Poprirea contului bancar
| Comentarii |
|
poprirea contului bancar, noua realitate economică face ca majoritatea operaţiunilor de plată să se realizeze prin intermediul băncilor, motiv pentru care în concordanţă cu evoluţia vieţii economice legiuitorul a înţeles să reglementeze în mod expres posibilitatea înfiinţării popririi asupra contului bancar.
în legătură cu sintagma folosită de legiuitor, aceea de poprire asupra unui cont, în literatura juridică recentă - s-au exprimat rezerve faţă de caracterul imprecis şi neadecvat al noţiunii, fiindcă ceea ce se urmăreşte este soldul propriu-zis, şi nu contul, care nu îndeplineşte decât rolul unui instrument prin intermediul căruia au loc operaţiunile bancare.
În argumentarea sensului impropriu al noţiunii de poprire a contului, autorul citat s-a referit la terminologia folosită în doctrina şi jurisprudenţa franceză, care foloseşte sintagma de „indisponibilizarea soldului contului” la data înfiinţării popririi, indiferent de cuantumul său.
Observaţia făcută în legătură cu terminologia obiectului popririi în acest caz ni se pare pertinentă, fiindcă un cont lipsit de disponibil bănesc la data înfiinţării popririi nu prezintă nicio eficacitate juridică pentru creditorul urmăritor şi nu evocă nicio obligaţie a terţului poprit faţă de debitor, ca o condiţie esenţială de urmărire a creanţei pe această cale care presupune existenţa unei creanţe certe şi lichide.
Posibilitatea ca poprirea asupra contului fără disponibil să devină eficace depinde în mod exclusiv de voinţa debitorului care înţelege să-şi alimenteze contul indisponibilizat ori, dimpotrivă, să-şi deschidă conturi noi şi pe această cale să evite plata creanţei urmărite-, împrejurare care ar conduce la ideea răspunderii băncii cu fondurile popririi urmare a operaţiunii substituirii debitorului poprit.
Tot în sprijinul ideii că poprirea se poate înfiinţa numai asupra soldului, s-a mai argumentat că un cont bancar se prezintă sub forma unui tablou al creanţelor şi datoriilor reciproce care exprimă conţinutul raportului juridic dintre bancă şi clientul său, reflectând toate operaţiunile financiare, după fiecare înregistrându-se un sold.
Poprirea se poate înfiinţa numai asupra soldului creditor al contului bancar, fiindcă numai acest sold exprimă obligaţia băncii fată de titularul său, i
Cu toate aceste inadvertenţe terminologice, poate fi înfiinţată poprirea asupra unui cont lipsit de disponibil bănesc, posibilitate explicată prin caracterul mixt al popririi ca act de conservare şi urmărire", dar şi prin dreptul de garanţie comună a creditorilor un asemenea cont putând fi alimentat oricând
datorită sistemului de tranzactii comercial-bancare în care este angajat debitorul, soluţia fiind de altfel adoptată în jurisprudenţă cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă.
Actuala reglementare, în sensul că poate face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al contului, cât şi încasările viitoare, a tinut cont de caracterul mixt al acestei forme de executare şi a înlăturat orice controversă în legătură cu posibilitatea indisponibilizării unui cont lipsit de disponibil bănesc.
Înfiinţarea popririi asupra unui cont bancar a ridicat probleme nu numai de terminologic, dar şi unele de formă şi conţinut, deosebit de complexe, pe care vom încerca să le abordăm în cele ce urmează, fiindcă interesează atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic.
O primă chestiune este aceea a actului prin care contul bancar este blocat, de la regula potrivit căreia poprirea se înfiinţează prin adresa executorului judecătoresc, neexistând nicio derogare în privinţa indisponibilizării contului.
În cazul urmăririi unui cont bancar, executorul judecătoresc va indica toate elementele de identificare a contului în adresa de înfiinţare a popririi. Din reglementarea art. 782 alin. (4) NCPC, rezultă că elementele de identificare a contului se vor indica în adresa de înfiinţare a popririi numai în măsura în care sunt cunoscute de către executor, obligaţia informării cu privire la aceste elemente având-o, de principiu, creditorul.
Supunem atenţiei această situaţie având în vedere obligaţia băncii de a păstra confidenţialitatea oricărei informaţii pe care o deţine cu privire la clientul său, deci şi cu privire la contul curent.
