Interesul legitim, născut și actual, personal și determinat
| Comentarii |
|
interesul legitim, născut și actual, personal și determinat, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) NCPC, orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes, dispoziţie ce se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul apărărilor.
Definiție: prin interes se înţelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a formulat o cerere de chemare în judecată, o cererea recon-ventională, o cerere de interventie voluntară sau fortată, o cale de atac sau orice altă formă de exercitare a acţiunii civile.
Prin impunerea cerinţei interesului, care corespunde unei maxime celebre: „pas d’interet, pas d’action”, s-a urmărit să se evite nu numai unele litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, pur vexatorii, dar în acelaşi timp să se menajeze timpul magistraţilor al căror rol să nu fie încărcat cu astfel de pricini.
Condiţia interesului trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac, executare silită etc.).
Interesul de a promova cererea trebuie justificat de reclamant doar în persoana sa, el nefiind ţinut a proba interesul pârâtului de a participa la judecată; tot astfel, nu i se va cere pârâtului să facă o asemenea dovadă. în consecinţă, această cerinţă se apreciază numai în raport cu reclamantul.
Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.
Existenţa interesului se apreciază la momentul formulării cererii sau al invocării apărării. în cazul în care, ulterior acestui moment, interesul nu se mai menţine poate să atragă, eventual, rămânerea fără obiect a cererii sau a apărării. în acest sens, se poate exemplifica cu ipoteza promovării unei acţiuni în pretenţii, dacă pe parcursul desfăşurării procesului pârâtul plăteşte reclamantului suma solicitată, caz în care cererea se va respinge ca rămasă fără obiect, iar nu ca lipsită de interes, reclamantul justificând un folos practic la momentul iniţierii acţiunii; de asemenea, dacă este respinsă cererea de încuviinţare a executării silite, iar creditorul a obţinut de la un alt complet de judecată al aceleiaşi instanţe de executare încuviinţarea executării silite solicitate, apelul declarat împotriva încheierii respective nu se va respinge ca lipsit de interes, ci se va admite, iar încheierea atacată va fi schimbată în tot în sensul respingerii cererii de încuviinţare ca rămasă fără obiect. De asemenea, în cazul unei cereri » având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ (cum ar fi decizia reprezentând titlul de despăgubire conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005), emiterea acestui titlu în cursul judecăţii duce la rămânerea cererii fără obiect.
Interesul poate fi atât material (de exemplu, reclamantul urmăreşte prin cererea sa revendicarea unui bun, restituirea unui împrumut), cât şi moral (de pildă, repararea prejudiciului moral prin constatarea faptei de încălcare a demnităţii, fără a se cere şi acordarea de daune).
Preluând statuările doctrinei, reglementarea actuală prevede expres cerinţele de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească această condiţie de exercitare a acţiunii civile: „interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual” (art. 33 teza I NCPC).
Interesul determinat
1) Interesul trebuie să fie determinat, adică folosul practic, material sau moral, ce poate fi realizat de parte, în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, să fie unul concret, iar nu abstract, cerinţa fiind echivalentă cu cerinţa existenţei interesului însuşi.
S-a dat ca exemplu situaţia în care partea căreia i s-a admis cererea de chemare în judecată în primă instanţă declară cale de atac, situaţie care nu atrage în mod obligatoriu respingerea căii de atac ca lipsită de interes, în condiţiile în care există posibilitatea legală, prevăzută de art. 461 alin. (2) NCPC, a atacării doar a considerentelor unei hotărâri judecătoreşti, chiar şi în ipoteza în care soluţia cuprinsă în dispozitiv este favorabilă părţii care exercită calea de atac. Este lipsită însă de interes acţiunea oblică exercitată de creditor în ipoteza în care debitorul este solvabil, existând în patrimoniul acestuia elemente de activ suficiente pentru valorificarea creanţei creditorului.
Interesul legitim
2) Interesul trebuie să fie legitim, adică conform cu regulile de convieţuire socială sau cu legea, deci să nu încalce prevederile art. 5 C. civ. 1864, respectiv ale art. 11 NCC.
S-a precizat astfel că interesul trebuie să fie şi juridic, iar nu pur teoretic (de exemplu, să se obţină o soluţie favorabilă pentru a preîntâmpina o judecată eventuală împotriva părţii pe aceleaşi temeiuri) sau pur economic (de exemplu, dorinţa unui comerciant de a elimina concurenţa pe o anumită piaţă relevantă; în acest caz, interesul nu este legitim, deoarece stimularea concurenţei este o cerinţă vitală a economiei de piaţă).
Exercitarea unui drept subiectiv fără interes legitim, deci împotriva scopului său recunoscut de lege, constituie un abuz de drept, care trebuie sancţionat [art. 12 alin. (2) NCPC, corespondent art. 723 alin. (2) CPC]. S-a arătat în doctrină că, totuşi, o eroare de apreciere, o greşeală de gândire nu poate duce automat la concluzia că cererea de chemare în judecată sau apărarea este temerară şi, deci, abuzivă. Revine judecătorului sarcina de a stabili, în funcţie de datele concrete ale speţei, în ce măsură cererea a fost făcută în condiţii care să justifice greşeala gravă sau reaua-credintă.
