Transmiterea calităţii procesuale
| Comentarii |
|
transmiterea calităţii procesuale, în reglementarea noului Cod de procedură civilă, a fost introdus art. 38, cu titlul marginal „Transmiterea calităţii procesuale”, potrivit căruia: „Calitatea de parte se poate transmite legal sau convenţional, ca urmare a transmisiunii, în condiţiile legii, a drepturilor ori situaţiilor juridice deduse judecăţii.
Calitatea procesuală a unei părţi poate fi transmisă, în cursul procesului, unei alte persoane, care nu a participat până atunci la proces. Prin transmiterea calităţii procesuale se înţelege trecerea calităţii procesuale de la persoana care o deţine asupra unei alte persoane, care primeşte în acest mod fie legitimarea activă, fie legitimarea pasivă de a continua procesul.
Calitatea procesuală activă poate fi transmisă pe cale legală sau pe cale convenţională.
Din punct de vedere al întinderii, transmiterea calităţii procesuale poate să fie universală (dacă există un singur moştenitor legal sau un legatar universal, iar în cazul persoanei juridice, atunci când are loc o fuziune prin absorbţie sau o transformare), cu titlu universal (când există mai mulţi moştenitori legali ori un legatar cu titlu universal, sau se pune problema divizării totale ori parţiale a persoanei juridice) şi cu titlu particular (legatul cu titlu particular sau transmisiunea convenţională).
În cazul persoanelor fizice, transmisiunea legală se realizează prin moştenire, cu excepţia situaţiei în care este vorba despre drepturi cu caracter strict personal sau când legea prevede o altă soluţie în caz de deces al unei părţi. S-a arătat în doctrină că există situaţii în care dreptul la acţiune nu trece asupra moştenitorilor, dar, dacă acţiunea a fost pornită de titular, atunci ea poate fi continuată de moştenitorii acestuia; cu alte cuvinte, în privinţa declanşării procesului, moştenitorii nu au calitate procesuală activă, dar ar putea avea loc o transmisiune a calităţii procesuale active, dacă procesul a fost declanşat de autorul lor. De asemenea, transmisiunea poate privi şi calitatea procesuală pasivă.
Astfel, Noul Cod Civil prevede următoarele situaţii:
- acţiunea pentru restabilirea dreptului nepatrimonial încălcat poate fi continuată sau pornită, după moartea persoanei vătămate, de către soţul
supravieţuitor, de oricare dintre rudele în linie dreaptă ale persoanei decedate, precum şi de oricare dintre rudele sale colaterale până la gradul al patrulea inclusiv [art. 256 alin. (1)];
-acţiunea pentru restabilirea integrităţii memoriei unei persoane decedate poate fi pornită de cei prevăzuţi mai sus [art. 256 alin. (2)];
- dreptul la acţiunea în anularea căsătoriei nu se transmite moştenitorilor; dacă acţiunea a fost pornită de către unul dintre soţi, ea poate fi continuată de către oricare dintre moştenitorii săi (art. 302);
- în cazul divorţului din culpă, dacă soţul reclamant decedează în timpul procesului, moştenitorii săi pot continua acţiunea de divorţ; acţiunea continuată de moştenitori este admisă numai dacă instanţa constată culpa exclusivă a soţului pârât (art. 380);
- acţiunea în stabilirea maternităţii poate să fie pornită (în termen de un an de la data decesului) sau, după caz, continuată şi de moştenitorii copilului, în condiţiile legii; acţiunea poate fi introdusă şi împotriva moştenitorilor pretinsei mame (art. 423);
- acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii copilului, în condiţiile legii; acţiunea poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată (art. 425);
- acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii celor care au calitate procesuală activă: soţul mamei, mamă, tatăl biologic, copil; când acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului şi acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale şi, dacă este cazul, a altor moştenitori ai săi; când mama sau copilul introduce acţiunea împotriva soţului şi acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui; când tatăl biologic introduce acţiunea împotriva soţului mamei şi a copilului şi aceştia sunt decedaţi, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor (art. 429).
- acţiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva donatarului, iar dacă donatarul moare după introducerea acţiunii, aceasta poate fi continuată împotriva moştenitorilor; cererea de revocare nu poate fi introdusă de moştenitorii donatorului, cu excepţia cazului în care donatorul a decedat în termenul de prescripţie de 1 an fără să-l fi iertat pe donatar; de asemenea, moştenitorii pot introduce acţiunea în revocare în termen de un an de la data morţii donatorului, dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare; acţiunea pornită de donator poate fi continuată de moştenitorii acestuia (art. 1024).
în momentul în care una dintre părţile procesului a decedat, iar partea adversă a depus la dosar certificatul de deces, drepturile şi obligaţiile procesuale ale părţii decedate, deşi se transmit în mod automat, odată cu dobândirea calităţii de moştenitor, nu vor fi exercitate imediat şi, respectiv, asumate de către succesori, întrucât, până la introducerea acestora în cauză, judecarea pricinii se suspendă de drept, în temeiul prevederilor art. 412 alin. (1) pct. 1 NCPC, în afară de cazul în care partea interesată cere termen pentru introducerea acestora în cauză.
Prin excepţie, moştenitorii părţii decedate nu vor prelua locul acesteia în proces în situaţia în care obiectul litigiului priveşte drepturi sau obligaţii cu caracter strict personal (cum ar fi obligaţia de întreţinere prevăzută de lege în considerarea persoanei defunctului) sau care se sting ca urmare a decesului părţii (de exemplu, dreptul de uzufruct) ori când legea menţionează o altă soluţie în caz de deces al unei părţi [de pildă, potrivit art. 925 alin. (1) NCPC, dacă în timpul procesului de divorţ unul dintre soţi decedează, instanţa va lua act de încetarea căsătoriei şi va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului].
În cazul persoanelor juridice, transmisiunea legală are loc pe calea reorganizării persoanei juridice care este parte în proces. Reorganizarea persoanei juridice se realizează prin fuziune [art. 233 alin. (1) NCC].
în ceea ce priveşte efectele fuziunii, potrivit art. 235 NCC, în ipoteza absorbţiei, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe, în timp ce, în ipotezacontopirii, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înfiinţate.
Drept exemplu de fuziune prin absorbţie, amintim O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Astfel, prin acest act normativ, la art. 10 s-au prevăzut următoarele: „(1) începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 13 alin. (1) se înfiinţează în subor-dinea Agenţiei direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, instituţii publice cu personalitate juridică, şi care sunt conduse, prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de un director general, funcţionar public.
(2) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice se înfiinţează prin transformarea direcţiei generale a finanţelor publice a judeţului în care va fi stabilit sediul direcţiei generale regionale, prin fuziunea prin absorbţie a celorlalte direcţii generale judeţene ale finanţelor publice din aria de competenţă stabilită potrivit prevederilor alin. (3).
(3) Oraşele în care au sediul direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, aria de competenţă a acestora, precum şi lista direcţiilor generale judeţene ale finanţelor publice care se reorganizează ca direcţii generale regionale ale finanţelor publice se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(4) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, înfiinţate potrivit prevederilor alin. (3), preiau activitatea şi competenţele tuturor direcţiilor generale judeţene ale finanţelor publice absorbite din aria de competenţă, precum şi a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora.
(5) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice preiau prin fuziune prin absorbţie direcţiile regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale din aria de competenţă stabilită potrivit prevederilor alin. (3).
(6) Modul de organizare şi funcţionare a direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, precum şi a structurilor subordonate ale acestora se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul structurilor coordonate metodologic de structurile de specialitate din aparatul propriu al ministerului.
(7) Direcţiile generale judeţene ale finanţelor publice care se reorganizează prin fuziune prin absorbţie în cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice îşi pierd personalitatea juridică.
(8) Personalul direcţiilor generale ale finanţelor publice, precum şi personalul direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, care se reorganizează prin fuziune prin absorbţie, se preia în cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, în limita numărului de posturi aprobat, în condiţiile legii\
Aducem şi un exemplu de transformare, realizat prin Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Astfel, conform art. 17 alin. (1) din lege, „în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisie Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministri şi care, potrivit art. 18 alin. (3) din lege, „preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi funcţionează până la finalizarea procesului de retrocedare
Potrivit dispoziţiilor art. 241 alin. (2) NCC, în cazul transformării, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care şi-a încetat existenţa se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înfiinţate, cu excepţia cazului în care prin actul prin care s-a dispus transformarea se prevede altfel.
Calitatea procesuală a persoanei juridice a fost transmisă, într-un caz particular, printr-un act normativ. Astfel, potrivit art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 18/2004, modificat prin O.U.G. nr. 85/2004, aprobată prin Legea nr. 13/2005, „Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se subrogă în drepturile şi obligaţiile Băncii Comerciale Române S.A. şi reprezintă statul, în calitate de garant, în toate procesele şi cererile cu care sunt sau vor fi învestite instanţele judecătoreşti ori arbitrate în legătură cu angajamentele, răspunderile, daunele directe sau indirecte, precum şi orice alte obligaţii ori pretenţii, prezente sau viitoare, izvorâte din activitatea desfăşurată de Banca Română de Comerţ Exterior - BANCOREX S.A. până la data radierii acesteia din
registrul comerţului.
Transmisiunea convenţională a calităţii procesuale
Transmisiunea convenţională a calităţii procesuale poate avea loc ca urmare a cesiunii de creanţă, a vânzării sau donării bunului litigios, a preluării datoriei cu consimţământul creditorului, precum şi a altor mijloace indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv al raportului juridic substanţial dedus judecăţii.
Codul de procedură civilă se referă, prin mai multe texte, la transmiterea calităţii procesuale. Astfel, judecata cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora [potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 NCPC-corespondent art. 243 alin. (1) pct. 1 CPC] sau instanţa numeşte un curator special care să îi reprezinte pe moştenitori până la intrarea lor în proces [art. 155 alin. (1) pct. 15 NCPC - corespondent art. 87 pct. 10 CPC].
Potrivit art. 469 alin. (1) şi (2) NCPC [corespondent art. 285 alin. (1) şi (2) CPC], termenul de apel se întrerupe prin moartea părţii care are interes să facă apel, caz în care se face din nou o singură comunicare a hotărârii, la cel din urmă domiciliu al părţii, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor; termenul de apel va începe să curgă din nou de la data comunicării, iar pentru moştenitorii incapabili, cei cu capacitate restrânsă sau dispăruţi ori în caz de moştenire vacantă, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu.
Sub aspectul momentului la care poate avea loc transmiterea calităţii procesuale, drepturile şi obligaţiile procedurale pot fi transmise oricând în cursul procesului, chiar şi în etapa apelului sau a recursului, întrucât transmisiunea calităţii părţilor reprezintă o consecinţă a schimbărilor produse în conţinutul raportului juridic de drept substanţial, acestea nefiind limitate în timp. De asemenea, autoarea citată mai arată în mod just că „transmiterea calităţii părţilor poate avea loc numai în timpul desfăşurării unui proces, eventuala schimbare a uneia dintre părţile raportului de drept substanţial intervenită anterior declanşării acestuia fiind de natură să atragă, de pildă, admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului sau, după caz, a lipsei calităţii procesuale pasive, în situaţia în care cererea de chemare în judecată se formulează tot în contradictoriu cu partea iniţială, reclamantul neţinând cont de schimbarea operată în planul dreptului substanţial”.
Reclamantul, aflat în faţa primei instanţe, mai are posibilitatea, prin raportare la dispoziţiile art. 204 alin. (1) NCPC, să modifice cererea sub aspectul cadrului procesual pasiv până la primul termen la care va fi legal citat, pentru a evita admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului iniţial, decedat ulterior formulării cererii introductive de instanţă, dar anterior primului termen de judecată.
Cel care dobândeşte calitatea procesuală ca efect al transmisiunii preia procesul în starea în care se găseşte în momentul în care a avut loc transmisiunea, actele procedurale îndeplinite de autorul său fiindu-i opozabile.
Sub aspectul transmisiunii legale a calităţii procesuale, NCPC reglementează detaliat la art. 39, cu titlul marginal „Situaţia procesuală a înstrăinătorului şi a succesorilor săi”, care sunt consecinţele cu privire la participarea succesorilor la judecată: „(1) Dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între părţile iniţiale. Dacă însă transferul este făcut, în condiţiile legii, prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte, judecata va continua cu succesorul universal ori cu titlu universal al autorului, după caz.
(2) în toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de existenţa procesului, sau poate să fie introdus în cauză, la cerere ori din oficiu. în acest caz, instanţa va decide, după împrejurări şi ţinând seama de poziţia celorlalte părţi, dacă înstrăinătorul sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia va rămâne sau, după caz, va fi scos din proces. Dacă înstrăinătorul sau, după caz, succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia este scos din proces, judecata va continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua procedura în starea în care se află la momentul la care acesta a intervenit sau a fost introdus în cauză.
(3) Hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu universal al acestuia, după caz, va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu particular şi va fi întotdeauna opozabilă acestuia din urmă, cu excepţia cazurilor în care a dobândit dreptul cu bună-credinţă şi nu mai poate fi evins, potrivit legii, de către adevăratul titular.
Ca regulă, procesul va continua, după decesul părţii, cu succesorii universali sau cu titlu universal, care vor putea fi chemaţi în judecată sau care vor putea face cerere pentru introducerea în proces. Dacă dreptul litigios este transmis printr-un legat cu titlu particular, poziţia procesuală a transmitătorului defunct va fi continuată de către succesorii săi universali sau cu titlu universal, după caz. S-a susţinut că introducerea în cauză a acestor persoane este obligatorie.
Sintagma „în toate cazurile” folosită în alin. (2) al art. 39 NCPC are în vedere atât ipoteza înstrăinării dreptului litigios prin act juridic cu titlu particular inter vivos (vânzare, donaţie, schimb etc.), cât şi cea a înstrăinării dreptului prin act juridic cu titlu particular mortis causa (legat cu titlu particular). Prin urmare, în ambele ipoteze, succesorul cu titlu particular va fi introdus în proces, din proprie iniţiativă (obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de existenţa procesului) sau în mod forţat (la cererea oricărei părţi litigante sau de către instanţă din oficiu, caz în care introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular nu este obligatorie).
Dacă este vorba de persoane juridice, distincţia „acte între vii cu titlu particular” şi „acte pentru cauză de moarte cu titlu particular" nu se poate face, astfel că, în cazul lor, calitatea se transmite prin acte între vii cu titlu particular şi se pune numai problema continuării procesului între părţile iniţiale şi, după caz, între partea originară şi succesorul particular al celeilalte părţi.
în privinţa succesorilor cu titlu particular, sancţiunea neintervenirii în proces este aceea că nu vor putea invoca inopozabilitatea hotărârii judecătoreşti faţă de ei, decât în situaţia de excepţie reglementată de text. De fapt, „excepţia” va fi probabil regula, ca şi număr de situaţii, prin bună-credinţă înţelegând şi situaţia în care aceştia nu au avut cunoştinţă de proces. Conform unei sublinieri făcute în doctrina recentă, raportat la prevederile art. 39 alin. (2) NCPC, hotărârea pronunţată îşi va produce inclusiv efectele de autoritate de lucru judecat, opozabilitate şi forţă executorie faţă de succesorul particular care nu a fost parte în proces, fiind una dintre excepţiile de la principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti.
Terţul dobânditor participă în proces în aceeaşi calitate procesuală pe care o are înstrăinătorul, dar cererea terţului nu poate să fie considerată drept o intervenţie accesorie, deoarece terţul este obligat prin lege să intervină, el nu are o facultate în acest sens, iar cererea nu trebuie să fie admisă în principiu, în aşa fel încât doar din acest moment să devină parte în proces, aşa cum prevede art. 65 alin. (1) NCPC.
Pe de altă parte, atât înstrăinătorul, cât şi adversarul său ori instanţa din oficiu pot solicita/dispune introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular.
Textul care permite instanţei să introducă din oficiu în proces pe succesorul cu titlu particular este art. 78 NCPC, care prevede următoarele: „(1) în cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necon-tencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc. (2) în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond. (3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe. (4) Când necesitatea introducerii în cauză a altor persoane este constatată cu ocazia deliberării, instanţa va repune cauza pe rol, dispunând citarea părţilor. (5) Hotărârea prin care cererea a fost respinsă în condiţiile alin. (2) este supusă numai apelului’.
Acest articol reglementează o derogare de la principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, fiind o instituţie procesuală cu caracter de noutate legislativă.
S-a arătat că nici în acest caz nu este vorba despre vreo formă de intervenţie forţată, pe care pârâtul să trebuiască să o facă într-un anumit termen, ci terţul va sta alături de înstrăinător, în aceeaşi calitate procesuală.
După introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular, instanţa va decide dacă înstrăinătorul sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia va rămâne sau, după caz, va fi scos din proces. Indiferent dacă înstrăinătorul ori succesorii săi universali sau cu titlu universal sunt sau nu scoşi din cauză, succesorul cu titlu particular preia procesul în starea în care se găseşte în momentul în care a intervenit.
Prin excepţie, dacă terţul a fost de bună-credinţă la dobândirea dreptului - pentru că litigiul nu a fost notat în cartea funciară, aşa cum impune, pentru opozabilitate, art. 902 alin. (2) pct. 18 şi 19 NCC - şi nu mai poate să fie evins de către adevăratul titular, hotărârea nu produce efecte fată de el.
Cele două condiţii, respectiv ca terţul să fi fost de bună-credinţă la momentul dobândirii şi să nu mai poată fi evins sunt cumulative, ceea ce înseamnă că terţul nu poate pierde dreptul în favoarea adevăratului titular. Ca atare, buna-credinţă nu este suficientă dacă trebuie îndeplinite anumite formalităţi de publicitate pentru opozabilitate.
