Condiţiile pentru ca o hotărâre să aibă autoritate de lucru judecat
| Comentarii |
|
condiţiile pentru ca o hotărâre să aibă autoritate de lucru judecat, pentru ca o hotărâre să aibă autoritate de lucru judecat, trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
- să fie pronunţată de o instanţă română;
- să fie pronunţată în materie contencioasă;
- să dezlege fondul cauzei.
1) Condiţia ca hotărârea să emane de la o instanţă română se întemeiază pe principiul suveranităţii şi al independenţei, care limitează efectele hotărârilor judecătoreşti la teritoriul statului în care au fost pronunţate.
Potrivit prevederilor art. 1095 NCPC (corespondent art. 167 din Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept internaţional privat), autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti străine este condiţionată de recunoaşterea hotărârii, pentru că ea nu se dobândeşte automat prin simpla rămânere definitivă sau irevocabilă a hotărârii respective. De la această regulă există şi o excepţie, respectiv hotărârile judecătoreşti care se referă la statutul personal al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate, cele care, pronunţate fiind într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi de statul de cetăţenie al fiecărei părţi, ori, în lipsă de recunoaştere, au fost pronunţate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internaţional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internaţional privat român şi a fost respectat dreptul la apărare, sunt recunoscute de plin drept în România (art. 1094 NCPC - corespondent art. 166 din Legea nr. 105/1992).
Noul Cod de procedură civilă prevede două modalităţi de recunoaştere a unei hotărâri străine în România: recunoaşterea de plin drept şi recunoaşterea judiciară, la art. 1094-1101 NCPC. Pentru hotărârile pronunţate
în statele membre UE, se aplică Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, precum şi Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.
2) În reglementarea anterioară, ca principiu, puterea de lucru judecat constituie o calitate care se ataşează unei hotărâri pronunţate în cadrul unei proceduri contencioase. încheierile pronunţate în materie necon-tencioasă nu au putere de lucru judecat, după cum rezultă din art. 337 CPC.
Pentru a ne afla în cadrul procedurii necontencioase, trebuie îndeplinite două condiţii în mod cumulativ:
- prin cerere să nu se urmărească stabilirea unui drept potrivnic faţă de altă persoană sau, altfel spus, să nu se urmărească tranşarea unui litigiu;
- autoritatea judecătorească să fie necesară pentru exerciţiul unui control asupra a ceea ce urmează să realizeze persoana care a formulat cererea.
În actuala reglementare, se păstrează concepţia lipsei autorităţii de lucru judecat în materia încheierilor necontencioase, chiar dacă intră în categoria celor interlocutorii potrivit regulilor art. 235 NCPC, sens în care dispune în mod expres art. 535 NCPC, normă specială în materia procedurii graţioase.
3) În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie, referitoare la soluţionarea cauzei pe fond, se reţine că doar în aceste condiţii partea care a câştigat procesul se poate prevala în cadrul unei acţiuni ulterioare de dreptul recunoscut.
Autoritatea de lucru judecat vizează atât hotărârile de admitere, cât şi cele de respingere a acţiunii; atât cererea principală, cât şi cererile incidente soluţionate de instanţe; atât hotărârile provizorii, cât şi celeparţiale.
Se bucură de autoritate de lucru judecat şi hotărârile arbitrale, cât timp art. 606 [corespondent art. 363 alin. (3) CPC] prevede că hotărârea arbitrală comunicată părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive, ceea ce sugerează că produce efectele unei hotărâri judecătoreşti cu autoritate de lucru judecat, efecte care vor putea fi invocate atât în faţa instanţelor arbitrale, cât şi în faţa instanţelor judecătoreşti.
în ceea ce priveşte încheierile premergătoare fondului, aşa-numite-le încheieri preparatorii, nu au autoritate de lucru judecat, ele având scopul de a pregăti soluţia finală. în această categorie se află:
- încheierea de încuviinţare a probelor (revenirea se poate face însă numai motivat, pentru a nu reprezenta un abuz);
- încheierea de stabilire a timbrajului (încheierea de respingere a excepţiei netimbrării sau insuficientei timbrări este însă interlocutorie).
