Compensarea orelor suplimentare lucrate de salariați
| Comentarii |
|
compensarea orelor suplimentare lucrate de salariați, potrivit art. 122 din Codul Muncii, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru. În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni.
Munca suplimentară
Munca prestată de un salariat în afara duratei normale a timpului de lucru săptămânal reprezintă muncă suplimentară. Principiile legale" care stau la baza efectuării orelor suplimentare pot fi sintetizate astfel:
a) Munca suplimentară poate fi efectuată numai în urma solicitării angajatorului, cu acordul salariatului.
Nu este necesar acordul salariatului pentru efectuarea orelor suplimentare a căror prestare este determinată, după caz, de existenţa unor situaţii de forţă majoră ori de executarea unor lucrări urgente destinate prevenirii producerii unui accident ori înlăturării consecinţelor unui accident. Refuzul salariatului de a presta muncă suplimentară în aceste situaţii de excepţie poate antrena răspunderea disciplinară a acestuia.
b) Efectuarea orelor suplimentare nu poate duce la depăşirea duratei maxime legale a timpului de muncă.
La stabilirea duratei maxime legale a timpului de muncă, incluzând şi orele suplimentare, se ţine cont ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână. Pe cale de excepţie, orele suplimentare pot duce la depăşirea duratei maxime legale a timpului de muncă în cazul unor situaţii de forţă majoră, precum şi în cazul unor lucrări urgente destinate prevenirii producerii unui accident ori înlăturării consecinţelor unui accident.
c) Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară. Fiind vorba despre un drept stabilit în favoarea acestor categorii de salariaţi, tinerii sub 18 ani nu pot efectua muncă suplimentară nici dacă îşi exprimă acordul expres în acest sens, sub sancţiunea prevăzută de art. 38 C. muncii, republicat. Mai mult, interdicţia efectuării orelor suplimentare este stabilită în cazul acestei categorii de salariaţi şi în ipoteza cumulului de funcţii.
d) Salariaţii încadraţi cu fracţiune de normă nu pot presta muncă suplimentară.
Durata timpului de lucru, în cazul salariaţilor cu fracţiune de normă, calculată săptămânal sau ca medie lunară, trebuie să fie inferioară numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă comparabil. Interdicţia efectuării de ore suplimentare în cazul acestei categorii de salariaţi este stabilită prin dispoziţiile art. 105 alin. (1) lit. c) C. muncii, republicat.
e) în vederea refacerii capacităţii de muncă a salariatului, legea impune compensarea orelor suplimentare cu ore libere plătite, iar dacă acest lucru nu este posibil într-un interval de timp determinat, acordarea unui spor la salariu.
Ordinea impusă de legiuitor în privinţa recompensării orelor suplimentare este extrem de importantă. Angajatorul nu poate acorda în mod direct un spor la salariu, fără a oferi salariatului mai întâi ore libere plătite în compensaţie.
Nerespectarea dispoziţiilor legale privind munca suplimentară se sancţionează contravenţional cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei, în condiţiile art. 260 alin. (1) lit. i) C. muncii, republicat.
Intervalul de timp în care este permisă compensarea orelor suplimentare prin acordarea de ore libere plătite
[art. 122 alin. (1 )-(2) C. muncii, republicat]
Majorarea la 60 de zile calendaristice: Dacă în forma iniţială a Codului muncii, compensarea orelor lucrate peste durata normală a timpului de lucru se putea face prin acordarea de ore libere plătite într-un interval de numai 30 de zile după efectuarea orelor suplimentare, Legea nr. 40/2011 a majorat acest interval la 60 de zile calendaristice.
Dublarea intervalului de timp în care este permisă compensarea orelor suplimentare cu ore libere plătite este benefică atât pentru angajatori, care vor putea organiza mai flexibil timpul de lucru la nivelul unităţii, cât şi pentru salariaţi, care vor putea beneficia în condiţii mai facile de timpul liber necesar pentru refacerea fizică şi intelectuală.
Legiuitorul nu a fost suficient de atent la detalii în privinţa reglementării de ansamblu privitoare la compensarea orelor suplimentare. Fără a ţine cont de majorarea la 60 de zile a termenului în care este posibilă compensarea orelor suplimentare prin ore libere plătite, art. 123 C. muncii, republicat, stabileşte acordarea unui spor la salariu în condiţiile în care nu a fost posibilă compensarea prin timp liber în luna următoare.
Majorarea la 90 de zile calendaristice: La puţin timp după republicarea Codului muncii în baza art. V din Legea nr. 40/2011, surpriza a venit din partea Comisiei Europene, care, prin intermediul Memorandumului de înţelegere încheiat cu Guvernul României, a stabilit necesitatea unor noi modificări ale Codului muncii. Una dintre aceste modificări vizează prelungirea perioadei în care este posibilă compensarea cu timp liber a orelor suplimentare, de la 60 de zile la 90 de zile calendaristice.