Interesul legitim poate fi prezumat de lege. Astfel, în practică, s-a reţinut că din dispoziţiile art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, potrivit cărora nulitatea actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991 „(...) poate fi invocată de primar, prefect, procuror şi de alte persoane care justifică un interes legitim (...)”, rezultă, cu îndestulătoare claritate, că la promovarea unor asemenea acţiuni civile prefectul beneficiază de drept de calitate procesuală, după cum, prin lege, el este considerat a avea şi un interes legitim în promovarea acţiunii. Aceasta deoarece prefectul are datoria legală de a veghea la respectarea legalităţii, ceea ce are consecinţa că, atunci când, în sensul art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, acesta apreciază că un act de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate a fost emis cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991, stă în puterea lui să promoveze o acţiune civilă având ca obiect constatarea nulităţii (calificată de lege ca absolută) a unui asemenea act. Este de observat, de altfel, şi că prevederile art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 impun expres cerinţa de a justifica un interes legitim în promovarea acţiunii în nulitate doar „altor persoane”, fără a le pretinde aceasta primarului, prefectului şi procurorului.
Cerinţa interesului legitim trebuie deosebită de condiţia legalităţii pretenţiei formulate, ce ar implica examinarea fondului acesteia.
Interesul personal
3) Interesul trebuie să fie personal, în sensul că folosul practic urmărit de titularul cererii trebuie să se răsfrângă asupra acestuia; cu alte cuvinte, această cerinţă exprimă ideea că, în principiu, nu este îngăduit unei persoane să apere interesul unei alte persoane şi, pe cale de consecinţă, nici interesul colectiv.
Spre deosebire de doctrina anterioară, se observă că noul Cod de procedură civilă stabileşte numai condiţia ca interesul să fie personal, iar nu şi direct, folosul putând fi realizat astfel şi indirect.
în cazul cererii formulate prin reprezentant, condiţia se analizează în persoana reprezentatului.
Interesul născut și actual
4) Interesul trebuie să fie născut şi actual, iar nu eventual, adică să existe la momentul exercitării acţiunii civile, în sensul că partea s-ar expune unui prejudiciu dacă ar rămâne în pasivitate şi nu ar recurge în acel moment la acţiune.
S-a precizat în doctrina anterioară noului Cod că această condiţie trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care dreptul invocat nu este actual, fiind supus unui termen sau unei condiţii suspensive. Astfel, şi în cazul cererilor având ca obiect luarea de măsuri asigurătorii sau măsuri conservatorii sau acţiuni preventive întemeiate pe prevederile art. 110 CPC (corespondent art. 34 NCPC), trebuie să existe un interes actual. Cu alte cuvinte, nu se confundă cerinţa existentei unui interes actual, care trebuie să fie îndeplinită în toate cazurile, cu cerinţa invocării unui drept actual, de la aceasta existând în anumite cazuri excepţii expres reglementate de lege (dacă dreptul subiectiv civil invocat poate fi actual, interesul trebuie să fie întotdeauna actual).
în prezent, se menţine regula conform căreia, dacă dreptul invocat este născut şi actual, atunci şi interesul este născut şi actual. per a contrario, dacă dreptul este afectat de termen sau condiţie suspensivă şi acestea nu s-au împlinit, nu s-a născut interesul de a acţiona, motiv pentru care cererea va fi respinsă ca fiind lipsită de interes; fac excepţie acţiunile preventive consacrate de art. 34 NCPC.
De asemenea, tot ca excepţie de la cerinţa ca interesul să fie născut şi actual, reglementarea actuală prevede expres că se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, chiar dacă interesul nu este născut şi actual (art. 33 teza a ll-a NCPC).
O astfel de prevedere nu a existat în vechiul Cod de procedură civilă, scopul acesteia fiind acela de a evita respingerea, de exemplu, a unei cereri reconvenţionale, care este formulată numai în subsidiar (pentru ipoteza admiterii acţiunii principale); astfel, la momentul sesizării instanţei cu cererea reconvenţională, neştiindu-se care va fi soluţia ce va fi dată cererii principale, nu este clar dacă pârâtul are un interes actual sub aspectul formulării cererii reconvenţionale; problema se pune la fel în cazul unei cereri de chemare în garanţie. Textul legal rezolvă astfel dilema şi stabileşte clar că există un interes al formulării acestor cereri.
Se observă că dispoziţiile art. 33 teza a II-a NCPC reglementează o formă a acţiunilor preventive consacrate de art. 34 NCPC, ce poate fi exercitată indiferent după cum dreptul este sau nu afectat de termen. Textul nu trebuie însă interpretat în sensul că recunoaşte existenţa unor cereri pentru exercitarea cărora nu trebuie să se justifice niciun interes, în cazul acestor acţiuni, interesul de a acţiona „nu este născut şi actual” deoarece fie nu a avut loc o încălcare a dreptului; fie dreptul este afectat de termen sau condiţie suspensivă şi aceste modalităţi nu s-au împlinit.
De altfel, cele două ipoteze reglementate de art. 33 NCPC şi art. 34 alin. (3) NCPC sunt diferite:
a) cererea prevăzută de art. 33 NCPC poate să fie formulată indiferent dacă dreptul celui care acţionează este sau nu afectat de termen, pe când cererea din art. 34 alin. (3) NCPC este condiţionată de existenţa unui drept afectat de termen suspensiv, neîmplinit;
b) în situaţia prevăzută de art. 33 NCPC, dacă partea interesată nu ar acţiona, paguba care s-ar produce nu mai poate să fie reparată, pe când, în condiţiile art. 34 alin. (3) NCPC, reclamantul ar suferi o pagubă „însemnată”, dar aceasta nu este de nereparat.
De retinut că nu se confundă un interes care nu este actual cu un drept care nu este actual. In prima ipoteză, cererea se respinge ca lipsită de interes, în cea de-a doua ipoteză, ca prematură. în această situaţie, este vorba despre o altă excepţie procesuală, respectiv excepţia de prematuritate (excepţie de fond, absolută şi peremptorie); în ambele situaţii, există posibilitatea reiterării cererii, după ce interesul sau dreptul a devenit actual, fără a putea fi opusă autoritatea de lucru judecat.
Din punct de vedere procesual, neîndeplinirea oricăreia dintre cerinţele prevăzute de art. 33 NCPC poate fi invocată prin excepţia lipsei interesului; ca urmare a admiterii excepţiei, cererea se respinge ca lipsită de interes.
Exemple de acţiuni lipsite de interes:
- recursul împotriva soluţiei propuse prin opinia minoritară;
- cererea de încuviinţare a unor probe pentru dovedirea aspectelor necontestate sau notorii etc.
- acţiunea prin care cel care are un titlu executoriu solicită constatarea dreptului său;
- partea care a avut câştig de cauză nu are interes în exercitarea căii legale de atac împotriva hotărârii.
S-a stabilit în practica anterioară noului Cod existenţa interesului în promovarea căii de atac, reţinându-se că excepţia lipsei de interes a declarării recursului de către reclamant, dedusă din atitudinea acestuia constând în lipsa de diligenţă pentru soluţionarea mai rapidă a litigiului, este vădit nefondată, deoarece interesul promovării de către reclamant a căii de atac a recursului este dat de soluţia pronunţată în defavoarea acestuia în apel şi nu poate fi reapreciat după cum recurentul este sau nu preocupat de soluţionarea mai rapidă a litigiului;
- cel care este în posesia unei hotărâri judecătoreşti irevocabile (definitivă, în reglementarea noului Cod) prin care i s-a restituit în deplină proprietate şi posesie un imobil naţionalizat nu mai are interesul de a formula o nouă acţiune în constatarea faptului că imobilul nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, întrucât nu a fost preluat cu titlu legal;
- cererea prin care se stăruie într-o verificare de scripte este lipsită de interes dacă, după încuviinţarea acestei verificări, actul a fost înlăturat din proces;
- cererea prin care creditorul urmăreşte aducerea unor valori în patrimoniul debitorului care este solvabil;
- beneficiarul unei donaţii fără sarcini nu poate să ceară anularea donaţiei, chiar dacă există un temei de nulitate, pentru că donaţia nu-l păgubeşte, iar anularea ei nu-i poate profita;
- promovarea unei contestaţii în anulare prin care se invocă nelegala citare a adversarului;
- moştenitorul legal nerezervatar nu are interes să ceară anularea unui legat particular atunci când există un legatar universal, pentru că acesta din urmă ar culege legatul anulat;
- un pârât nu are interes să critice hotărârea prin care un copârât a fost obligat solidar cu el la plata datoriei;
- excepţia prin care se invocă o nulitate care nu vatămă pe cel care o invocă;
- dacă s-a dispus prin hotărâre irevocabilă (definitivă, în reglementarea noului Cod) rezoluţiunea unui contract de vânzare, este lipsit de interes să se ceară anularea aceluiaşi contract de vânzare.
Nu s-ar putea considera că reclamantul unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009 nu justifică un interes actual în a cere constatarea caracterului politic al condamnării după ce textele normative referitoare la acordarea daunelor morale au fost declarate neconstitutionale, existând, incontestabil, un interes moral în a se statua, printr-o hotărâre judecătorească, sub acest aspect. O astfel de cerere nu are caracterul unei cereri accesorii celei referitoare la acordarea daunelor morale, dimpotrivă, ea este o cerere principală, constatarea caracterului politic al condamnării suferite condiţionând acordarea despăgubirilor materiale, în condiţiile legii speciale.