De la această regulă fac excepţie încheierile interlocutorii, adică acele încheieri prin care se rezolvă unele chestiuni importante ale judecăţii şi prejudecă fondul cauzei; acestea din urmă se bucură de autoritate de lucru judecat, în sensul că instanţa nu poate reveni asupra lor. Cu alte cuvinte, aceste încheieri au autoritate de lucru judecat asupra incidentului dezlegat, dar nu şi asupra fondului, sub acest aspect neexistând nicio modificare fată de vechiul Cod.
În această categorie se află:
- încheierile de admitere în principiu a unei acţiuni de partaj;
- încheierile de soluţionare a unei excepţii.
Conform unei opinii pe care o împărtăşim în totalitate, „o excepţie soluţionată pe calea unei sentinţe sau decizii, deşi nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fondul litigios, ea are autoritate de lucru judecat în privinţa soluţiei asupra excepţiei. Astfel, într-un nou proces, părţile nu vor mai putea invoca din nou aceeaşi excepţie - dacă a fost respinsă -, întrucât în privinţa ei există deja o hotărâre ce a dobândit autoritate de lucru judecat”.
O problemă care s-a pus în literatura juridică a fost aceea dacă hotărârile de expedient, care consfinţesc învoiala părţilor, au sau nu putere de lucru judecat.
Opinia împărtăşită în raport cu prevederile art. 273 CPC, care se menţine şi în raport cu dispoziţiile art. 438 şi urm. NCPC, este aceea că în cazul hotărârilor de expedient nu avem de-a face cu o judecată pro-priu-zisă, bazată pe aprecierea probelor şi care să poată fi controlată sub aspectul stării de fapt şi al prevederilor legale aplicabile. Astfel de hotărâri nu au autoritate de lucru judecat, ele putând fi scoase oricând din vigoare prinacţiunea în anulare, în cazul în care convenţia este minată de un viciu constitutiv.
În prezent, posibilitatea şi mijloacele desfiinţării hotărârii de expedient sunt consacrate expres de dispoziţiile art. 2278 NCC, potrivit căruia tranzacţia care, punând capăt unui proces început, este constatată printr-o hotărâre judecătorească poate fi desfiinţată prin acţiune în nulitate sau acţiune în rezoluţiune ori reziliere, precum orice alt contract. Ea poate fi, de asemenea, atacată cu acţiune revocatorie sau cu acţiunea în declararea simulaţiei. Hotărârea prin care s-a desfiinţat tranzacţia face ca hotărârea judecătorească prin care tranzacţia fusese constatată să fie lipsită de orice efect.
S-a arătat că problema în sine este delicată, căci, pe de o parte, hotărârea de expedient consfinţeşte un contract al părţilor, dar, pe de altă parte, în această hotărâre se implică autoritatea justiţiei. Din aceste motive, s-a apreciat că pentru motive de nelegalitate privind însăşi regularitatea hotărârii pronunţate de instanţa de judecată (necompetenţă absolută, nelegala compunere a instanţei), calea de atac a recursului trebuie recunoscută nu numai procurorului, dar şi părţilor din proces. în acest sens prevede expres art. 440 NCPC: „Hotărârea care consfinţeşte tranzacţia intervenită între părţi poate fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu recurs la instanţa ierarhic superioară
Autoritatea de lucru judecat nu este ataşată nici hotărârilor pronunţate în baza recunoaşterii (în tot sau în parte) a pretenţiilor reclamantului în condiţiile art. 436 NCPC, întrucât acestea nu sunt rezultatul verificării jurisdicţionale realizate de judecător.
O situaţie specială o au anumite categorii de hotărâri judecătoreşti care, deşi au rămas definitive, nu împiedică reluarea judecăţii cu privire la acelaşi obiect, având aceeaşi cauză şi între aceleaşi părţi.
Astfel de hotărâri sunt cele pronunţate în materie de despăgubiri civile pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite, când despăgubirile pot fi micşorate sau majorate sau se poate dispune chiar sistarea lor, dacă prejudiciul existent la data pronunţării unei atare hotărâri s-a micşorat, s-a majorat sau a dispărut. în aceste condiţii, nu se va putea opune excepţia autorităţii lucrului judecat, instanţa urmând să verifice în fond dacă elementele care au stat la baza primei hotărâri s-au modificat sau nu. în cazul în care ele au rămas aceleaşi, puterea lucrului judecat va opri însă instanţa de judecată să pronunţe o nouă hotărâre care să modifice ce s-a stabilit prin hotărârea judecătorească anterioară.
Nu au de asemenea autoritate de lucru judecat hotărârile pronunţate în materie de pensie de întreţinere, cele privind exercitarea autorităţii părinteşti sau stabilirea domiciliului copilului minor, precum şi hotărârile de punere sub interdicţie, ele putând fi oricând modificate, în măsura în care condiţiile avute în vedere de prima instanţă s-au schimbat.
Practic, sunt hotărâri definitive care se bucură de o autoritate de lucru judecat relativă, doar atât timp cât situaţia de fapt avută în vedere la pronunţarea lor nu se schimbă.
Ordonanţele preşedinţiale nu au autoritate de lucru judecat faţă de procesul de fond, cu două excepţii:
- când, deşi instanţa a fost iniţial învestită cu o cerere de ordonanţă preşedinţială, părţile de comun acord discută în proces fondul dreptului, administrându-se în acest sens toate probele;
- când părţile, convenind să soluţioneze fondul dreptului, încheie în acest sens o tranzacţie prin care tranşează în mod definitiv dreptul în litigiu.
Dacă împrejurările care au determinat luarea măsurilor dispuse prin ordonanţa preşedinţială s-au schimbat, instanţa va putea lua măsuri corespunzătoare noii situaţii create, pronunţând o nouă ordonanţă preşedinţială.
Deci, ordonanţa preşedinţială are o autoritate de lucru judecat relativă, care durează atât timp cât starea de fapt sau de drept care a stat la baza primei hotărâri a rămas neschimbată.
în schimb, potrivit art. 1001 alin. (3) NCPC, hotărârea dată asupra fondului dreptului are autoritate de lucru judecat asupra unei cereri ulterioare de ordonanţă preşedinţială.
Situaţia acestor hotărâri este expres reglementată de art. 430 alin. (3) NCPC, care stabileşte că hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului (principiulrebus sic stantibus). Alte aplicaţii ale acestei reguli sunt:
- în materia partajului, încheierea de admitere în principiu dată în partaj în situaţia reglementată de art. 993 alin. (3) NCPC nu are autoritate de lucru judecat în ipoteza introducerii unei noi cereri de partaj, după ce s-a dispus închiderea dosarului ca urmare a imposibilităţii de realizare a împărţelii;
- în materia acţiunilor posesorii, potrivit art. 1004 alin. (1) NCPC, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat o cerere posesorie nu are autoritate de lucru judecat într-o cerere ulterioară privitoare la fondul dreptului.
În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat între hotărârile judecătoreşti, s-a apreciat de unii autori că „hotărârea instanţei ierarhic superioare, prin care se dispune casarea hotărârii instanţei de fond, are autoritate de lucru judecat, cu privire la elementele procesului ce au fost solutionate de către instanta de recurs”.
Se arată că o asemenea opinie nu poate fi primită, deoarece forţa obligatorie a hotărârii pronunţate de instanţa de casare se limitează numai la problemele de drept dezlegate, iar în ceea ce priveşte starea de fapt, instanţa care judecă fondul după casare are deplină libertate de apreciere.
Aşadar, în virtutea prevederilor art. 501 alin. (1) NCPC [corespondent art. 315 alin. (1) CPC], cele decise de instanţa de casare în privinţa problemelor de drept sunt obligatorii pentru instanţa care rejudecă fondul pricinii, când starea de fapt rămâne aceeaşi; dar această obligativitate izvorăşte din modul de organizare a instanţelor judecătoreşti şi din natura şi caracterul căii de atac a recursului, care implică o activitate de control şi de îndrumare din partea instanţelor superioare, şi nu din principiul autorităţii de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri de casare ar putea fi invocată numai în situaţia introducerii unui nou recurs de către aceeaşi parte, recurs ce urmează să se respingă ca inadmisibil, de vreme ce instanţa s-a pronunţat odată asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate.
În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat în civil a hotărârii penale, art. 22 CPP prevede în mod expres că hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, în ceea ce priveşte existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit fapta şi a vinovăţiei acesteia.
