Atribuțiile organizațiilor sindicale
| Comentarii |
|
atribuțiile organizațiilor sindicale, Legea nr. 62/2011 stabilește o serie de atribuții pentru organizațiile sindicale. Articolul 27 al legii prevede mijloacele specifice de care pot să uziteze sindicatele în vederea atingerii scopului pentru care au fost constituite. Acestea sunt: negocierile, procedurile de soluționare a litigiilor prin conciliere, mediere, arbitraj, petiție, pichet de protest, marș, miting, demonstrație sau grevă, în conformitate cu dispozițiile legale.
Organizațiile sindicale apără drepturile angajaților rezultate din lege, statutele funcționarilor publici, regulament intern, contract individual de muncă, acord colectiv, contract colectiv de muncă, având dreptul de a reprezenta membrii de sindicat atât în fața instanțelor judecătorești, cât și în fața organelor jurisdicționale sau a autorităților și a instituțiilor publice. Sindicatele, în virtutea calității procesuale active conferite de lege, au dreptul de a introduce acțiune în instanță în numele membrilor lor și a-i reprezenta pe aceștia, cu excepția cazului în care membrul de sindicat se opune sau renunță la judecată în mod expres.
Articolul 29 din Legea nr. 62/2011 prevede următoarele: „Confederațiile sindicale reprezentative la nivel național pot adresa autorităților publice competente, în condițiile art. 74 din Constituția României, republicată, propuneri de legiferare în domeniile de interes sindical”. Numai că art. 74 din Constituția României nu reglementează aspectele legale la care face trimitere art. 29 din Legea nr. 62/2011. Nici art. 40 din Constituție, care reglementează în materia dreptului sindical, nu prevede posibilitatea înaintării propunerilor de legiferare de către confederațiile sindicale reprezentative la nivel național către autoritățile publice competente. Având în vedere această eroare a legiuitorului, suntem de părere că singurul temei legal care justifică competențele confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național în materia propunerilor de legiferare este art. 29 din Legea nr. 62/2011.
Pe de altă parte, Legea nr. 62/2011 nu mai permite sindicatelor să aibă drept de inițiativă legislativă în domeniile de interes sindical, așa cum prevedea art. 29 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor. Curtea Constituțională a stabilit, în cuprinsul Deciziei nr. 574 din 4 mai 2011 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii dialogului social în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 3 alin. (1) și (2), art. 4, art. 41 alin. (1), titlul IV privind Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, titlul V privind Consiliul Economic și Social, art. 138 alin. (3), art. 183 alin. (1) și (2), art. 186 alin. (1), art. 202, art. 205, art. 209 și art. 224 lit. a) din lege, că înlăturarea din legislația muncii a acestei prerogative a sindicatelor nu încalcă dispozițiile constituționale în materie. În cuprinsul deciziei amintite. Curtea a statuat că: „soluțiile legislative cuprinse în textele de lege menționate nu sunt de relevanță constituțională, cu alte cuvinte, ele reprezintă mai degrabă garanții suplimentare de nivel legal în sprijinul activității sindicale, fără ca prin eliminarea lor să fie pusă în discuție sau afectată în vreun fel sau altul substanța art. 9 sau art. 40 din Constituție”.
În opinia noastră, soluția Curții este criticabilă. Înlăturarea dreptului de inițiativă legislativă a sindicatelor în domeniile de interes sindical are relevanță constituțională, afectează negativ exercitarea rolului sindicatelor, așa cum este reglementat de art. 9 fraza a doua din Constituție („Ele contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor lor”).
O altă categorie de competențe ale organizațiilor sindicale este în materia informării din partea angajatorilor în ceea ce privește aspectele relevante pentru sindicate sau pentru membrii acestora. Astfel, organizațiile sindicale primesc, în conformitate cu prevederile legale în materie, informațiile necesare de la angajatori pentru desfășurarea negocierii colective în vederea încheierii contractelor sau a acordurilor colective. Hotărârile consiliului de administrație sau ale altor organe similare în materie economică, socială sau de interes profesional vor fi comunicate organizațiilor sindicale în termen de 2 zile de la adoptarea acestora [art. 30 alin. (3) din Legea nr. 62/2011].
Federațiile sau confederațiile sindicale reprezentative, la solicitarea federațiilor sindicale afiliate, pot delega reprezentanți care să le reprezinte în relația cu angajatorii (art. 31 din Legea nr. 62/2011). La nivel de unitate, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, angajatorul poate invita sindicatul reprezentativ în cadrul ședințelor consiliului de administrație sau la nivelul conducerii instituțiilor sau autorităților publice ori de câte ori se discută probleme de interes profesional, economic sau social.