Fundamentarea acestor modificări este dată de implementarea în ţările Uniunii Europene a principiului flexicurităfii, definit de Comisia Europeană drept un concept menit să împace pretenţiile angajatorilor cu cele ale angajaţilor, îmbinând flexibilitatea şi securitatea pentru lucrători şi companii, inclusiv prin abordarea mai flexibilă a procedurilor de angajare şi de concediere.
Termenul de implementare a acestor măsuri nu poate depăşi anul 2011, conform Memorandumului încheiat cu Comisia Europeană.
Procedura de compensare cu timp liber: O problemă controversată, ce nu a fost lămurită nici de Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Codului muncii, este legată de procedura compensării orelor suplimentare prin ore libere plătite.
Nici jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti nu este unitară în legătură cu această procedură. Unele instanţe au decis că salariatul care a prestat muncă suplimentară este cel care are obligaţia să solicite angajatorului compensarea prin ore libere plătite în intervalul de timp prevăzut de lege. Doar în ipoteza în care compensarea orelor suplimentare în acest fel nu este posibilă, salariatul poate pretinde sporul la salariu pentru munca suplimentară. Alte instanţe au decis că obligaţia de compensare prin timp liber a orelor suplimentare revine în întregime angajatorului, acesta fiind suveran în privinţa organizării timpului de muncă la nivelul unităţii.
CONCLUZIE: Având ca punct de plecare dispoziţiile art. 122-123 C. muncii, republicat, opinăm că este necesară reglementarea acestei proceduri prin intermediul contractului colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern. Cert este că salariatul nu poate pretinde acordarea sporului salarial, în condiţiile în care există posibilitatea compensării orelor suplimentare executate prin acordarea de ore libere plătite, în intervalul celor 60 de zile prevăzut (deocamdată) de Codul muncii.
Compensarea anticipată a muncii suplimentare prin ore libere plătite
[art. 122 alin. (3) C. muncii, republicat]
Surpriza adusă de Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Codului muncii o reprezintă posibilitatea angajatorilor de a acorda salariaţilor zile libere plătite în perioadele de reducere a activităţii. în acest fel, urmează să fie compensate orele suplimentare ce vor fi prestate de salariaţi în următoarele 12 luni.
Mecanismul legal de compensare anticipată a orelor suplimentare este simplu şi ingenios, deşi nu reprezintă o noutate absolută în domeniul relaţiilor de muncă, având în vedere că era deja reglementat pe cale convenţională la nivelul anumitor unităţi cu fluctuaţii însemnate de activitate.
Confruntat cu reducerea temporară a activităţii, angajatorul are la dispoziţie o serie de posibilităţi legale pentru reducerea costurilor cu forţa de muncă. Este vorba despre suspendarea raporturilor de muncă ale salariaţilor cu acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic, respectiv reducerea timpului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului. Aceste măsuri drastice generează reducerea veniturilor salariale şi, implicit, nemulţumirea angajaţilor grefată pe un sentiment de instabilitate.
Noul mecanism legal de compensare anticipată a orelor suplimentare
tinde să acopere dezavantajele generate de reducerea activităţii angajatorului. Salariaţii beneficiază în avans de ore libere plătite integral, pe care urmează să le compenseze prin orele suplimentare pe care le vor presta în următoarele 12 luni. La rândul său, angajatorul îşi poate organiza mai flexibil programul de lucru şi bugetul de cheltuieli, eliminând, practic, sporul salarial pentru munca suplimentară.
CONCLUZIE: Acordarea de zile libere plătite pe durata reducerii activităţii angajatorului, în scopul compensării ulterioare a acestora prin orele suplimentare prestate de salariat în următoarele 12 luni, se supune regimului juridic legal al muncii suplimentare, generând următoarele consecinţe:
• iniţiativa acordării în mod anticipat a zilelor libere plătite aparţine exclusiv angajatorului, deoarece munca suplimentară se efectuează numai la solicitarea acestuia;
• munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariaţilor. Rezultă că aceştia vor trebui să îşi exprime acordul în legătură cu zilele libere plătite pe durata reducerii activităţii angajatorului, acceptând pe această cale solicitarea implicită a angajatorului privind efectuarea de muncă suplimentară.
Posibilitatea acordată angajatorilor privind compensarea anticipată a orelor suplimentare reprezintă una din noutăţile pozitive aduse Codului muncii prin Legea nr. 40/2011. Legiuitorul nu a reglementat însă şi o procedură de implementare a mecanismului de compensare anticipată, lăsând acest aspect pe seama părţilor raportului de muncă. în aceste condiţii, prin intermediul contractului colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern, trebuie reglementată ipoteza încetării contractului individual de muncă în cazul salariaţilor care au beneficiat anticipat de zile libere plătite şi nu mai au posibilitatea efectuării de ore suplimentare.