Autoritatea de lucru judecat în procesul civil aparţine numai unei hotărâri judecătoreşti, nu şi unei ordonanţe a procurorului.
Ceea ce a reţinut instanţa penală în privinţa stării de fapt, a persoanei care a săvârşit fapta, precum şi a vinovăţiei acesteia nu poate fi contestat în fata instantei civile.
Dacă stabilirea pedepsei este în funcţie de întinderea prejudiciului, iar instanţa penală s-a preocupat de el, determinându-l prin hotărâre penală, cuantumul acestuia nu va putea fi modificat de instanţa civilă, opunându-se autoritatea lucrului judecat. în caz contrar, în măsura în care instanţa penală nu s-a preocupat de stabilirea întinderii prejudiciului, instanţa civilă va avea competenţa să îl stabilească.
S-a mai arătat că, deşi hotărârile penale au efecte erga omnes, părţile care nu au figurat în proces, cum ar fi persoana vătămată neconstituită parte civilă sau partea responsabilă civilmente neintrodusă în proces, vor avea dreptul să discute cuantumul prejudiciului în faţa instanţei civile, întrucât pentru latura civilă hotărârea instanţei penale are caracter relativ.
în practica judiciară s-a decis că, în măsura în care cele stabilite de instanţa civilă nu vin în contradicţie cu constatările instanţei penale, nu va exista autoritate de lucru judecat, instanţa civilă putând lua în discuţie anumite probleme necercetate de instanţa penală, ca întinderea prejudiciului sau împărţirea acestuia în caz de culpă comună.
Noua reglementare procesuală penală aduce o importantă modificare în acest domeniu; în acest sens art. 28 NCPP, ce reglementează autoritatea hotărârii penale în procesul civil şi efectele hotărârii civile în procesul penal, prevede: „(1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite. (2) Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”.
Totodată, potrivit art. 1365 NCC, cu titlul marginal „Efectele hotărârii penale”: „Instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite”.
S-a observat în doctrină că textul art. 1365 NCC nu elimină autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive de condamnare pentru instanţa civilă, în ceea ce priveşte existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, instanţei civile revenindu-i sarcina de a stabili valoarea prejudiciului material sau moral şi modul de reparare a acestuia de către inculpatul condamnat de instanţa penală. în schimb, în cazul în care instanţa penală a pronunţat achitarea sau încetarea procesului penal, răspunderea civilă delictuală nu este înlăturată, rămânând în sarcina instanţei civile să se pronunţe în sensul determinării persoanei responsabile din punct de vedere civil şi a vinovăţiei acesteia, pentru a putea fi obligată la repararea prejudiciului cauzat prin fapta sa, chiar dacă aceasta nu constituie infracţiune.
Astfel, persoana vătămată prin săvârşirea unei infracţiuni are două posibilităţi: fie să se constituie parte civilă în procesul penal, fie să pretindă despăgubiri pe cale separată, în faţa instanţei civile, în acest ultim caz fiind aplicabile dispoziţiile art. 28 alin. (1) NCPP; formularea unei acţiuni civile ulterioare având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii se va putea face numai împotriva persoanei în legătură cu care s-a reţinut, prin hotărârea penală definitivă, săvârşirea infracţiunii respective. Pe de altă parte, dacă persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal şi instanţa penală a stabilit cuantumul despăgubirilor, în procesul civil va opera autoritatea de lucru judecat sub acest aspect.
Autoritatea de lucru judecat produce efecte depline doar în ceea ce priveşte hotărârile definitive.
în reglementarea actuală, potrivit prevederilor art. 634 NCPC, „(1) Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. (2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării\
Intrucit nu mi sa dat nici-un raspuns timp de un an,i-am dat in judecata si am cerut daune morale de 2000 lei.
Initial,procesul l-am intentat la Bucuresti,judecatoria sector 4,de unde apartin iar,apoi,sa mutat la judecatoria Slatina.
Dupa citeva sedinte,sa dat respingerea cererii:"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Coloneşti, invocată de pârât. Respinge acţiunea având
Citește mai mult
ca obiect pretenţii formulată de reclamantul Groşanu Ioan în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Coloneşti, ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Slatina". Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.04.2017.Document: Hotarâre 3532/2017 10.04.2017.
Ce se mai poate face ?