Condiţii cu privire la creanţa urmărită prin procedura popririi
| Comentarii |
|
condiţii cu privire la creanţa urmărită prin procedura popririi, în raport de cele două legături juridice care sunt de esenţa popririi - între creditor şi debitor, pe de o parte, debitor şi terţul poprit, pe de altă parte, se poate vorbi şi despre existenţa a două creanţe, una dintre ele fiind cauza popririi, iar cealaltă obiectul urmărit, care nu pot fi confundate şi sunt supuse următoarelor condiţii'".
Pentru a fi cauza popririi, creanţa creditorului popritor trebuie să îndeplinească toate condiţiile de fond cerute în cazul oricărei urmăriri silite, adică să fie o creanţă exigibilă, certă, lichidă, iar în plus de acestea să fie constatată printr-un titlu executoriu.
Caracterul cert şi lichid al creanţei este definit în art. 662 alin. (2) şi (3) NCPC - în sensul că o creanţă este certă atunci când existenţa ei este neîndoielnică, rezultând din însuşi titlul executoriu, neputându-se urmări o creanţă ipotetic supusă unei condiţii suspensive.
Nu se poate înfiinţa o poprire atunci când creanţa este numai eventuală, când există dubii serioase privitoare la existenţa sa, incertitudinea existenţei creanţei neputându-se confunda cu situatia în care creanţa este afectată de o condiţie rezolutorie, a cărei existenţă depinde de îndeplinirea ori neîn-deplinirea unui eveniment viitor şi nesigur că se va realiza.
Creanţele afectate de condiţia rezolutorie pot fi puse în executare prin poprire, fiindcă la data înfiinţării existenţa lor este una certă. Dăm ca exemplu în această ipoteză punerea în executare a unui titlu pentru care s-a încuviinţat executarea vremelnică, când soarta creanţei depinde de soluţia pronunţată de instantă în căile de atac, desfiinţarea hotărârii ducând la întoarcerea executării silite, respectiv la restituirea sumei încasate de creditorul poprit.
Cu privire la această condiţie a certitudinii creanţei, în dreptul francez se vorbeşte despre principiul „sigur de creanţă”, instanţele mult mai exigente impun creditorului să dovedească o creanţă certă'".
Incontestabilitatea creanţei trebuie să fie nu numai din punct de vedere al existenţei sale juridice, dar şi cu privire la întinderea sa. Lichiditatea unei creanţe presupune însuşirea acesteia de a fi determinată în cuantumul său ori cel puţin de a fi determinabilă în urma unor operaţiuni de calcul făcute de organul de executare pe baza unor criterii necontestate de părţi''.
Jurisprudenţa a statuat că, pe baza unor elemente suficiente, instanţa de validare are posibilitatea să efectueze operaţiuni de calcul determinând cuantumul sumei, fără să modifice titlul executoriu intrat în puterea de lucru judecat. Numai în cazul în care nu sunt elemente suficiente pentru determinarea cuantumului se impune o acţiune separată''.
în dreptul francez, creditorul dispune de o facilitate în privinţa lichidităţii creanţei, aceea de a face o evaluare provizorie atunci când creanţa este determinată chiar de la începutul procedurii''.
O creanţă determinabilă presupune existenţa unor elemente suficiente de stabilire a cuantumului prin operaţiuni de calcul asupra cărora părţile au căzut de acord în procedura emiterii titlului.
Se pune însă întrebarea dacă poate fi urmărită o creanţă stabilită numai în principiu printr-un titlu executoriu, pornind de la două ipoteze: aceea a unui titlu cu obligaţii subsidiare sau aceea de plată a unor drepturi salariale după reintegrarea în muncă, fără a se preciza şi cuantumul sumei.
Pentru cea de-a doua ipoteză, instanţa supremă s-a pronunţat printr-o decizie de îndrumare în sensul punerii în executare a unei hotărâri prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a salariatului, chiar dacă despăgubirile sunt stabilite numai în principiu'".
Cu privire la situaţia obligaţiilor subsidiare, amintim acele titluri executorii prin care debitorul a fost obligat să predea creditorului un bun determinat şi în subsidiar contravaloarea lui fără a preciza în concret suma.