De la regula confidenţialităţii sunt şi excepţii, când banca poate furniza informaţii la solicitarea unor autorităţi sau instituţii ale statului chiar şi în lipsa acordului clientului, precum în cazul urmăririi unor creanţe bugetare, când banca este obligată să comunice toate datele solicitate de organul de executare, printre care şi acelea cu privire la conturi.
O terţă persoană nu poate să obţină informaţii în legătură cu un cont bancar decât cu acordul titularului, prin urmare creditorul nu este obligat să indice în cererea de executare silită şi contul debitorului său.
S-a exprimat opinia că nici executorul judecătoresc nu este obligat să indice în adresa de înfiinţare a popririi contul bancar, situatie a cărei incertitudine nu a fost înlăturată nici prin actuala reglementare, potrivit sintagmei că aceste elemente se vor indica dacă „sunt cunoscute”.
Potrivit acestei opinii, în ipoteza neindicării contului, se lasă băncii posibilitatea de a alege contul pe care îl va indisponibiliza în cazul în care debitorul are deschise mai multe conturi, putând alege şi unul lipsit de disponibilul bănesc ori să se indisponibilizeze toate fondurile clientului, împiedicându-l pe debitor să mai dispună în mod liber de ele.
A recunoaşte băncii posibilitatea să indisponibilizeze oricare dintre conturile debitorului creează riscul săvârşirii unor acte păgubitoare atât pentru terţul poprit, cât şi pentru debitor, pornind de la regula că fiecare cont are un regim juridic diferit de celălalt cont, potrivit intenţiei părţilor la deschiderea acestora, a afectaţiunii speciale a creanţei, astfel că o urmărire pornită asupra unui cont nu se poate extinde şi asupra celorlalte.
În ipoteza unor pluralităţi de conturi aparţinând aceluiaşi debitor, unele cuprinzând un sold debitor, iar altele un sold creditor, banca - având la rândul său calitatea de creditor fată de debitorul poprit - ar putea opune compensarea şi pe această cale imposibilitatea urmăririi sumei aflate în cont de către creditorul popritor.
În literatura de specialitate s-a analizat posibilitatea operării compensării între două solduri în raport de două momente, respectiv acela de dinaintea înfiinţării popririi, ca şi după acest act de indisponibilizare"'.
S-a admis posibilitatea operării compensării soldurilor înainte de înfiinţarea popririi, pe baza unei convenţii de compensare încheiată între client şi bancă opozabil creditorului, în măsura în care la încheierea ei nu s-a urmărit fraudarea intereselor acestuia. Potrivit aceleiaşi opinii, compensarea nu ar putea opera dacă înainte de a se începe urmărirea silită s-a atribuit contului o afectaţiune specială.
După înfiinţarea popririi, urmare a blocării contului, este oprită orice operaţiune de debitare, cu excepţia acelora de alimentare, sub sancţiunea revocării oricărui act făcut în frauda interesului creditorului sau a răspunderii băncii pentru prejudiciul cauzat.
În vederea atenuării efectelor indisponibilizării contului bancar, urmare a operaţiunilor ulterioare, în sistemul francez a fost adoptată regula potrivit căreia poprirea indisponibilizează soldul de la data înfiinţării ei, sub rezerva operaţiunilor în curs.
Potrivit acestei reguli, pentru a se delimita operaţiunile de urmărire silită de operaţiunile bancare ale clientului ce exced urmăririi sau pe cele viitoare, banca poate deschide debitorului un „cont special” sau „cont de aşteptare”'' în care debitorul are posibilitatea să realizeze celelalte operaţiuni bancare.
Interesul băncii de a urmări executarea angajamentului de plată a sumei împrumutate şi dobânzilor aferente este justificat, mai ales că în derularea contractului de creditare a apărut un eveniment neprevăzut la data încheierii, şi anume acela al urmăririi silite prin poprire.
În cazul contractelor bancare, o chestiune demnă de luat în seamă este riscul pe care banca şi-l asumă în ipoteza în care împrumutul nu se mai restituie şi nu-şi mai poate executa obligaţiile de restituire a depozitelor, sumele împrumutate având ca sursă tocmai aceste depozite, iar scopul băncii fiind acela de a atrage fondurile băneşti prin depozite şi împrumuturi.
