Înfiinţarea popririi în Noul Cod de Procedură Civilă
| Comentarii |
|
înfiinţarea popririi în Noul Cod de Procedură Civilă, dreptul de a porni executarea silită aparţine creditorului, potrivit art. 663 alin. (1) NCPC, atunci când debitorul opune rezistenţă la îndeplinirea obligaţiei cuprinsă în titlul executoriu, simpla recunoaştere a dreptului nu ar putea aduce niciun folos titularului său dacă nu s-ar realiza în mod efectiv.
Realizarea efectivă a dreptului creditorului are loc în cadrul procedural reglementat ca ultimă fază a procesului civil ce se declanşează printr-o cerere a creditorului ca expresie a principiului disponibilităţii, indiferent de procedura execuţională aleasă.
Şi în cazul popririi, creditorul trebuie să formuleze o cerere de executare silită, care să cuprindă toate menţiunile prevăzute de art. 148 NCPC, text de lege ce reprezintă dreptul comun în materie referitor la forma cererile formulate în justiţie şi în plus de acestea menţiunile prevăzute de art. 663 alin. (3) NCPC, respectiv elementele de identificare ale creditorului, debitorului şi terţului poprit, modalitatea de executare şi menţiunea titlului executoriu.
În plus de aceste menţiuni, creditorul va trebui să indice în conţinutul cererii suma pentru care se solicită înfiinţarea popririi reprezentând capitalul plus dobânzile sau penalităţile de întârziere, chiar dacă au un caracter determinabil, precum şi cheltuielile de judecată ce s-au făcut în cursul judecăţii sau cele avansate pentru urmărirea silită.
Motivarea cererii de chemare în judecată trebuie să se refere la titlul executoriu împotriva debitorului care constată o creanţă lichidă, certă şi exigibilă, precum şi la refuzul debitorului de a-şi executa de bunăvoie obligaţia de plată.
Executorul judecătoresc la care se depune cererea de executare de către creditor personal sau prin reprezentantul legal ori convenţional este obligat, în termen de cel mult 3 zile de la înregistrare, să solicite instanţeiîncuviinţarea procedurii execuţionale a popririi şi îi va înainta acesteia cererea creditorului, titlul executoriu în copii certificate şi încheierea de deschidere a dosarului de executare. Regulile generale privind sesizarea organului de executare, prevăzute de art. 664 şi art. 665 NCPC, sunt aplicabile şi popririi, fără nicio derogare.
Cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează de către judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul, respectiv sediul debitorul sau terţul poprit în termen de 7 zile de la înregistrare, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, alcătuind un dosar distinct de cel al executorului judecătoresc.
încheierea de încuviinţare a executării silite în partea sa finală cuprinde vechea formulă de împuternicire a agenţilor publici de a asigura punerea în executare a titlului renunţân-du-se la procedura aplicării acestuia pentru dobândi puterea executorie.
încuviinţarea executării silite dă posibilitatea creditorului să opteze asupra obiectului popririi, putând să urmărească simultan sau succesiv bunurile la care se referă art. 780 NCPC.
Actuala reglementare a renunţat la procedura înfiinţării popririi din oficiu de către instanţa de fond pentru executarea unor creanţe precum: alocaţia pentru copii, pensia de întreţinere şi sumele datorate pentru despăgubiri în cazul reparaţiilor prejudiciilor produse prin vătămarea integrităţii, sănătăţii sau cauzate de moartea persoanei.
Procedura înfiinţării popririi din oficiu de către instanţa de fond avea ca scop să asigure repararea grabnică a unor prejudicii care afectau grav interesele minorilor sau aveau destinaţia de a restabili sănătate persoanei.
Menţinerea reglementării în vechiul Cod de procedură civilă a fost criticată pe motiv că ar favoriza o anumită categorie de creditori'", prevederea fiind una de excepţie ce nu se putea extinde şi la alte creanţe, iar creditorul, potrivit unor soluţii din jurisprudenţă, nu putea să opteze între mai multe forme de executare''.
Adoptarea unor reguli procedurale pentru asigurarea executării cu celeritate a unei hotărârii este de competenţa exclusivă a legiuitorului, fără a se putea reţine avantajarea unei anumite categorii de creditorii, acesta putând să restrângă drepturile procesuale păstrând un raport de proporţionalitate pentru protejarea unor interese generale.
Prin înfiinţarea popririi din oficiu, chiar împotriva voinţei creditorului, se restrângea dreptul său de dispoziţie privind alegerea formei de executare, dar în unele cazuri se urmărea interesul majorai minorului sau drepturi fundamentale precum dreptul la viaţă, sănătate şi integritatea corporală, care nu pot face obiectul unor acte de dispoziţie al titularilor.
Renunţând la această reglementare, s-a urmărit numai evitarea unor soluţii diferite în jurisprudenţă, fiindcă pentru acest gen de creanţe, după înfiinţarea popririi de către executorul judecătoresc, după cum vom analiza în cele ce urmează, plata se face direct creditorului, din suma reţinută potrivit art. 786 alin. (2 )NCPC.
Reguli derogatorii de la poprirea de drept comun sunt cuprinse şi în Codul de procedură fiscală, în sensul că aceasta nu mai este încuviinţată în prealabil de către instanţa de executare şi executorul fiscal prin adresa trimisă terţului poprit înfiinţează direct poprirea.
Poprirea se consideră înfiinţată la data la care terţul poprit îl înştiinţează pe creditor că datorează debitorului sumele de bani ori la data la care expiră termenul de cinci zile, termen înăuntrul căruia este obligat să facă această înştiinţare.
Din momentul înfiinţării popririi, măsura devine executorie ca urmare a suprimării procedurii validării astfel că, prin aceeaşi adresă de înfiinţare a popririi se indisponibi-lizează sumele pe care terţul le datorează debitorului fiscal şi în acelaşi timp are loc transferul judiciar al creanţei întocmai ca printr-o hotărâre de validare, bineînţeles cu posibilitatea terţului de a formula contestaţie împotriva acestui act.
Potrivit art. 781 NCPC, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, ca titular al creanţei, ceea ce nu trebuie înţeles că numai aceasta poate să ceară declanşarea procedurii execuţionale, ci toţi aceia care îi înfăţişează drepturile în baza unei convenţii sau în baza vreunei dispoziţii legale.
Creditorii creditorului poprit, pe calea acţiunii oblice, au posibilitatea să ceară înfiinţarea popririi în numele acestuia de pe urmă atunci când din neglijenţă sau cu rea-voinţă nu şi-ar exercita dreptul de creanţă, existând pericolul ca acesta să dispară în dauna intereselor celor dintâi.
De asemenea, mai pot cere înfiinţarea popririi aceia care au dobândit de la creditor creanţa în temeiul legii prin moştenire, reorganizare judiciară sau în temeiul actului juridic, precum legatarii sau cesionarii, numai că de această dată înfiinţarea popririi este cerută nu în numele creditorului iniţial, ci în numele personal al dobânditorului creanţei.
Procurorul poate solicita înfiinţarea popririi atunci când titularul creanţei este un minor sau o persoană pusă sub interdicţie judecătorească. Se prevede în mod expres în art. 92 alin. (4) NCPC că procurorul poate să ceară punerea în executare a hotărârilor pronunţate în acţiunile ce le promovează în vederea apărării drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, persoanelor puse sub interdicţie, ale dispăruţilor şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Procurorul poate de asemenea să solicite punerea în executare prin poprire a oricărui titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, dacă drepturile de creanţă ce urmează să fie valorificate sunt ale uneia dintre persoanele pentru care i-a fost recunoscută o legitimitate procesuală specială.
