Indiviziunea și actele pe care le pot realiza coproprietarii
| Comentarii |
|
indiviziunea și actele pe care le pot realiza coproprietarii, în ceea ce priveşte indiviziunea, se aplică regula unanimităţii, întrucât pentru a înstrăina sau a greva în mod valabil un lucru din moştenire, precum şi pentru a face orice act de administrare, trebuie consimţământul tuturor copărtaşilor. Totuşi, pe temeiul gestiunii de afaceri sau al mandatului tacit, au fost recunoscute ca valabile actele de conservare şi de administrare făcute de un coindivizar, dacă actul este folositor comunităţii şi niciunul dintre coproprietari nu s-a opus la efectuarea lui.
În ceea ce priveşte coproprietatea, se arată că oricare dintre coproprietari poate face acte de simplă administrare a bunului.
Dar acţiunea în revendicare a unui bun aflat în coproprietate, care are ca scop recunoaşterea dreptului de proprietate şi readucerea bunului în întregimea sa în patrimoniul celor îndreptăţiţi, nu va putea fi introdusă de un singur coproprietar, care are un drept limitat exprimat într-o cotă-parte nedeterminată în materialitatea lui; acesta nu va putea revendica singur bunul.
Unii autori au considerat că acţiunea în revendicare nu este un act de dispoziţie, ci un act de conservare, deoarece are ca scop readucerea bunului în patrimoniul comun. Argumentele aduse în sprijinul acestei teorii sunt următoarele:
- întreruperea unei prescripţii este un act de conservare, or, acţiunea în revendicare are ca efect tocmai întreruperea prescripţiei achizitive în favoarea terţului; astfel, s-a susţinut în doctrină că oricare dintre coproprietari, introducând o acţiune în revendicare a unui bun indiviz în contra unui terţ, face în principiu un act de conservare, iar nu un act de dispoziţie cu privire la acel bun;
- coindivizarii nu pot revendica bunul indiviz unul împotriva celuilalt, deoarece ei au drepturi concurente care se combină reciproc, dar care în niciun caz nu se exclud unele pe altele;
- astfel, s-a propus consacrarea în viitorul cod civil a soluţiei admisibilităţii acţiunii în revendicare promovate de un singur coindivizar împotriva unui terţ posesor.
în prezent, noul Cod civil stabileşte, în art. 632, că formele proprietăţii comune sunt: a) proprietatea pe cote-părţi (coproprietatea), care poate fi obişnuită sau forţată; b) proprietatea în devălmăşie (devălmăşia).
în cazul coproprietăţii obişnuite, fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate şi poate dispune în mod liber de aceasta, în lipsă de stipulaţie contrară. Cotele-părţi sunt prezuma-te a fi egale, până la proba contrară. Dacă bunul a fost dobândit prin act juridic, proba contrară nu se va putea face decât prin înscrisuri. Modul de folosire a bunului comun se stabileşte prin acordul coproprietarilor, iar în caz de neînţelegere, prin hotărâre judecătorească.
în ceea ce priveşte actele de conservare cu privire la bunul comun, acestea pot fi făcute de fiecare coproprietar fără acordul celorlalţi coproprietari (art. 640).
Referitor la actele de administrare, precum încheierea sau denunţarea unor contracte de locatiune, cesiunile de venituri imobiliare şi altele asemenea, cu privire la bunul comun, art. 641 NCC instituieregula majorităţii: actele de administrare pot fi făcute numai cu acordul coproprietarilor ce deţin majoritatea cotelor-părţi. Coproprietarul sau coproprietarii interesaţi pot cere instanţei să suplinească acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil menţinerii utilitătii sau valorii bunului.
În privinţa celorlalte acte, art. 641 NCC stabileşte regula unanimităţii: orice acte juridice de dispoziţie cu privire la bunul comun, actele de folosinţă cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare şi locaţiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani, precum şi actele care urmăresc exclusiv înfrumuseţarea bunului nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor; orice act juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de dispoziţie.
Sancţiunea care intervine în cazul în care actele juridice sunt făcute cu nerespectarea regulilor prevăzute la art. 641 NCC este inopozabilita-tea actului faţă de coproprietarul care nu a consimţit, expres ori tacit, la încheierea acestuia.