Un alt risc al băncii, doar aparent, ar fi şi acela să efectueze plăţi din fondurile proprii în cazul în care s-ar valida poprirea înfiinţată pe un cont fără disponibil bănesc, fiindcă epuizarea disponibilităţilor nu duce şi la încetarea raportului dintre bancă şi clientul său.
Am spus că acest de pe urmă risc este numai unul aparent, pentru că banca nu răspunde faţă de creditorul popritor cu fondurile sale poprii şi nici nu poate să-i fie imputat faptul că debitorul şi-a închis contul, validarea popririi unui astfel de cont explicându-se prin crearea posibilităţii urmăririi sumelor intrate într-un ritm operaţional foarte rapid'’.
Pentru ameliorarea acestui risc, creditarea presupune întocmirea unei documentaţii prealabile privind situaţia financiară a clientului şi stipularea în contract a destinaţiei creditului, banca având dreptul să controleze utilizarea fondului, iar în cazul în care constată deturnarea de la destinatie, să rezilieze unilateral contractul bancar.
Grija băncii de a urmări folosirea împrumutului potrivit cu scopul pentru care a fost acordat creează un conflict de interese între aceasta şi creditor.
În raport de acest interes, se pune întrebarea dacă în cazul înfiinţării unei popriri asupra creditului, banca are posibilitatea să ia măsura revocării, potrivit cu clauza din contract ce îi conferă dreptul să urmărească modul de folosire, sub sancţiunea pentru debitor de a suporta denunţarea unilaterală a contractului.
Credem că banca ar putea să dispună măsura revocării deschiderii de credit până la data la care se înfiinţează poprirea de către executorul judecătoresc. De la data indis-ponibilizării contului, banca este oprită să mai efectueze vreo operaţiune fie în interesul său, fie în interesul altei persoane.
A adopta o altă soluţie înseamnă a avea în vedere numai interesele băncii creditoare, care nu s-a documentat suficient asupra situaţiei financiare a clientului său, asumându-şi riscul creditării cu o sumă pe care legea nu o declară insesizabilă sau cu afectaţiune specială, destinaţia creditului fiind atribuită numai de către părţi - bancă şi client - prin contractul de creditare printr-o clauză ce nu i se poate impune creditorului chirografar.
Pentru a evita posibilitatea băncii să determine ea însăşi contul ce se poate urmări, ar fi recomandabil, chiar dacă nu există o reglementare expresă în acest sens, ca înainte de înfiinţarea popririi, executorul judecătoresc să-i solicite informaţii în legătură cu conturile debitorului spre a-l indisponibiliza pe acela care asigură executarea creanţei şi a evita blocarea tuturor fondurilor debitorului contrar intereselor sale.
Banca, indiferent de interesele pe care le-ar avea ca urmare a ivirii acestui eveniment neprevăzut al urmăririi, trebuie să informeze executorul judecătoresc în mod obiectiv despre situaţia tuturor conturilor deschise, posibilitatea alegerii unuia dintre acestea în vederea indisponibilizării trebuind a fi recunoscută în mod exclusiv organului de executare.
Potrivit art. 782 alin. (4) NCPC, ca şi în cazul urmăririi unei creanţe fiscale, se poate înfiinţa poprirea pe toate conturile debitorului, indiferent dacă acestea sunt alimentate în lei sau în valută, măsura putând avea uneori un caracter şicanatoriu pentru debitorul poprit în sensul că îi sunt blocate toate conturile pentru o creanţă ce are o limită inferioară acestora, contrar regulii că urmărirea prin poprire se face doar în limita creanţei.
În ipoteza urmăririi unui cont în valută, banca are posibilitatea să convertească suma în lei fără a cere consimţământul titularului contului, însă ţinând cont de cursul de schimb dat de Banca Naţională a României în ziua convertirii.
Alegerea contului ce urmează a fi blocat trebuie lăsată la aprecierea organului de executare, şi nu la alegerea băncii, fiindcă în calitatea lui de delegat al instanţei de executare, va fi în măsură să aprecieze asupra eficacităţii contului ales, spre deosebire de terţul poprit care, urmare a conflictului de interese cu creditorul, prin această alegere ar putea să-i zădărnicească realizarea creanţei.