O soluţie facilă pe care o propunem, constă în stabilirea pe cale convenţională a posibilităţii de regularizare la încetarea contractului individual de muncă a venitului aferent zilelor libere acordate în avans de angajator, similar cu situaţia regularizării indemnizaţiei aferente concediului de odihnă acordat peste limita la care era îndreptăţit salariatul ". Trebuie luat în considerare şi aspectul de natură fiscală al acestei regularizări, având în vedere că angajatorul a plătit contribuţiile sociale, iar angajatul a suportat impozitul aferent venitului plătit de angajator pentru zilele libere acordate în avans.
Lipsa reglementării convenţionale a acestui aspect poate constitui sursa unor viitoare litigii de muncă. In mod cert este vorba despre o plată nedatorată în accepţiunea art. 256 alin. (1) C. muncii, republicat, iar salariatul este obligat la restituirea acesteia, având însă posibilitatea de a specula în cadrul unui proces orice slăbiciune a sistemului de pontaj utilizat de angajator.
Jurisprudenţă privind compensarea muncii suplimentare
1. Salariatul care a prestat muncă suplimentară are obligaţia să solicite angajatorului compensarea acesteia prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile. Doar în ipoteza în care compensarea orelor suplimentare prin timp liber nu este posibilă, salariatul poate pretinde sporul la salariu pentru munca suplimentară, potrivit art. 120 C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Nu sunt îndeplinite aceste condiţii dacă salariatul nu face dovada că a solicitat angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite şi nici a împrejurării că a pretins ulterior sporul pentru munca suplimentară prestată, iar cererea de plată a orelor suplimentare a fost adresată direct instanţei de judecată după încetarea raporturilor de muncă dintre părţi (C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc., dec. nr. 793/R/2006, în Codul muncii adnotat, voi. I, p. 658).
2. Orele suplimentare prestate de salariat nu pot fi plătite în mod automat de către angajator, fără respectarea dispoziţiilor art. 119 C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia. Intenţia legiuitorului este în acest caz asigurarea protecţiei salariatului împotriva unor măsuri excesive ale angajatorului (C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 793/R/2006, în Codul muncii adnotat, voi. I, p. 658).
3. în lipsa unei solicitări scrise din partea angajatorului, munca prestată de salariat peste programul normal de lucru nu are regimul juridic al muncii suplimentare şi nu îl îndreptăţeşte pe salariat la compensare prin ore libere plătite sau, după caz, la acordarea sporului pentru munca suplimentară (C.A. Alba, s. confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 462/2008, . org).
4. Salariatul poate demisiona fără preaviz în condiţiile art. 79 alin. (8) C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, dacă obligaţia prevăzută în contractul individual de muncă, neîndeplinită de angajator, i-a creat un prejudiciu cert şi nemijlocit - exemplu, nu i-a plătit salariul ori sporurile negociate, nu i-a acordat concediul de odihnă etc. Nu pot fi invocate dispoziţiile art. 79 alin. (8) C. muncii în situaţia neplăţii orelor suplimentare, acestea nereprezentând un prejudiciu cert în opinia instanţei (C.A. Galaţi, s. confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 105/2008, . org).
5. Cel care are iniţiativa prestării orelor suplimentare este întotdeauna angajatorul, solicitarea în acest sens putând fi expresă, dar şi tacită. în cauză nu a fost probată o solicitare expresă a angajatorului privind munca suplimentară şi nici existenţa unei solicitări tacite, rezultând de exemplu, din impunerea unor sarcini suplimentare faţă de cele curente, a căror îndeplinire ar fi reclamat prestarea orelor suplimentare. Chiar dacă din condica de prezenţă a rezultat că salariata a lucrat peste programul său normal de lucru, nu s-a făcut dovada în cauză că munca suplimentară a fost solicitată de angajator, astfel încât cererea salariatei privind acordarea sporului la salariu pentru muncă suplimentară este nefondată.
Salariata ce considera că a prestat muncă suplimentară trebuia să solicite angajatorului compensarea acesteia prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile, potrivit art. 119 alin. (1) C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu să introducă direct în instanţă o acţiune având ca obiect plata orelor suplimentare (C.A. Suceava, dec. nr. 1294/2009, ).
6. Lipsa acordului conducerii angajatorului pentru compensarea orelor suplimentare cu timp liber nu îl îndreptăţeşte pe salariat să absenteze de la locul de muncă, fapta acestuia constituind abatere disciplinară gravă şi justificând aplicarea de către angajator a sancţiunii disciplinare privind desfacerea contractului individual de muncă. Pentru sancţionarea unui eventual abuz al conducerii unităţii privind respingerea în mod nejustificat a cererii de acordare a zilelor libere, salariatul avea la dispoziţie alte mijloace prevăzute de lege, fără a fi îndreptăţit să-şi facă singur dreptate (C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 1505/R/2010, în Litigii de muncă sem. 12010, p. 280-285).
In situatia descrisa, angajatorul are obligatia platii orelor suplimentare prestate cu ocazia lichidarii? Multumesc!