Soluţia instanţei supreme în privinţa creanţei stabilite în principiu în cazul desfacerii contractului de muncă poate fi extinsă, după părerea noastră, şi într-o asemenea situaţie, având în vedere următoarele argumente:
Pornind de la concepţia potrivit căreia poprirea are atât caracterul unui act conservatoriu, cât şi pe acela al unui act executoriu, nimic nu l-ar împiedica pe creditor să indispo-nibilizeze sumele de bani ori titlurile de valoare pe care le datorează debitorului său un terţ. Numai că terţul nu ar cunoaşte limita în care să indisponibilizeze creanţa urmărită şi ca atare, din motive ce exclud culpa sa, nu poate executa obligaţiile prevăzute de art. 786 NCPC, urmând a se trece la cea de-a doua fază a popririi, şi anume la validare.
în faza validării popririi, care presupune o procedură con-tencioasă, se poate determina în mod concret suma pe care debitorul o datorează creditorului poprit, în limita căreia urmând să opereze şi transferul judiciar al creanţei, terţul fiind substituit debitorului.
Competenţa recunoscută executorului judecătoresc de a calcula, în procedura executării silite, cuantumul concret al sumei de executat se referă numai la acele cazuri în care prin titlul executoriu s-au acordat sume de bani fără a le preciza şi cuantumul, baza de calcul fiind aceea prevăzută de lege ori stabilită de părţi înaintea emiterii titlului.
în lipsa unui criteriu de evaluare din titlul executoriu, asupra căruia părţile nu au căzut de acord, organul de executare nu mai poate să facă operaţiunea stabilirii în concret a sumei ce se urmăreşte, fiindcă în caz contrar calculul ar fi unul arbitrar, motiv pentru care apreciem că determinarea cuantumului creanţei nu se poate face decât într-o procedură contencioasă.
Dacă lipsa caracterului lichid al creanţei nu constituie un motiv ce împiedică executarea ei prin poprire, nu acelaşi lucru se poate susţine atunci când se urmăreşte o creanţă ce nu a ajuns la scadenţă, fiindcă executarea ar fi prematură pentru debitorul în favoarea căruia, de regulă, se stipulează termenul de executare.
Creanţa este exigibilă la împlinirea termenului de plată, obligaţiile afectate de termen suspensiv fiind incontestabile şi determinate, numai că executarea lor depinde de împlinirea acestui eveniment. Exigibilitatea unei creanţe presupune împlinirea termenului suspensiv care a amânat executarea, creditorului putând să pretindă de la debitor plata.
Debitorul nu poate fi silit să renunţe la beneficiul termenului de plată decât în cazul în care operează sancţiunea decăderii din acest termen, astfel că executorul poate refuza executarea silită, potrivit dispoziţiilor art. 662 alin. (5) NCPC, care opresc executarea unei creanţe afectate de termen sau condiţie, împotriva unei asemenea urmăriri debitorul putând să formuleze contestaţie invocând excepţia prematurităţii executării silite''!.
Caracterul mixt al popririi se manifestă şi în dispoziţiile art. 780 alin. (4) NCPC, potrivit cărora se poate înfiinţa poprire şi asupra unei creanţe cu termen sau sub condiţie, numai că executarea se va face la scadenţă, respectiv la momentul certitudinii sale, până la împlinirea acestor evenimente poprirea îndeplinindu-şi doar funcţia de indisponibilizare a sumelor urmărite.
Creditorul unei creanţe afectate de modalităţile termenului sau a condiţiei mai are posibilitate ca înainte de împlinirea celor două evenimente, să participe la distribuirea sumelor rezultate în urma valorificării bunurilor debitorului, potrivit art. 662 alin. (5) NCPC.
Dacă creanţa creditorului popritor trebuie să fie întotdeauna ajunsă la scadenţă, nu aceeaşi condiţie trebuie să o îndeplinească creanţa debitorului faţă de terţul poprit, care reprezintă obiectul popririi, fiindcă orice creditor este îndreptăţit să urmărească nu numai sumele de bani ori titlurile de valoare pe care terţul le datorează la înfiinţarea popririi, cât şi pe acelea pe care le va datora în viitor.
Posibilitatea urmăririi sumelor neajunse la scadenţă şi-a găsit o reglementare expresă în noua formulare a Codului de procedură civilă, fiind valorificate jurisprudenţa şi doctrina care consacrau o astfel de soluţie pe baza principiului că debitorul răspunde atât cu bunurile prezente, cât şi cu cele viitoare'.
Posibilitatea urmăririi prin poprire a unei sume neajunse la scadentă scoate în evidentă, de asemenea, caracterul mixt al procedurii, exigibilitatea nefiind decât o condiţie a executării unei obligaţii, nu şi a măsurii de conservare.
O altă condiţie a creanţei cauză a popririi este aceea a constatării ei într-un înscris executoriu, actuala reglementare nemaidând posibilitatea urmăririi popririi decât în baza unui astfel de titlu.
Pornind de la sfera actelor ce pot constitui titluri executorii, literatura juridică le-a definit ca fiind orice înscrisuri întocmite în conformitate cu prevederile legale cărora le este recunoscută o forţă obligatorie ce dă creditorului posibilitatea de a-l constrânge pe debitor să-şi execute obligaţia prin forţă coercitivă a statului''.
Faţă de reglementarea cuprinsă în art. 632 alin. (2) NCPC, titlurile executorii se împart în titluri judiciare, cuprinzând în această sferă toate hotărârile judecătoreşti, şi titluri executorii extrajudiciare”, pe care legiuitorul le denumeşte prin sintagma „alte hotărâri sau înscrisuri”.
Potrivit art. 101 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale'', constituie titlu executoriu actul notarial care constată în conţinutul său o creanţă certă şi lichidă, precum şi înscrisurile asimilate acestora, autentificate de oficiile consulare ori misiunile diplomatice. Constituie de asemenea titluri executorii titlurile de valoare precum cambia, biletul la ordin sau cecul potrivit Legilor nr. 58/1934 şi nr. 59/1934, hotărârile ar-bitrale chiar dacă sunt atacate cu acţiune în anulare, hotărârile autorităţilor publice administrative cu atribuţii jurisdicţionale în măsura în care au rămas definitive.
De asemenea, sunt executorii titlurile europene pentru care dreptul Uniunii Europene nu impune procedura recunoaşterii prealabile în statul membru în care se face executarea.
Procesele-verbale de constatare a contravenţiei, în măsura în care rămân definitive, servesc ca titluri executorii"!, titlurile emise de organul fiscal competent la data la care creanţa fiscală a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată , încheierile şi procesele-verbale întocmite de către executorul judecătoresc, cărora legea le atribuie o asemenea valoare.
Se observă că din categoria altor hotărâri sau înscrisuri ce pot constitui titluri executorii nu pot face parte decât acelea cărora legea le recunoaşte în mod expres o astfel de forţă,
părţile prin convenţia lor neputând conferi această putere decât în condiţiile în care tot legea le-ar recunoaşte-o.
în legătură cu această chestiune, în literatura juridică a fost exprimată opinia că părţile pot să prevadă în conţinutul convenţiei o clauză care să confere actului putere executoriei'.
Contrar acestor opinii, instanţa supremă într-o decizie în speţă' s-a pronunţat în sensul că, în actualele reglementări, o clauză ce conferă unui contract bancar puterea de titlu executoriu, nu poate să-şi producă niciun efect juridic în acest sens, opinie împărtăşită şi de o parte a literaturii''.
Deşi titlurile nu mai sunt supuse formalităţii învestirii cu formulă executorie, pentru a dobândi putere executorie, unele sunt supuse unor condiţii sau formalităţi prealabile.
Potrivit Codului de procedură fiscală, executarea prin poprire a unei creanţe fiscale se face în baza titlului de creanţă, întocmit de organele competente sau de persoana cu atribuţii în acest sens, care devin e executor numai la data când expiră termenul de plată. Titlul executoriu se va comunica terţului poprit în vederea înfiinţării popririi numai după ce în prealabil debitorul a fost înştiinţat să plătească creanţa şi după trecerea unui interval de 15 zile de la comunicarea înştiinţării, terţul fiind obligat după indisponibilizarea sumei să alimenteze contul indicat de organul de executare în limita creanţei urmărite.
Cambia, biletul la ordin şi cecul constituie titluri executorii numai în măsura în care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legea specială, iar hotărârile străine al căror regim juridic nu este supus dreptului Uniunii Europene trebuie să îndeplinească toate condiţiile recunoaşterii la care se referă art. 1095 NCPC.