Posibilitatea alegerii contului asupra căruia se va înfiinţa poprirea presupune o prealabilă informare a organului de executare, însă nimic nu l-ar împiedica să se refere în adresa sa la toate conturile, „în această ipoteză existând doar riscul de a nu se putea înfiinţa poprirea pentru neidentificarea vreunui cont la agenţia ori sucursala sesizată”".
Măsura blocării unui cont bancar în condiţiile unortranzacţii frecvent realizate prin intermediul acestor instrumente juridice ni se pare deosebit de gravă prin efectele pe care le implică, motiv pentru care vom analiza în continuare o altă chestiune, şi anume aceea a posibilităţiideblocării contului.
Durata blocării contului este determinată în art. 783 alin. (1) NCPC ca fiind cuprinsă între momentul înfiinţării popririi şi acela al plăţii integrale a creanţei prevăzută în titlul executoriu, indiferent dacă la data emiterii actului de înfiinţare al popririi în cont se afla disponibilul bănesc ori s-a alimentat din încasări viitoare.
Observăm că plata este actul juridic care are ca efect şi ridicarea măsurii indisponibilizării contului bancar, în legătură cu acest aspect fiind exprimată opinia necesităţii încunoştinţării băncii de către agentul de executare cu privire la încetarea urmăririi silite .
Necesitatea informării băncii pentru ridicarea măsurii blocării contului a fost susţinută pe un argument de text, în sensul că organul de executare este obligat, de îndată, să aducă la cunoştinţa băncii executarea unei obligaţii fiscale pentru ridicarea blocării contului bancar^, astfel că pentru aceleaşi raţiuni obligaţia de informare trebuie să existe şi în cazul celorlalte obligaţii.
Este incontestabil că organul de executare trebuie să informeze banca despre executarea creanţei, numai că se pune întrebarea momentului de la care contul este considerat deblocat, şi anume de la data plăţii efective a creanţei ori de la data la care a luat cunoştinţă banca despre executarea obligaţiei. Pentru a răspunde la această întrebare, vom avea în vedere două aspecte:
Momentul achitării integrale a creanţei este momentul la care încetează urmărirea silită, măsura indisponibilizării contului nemaiavând nicio justificare, dimpotrivă prelungirea sa fiind de natură să creeze prejudicii atât băncii, cât şi clientului său.
Dar modul rapid de efectuare şi înregistrare a operaţiunilor într-un cont bancar face aproape imposibilă stabilirea unei coincidenţe între momentul plăţii şi momentul deblocării contului, mai ales că, de regulă, în chitanţele liberatorii nu este trecută decât data executării obligaţiei de plată, ceea ce ar conduce la concluzia că momentul deblocării contului ar fi acela al primirii înştiinţării de la executorul judecătoresc.
Observăm că, în prima situaţie, considerarea momentului deblocării contului ca fiind momentul plăţii este de natură a profita debitorului şi terţului poprit, pe când în cea de-a doua ipoteză, profită creditorului care ar contesta validitatea unor operaţiuni făcute asupra contului bancar înainte de primirea adresei de la organul de executare.
Executarea integrală a creanţei face ca orice contestare din partea creditorului a operaţiunilor bancare să nu mai fie justificată de niciun interes, singurii interesaţi de ridicarea măsurii indisponibilizării contului fiind banca şi debitorul, ceea ce presupune că momentul deblocării este acela al plăţii şi nu al primirii adresei, aceasta de pe urmă având semnificaţia unui act de informare cu privire la plată şi nu unul cu efecte extinctive asupra măsurii indisponibilizării.
O situatie asemănătoare a urmăririi conturilor bancare este şi aceea a executării sumelor depuse la C.E.C., sub vechea reglementare sumele depozitate putând fi urmărite numai în baza unei hotărâri pronunţată în acţiuni penale sau în acţiuni civile ce îşi au izvorul în cauze penale.
Restricţia folosirii popririi în cazul depozitelor C.E.C. a fost explicată prin interesul economiei naţionale de a atrage în circuitul monetar economiile populaţiei, interesul public oprind orice înţelegere cu privire la urmărirea acestor sume, astfel cum s-a pronunţat jurisprudenţa.
Noua realitate economică a dus la abrogarea dispoziţiilor Decretului nr. 371/1958, care reglementa Statutul C.E.C., această instituţie fiind organizată ca o instituţie de credit având ca acţionar unic statul român.
