilor legale privind incompatibilitatea de către judecătorul care a soluționat contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei X, contestație care privea executarea hotărârii judecătorești definitive și irevocabile pronunțate în dosarul de partaj.

în cauză au fost efectuate verificări prealabile, Comisia de disciplină pentru judecători fiind sesizată cu privire la aspectul referitor la incompatibilitatea judecătorului care a soluționat o contestație la executare în condițiile în care executarea silită era efectuată de executorul judecătoresc care era nașul său de cununie.

Prin rezoluția din 28 septembrie 2009, Comisia de disciplină a dispus, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată, cercetarea disciplinară a domnului judecător A, de la Judecătoria X.

Prin rezoluția din 28 octombrie 2009 s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. (12) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată, clasarea lucrării față de judecătorul A, sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, prin aceeași rezoluție, s-a dispus sesizarea Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 36¹din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 a Plenului acestei instituții și modificat prin Hotărârea nr. 564/2008 a Consiliului, pentru a se stabili dacă a existat o încălcare a normelor de conduită prevăzute de art. 9 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Soluția adoptată în caz a fost justificată de următoarele considerente:

La data de 29.12.2008, petenta a formulat o contestație la titlul executoriu reprezentat de o decizia civilă a Tribunalului Y, rămasă irevocabilă.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei X, debitoarea apreciind că hotărârea judecătorească nu are caracter executoriu. în acest sens, a invocat faptul că decizia pronunțată în recurs nu a fost motivată, că intenționează să o atace cu o cerere de revizuire, precum și împrejurarea că a formulat plângere penală împotriva a trei persoane, în legătură cu soluția pronunțată care este supusă executării. Se mai arăta de către contestatoare că prețul apartamentului nu a fost stabilit în mod corect, că între timp a intervenit o devalorizare a valorii acestuia și că anterior creditorul renunțase la imobil în favoarea sa.

în fapt, prin decizia civilă ce constituia titlul executoriu se constatase dobândirea de către petentă și fostul soț al acesteia, în cote egale, a unui imobil, cu privire la care s-a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea bunului în natură către petentă și obligarea acesteia la plata unei sulte.

Hotărârea a fost învestită cu formulă executorie la 2.12.2008 și, în aceeași zi, partea adversă a solicitat punerea în executare silită a obligației de plată a sultei, sens în care a fost format dosarul execuțional al B.E.J.

Hotărârea judecătorească dată în dosarul ce a avut ca obiect contestația la executare a fost pronunțată de completul de judecată a cărui componență a fost asigurată de judecătorul A.

Prin sentința civilă menționată s-a dispus respingerea autorității de lucru judecat invocată de intimat, precum și respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu obligarea contestatoarei la plata unor cheltuieli judiciare către intimat.

Pentru a se pronunța această soluție, instanța a reținut că actele de executare au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie.

La data pronunțării de către Comisia de disciplină, cauza ce a avut ca obiect contestația la executare formulată de petiționară se află în faza procesuală a recursului.

Astfel cum a rezultat din relațiile oferite de către judecătorul A, executorul judecătoresc care a întocmit actele de executare a căror anulare s-a solicitat în cadrul contestației la executare, este nașul său de cununie.

Pe parcursul soluționării în fond a contestației la executare nu au fost formulate cereri de recuzare sau declarații de abținere.

De asemenea, nici prin declarația de recurs și nici ulterior, petenta nu a invocat o eventuală situație de incompatibilitate a judecătorului care a soluționat cauza în fond.

Fiind audiat pe parcursul cercetării disciplinare, domnul judecător A. a menționat că relațiile de natura naș-fin de cununie, existente între el și executorul judecătoresc, nu se înscriu în situațiile de incompatibilitate prevăzute de lege, iar relația respectivă nu a fost de natură a-i afecta obiectivitatea și imparțialitatea în soluționarea dosarului menționat.

în cadrul cercetării disciplinare au fost efectuate verificări și cu privire la activitatea desfășurată de judecător, în materia contestației la executare, în perioada ianuarie 2008 - octombrie 2009.

Au fost identificate patru astfel de cauze al căror obiect viza activitatea de executare silită desfășurată de executorul judecătoresc indicat și care au fost soluționate de către domnul judecător A în ultimul an.

Din cele 4 cauze, în două situații, instanța a constatat perimarea cererilor de chemare în judecată, urmare a lăsării cauzelor în nelucrare, iar în celelalte două dosare contestația la executare a fost respinsă ca neîntemeiată, căile de atac declarate nefiind soluționate la momentul efectuării verificărilor.

După ce în prezenta cauză, Comisia de disciplină pentru judecători a dispus efectuarea cercetării disciplinare, judecătorul A. a formulat o cerere de abținere întemeiată tocmai pe motivul indicat în sesizarea formulată.

Astfel, fiind învestit cu soluționarea unui dosar care a avut ca obiect contestație împotriva executării silite efectuate de executorul judecătoresc care este nașul magistratului, judecătorul A. a formulat declarație de abținere, întemeiată pe dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motivată de împrejurarea existenței relației descrise anterior.

Această cerere a fost respinsă prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 21.10.2009, instanța apreciind că o astfel de legătură nu se înscrie în niciunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute limitativ de lege și nu este de natură a aduce atingere, nici chiar incidental, dreptului părții la un proces echitabil.

Potrivit dispozițiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie abatere disciplinară încălcarea prevederilor legale referitoare la declarațiile de avere, declarațiile de interese, incompatibilități și interdicții privind judecătorii.

Dispozițiile art. 25 C.proc.civ. instituie obligativitatea judecătorului, care știe că există un motiv de recuzare în privința sa, să înștiințeze pe șeful lui și să se abțină de la judecarea pricinii.

De asemenea, și dispozițiile art. 105 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003 interzic magistraților să participe la judecarea unei cauze dacă ei, soții sau rudele lor, până la gradul IV, inclusiv, au vreun interes în cauză.

Față de situația de fapt reținută, Comisia de disciplină a apreciat că împrejurarea generată de faptul că judecătorul învestit cu soluționarea unor dosare având ca obiect contestație la executare era cununat religios de executorul care efectua actele de executare silită contestate, nu se încadrează formal în cazul de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 1 C.proc.civ. și nicio altă dispoziție legală nu instituie în mod expres obligația judecătorului de a se abține de la judecata unor astfel de cauze.

în lipsa unei prevederi legale care să impună o obligație a judecătorului de a se abține, existența sau inexistența unei atingeri adusă imparțialității instanței ar fi trebuit analizată în concret de către instanță, în urma soluționării unei eventuale cereri de recuzare formulată de partea interesată ori a cererii de abținere formulată de judecătorul cauzei.

în speță, contestatoarea nu a uzat de posibilitatea prevăzută de art. 27 și urm. C.proc.civ., întrucât pe parcursul soluționării dosarului ce a avut ca obiect contestația la executare, nu a formulat cerere de recuzare a judecătorului și nici nu a invocat aceste aspecte în motivarea recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în cauză și care se află în prezent în curs de soluționare.

Comisia a apreciat de asemenea că, în lipsa oricăror alte date, nu se poate presupune existența interesului judecătorului învestit cu soluționarea unei contestații la executare din unicul motiv că are o relație apropiată cu executorul judecătoresc care este nașul său. Aceasta deoarece executorul judecătoresc nu are un interes direct și personal în soluționarea unei contestații la executare, în cadrul căreia se analizează activitatea profesională a acestuia, din perspectiva respectării dispozițiilor legale în materie.

Pentru a se presupune existența unui interes în soluționarea unei cauze, este necesar să existe indicii certe în acest sens, ori această împrejurare să rezulte din anumite relații existente între judecător sau rudele sale și una din părți, aspecte care nu s-au confirmat în speța de față.

Pe de altă parte, în evaluarea unei eventuale stări de incompatibilitate a judecătorului A în soluționarea dosarului indicat, ar trebui analizată nu numai natura legăturii dintre judecător și executorul care a emis actele de executare, dar și obiectul cererii cu care a fost învestită instanța și aspectele care urmau a fi analizate.

Sub acest aspect, Comisia a reținut că în motivarea contestației s-a invocat faptul că împotriva deciziei pronunțate în recurs urmează a formula cerere de revizuire, precum și împrejurarea că, în ceea ce privește titlul executoriu, s-a formulat plângere penală împotriva a trei persoane. Alte nemulțumiri exprimate în cuprinsul contestației la executare vizau suma de bani pe care a fost obligată să o plătească către fostul soț și care a fost stabilită chiar prin dispozitivul hotărârii judecătorești ce constituie titlul executoriu. în legătură cu această sumă, contestatoarea a apreciat că evaluarea apartamentului făcută cu ocazia judecării pe fond nu a fost arbitrară și că oricum nu mai poate fi avută în vedere datorită devalorizării imobilelor.

în acest context, judecătorul a apreciat că motivele contestației la executare reprezintă apărări de fond care trebuiau invocate în cadrul dosarului de partaj.

Prin urmare, Comisia de disciplină constată că, în cadrul contestației la executare, nu au fost invocate aspecte legate de nerespectarea formelor legale sau a normelor procedurale de către executorul judecătoresc, în fapt fiind contestat caracterul executoriu al unei hotărâri judecătorești irevocabile și învestită cu formulă executorie. în cadrul contestației la executare, instanța nu a cenzurat actele emise de executorul judecătoresc, ci numai respectarea condițiilor legale referitoare la titlul executoriu de natură a permite punerea sa în executare silită.

Nu în ultimul rând, este de subliniat că, din verificările efectuate, a rezultat că poziția judecătorului este în concordanță cu practica instanței care raportează situațiile de incompatibilitate, în principal, la ipotezele prevăzute de Codul de procedură civilă.

Săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, presupune existența unei dispoziții legale care să reglementeze expres o situație de incompatibilitate, de natură să genereze, în mod automat, o obligație de abținere din partea judecătorului.

Răspunderea disciplinară a judecătorului poate interveni numai atunci când acesta a săvârșit o încălcare a unei îndatoriri de serviciu care este în mod clar și expres reglementată de lege.

în lipsa unei dispoziții exprese care să stabilească o situație de incompatibilitate între judecătorul învestit cu judecata unei contestații la executare și executorul judecătoresc care efectuează actele de executare, în situația în care aceștia se află în relații apropiate, nu se poate reține în sarcina magistratului încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități.

Având în vedere toate aceste considerente, Comisia de disciplină pentru judecători a apreciat că fapta judecătorului A, de la Judecătoria X, nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cu toate acestea, Comisia de disciplină a considerat că, în speță, judecătorul avea obligația morală de a se abține de la judecarea pricinii, în vederea asigurării aparenței de obiectivitate și imparțialitate a instanței de judecată.

Acest demers s-ar fi impus în raport de natura relației existente între el și executorul judecătoresc, care era de natură să creeze suspiciuni părților cu privire la obiectivitatea judecății cauzei, precum și de împrejurarea că într-o localitate de mici dimensiuni, cum este orașul Sighișoara, relațiile dintre diferite persoane pot fi cu ușurință cunoscute de justițiabili și astfel se creează premisele încălcării aparenței de imparțialitate de care trebuie să beneficieze o instanță de judecată.

Aceasta întrucât, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, judecătorii trebuie să fie imparțiali în îndeplinirea atribuțiilor profesionale, fiind obligați să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influențe.

Această normă de conduită presupune nu numai exercitarea imparțială a obligațiilor de serviciu, ci și asigurarea unei aparențe de imparțialitate, de natură să creeze opiniei publice încrederea că judecarea cauzelor nu este supusă niciunei influențe.

Astfel, după cum s-a arătat anterior, deși nu se poate reține un interes al judecătorului A în soluționarea cauzei respective și, prin urmare, nici existența unei obligații legale de formulare a unei cereri de abținere, față de standardele de conduită impuse magistraților și pentru apărarea interesului general al justiției, se impunea ca judecătorul să supună controlului judiciar analizarea unei eventuale incompatibilități în cauză, prin formularea unei declarații de abținere.

Judecătorul trebuie nu numai să fie imparțial în îndeplinirea atribuțiilor sale profesionale, ci trebuie să fie și perceput ca atare. Din acest motiv, judecătorul care știe că există elemente de fapt apte de a ridica dubii cu privire la imparțialitatea sa, față de încrederea pe care instanța de judecată trebuie să o inspire cetățenilor, este dator să se abțină de la judecarea pricinii, pentru înlăturarea oricărei temeri de subiectivism.

în speță, deși fapta judecătorului A nu întrunește elementele constitutive ale vreunei abateri disciplinare, Comisia a considerat că, pentru înlăturarea oricărei suspiciuni, acesta trebuia să se abțină de la soluționarea dosarelor în care se contestau actele de executare efectuate de executorul judecătoresc care este nașul său de cununie.

în raport de cele arătate, Comisia de disciplină pentru judecători a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 36¹din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru a se aprecia dacă, în caz, au fost încălcate dispozițiile art. 9 alin. (1) din Codul deontologic de către judecătorul A.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: