Judecător. Articol de presă. Afectarea reputaţiei profesionale. Cererea formulată de o parte în dosar, prin care se preiau informaţiile apărute în presă, nu este de natură a aduce atingere independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale

Comentarii

0

Articolele de presă cuprindeau informaţii cu privire la judecătorul X, ca fiind beneficiar al unei locuinţe de serviciu cu nerespectarea legii, informaţii care nu erau adevărate.Aspectele reproşate judecătorului au fost de natură a altera încrederea opiniei publice în competenţa, imparţialitatea, corectitudinea şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la un magistrat.Ca urmare, cererea de apărare a reputaţiei profesionale a fost apreciată ca fiind întemeiată.Referirea pe care partea a făcut-o prin cererea depusă în dosar, a fost de o manieră generală, iar scopul acestor afirmaţii nu a fost acela de denigrare a imaginii magistratului, ci a fost apreciat de parte ca fiind un mijloc de a determina instanţa să se pronunţe asupra unei cereri ce se formulase în proces.Precizarea de către parte în cererea formulată a faptului că, dacă instanţa nu se va pronunţa asupra cererii sale, se va adresa Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii Europene a Drepturilor Omului şi va face cunoscută discriminarea la care este supus în mass-media, nu este de natură a afecta nici independenţa şi imparţialitatea preşedintelui de complet şi nu a constituit nici act de imixtiune în activitatea de judecată, deoarece partea nu a ameninţat cu săvârşirea de acte ilicite, ci a menţionat că va uza de căile prevăzute de lege, în cazul refuzului instanţei de a se pronunţa asupra cererii sale.Ca urmare, sub aceste aspecte, Plenul CSM a apreciat cererea de apărare a independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale, ca neîntemeiată.

CSM, Plenul CSM Hotărârea nr. 834 din 18 septembrie 2008

La data de 17.06.2008, judecătorul C. din cadrul Judecătoriei X a adresat Consiliului Superior al Magistraturii solicitarea de apărare a independenței, imparțialității și reputației profesionale, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată, al art. 2 și art. 75 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, și al art. 4 alin. (3) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Solicitarea judecătorului constituie o reacție la demersul inițiat de numitul S.T., reclamant în dosarul Y al Judecătoriei X, concretizat în cererea formulată în respectiva cauză în luna mai 2008, în care se făceau afirmații cu privire la probitatea profesională, la corectitudinea și moralitatea președintelui completului de judecată, de natură să prejudicieze grav reputația profesională a magistratului.

întrucât în cererea reclamantului S.T. se făcea trimitere la unele articole de presă în care s-au dat publicității informații vizând magistrați care ar fi beneficiat în mod nelegal de locuințe de serviciu, judecătorul a solicitat apărarea reputației profesionale și în raport de conținutul articolelor de presă publicate în ziarul "A.C."

Articolul publicat în "A.C." cuprindea comentarii negative la adresa unor magistrați care, deși dețineau imobile proprietate personală în municipiul Y, au beneficiat de locuințe de serviciu în această localitate. Aceleași aspecte au fost prezentate și în publicația "A."

Verificările efectuate cu privire la aspectele relatate în cele două articole de presă au relevat următoarele:

în anul 2002, judecătorului C. din cadrul Judecătoriei X i-a fost repartizată o locuință de serviciu situată în municipiul Y, pe care o deține și în prezent în calitate de locatar, în baza unui contract de închiriere încheiat cu Ministerul Justiției.

în anul 2005, la nivelul Ministerului Justiției a fost constituită o comisie pentru verificarea modului de atribuire a locuințelor de serviciu aflate în patrimoniul ministerului, iar verificările efectuate au fost cuprinse într-un raport finalizat în anul 2006.

Acuzele aduse magistratului în articolele de presă, preluate din raportul întocmit de Comisia de verificare a beneficiarilor locuințelor de serviciu aflate în patrimoniul Ministerului Justiției, erau în sensul că judecătorul ar fi beneficiat de repartizarea unei locuințe de serviciu în municipiul Y, deși era titularul dreptului de proprietate asupra unui imobil apartament situat în aceeași localitate.