Potrivit noilor reglementări"), C.E.C. funcţionează ca instituţie de credit care poate desfăşura orice operaţiune bancară au-
torizată de Banca Naţională a României, astfel că indisponibi-lizarea şi executarea silită a depozitelor se efectuează precum în cazul executării oricărui cont bancar.
Noile reglementări nu mai cuprind restricţii cu privire la urmărirea silită a depozitelor C.E.C. S.A., ceea ce nu înseamnă că aceste sume pot fi urmărite în mod absolut, fiind situaţii când nu pot fi poprite ca urmare a afectaţiunii lor speciale, cum ar fi în cazul unor garanţii depuse în legătură cu serviciul, cauţiuni depuse în procesul civil ori pentru licitaţii publice.
Aceste sume au o destinaţie specială, aceea a asigurării executării unor obligaţii asumate de debitor în baza unor raporturi juridice, de la data consemnării lor fiind considerate ca ieşind din patrimoniul debitorului, încât creditorul nu le mai poate avea în vedere la executarea creanţei"’.
Consemnată cu afectaţiune specială este şi suma ce reprezintă obiectul ofertei de plată făcute de debitor creditorului în condiţiile art. 1005 NCPC.
Până la validarea ofertei de plată prin hotărârea instanţei de executare, debitorul poate să-şi retragă suma, moment până la care se presupune că nu a ieşit din patrimoniul său, putând ca atare să fie urmărită fără nicio restricţie'-’.
De un regim special se bucură şi suma rezultată în urma unei vânzări silite, situaţie faţă de care opinia dominantă în literatura de specialitate a fost în sensul de a nu se putea urmări prin poprire, destinaţia ei fiind aceea a distribuirii între creditorii incluşi pe tabloul de ordine '.
Opinia exprimată a fost preluată de legiuitor în actualul Cod de procedură civilă în sensul reglementării interdicţiei popririi asupra sumelor rezultate din valorificarea bunurilor urmărite silit şi consemnate la dispoziţia executorului judecătoresc,
excepţie făcând sumele atribuite creditorilor sau debitorului prin procesul-verbal de distribuire, potrivit art. 872 NCPC.
Destinatia sumelor rezultate în urma executării silite este reglementată de art. 878 şi urm. NCPC, în sensul că după consemnare la dispoziţia executorului în vederea distribuirii, suma se consideră ieşită din patrimoniul debitorului, doar diferenţa rămasă în urma acestei operaţiuni are caracter disponibil şi poate servi ca element al garanţiei comune în vederea realizării creanţelor celorlalţi creditori neînscrişi în tabloul de ordine.
Creditorul care nu s-a înscris în tabloul de ordine şi care ar încerca urmărirea prin poprire a sumei rezultată din vânzarea silită ar da dovadă de rea-credinţă, întârziind prin această procedură realizarea creanţelor celorlalţi creditori urmăritori atâta timp cât a avut posibilitatea să se înscrie în tabloul de ordine.
În dreptul francez, depozitele de economii cu termen
nu pot fi indisponibilizate un anumit timp, pentru a da posibilitatea titularului să beneficieze de avantajele financiare oferite de acest gen de economii, acesta angajându-se să alimenteze contul în mod regulat.
Cu privire la această reglementare, s-a exprimat opinia şi în sensul că interdictia de a avea acces la sumele economisite pe un anumit interval de timp pentru ca titularul să beneficieze de avantajele financiare ale depozitului este reglementată în interesul debitorului, astfel că acesta poate accepta urmărirea, poprirea înfiinţată asupra contului având ca efect rezilierea contractului de depozit.
Afectaţiunea specială a unor sume obligă destinatarul acestora să le folosească numai în scopul prevăzut de lege, astfel că debitorul este lipsit de orice drept de dispoziţie asupra lor. Pentru a se realiza scopul destinat sumelor, legiuitorul a dat o consacrare expresă interdicţiei urmăririi silite, în sensul că nu se pot urmări sumele pentru care legea a stabilit o destinaţie specială, creditele nerambursabile, respectiv finanţările acordate de instituţiile ori organizaţiile internaţionale în scopul realizării unor programe sau proiecte, precum şi sumele necesare plăţii drepturilor salariale viitoare pe o perioadă de trei luni de la data înfiinţării popririi.
