Excepţia lipsei calităţii procesuale
| Comentarii |
|
excepţia lipsei calităţii procesuale, pe parcursul procesului, lipsa calităţii procesuale se invocă pe cale de excepţie, de oricare dintre părţi, de către procuror sau instanţă din oficiu. Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie.
Poate fi invocată şi direct în apel sau în recurs (cu privire la calitatea activă sau pasivă în faţa primei instanţe); cu atât mai mult poate fi invocată în apel/recurs excepţia lipsei calităţii procesuale active sau pasive în apel/ recurs (înţelegând prin aceasta situaţia în care este atrasă în apel o persoană care nu a fost parte la judecata de primă instanţă sau este atrasă în recurs o persoană care nu a fost parte la judecata de primă instanţă sau la judecata din apel - excludem aici situaţia de excepţie de atragere în proces direct în apel a unui intervenient principal cu acordul celorlalte părţi sau a unui intervenient accesoriu în apel sau recurs).
Admiterea excepţiei determină respingerea cererii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, respectiv respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
De vreme ce calitatea procesuală este o condiţie de admisibilitate a acţiunii, s-a apreciat că nu este greşită nici soluţia de respingere a cererii ca inadmisibilă, în urma admiterii acestei excepţii de fond.
Art. 40 alin. (2) NCPC, cu titlul marginal „Sancţiunea încălcării condiţiilor de exercitare a acţiunii civile”, prevede că încălcarea dispoziţiilor titlului privitor la acţiunea civilă poate, de asemenea, atrage aplicarea şi a altor sancţiuni prevăzute de lege, iar cel care a suferit un prejudiciu are dreptul de a fi despăgubit, potrivit dreptului comun, deci pe calea unei cereri separate, iar nu în condiţiile art. 189-190 NCPC, care vizează despăgubirile ce pot să fie solicitate pentru amânarea procesului.
Potrivit art. 112 alin. (2) NCPC, dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanţei competente pentru el, oricare dintre pârâţi poate invoca necompetenţâ la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Prin urmare, s-a apreciat că, în acest caz, excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului introdus fictiv în proces pentru determinarea competenţei unei anumite instanţe va fi soluţionată cu prioritate în raport de excepţia de necompetenţâ.
Mai amintim încă o situaţie la care a făcut referire şi autoarea mai sus citată, tocmai pentru a sublinia justeţea soluţiei propuse. Astfel, se arată că „în situaţia în care cererea este formulată împotriva mai multor pârâţi, dintre care unii au calitate procesuală pasivă, iar alţii nu au, instanţa se va pronunţa prin încheierea de şedinţă asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor care nu au o astfel de legitimitate, urmând ca, la finalul procesului, prin hotărârea judecătorească, ţinând cont de soluţia pronunţată prin încheierea interlocutorie, instanţa să respingă cererea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă”.
Faţă de dispoziţiile art. 458 NCPC, potrivit cărora căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane, soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a persoanei care a formulat contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în urma desfăşurării unui litigiu în care nu a fost parte se menţine şi în contextul noii reglementări, prin raportare la dispoziţiile art. 498 NCPC.
În practică au apărut probleme legate de distincţia dintre interesul formulării unei cereri de chemare în judecată şi existenţa calităţii procesuale active. întrucât legea atribuie, de regulă, calitate procesuală celui care are interes, interesul este principala condiţie de exercitare a dreptului la acţiune. Dar, uneori, dreptul la acţiune nu poate fi exercitat de anumite persoane, deşi acestea ar justifica un interes personal, sau, dimpotrivă, poate fi exercitat de cineva care nu are un interes personal şi/sau direct.
Au fost sintetizate următoarele situaţii ce se pot ivi în practică (având în vedere claritatea şi importanţa clarificărilor deja făcute în doctrină, amintim aici următoarea corelaţie interes - calitate procesuală, care stă la baza întregii teorii doctrinare privind calitatea procesuală):
a) dreptul la acţiune se exercită de o persoană fizică sau juridică având un interes personal.
în acest caz, de regulă, cel care justifică un interes personal are şi calitatea procesuală, însă legea poate să nu acorde calitate procesuală activă unor persoane care ar justifica totuşi un interes propriu (spre exemplu, în materie de divorţ);
b) dreptul la acţiune este exercitat de o persoană sau un organ care urmăreşte realizarea interesului unei alte persoane.
Este necesar ca legea să recunoască expres calitate procesuală activă persoanei (nu avem în vedere pe reprezentantul titularului dreptului) sau organului;
c) dreptul la acţiune este exercitat de reprezentanţii unor grupuri, în interesul respectivelor grupuri.
în această situaţie, interesul este personal, iar calitatea procesuală activă aparţine grupului (aşa-numitele acţiuni sociale),
d) dreptul la acţiune este exercitat în interesul grupului de către unul dintre membrii acestuia (aşa-numitele acţiuni sociale utsinguli), acesta din urmă neavând împuternicirea de a reprezenta grupul.
Pentru această ipoteză, este necesar ca legea să recunoască expres calitatea procesuală activă a celui care acţionează în locul grupului;
e) dreptul la acţiune este exercitat de grup în apărarea intereselor unui membru al grupului.
în lipsa unei dispoziţii legale exprese, grupul nu are calitate procesuală;
f) dreptul la acţiune este exercitat în interesele membrilor unui grup, de către aceştia.
Nu suntem în prezenţa unui interes colectiv, ci a unei sume de interese individuale, aplicându-se regulile de la coparticiparea procesuală;
g) dreptul la acţiune este exercitat de un grup, care urmăreşte realizarea unui interes colectiv.
Prin definiţie, interesul nu este personal, ci este înlocuit cu unul colectiv, însă numai dacă legea acordă expres calitate procesuală activă grupului;
h) dreptul la acţiune este exercitat în apărarea unui interes general.
în principiu, numai Ministerul Public ar trebui să aibă calitate procesuală şi niciun grup sau persoană nu s-ar putea prevala direct de acest interes, însă violarea unui interes general nu exclude şi violarea unui interes colectiv sau individual.
Primaria a refuzat initial sa-i elibereze autorizatie de demolare, dar el a castigat in instanta , iar Primaria a fost obligata sa-i dea autorizatie de
Citește mai mult
demolare . El insa nu le-a demolat inca , dar a vandut terenul la altcineva cu o sedinta inainte de sentinta justitiei, inaintand justitiei contractul de vanzare si exprimandu-si intentia de a se retrage din proces invocand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive .Intrebare: Noul proprietar al terenului mai are dreptul sa le demoleze folosind autorizatia vechiului proprietar ?
Care ar fi calea de urmat in acest caz pentru a continua procesul pentru recuperarea c/valorii cladirilor si cine ar trebui sa le plateasca ( vechiul proprietar sau cel nou?) ???