Această situație de fapt a fost contestată de către judecătorul în cuprinsul cererii de apărare a reputației profesionale, în care a menționat că nu a deținut și nici nu deține calitatea de proprietar sau coproprietar al unei locuințe în municipiul Y.

Totodată, doamna judecător a precizat că reținerea în cuprinsul raportului Comisiei de verificare a unei situații de fapt nereale cu privire la deținerea dreptului de proprietate asupra unei locuințe din municipiul Y, a fost urmarea unei erori materiale strecurate în declarația de avere publicată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, datată 2005, completată prin dactilografiere și nesemnată de titular, potrivit căreia judecătorul C. ar deține în proprietate în municipiul Y un apartament care a fost dobândit în anul 1994.

Judecătorul a luat cunoștință de respectiva neconcordanță în 2006 când, printr-o adresă a Ministerului Justiției a fost înștiințată că ar deține, conform declarației de avere, o locuință în municipiul Y, fapt care determina rezilierea contractului de închiriere pentru locuința de serviciu. Subsecvent, verificând site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta a constatat că, în declarația de avere din 2005 completată prin dactilografiere, apărea mențiunea privind deținerea unei locuințe proprietate personală în municipiul Y.

La data de 2006, judecătorul s-a adresat unui consilier al ministrului Justiției pentru lămurirea aspectului privitor la dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind îndrumată de acesta să se adreseze Comisiei de atribuire a locuințelor de serviciu din cadrul Ministerului Justiției. Potrivit precizărilor doamnei judecător, deși a comunicat respectivei comisii copia contractului de vânzare-cumpărare privind locuința în discuție, rectificarea nu s-a realizat și nici ulterior nu a fost contactată de reprezentanții Ministerului Justiției pentru clarificarea situației.

Aspectul privind deținerea de către judecător a unei locuințe proprietate personală în municipiul Y, reținut în raportul comisiei, deși nereal, a fost preluat în articolul de presă la care s-a făcut anterior referire, publicat în ziarul "A. C."

Urmare publicării acestui articol și solicitării formulate de Biroul de informare și relații publice al Judecătoriei X, a fost emis în 2007 de către Biroul de informare publică și relații cu mass-media din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii un comunicat în care se preciza că mențiunea din declarația de avere a judecătorul C.I.R. din anul 2005 cu privire la deținerea unui imobil în municipiul Y a fost urmarea unei erori materiale, pe care Consiliul Superior al Magistraturii înțelege să și-o asume. Totodată, se menționa că, în realitate, conform declarației de avere din dosarul profesional al magistratului, imobilul în discuție se află situat în municipiul A.

Acuzele aduse judecătorului cu privire la deținerea în proprietate a unei locuințe în municipiul Y au fost reluate și în 2008 în publicația "A."

Ca reacție la respectivul articol, conducătorul Biroului de informare și relații publice din cadrul Judecătoriei X a emis o adresă prin care a solicitat redacției publicației "A." să publice o dezmințire a acuzației aduse judecătorului C. de a fi beneficiat în mod abuziv de o locuință de serviciu. în cuprinsul acestei solicitări se arăta, în esență, că judecătorul a fost inclus în mod eronat în categoria magistraților care ar fi beneficiat nelegal de o locuință de serviciu, în condițiile în care magistratul nu deține și nu a deținut vreo locuință sau altă proprietate imobiliară în municipiul Y.

Cu toate acestea, potrivit relațiilor comunicate de conducătorul Biroului de informare și relații publice din cadrul Judecătoriei X, în respectivul ziar nu s-a publicat dezmințirea solicitată.

Rezumând cele expuse, se reține că articolele de presă publicate conțineau comentarii negative la adresa unor magistrați care ar fi beneficiat de locuințe de serviciu în municipiul Y în mod nelegal, printre aceștia fiind menționată și doamna judecător C.

