Pacta sunt servanda
| Comentarii |
|
pacta sunt servanda, forţa obligatorie a contractului (pacta sunt servanda) - „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante” (art. 1270 alin. 1 Noul Cod Civil).
Părţile „sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei” (art. 1271 alin. 1 Noul Cod Civil).
Din dispoziţiile respective se conturează două idei: obligativitatea contractului şi relativitatea efectelor contractului (res inter alios acta).
Contractul „valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui (art. 1272 alin. 1 Noul Cod Civil).
Ca excepţie, potrivit teoriei impreviziunii, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, în temeiul art. 1271 alin. 1 şi 2 Noul Cod Civil, instanţa poate să dispună:
a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
b) încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.
Potrivit art. 1271 alin. 3 Noul Cod Civil, dispoziţii de mai sus sunt aplicabile numai dacă:
- schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
- schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
- debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;
- debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.
Precizăm că în doctrină, impreviziunea în contracte este analizată ca raport dintre forţa obligatorie a contractelor şi forţa legii (intervenţia legiuitorului în contracte).
în contextul de mai sus, precizăm că, faţă de concepţia secolului al XlX-lea, perioada modernă se caracterizează prin „declinul forţei obligatorii a contractului”, consecinţă a modificărilor survenite în timp, asupra conceptului general de contract, în special a diminuării rolului voinţei subiectelor în executarea obligaţiilor contractuale. Reprezentativă pentru acest proces este puterea dată judecătorului de a elimina clauzele abuzive cuprinse în contractele de consumaţie.
