Cesiunea contractului
| Comentarii |
|
cesiunea contractului, constă în cedarea către un terţ a locului pe care una dintre părţi îl ocupă în cadrul raportului juridic constituit, în timpul derulării contractului. Astfel, potrivit art. 1315 alin. 1 Noul Cod Civil, „O parte poate să îşi substituie un terţ în raporturile născute dintr-un contract numai dacă prestaţiile nu au fost încă integral executate, iar cealaltă parte consimte la aceasta”.
Dispoziţiile de mai sus ale Noului cod civil privitoare la cesiunea drepturilor şi obligaţiilor contractuale sunt pe deplin justificate şi de natură a înlătura o întreagă dispută doctrinară, anterioară.
Potrivit textului de lege, pentru încheierea valabilă a cesiunii contractului se cere acordul părţii cedate (condiţie de validitate). Astfel, în raporturile de cesiune a contractului se disting trei subiecte: cedatul, cedentul şi cesionarul.
Cesiunea contractului poate fi totală sau parţială.
Precizăm că obiectul cesiunii îl formează întotdeauna drepturile împreună cu obligaţiile contractuale ale cedentului.
Cesiunea contractului şi acceptarea acesteia de către contractantul cedat (când aceasta este dată prin act separat) trebuie încheiate în forma cerută de lege pentru validitatea „contractului cedat” (art. 1316 Noul Cod Civil).
Potrivit art. 1318 alin. 1 Noul Cod Civil, „Cedentul este liberat de obligaţiile sale faţă de contractantul cedat din momentul în care substituirea îşi produce efectele faţă de acesta” (nu din momentul încheierii contractului de cesiune?).
Potrivit art. 1320 Noul Cod Civil, „Cedentul garantează validitatea contractului” iar atunci când „garantează executarea contractului, acesta va fi ţinut ca un fideiu-sor pentru obligaţiile contractantului cedat”.
Contractul încetează, „în condiţiile legii, prin executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, ne-îndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de executare, precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege” (art. 1321 Noul Cod Civil).
De precizat că, potrivit art. 1276 Noul Cod Civil, dreptul de denunţare unilaterală recunoscut uneia dintre părţi, poate fi exercitat numai „atât timp cât executarea contractului nu a început”.
Ca excepţie la regula de mai sus „în contractele cu executare succesivă sau continuă, acest drept poate fi exercitat cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz, chiar şi după începerea executării contractului, însă denunţarea nu produce efecte în privinţa prestaţiilor executate sau care se află în curs de executare. Dacă s-a stipulat o prestaţie în schimbul denunţării, aceasta produce efecte numai atunci când prestaţia este executată (art. 1276 alin. 3 Noul Cod Civil).
Contractul încheiat pe durată nedeterminată poate fi (oricând) denunţat unilateral de oricare dintre părţi, cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz (art. 1277
Noul Cod Civil).
„La încetarea contractului părţile sunt liberate de obligaţiile asumate. Ele pot fi însă ţinute la repararea prejudiciilor cauzate şi, după caz, la restituirea, în natură sau prin echivalent, a prestaţiilor primite în urma încheierii contractului (art. 1322 Noul Cod Civil).