De asemenea, coproprietarului vătămat i se recunoaşte dreptul ca, înainte de partaj, să exercite acţiunile posesorii împotriva terţului care ar fi intrat în posesia bunului comun în urma încheierii actului. în acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor coproprietarilor, cu daune-interese, dacă este cazul, în sarcina celor care au participat la încheierea actului.
în legătură cu legitimarea procesuală a coproprietarului, art. 643 NCC stabileşte următoarele reguli:
- fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare;
- hotărârile judecătoreşti pronunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor;
- hotărârile judecătoreşti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalţi coproprietari;
- când acţiunea nu este introdusă de toţi coproprietarii, pârâtul poate cere instanţei de judecată introducerea în cauză a celorlalţi coproprietari în calitate de reclamanţi, în termenul şi condiţiile prevăzute în codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.
Din interpretarea acestor dispoziţii se pot desprinde următoarele concluzii:
- acţiunea introdusă de un singur coproprietar sau împotriva unui singur coproprietar nu mai poate fi respinsă pe lipsa calităţii procesuale active sau pasive;
- orice coproprietar care nu a fost introdus în proces se poate folosi însă împotriva terţilor sau chiar a adversarului din proces de efectul pozitiv al hotărârii judecătoreşti prin care coproprietarul ce a fost atras în proces a câştigat procesul;
- oricărui coproprietar care nu a fost introdus în proces nu îi poate fi opusă de un terţ sau chiar de adversarul din proces hotărârea judecătorească prin care coproprietarul ce a fost atras în proces a pierdut procesul; această hotărâre nu are, pentru aceşti coproprietari rămaşi în afara procesului, autoritate de lucru judecat; ceea ce e însă de discutat este dacă această hotărâre judecătorească are sau nu autoritate de lucru judecat (de exemplu, prin hotărâre se stabileşte că titlul coproprietarului reclamant nu este preferabil titlului pârâtului; hotărârea rămâne definitivă; întrebarea care se ridică este dacă în noul proces, pornit să zicem de un alt coproprietar, problema de drept a preferabilităţii titlurilor mai poate fi rezolvată altfel de instanţa învestită cu a doua acţiune în revendicare);
- în esenţă, ceea ce s-a urmărit a fost cointeresarea pârâtului, care prefigurează că va câştiga procesul, de a atrage în proces pe toţi coproprietarii, pentru a obţine o hotărâre opozabilă tuturor.
Referitor la indiviziune, noul Cod civil foloseşte termenul în cuprinsul art. 1142 (prin care reglementează cazurile şi condiţiile în care moştenitorii pot ieşi din indiviziune cu privire la bunurile care constituie amintiri de familie), în denumirea marginală şi în cuprinsul art. 1143 (care, cu un conţinut asemănător fostului art. 728 C. civ. 1864, reglementează imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşirea din indiviziune asupra bunurilor ce compun patrimoniul persoanei fizice decedate), în cuprinsul art. 1155 (care reglementează dreptul creditorilor ale căror creanţe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii ori s-au născut înainte de deschiderea moştenirii de a cere să fie plătiţi, înainte de efectuarea partajului succesoral, din bunurile aflate în indiviziune) şi în cuprinsul art. 2187 din materia contractului de cont curent (din care reiese că, în cazul în care un cont curent are mai mulţi titulari, aceştia se numesc cotitulari de cont, spre deosebire de situaţia în care unicul titular al contului curent a decedat, când, până la efectuarea partajului, moştenitorii sunt consideraţi titulari coindivizari ai contului).
Noul Cod civil nu cuprinde însă o reglementare de ansamblu în cazul indiviziunii. Cartea a IV-a („Despre moştenire şi liberalităţi”) conţine o dispoziţie de trimitere în capitolul rezervat partajului succesoral, la art. 1143 alin. (2) NCC stipulându-se în mod expres faptul că în această materie sunt aplicabile dispoziţiile generale de la partaj (respectiv dispoziţiile art. 669-686 NCC), în măsura în care nu sunt incompatibile cu partajul succesoral. Având în vedere faptul că şi indiviziunea presupune o pluralitate de titulari ai dreptului de proprietate, s-a arătat că dispoziţiile capitolului care reglementează proprietatea comună reprezintă dreptul comun şi pentru situaţia pluralităţii de titulari asupra unei universalităţi de bunuri, aceste dispoziţii aplicându-se ori de câte ori legea nu prevede altfel.