Ambele articole de presă în care se prezentau concluziile unui raport al Comisiei de verificare a beneficiarilor locuințelor de serviciu aflate în patrimoniul Ministerului Justiției finalizat în anul 2006, conțineau informația inexactă în sensul că judecătorul C. deținea o locuință proprietate personală în municipiul Y și, ca urmare, ar fi beneficiat în mod nelegal de locuința de serviciu.

Situația de fapt reală, rezultată din actul de proprietate și menționată în declarațiile de avere date de judecător, era aceea că judecătorul deținea calitatea de proprietar asupra unei locuințe care era situată, însă, în altă localitate, și nu în municipiul Y, cum se afirma în articolele de presă.

în 2008, aceleași aspecte s-au dezbătut și într-un alt ziar de circulație națională.

Cele două articole publicate cuprindeau nu numai o prezentare a concluziilor raportului Comisiei de verificare, ci și propriile opinii ale autorilor articolelor, ale căror aprecieri erau defavorabile la adresa magistraților menționați, prin acuzele de încălcare a legii și lipsă de probitate, cât și prin inducerea ideii că aceștia nu ar fi dat toate declarațiile cerute de lege.

Ca urmare, menționarea judecătorului C. ca fiind beneficiar al unei locuințe de serviciu cu nerespectarea legii, în condițiile în care acuzele aduse acestui magistrat erau nefondate, a fost de natură să îi lezeze reputația profesională.

Aceasta, deoarece aspectele reproșate judecătorului erau susceptibile de a altera încrederea opiniei publice în competența, imparțialitatea, corectitudinea și probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă de la instanțe și judecător - persoana căreia îi încredințează apărarea drepturilor sale.

Cu alte cuvinte, în condițiile în care judecătorii sunt primele persoane chemate să promoveze supremația legii, statul de drept și să apere drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, referințele negative publicate în presă privind pe judecător, decurgând din încălcarea legii de către acesta, nu mai puteau constitui garanții pentru o protecție efectivă a drepturilor persoanelor încredințate jurisdicțiilor.

Ca urmare, față de conținutul articolelor de presă publicate în ziarul "A.C." și în publicația "A.", s-a apreciat de către Plenul CSM că cererea doamnei judecător C. de apărare a reputației profesionale, formulată în temeiul art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și modificată, este întemeiată.

în ceea ce privește solicitarea judecătorului de apărare a reputației profesionale, independenței și imparțialității în raport de cererea formulată la data de 29.05.2008 de către reclamantul S.T. în dosarul nr. Y al Judecătoriei X, din verificări au rezultat următoarele:

Printr-o încheiere de ședință, instanța (judecătorul C.) a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul S.T. privind suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului către Parchet în scopul verificării falsului, în temeiul art. 180 și urm. C.proc.civ. Totodată, reținând că cererea de suspendare a judecății a fost formulată cu rea-credință, instanța a dispus sancționarea reclamantului cu amendă judiciară, în temeiul art. 108¹pct. 1 lit. a) C.proc.civ.

Cererea de reexaminare a sancțiunii amenzii judiciare formulată de reclamant a fost respinsă de aceeași instanță ca neîntemeiată.

în mai 2008, reclamantul S.T. a depus la registratura instanței o cerere privind dosarul nr. Y și adresată președintelui Judecătoriei X.

Cererea reclamantului a fost atașată la dosarul cauzei, iar în ședința publică din iunie 2008 instanța, după informarea părților cu privire la conținutul cererii reclamantului, a dispus comunicarea acesteia către Consiliul Superior al Magistraturii, instituție abilitată să apere onoarea, reputația, imparțialitatea și integritatea magistraților și să constate orice imixtiune în actul de justiție, având în vedere insinuările la adresa președintelui de complet strecurate de către reclamant în respectiva cerere.

în esență, prin cererea formulată, reclamantul critica soluția de respingere a cererii de înscriere în fals și cea de amendare a sa, după care făcea referire la articolele de presă apărute în anii 2007 și 2008, preluând chiar o parte din articolul publicat de ziarul "A." în ediția din 2008.

Ulterior, se preciza faptul că, dacă instanța nu se va pronunța asupra cererii sale, se va adresa Consiliului Superior al Magistraturii, Curții Europene a Drepturilor Omului și va face cunoscută discriminarea la care este supus în mass-media.

Analizând afirmațiile la adresa președintelui de complet în contextul întregii cereri formulate de parte, acestea pot fi apreciate ca reprezentând o reacție a reclamantului la soluția dată cererii de înscriere în fals, dar și față de dispoziția instanței de amendare a acestuia și de respingere, ulterior, a cererii sale de reexaminare.

Prin aceste mențiuni, reclamantul și-a exprimat indirect suspiciunea cu privire la lipsa de imparțialitate a președintelui de complet, recunoscând totodată că singurele elemente pe care le putea invoca împotriva judecătorului erau insuficiente pentru formularea unei cereri de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă, de rudenie ori afinitate.

Din cuprinsul cererii formulate în mai 2008 se poate reține că unul dintre motivele care l-au determinat să se adreseze astfel instanței a fost acela de a-și preciza cu o mai mare claritate solicitările, în contextul în care reclamantul susținea că încheierea de ședință din martie 2008 referitoare la discuțiile în legătură cu cererea de suspendare a judecății ar fi cuprins anumite inadvertențe, care ar fi indus în eroare instanța cu privire la obiectul cererii de înscriere în fals și titularul acesteia.

Prin urmare, susținerile din cerere referitoare la moralitatea unor judecători care ar fi beneficiat ilegal de locuințe au constituit pentru reclamant un mijloc pentru a determina președintele de complet să se pronunțe cu privire la cerere și nu au avut ca scop în sine denigrarea magistratului.

Pe de altă parte, afirmațiile reclamantului au un grad foarte mare de generalitate, nefăcându-se referire în concret la o anume conduită a președintelui de complet care ar fi fost lipsită de probitate profesională.

Totodată, este de reținut și că informațiile folosite în proces au fost preluate din mass-media.

Având în vedere cele expuse se reține, astfel, că acuzele în sensul unei conduite necorespunzătoare a magistraților beneficiari ai unei locuințe de serviciu nu au fost făcute de reclamantul însuși, ci au fost preluate din articolele publicate în presă, iar informația adusă astfel la cunoștința publicului se presupunea a fi corectă, exactă.

Referirea la acest aspect pe care reclamantul a făcut-o în cerere a fost de o manieră generală, astfel încât un cititor neavizat (care nu avea cunoștință de conținutul acelor articole, din care unul fusese publicat cu 5 luni în urmă) nu putea identifica fapta concretă reproșată președintelui completului de judecată.

Se mai reține și că scopul acestor afirmații nu a fost acela de denigrare a imaginii magistratului, ci a fost apreciat de reclamant ca mijloc de a determina instanța să se pronunțe asupra unei cereri ce se formulase în proces.

în ceea ce privește presiunea la care magistratul ar fi fost supus prin menționarea în cerere a faptului că, în cazul în care instanța refuză în continuare să se pronunțe asupra cererii sale sau încearcă să îl timoreze prin aplicarea total nejustificată a unor amenzi, își rezervă dreptul de a sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de a face cunoscută discriminarea la care este supus de către instanță opiniei publice prin mass-media sau alte mijloace pe care le va avea în vedere la momentul oportun, se poate observa că reclamantul nu amenință cu săvârșirea unor fapte ilicite, ci menționează că va uza de căile prevăzute de lege (sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, a Curții Europene a Drepturilor Omului) sau va informa opinia publică. Folosirea acestor mijloace precizate de reclamant este doar subsecventă, subsidiară omisiunii sau refuzului instanței de a soluționa cererea, adică refuzului de a-și exercita principala îndatorire profesională - aceea de a judeca.

Ca urmare, s-a apreciat că afirmațiile reclamantului cuprinse în cerere nu au fost de natură a afecta nici independența și imparțialitatea președintelui completului de judecată și nu au constituit acte de imixtiune în activitatea de judecată, neaducându-se o atingere reputației sale profesionale.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: