Judecător. Articol de presă. Afectarea reputaţiei profesionale. Atingere adusă prestigiului şi credibilităţii justiţiei

Comentarii

0

Acuzele aduse judecătorului, prin materialele de presă, sugerează ideea pronunţării de către acesta a unor hotărâri judecătoreşti cu nerespectarea dispoziţiilor legale, intenţia sa fiind aceea de a se implica în favorizarea unui inculpat.Modalitatea de prezentare a unor realităţi juridice a fost de natură a denatura informaţia de la scopul său general acceptat, astfel că, prin comentariile jurnalistice s-a ajuns, în cele din urmă, la dezinformarea opiniei publice.Dezinformarea a îmbrăcat caracterul unei informaţii parţiale, nedocumentate în totalitate, ceea ce a presupus tratarea în mod superficial a suportului faptic la care s-au raportat jurnaliştii.În paralel cu deformarea realităţilor de fapt referitoare la persoana judecătorului M., în mod indirect, articolele de presă au avut rolul de a pune sub semnul întrebării inclusiv funcţionarea normală şi eficientă a sistemului judiciar prin aluzii legate de lipsa de reacţie a autorităţii judecătoreşti în situaţii de încălcare a normelor procedurale de către judecători.

CSM, Plenul CSM Hotărârea nr. 1019 din 9 octombrie 2008

Judecătorul M. a formulat cerere de apărare a reputației profesionale, ca urmare a publicării, într-un cotidian, a unui articol de presă, care îl viza.

Ulterior, acesta a formulat o completare a cererii inițiale de apărare a reputației profesionale, cu referire la alte două articole de presă publicate în același cotidian, precum și cu privire la preluarea de către postul de televiziune X a unor afirmații cuprinse în articolele de presă din ziar.

De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu cu privire la aspectele semnalate în cuprinsul articolului de presă publicat în ziar, referitor la legăturile dintre mai mulți interlopi, cu judecători care au fost desemnați să participe la soluționarea unor cauze penale în care aceștia aveau diferite calități procesuale.

Prin cererea de apărare a reputației profesionale, completată ulterior, judecătorul a expus următoarele argumente care, în opinia Domniei sale, constituie temeiuri privind încercarea de a induce în rândul opiniei publice ideea unei legături obscure, dubioase cu membrii unui clan interlop și care ar fi justificat soluțiile pronunțate în dosarele în care aceștia au avut calitatea de parte: comentariile apărute în mass-media au pus în discuție însăși legalitatea soluției pronunțate în dosar, susținându-se că judecătorul M. ar fi redus pedeapsa inculpatului B., prin "anularea probelor legale"; toate referirile la dosar au în vedere exclusiv persoana domnului judecător, deși soluția respectivă a fost pronunțată de un complet colegial; prin materialele de presă s-a încercat acreditarea ideii că, odată cu promovarea sa, judecătorul s-ar fi implicat și ar fi influențat soluția dată de instanța de recurs; ca urmare a preluării superficiale a celor afirmate în ziar, la postul de televiziune X s-a făcut afirmația că judecătorul M. a dispus liberarea condiționată a condamnatului B., deși o astfel de cerere este de competența magistraților de la judecătorie; în articolul publicat în ziar, s-a făcut afirmația că judecătorul M. i-a redus pedeapsa inculpatului B., prin ignorarea unei decizii a Curții Constituționale; în articolul publicat în ziar, autorul materialului de presă s-a întrebat dacă nu cumva judecătorul M. este "recuperatorul" lui Y, iar în continuare s-a arătat că, din interceptările convorbirilor publicate anterior, rezultă că B. a plătit mai multe persoane, printre care și judecători, pentru a obține reducerea pedepselor și liberarea condiționată.

Potrivit art. 30 alin. (1) și (6) din Constituția României, libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile, însă libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

Articolul 10 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului consacră libertatea de exprimare, arătând că orice persoană are dreptul la liberă exprimare și că acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.

Odată consacrată libertatea de exprimare în general, revine obligația fiecărei legislații în parte de a statua asupra rolului pe care mass-media îl are în societatea respectivă, în concret, de a crea, pe de o parte, cadrul legal de exprimare, iar pe de altă parte, de a integra această activitate aspirațiilor socio-culturale și nu numai ale societății în ansamblul ei.

Asupra acestui ultim aspect, în Rezoluția 1003 (1993) privind etica jurnalistică, la art. 1 se stabilește că suplimentar la drepturile și obligațiile juridice stabilite de către normele juridice respective, presa mai are o responsabilitate etică față de cetățeni și societate, care trebuie accentuată la momentul actual, când informarea și comunicarea joacă un rol major în formarea atitudinii personale a cetățenilor și dezvoltarea societății și a vieții democratice.

De aceea, s-a arătat că principiul de bază al eticii jurnalismului este diferențierea dintre noutăți și opinii, astfel încât acestea să nu fie confundate (art. 3) și că difuzarea știrilor trebuie să fie bazată pe adevăr, asigurată prin mijloace adecvate de verificare și demonstrare și pe imparțialitate în prezentare, descriere și narare (art. 4).

Tot astfel, Codul deontologic al ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, impune ziaristului obligația de a da publicității numai informațiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat, atrăgându-i atenția că nu are dreptul să prezinte opiniile sale drept fapte și că știrea de presă trebuie să fie exactă, obiectivă și să nu conțină păreri personale.

Toate aceste principii capătă și mai multă importanță atunci când vin în contact cu activitatea de înfăptuire a justiției, fiind consacrat faptul că presa are sarcina de a comunica informații și idei legate de cauzele aflate pe rolul instanțelor (Cauza Sunday Times vs. Marea Britanie), deoarece administrarea justiției servește colectivității în ansamblul ei și necesită cooperarea unui public bine informat.

Corelativ acestui drept al presei în contactul cu puterea judecătorească, este recunoscut și dreptul instanțelor de a beneficia de încrederea opiniei publice, pentru a-și putea îndeplini în mod corespunzător atribuțiile, fiind deci necesar să fie protejate împotriva unor atacuri distructive, lipsite de fundament (cauza Sabou și Pârcălab vs. România).

în acest context se analizează și articolele de presă, respectiv afirmațiile expuse prin intermediul unui post de televiziune în legătură cu activitatea de judecată desfășurată de judecătorul M.

Raportând conținutul articolelor de presă la intervalele apropiate de timp în care au fost publicate și la faptul că acestea tratează același subiect (cu referire în special la judecătorul M.), este evident că situația clanului interlop și modul de soluționare a cauzelor acestuia de către completele de judecată din care a făcut parte și judecătorul M. s-a constituit într-o campanie de presă, cu o motivație aparte.

De altfel, chiar jurnalistul vine să confirme ipoteza campaniei de presă prin aceea că trimite cititorul la relatările efectuate "deja în serial".

Miza unei campanii de presă trebuie să fie consistentă și ea nu este justificată, sub aspect profesional, decât de legitimitatea demersului și de importanța deosebită pe care subiectul o prezintă pentru comunitate.

Acest șir de investigații jurnalistice de-a lungul cărora a fost urmărit și dezvoltat subiectul sus-menționat, s-a concretizat în apariția mai multor articole de presă, cu un conținut explicit, însă amestecat, de judecăți de valoare și de expunere a unor fapte în scopul creării unei anumite percepții la nivelul opiniei publice.

Referitor la aceste noțiuni, judecățile de valoare sunt reprezentate de opiniile sau aprecierile personale ale jurnalistului care trebuie să se bazeze pe niște fapte adevărate sau să fie susținute de o argumentare logică a autorului, în timp ce faptele sunt caracterizate prin obiectivitate și prin posibilitatea de a fi probate cu elemente ale realității.

Din analiza conținutului articolelor de presă și a afirmațiilor de la postul de televiziune, se constată că, în mod preponderent, sunt expuse fapte (ale judecătorului) și într-o mai mică măsură judecăți de valoare, acestea din urmă intervenind cu ocazia comentariilor și exprimării opiniilor relative la discuțiile purtate în penitenciar de membri ai clanului interlop.

Acuzele aduse judecătorului, prin materialele de presă ce au stat la baza formulării cererii de apărare a reputației profesionale și autosesizării Consiliului Superior al Magistraturii, sugerează ideea pronunțării, de către judecătorul M., a unor hotărâri judecătorești cu nerespectarea dispozițiilor legale, intenția sa fiind aceea de a se implica în favorizarea inculpatului B.

Această favorizare ar fi dovedită, din punctul de vedere al jurnaliștilor, prin aceea că: judecătorul a anulat probe legale reprezentând interceptări telefonice făcute cu mandat de la judecători; judecătorul a încălcat sau a ignorat o decizie a Curții Constituționale; judecătorul a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru alți inculpați, recuperând astfel o sumă de bani în favoarea lui B; inculpatul B a plătit mai multe persoane, printre care și judecători; judecătorul care i-a redus pedeapsa lui B este același cu cel care urma să judece și cererea de liberare condiționată a acestuia.

Verificând hotărârile judecătorești incidente în cauză, prin raportare la faptele imputate prin articolele de presă și prin intermediul postului de televiziune, se constată că respectivele aserțiuni nu au niciun fundament în actele și lucrările dosarului analizat, constituind de fapt o activitate tipică de dezinformare (informare greșită, tendențioasă), de natură a pune în discuție deontologia profesională a judecătorului la care se face referire.

în conținutul materialelor de presă și al emisiunii televizate, se operează trimiteri la anumite hotărâri judecătorești, însă, în mod evident, fără o suficientă documentare și fără nicio argumentare.

O asemenea modalitate de prezentare a unor realități juridice a fost de natură a deturna informația (și așa redusă), prin comentariul atașat ajungându-se, în cele din urmă, la dezinformarea opiniei publice, ca scop imediat, cu privire la activitatea judecătorului M.

într-o asemenea situație, jurnalistul omite a face referire la unul dintre principiile de bază ale activității de judecată, respectiv la respectarea principiului autorității de lucru judecat, aspect care s-ar fi impus cu atât mai mult cu cât decizia pronunțată de Curtea de Apel X a rămas definitivă, în privința inculpatului B.

în concluzie, pentru a evita un astfel de derapaj, în fața unor aspecte care nu pot fi dovedite și care se erijează, prin expunere, în argumente de fapt, autorul articolelor de presă ar fi trebuit să verifice informațiile obținute, respectiv conținutul hotărârilor judecătorești, și să procedeze la consultarea părților, ceea ce nu s-a întâmplat.

De aceea, deși demersul jurnalistic (ancheta), prin subiectul abordat, era acela de a demonstra mecanisme și aparențe factuale, ajungând la informații greu accesibile, tonul militant, părtinitor și nu tocmai dezinteresat nu a avut alt rol decât de a demonstra caracterul sus-amintit, de campanie de presă, a suitei de articole publicate.

Modalitatea de prezentare a unor realități juridice a fost de natură a deturna informația de la scopul său general acceptat, astfel că, prin comentariile jurnalistice s-a ajuns, în cele din urmă, la dezinformarea opiniei publice.

Prin "dezinformare" se înțelege acțiunea de a informa greșit, de a informa tendențios sau de a induce în eroare cu o informație falsă.

Din analiza materialelor de presă, se constată că dezinformarea a îmbrăcat caracterul unei informări parțiale, nedocumentate în totalitate, ceea ce a presupus tratarea în mod superficial a suportului faptic la care s-au raportat jurnaliștii, în pofida obligațiilor lor de a se documenta și de a informa corect și complet [art. 8 alin. (2) din Rezoluția nr. 1003 privind etica jurnalistică].

în ce privește activitatea de dezinformare, aceasta a urmărit discreditarea activității profesionale și morale a judecătorului M.

în paralel cu deformarea realităților de fapt referitoare la persoana domnului judecător, în mod indirect, articolele de presă au avut rolul de a pune sub semnul întrebării inclusiv funcționarea normală și eficientă a sistemului judiciar prin aluzii legate de lipsa de reacție a autorității judecătorești în situații de încălcare a normelor procedurale de către judecători.

Faptul expus constituie scopul mediat al campaniei de presă.

Sub acest aspect, se exemplifică afirmațiile publicate într-un articol, unde se precizează că în loc să fie pedepsit că nu a respectat o decizie a Curții Constituționale, care funcționează ca text de lege obligatoriu, judecătorul M. a fost promovat. O astfel de afirmație vine să întărească ideea, deja sugerată pe parcursul campaniei de presă, a unei justiții corupte, în care recunoașterea profesională este, de fapt, o recunoaștere, la nivel instituțional, a servirii intereselor unei anumite clientele, în cazul de față provenind din lumea interlopă.

Astfel, articolele publicate în ziar, referitoare la procesele numitului B., s-au constituit într-o campanie de presă al cărei punct central a fost activitatea profesională a judecătorului M.; campania de presă s-a urmărit a se constitui, cu ocazia fiecărui material jurnalistic, într-un subiect de senzație, de genul loviturilor de presă; campania de presă a avut ca scop imediat discreditarea, din punct de vedere profesional și moral, a acestuia, iar ca scop mediat discreditarea modului de funcționare a sistemului judiciar în ansamblul său; materialele de televiziune din cadrul emisiunii difuzate pe postul X, au urmărit redarea și comentarea, sub forma unor știri de senzație, a aspectelor relevate de articolul de presă; prin informațiile furnizate, materialele de televiziune din cadrul emisiunii s-au raliat, indirect, campaniei de dezinformare și de discreditare a activității judecătorului M.; denaturarea realității de fapt prin modul de formulare a tuturor materialelor de presă analizate a condus la întreținerea și accentuarea sentimentului de neîncredere a opiniei publice în actul de justiție.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: