Calitatea procesuală activă
| Comentarii |
|
calitatea procesuală activă, presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat; în cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie, calitatea procesuală activă aparţine celui ce se poate prevala de acest interes.
Reclamantul, fiind cel care porneşte acţiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanei chemate în judecată, prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa.
După ce a fost sesizată, instanţa trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, fie înainte de începerea dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil, fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului.
Instanţa de control judiciar trebuie să stabilească, în privinţa calităţii procesuale a părţilor, că acestea au participat la judecata în primă instanță.
Verificarea pe care trebuie să o facă instanţa se impune în privinţa oricărei acţiuni, indiferent dacă are ca obiect realizarea dreptului sau numai constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept.
S-a arătat în doctrina anterioară noului Cod de Procedură Civillă că cercetarea existentei calităţii procesuale active este, de regulă, posibilă înainte de începerea dezbaterilor în cazul cererilor personale, în timp ce în cazul cererilor reale excepţia lipsei calităţii procesuale active este discutată în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului.
Astfel, în cazul acţiunilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă, precum şi în cazul acţiunilor cu privire la care legea stabileşte în mod expres cine are calitate procesuală activă, excepţia poate fi soluţionată, în cazul în care se invocă, înainte de a se da cuvântul pe probe.
În schimb, în cazul acţiunilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real principal, pentru stabilirea calităţii procesuale active fiind necesară administrarea de probe ca şi pentru dovedirea temeiniciei cererii, excepţia, de regulă, este unită cu fondul cauzei, în temeiul art. 248 alin. (4) NCPC [corespondent art. 137 alin. (2) CPC]. în această situaţie, dacă se constată că reclamantul nu este titularul dreptului real principal, cererea urmează să fie respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active, iar nu ca neîntemeiată.
În ipoteza drepturilor sau a obligaţiilor cu mai mulţi titulari, judecătorul trebuie să stabilească dacă reclamanţii din acţiune sunt titularii dreptului sau, în ipoteza unui singur reclamant, dacă acesta figurează printre titularii dreptului la acţiune, procedeul fiind identic şi în ipoteza legitimării pasive. Odată determinat faptul că dreptul are mai mulţi titulari, trebuie să se aprecieze dacă el conferă substanţial dreptul de reprezentare celui care, în absenta tuturor titularilor, exercită numai el acţiunea ori numai unul dintre titulari figurează ca parte în cauză. Dacă răspunsul la această întrebare este negativ, atunci duce la respingerea acţiunii pentru lipsa legitimării procesuale active sau pasive.
Practica judiciară se confruntă cu astfel de situaţii în următoarele ipoteze: a) comunitatea de bunuri a soţilor; b) indiviziunea şi coproprietatea; c) solidaritatea.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Calitatea procesuală activă