Deosebit de relevant pentru atribuțiile organizațiilor sindicale este și art. 25 din Legea nr. 62/2011, în virtutea căruia: „Organizația sindicală poate, în condițiile prevăzute de statut: a) să sprijine material membrii săi în exercitarea profesiunii; b) să constituie case de ajutor proprii; c) să editeze și să tipărească publicații proprii; d) să înființeze și să administreze, în condițiile legii, în interesul membrilor săi, unități sociale, de cultură, învățământ și cercetare în domeniul activității sindicale, societăți comerciale, de asigurări, precum și bancă proprie; e) să constituie fonduri proprii pentru ajutorarea membrilor săi; f) să organizeze și să sprijine material și financiar activități cultural-artistice; g) să organizeze și să desfășoare cursuri de pregătire și calificare profesională, în condițiile legii; h) să desfășoare și alte activități prevăzute prin statut, în condițiile legii”.
Și Codul muncii cuprinde o serie de atribuții ale organizațiilor sindicale. Astfel, sindicatele:
- au rol consultativ în adoptarea regulamentului intern de către angajator (art. 241);
- sunt consultate în vederea concedierii colective (art. 69);
- propun angajatorilor măsuri în vederea evitării concedierii colective sau a diminuării numărului salariaților concediați [art. 71 alin. (1)];
- sunt informate de agenția teritorială de ocupare a forței de muncă și de inspectoratul teritorial de muncă în legătură cu soluțiile ridicate de concedierile colective, respectiv amânarea de către inspectoratul teritorial de muncă a emiterii deciziilor de concediere (art. 73);
- în materia răspunderii disciplinare membrii de sindicat pot asista salariatul pe parcursul desfășurării cercetării disciplinare prealabile [art. 251 alin. (4)];
- sunt consultate în elaborarea măsurilor privind sănătatea și securitatea în muncă [art. 178 alin. (3)];
- sunt consultate cu privire la elaborarea normelor de muncă (art. 132);
-își dau acordul în ceea ce privește cumularea zilelor de repaus săptămânal [art. 137 alin. (4)].
Liderii de sindicat au un rol important pentru buna desfășurare a activităților sindicale, ei beneficiind de-a lungul timpului de diferite măsuri de protecție stabilite de legislația muncii. Dispozițiile Legii nr. 54/2003 a sindicatelor cu privire la protecția liderilor sindicali, în sensul că aceștia nu puteau fi concediați pe durata desfășurării mandatelor, cât și timp de 2 ani după încetarea acestora, au fost atacate la Curtea Constituțională. În Decizia nr. 244/2011, Curtea a reținut următoarele: „organizațiile sindicale, și mai ales liderii acestora, în calitatea lor de reprezentare, promovare și apărare a drepturilor și intereselor profesionale și economice ale salariaților, vin mai des în contact direct cu reprezentanții angajatorului, adesea în stări conflictuale, situații în care nu ar mai putea acționa eficient dacă ar fi expuși eventualelor măsuri represive din partea angajatorului. Aceste circumstanțe îi plasează pe liderii sindicali într-o situație obiectiv diferită față de cea a celorlalți salariați, ceea ce justifică și tratamentul juridic diferențiat, prin reglementarea unor măsuri speciale și mai eficiente de apărare a stabilității raporturilor de muncă".
Curtea a păstrat această optică și în deciziile care au urmat, respectiv Decizia nr. 1014 din 14 iulie 201. Legiuitorul în prezent a renunțat la această măsură de protecție a liderilor de sindicat, nemaipreluând aceste dispoziții și în actuala legislație a muncii. Prin Decizia nr. 1276/2011, s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 35 alin. (1) teza finală din Legea sindicatelor nr. 54/2003. Conform acestui articol, „membrii aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariați, au dreptul la reducerea programului lunar cu 3-5 zile pentru activități sindicale, fără afectarea drepturilor salariale". În vechea reglementare, respectiv Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate, era prevăzută aceeași facilitate pentru membrii de sindicat, fără însă a fi prevăzută dispoziția referitoare la păstrarea drepturilor salariale pe perioada lipsei de la serviciu.
Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile atacate sunt neconstituționale și a admis excepția de neconstituționalitate. Curtea a stabilit că pe perioada absenței salariatului, angajatorul este în pierdere, „acesta suferind practic o diminuare a activului său patrimonial (...) în lipsa muncii prestate, angajatorul nu poate fi obligat la plata unei remunerații (...) măsura criticată nu este necesară într-o societate democratică". De asemenea, Curtea a stabilit că este afectat însuși dreptul de proprietate al angajatorului. Decizia este, în opinia noastră, discutabilă. Într-adevăr, ea nu se susține întru totul în măsura în care se acceptă, potrivit realităților, că activitatea membrilor aleși în organele de conducere sindicale nu profită exclusiv salariaților, ci direct sau indirect îi servește parțial și angajatorului. În acest context, soluția de mai sus nu se susține în totalitate.
